Mihail Kogălniceanu despre tratatul de la Kuciuk Kainargi

„În adevăr, lasând a vorbi de tratatul încheiat între Petru cel Mare şi Dimitrie Cantemir, în 13 aprilie 1711 (adică cu două sute de ani în urma capitulaţiei Moldovei către Poarta otomană, şi care dovedesc că Moldova a fost privită de Curtea Petersburgului ca stat suveran, deşi tributar, iar nu ca provincie, cum o declară acum depeşa din 19 iulie 1848, căci atuncea n-ar fi putut încheia tratat cu o provincie), prin care tratat reformatorul Rusiei cunoştea domnului Moldovei titlul de autocrator şi ţării o deplină neatârnare. Rusia, prin tratatul de la Kainargi din 1774, cunoaşte pe stăpânitorii Moldovei şi Valahiei de suverani şi prin urmare şi ţările de staturi suverane. Pe acest tratat în care pentru întâiaşi dată prinţipul mijlocirii Rusiei în favorul Principatelor este stipulat (însă numai încât aceasta se poate ierta de către consideraţia prietenească şi luările aminte) ce Puterile au unele pentru altele sunt întemeiate şi toate celelalte tratate încheiate între Rusia şi Turcia pentru Principate”. Cuvintele de mai sus îi aparţin lui Kogălniceanu. Mihail Kogălniceanu a fost oare primul care scrie, în cărţile româneşti de istorie, despre tratatul de la (Kuciuk) Kainargi din anul 1774 ? Dar văd că nici Mihail Kogălniceanu, totuşi, nu aminteşte nimic despre Capitulaţia de la 1740 prin care i se recunoştea principatului moldovenesc ca fiind legitimă frontiera estică pe Bugul pontic. Prima oară am aflat, aluziv, despre Capitulaţia de la 1740 citind Memoriile lui Winston Churchill aflate în biblioteca Universităţii din Craiova. Aceasta se întâmpla înainte de anul 1989, deci cartea respectivă fusese achiziţionată din sumele în valută acordate de regimul Nicolae Ceauşescu pentru dotarea cu un fond de carte ideologică tocmai pentru această universitate pe care Nicolae Ceauşescu a ctitorit-o. Curios, eu eram doar cel de al doilea cititor al cărţii! Primul fusese un student, mi s-a spus. Certamente nu îl chema Sabin Gherman (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sabin_Gherman ), care şi-a luat o diplomă de la Universitatea din Craiova. Dar ce treabă avea el cu biblioteca universitară ? Este suficient să blamezi România, ca să ocupi un loc onorabil în cultura din Mitteleuropa. În ce context vorbea aluziv Winston Churchill despre Capitulaţia din 1740, semnată la Constantonopol şi de Franţa, a cărei politică era condusă de cancelarul cardinal André Hercule de Fleury (1653 – 1743), cel care a chivernisit bine pentru interesele Franţei şi o parte din pacea de treizeci de ani ? Era vorba despre justificarea faptului că într-o perioadă critică din cel de al doilea război mondial, Anglia şi America au revalidat legitimatea frontierei pe Bug pentru România condusă de Ion Antonescu. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2012/05/26/vreti-sa-cititi-adevarata-poveste-a-dosarului-trofeul-calitatii/
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: