Archive for octombrie 2011

Mafalda în cultura populară a românilor

octombrie 21, 2011

Mafalda a fost fiica lui Robert Guiscard de Hauteville (sau Altavilla) şi Sichelgaita de Salerno (cultivata şi războinica prinţesă lombardă). Era pe atunci un timp când se năşteau, uşor, legendele. Mafalda este poate cel mai cunoscut membru al familiei de Hauteville de către români. Aşa cum în cultura populară a ungurilor apare legenda despre puterea magică a ‚Coroanei Sfântului Ştefan’, în cultura populară a românilor se naşte tot atunci legenda despre puterile magice ale Mafaldei. Învăţătura ezoterică pe care ar fi dobândit-o Mafalda i-ar fi dat chiar şi puteri de previziune aproape infailibile. După ce cucerea oraşul Salerno, Robert Guiscard reorganiza şcoala superioară din Salerno cu ajutorul tunisianului Constantin Africanul ce studiase medicina la universitatea din Bagdad, iar magia la şcoala de ezoterism din Babilon. Constantin Africanul a fost şi secretarul personal al lui Robert Guiscard. În care calitate a predat lecţii de ezoterism pentru copiii ducelui de Apuglia (atunci Guiscard). Cel mai mare dintre acei copii, viitorul personaj feminin Mafalda Prezicătoarea, a prins ceva din „învăţătura de la Vavilon”. Vestea despre posesia unor cunoştinte ezoterice genuine a intrat şi în cultura populară din România (există cu totul altă Mafalda în cultura benzilor desenate din Lumea Nouă), în vreme ce numai profesorii de istorie mai ştiu despre şeful familiei, Guiscard. Legenda Mafaldei în România arată existenţa unei civilizaţii urbane de limba română încă din secolul XI. Cum s-a ajuns la această legendă? Nu este absurd să presupunem că Mafalda, sora mai mare, a plecat pe Via Egnatia să îşi viziteze sora mai mică, Olimpia, căsătorită la Constantinopol cu prinţul Constantin Dukas, fiul împăratului Mihail al VII-lea Dukas. În treacăt fie spus, acesta din urmă comandase în atelierele de orfevrerie de la Constantinopol şi ceea ce se cheamă acum, anacronic şi inexact, ‘coroana Sfântului Ştefan’. Era numai partea „corona graeca”. (Fără îndoială, Mihail al VII-lea Dukas a dăruit motivat de calcul politic. Pe unul dintre medalioanele de pe coroană este reprezentat chiar Mihail al VII-lea Dukas, alături de fiul său Constantin şi de regele Ungariei Geza I ; Mihail al VII-lea Dukas face totul posibil pentru a pregăti viitoarea domnie de succes a copilului său, Constantin Dukas.) Ne putem imagina cortegiul şi garda normandă pe Via Egnatia. Îmbrăcată în armură strălucitoare, prinţesa Mafalda călărea bărbăteşte, precum mama ei Sichelgaita în război, ori, mai târziu, regina Christina Vasa a Suediei în finalul ‘războiului de treizeci de ani’. Erau şi popasuri plăcute în oraşele de pe Via Egnatia, unde exista o populaţie care vorbea dialecte neolatine uşor de înţeles de către o minte ageră din Italia. Ca şi filosoful Toma din Aquino, Mafalda era produsul unui experiment genetic lombardo-normand. Dacă avea câte ceva din firea tatălui, Guiscard, şi din firea mamei, Sichelgaita, ne imaginăm că discuta cu acei oameni întâlniţi pe drum, după ce se făceau prezentările. Dar, bineînţeles, acestea nu sunt scene povestite de Kira Ana (Scaloiţa) în Alexiada, cartea despre faptele împăratului Alexius Comnenul, tatăl Anei Comnena. De fapt nu avem documente despre călătoria divinatoarei Mafalda pe Via Egnatia. Dar avem documente despre călătoria fratelui ei, Bohemond de Hauteville, prinţ de Taranto, pe Via Egnatia. Tatăl lor, Robert Guiscard de Hauteville îl trimisese într-o misiune specială pe fiul său Bohemond pe Via Egnatia, anume pentru a încheia alianţe cu populaţia autohtonă din zonă, cu vlahii şi armânii de foarte multă vreme socii-alizaţi şi care primiseră cetăţenia romană prin Constituţia de la 212 AD. Ştim precis că normandul Bohemond de Hauteville, care va întemeia mai apoi principatul de Antiohia în Asia Minor, a făcut un popas mai îndelungat la Ohrid unde exista centrul arhiepiscopiei Justiniana Prima. La fel cum îl ajutase pe fratele său Roger să cucerească Sicilia insulară şi să creeze Regatul celor două Sicilii, tatăl lui Bohemond, tatăl surorilor Mafalda şi Olimpia, acest Robert Guiscard de Hauteville, duşmanul declarat al împăratului Alexius Comnenul, nutrea planuri măreţe de transformare a imperiului roman de răsărit, alungându-i complet pe musulmani din Asia Mică, ori convertindu-i la creştinism ca pe Constantin Africanul, cucerind apoi şi Persia, ca Iraclios. Nici măcar cruciaţii de mai târziu nu vor anunţa asemenea proiecte ! Prinţul normand Bohemond de Hauteville ar fi urmat să fie instalat împărat în Romania sau imperiul roman de răsărit, aşa cum îi spunem noi convenţional şi „politiceşte corect”. Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/10/20/radio-romania-actualitati-ora-13-30-2/
Titus Filipas

Lucrurile fundamentale trebuie spuse

octombrie 21, 2011

Chiar repetat. Sînt convins că domnul Adrian Năstase a creat blogul personal ca o platformă de discurs despre problemele ţării. Şi reamintesc, ţara aceasta se cheamă (încă) România. Dar pentru cât timp ? Omul politic Adrian Năstase a reuşit în efortul domniei sale, în concretizarea bunelor sale intenţii. Spuneam mai demult (în urmă cu vreo doi ani) că blogul Adrian Năstase este un centru de putere în România. Recent, faptul acesta a fost recunoscut chiar şi de ministrul de interne al României! Toate proiectele pentru România, pentru schimbarea în bine a României, se postează mai întâi aici. Dar să fim sinceri şi atenţi la evoluţii. Sînt primul ce avertizează că blogul AN, prin comentarii malevolente plasate de anonimi acolo, s-a îndepărtat de la ţinta pentru care a fost iniţial gândit. Şi a fost gândit pentru România, un concept geopolitic intens atacat din exterior, de la naşterea Cominternului şi până acum. România modernă a crescut într-o tradiţie voluntaristă şi intelectualistă ce îşi are originile la începutul secolului XIX. Acest fapt a fost uitat, a fost obliterat din memorie, într-o încercare de mankurtizare (aproape) reuşită. Blogul AN a fost transformat în ring de cockfight. Nu-mi place. Această lipsă de civilitate combinată cu minciuna crasă în „argumentaţie” a determinat reacţia mea de retragere de pe blog. Să revin totuşi la timpurile de început ale discursului cu ţintă. La România noastră concepută ca un stat modern. Ei, da!, printr-o incorporare a ideologiei primare în naţionalismul românesc. Exact acelaşi acquis a fost incorporat în jeffersonianismul american şi în dekabrismul rusesc. Pe cine supără aceste adevăruri ? Revin să subliniez acele idei. Vechi, dar cu valoare adăugată. La noi le-a mai spus numai bătrânul (şi mult blamatul) liberal Dan Amedeo Lăzărescu. Tema „şcolilor centrale” şi a ideologiei lui Destutt de Tracy a fost frecvent reamintită în discursul său. Vreţi să vă spun după ce carte se preda pe vremuri economia politică la şcoala de la Sfântu Sava (cel mai concludent exemplu românesc de şcoală centrală – care nu însemna „şcoală din centrul oraşului”, însă era situată în centrul oraşului) ? Se folosea una dintre cele două mari lucrări economice doctrinare publicate în Occidentul anului 1776, mai precis cartea ‘Le Commerce et le Gouvernement’ scrisă de abatele Bonnot de Condillac. Doctrina lui Condillac va influenţa gândirea economică a lui Nicolae Bălcescu. Se ştie că ideologia lui Condillac (încadrabilă în marele flux intergeneraţional propus de ideologia primară, flux care în cronologia lui Destutt de Tracy ajungea până la Galileo Galilei) este considerată acum drept precursoare a creştinismului social. Circumstanţa face ideile sociale atât de pregnant exprimate în Ideologia Bălcescului, încât „ideologia comunistă românească îl considera pe Nicolae Bălcescu drept un înaintaş al acesteia” (Wiki). Mi se pare că fulguraţiile gândirii economice a lui Condillac au relevanţă şi pentru România zilei de azi. Chiar mai mult decât ideile filosofului scoţian Adam Smith exprimate în lucrarea ‚An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations’ (publicată tot la 1776). Vorbind despre „Natura şi cauzele bogăţiei naţiunilor” aplicabile pe subiectul România, cred că esenţiale ar putea fi studiile de etnografie industrială, ecologică şi financiară din „epoca Nicolae Ceauşescu” şi din „epoca post-revoluţionară”. Deşi se referă în mod expres la istorie, asemenea studii ar putea să ne aducă necesare iluminări pentru prezent şi pentru viitor. Dar cartea din 1776 a lui Condillac rămâne nepreţuită. Acolo abatele de Condillac spune că educaţia poate crea valoare adăugată şi utilitate. Nu doar pentru individ, ci şi pentru economie. În termenii limbajului de astăzi, aceasta înseamnă crearea de „capital intangibil”. În termenii limbajului matematizat, doctrina economică este abstractizată şi sumarizată prin „funcţia de producţie”. Capitalul în general este una dintre intrările în „funcţia de producţie”. Dar el nu este „capital natural”, ci rezultat al activităţilor umane. „Capitalul intangibil” creat prin educaţie constituie intrare pentru „funcţia de producţie” din Noua Economie. Am mai spus că „funcţia de producţie agregată” poate descrie întreaga Economie. Surprinzător, sau poate că nu, „funcţia de producţie” din Noua Economie poate oferi acum şi o bază de agregare pentru domenii ştiinţifice aparent disparate. Aşa cum pertinent afirma doamna Annelise Riles, profesor la Cornell University Law School : „Armistiţiul între unele discipline ştiinţifice care a fost stabilit la începutul secolului XX seamănă cu diviziunea teritoriului într-o perioadă de război rece : antropologii îi studiază pe ceilalţi-exoticii, sociologii studiază grupurile-deviante-de-acasă, psihologii îi studiază pe indivizi, economiştii studiază pieţele, ş.a.m.d. Un model de agregare ce emerge acum pentru aceste discipline ştiinţifice este un fel de model-de-producţie pentru care economiştii furnizează modelele.” http://collateralknowledge.com/blog/2011/05/how-can-we-better-harness-the-insights-of-different-disciplines-to-address-market-reform/  Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/10/20/interviu-ziare-com-2/
Titus Filipas

Va reuşi iniţiativa patronală americană pentru crearea de locuri de muncă ?

octombrie 19, 2011

Iniţiativa aparţine directorului Howard Schultz de la Starbucks şi directorului Mark Pinsky de la Opportunity Finance Network. Această organizaţie este un exemplu reuşit de instituţie financiară pentru dezvoltarea comunităţilor (sau CDFI). Spre surprinderea mea, instituţiile CDFI (Community Development Financial Institutions) sunt implicate puternic în devoltarea întreprinderilor economice sociale. Domnul Ben Bernanke le laudă (“Community Development Financial Institutions: Challenges and Opportunities” at the Global Financial Literacy Summit in Washington, D.C., June 17, 2009.) Noul proiect patronal pleacă de la constatarea simplă că I.M.M.-urile reuşesc să creeze cel mai mare număr de locuri de muncă, şi în timpul cel mai scurt. Însă IMM-urile sunt tarate de faptul că nu atrag credite. Nici guvernul, şi nici băncile nu îi ajută în această privinţă. Howard Schultz face apel la donaţii de la consumatorii magazinelor Starbucks. Însă donaţiile vor fi amplificate, „leveraged”, prin efectul de pârghie financiară. Dacă raportul de de pârghie financiară este egal cu 7 la 1, şi dacă 10 milioane de clienţi Starbucks donează fiecare câte $5, atunci se pot strânge $350 milioane pentru creditarea întreprinderilor de tip IMM implicate în crearea de joburi. Postarea se adresează şi amicilor de pe blogul http://nastase.wordpress.com/2011/10/19/deputatul-de-la-geam/
Titus Filipas

Trăim în Antropocen

octombrie 19, 2011

„Mai trebuie gândite măsuri (impopulare) de genul impozitării suprafeţelor agricole ş.a. pentru a stimula comasarea acestora.[…] E rudimentar să crezi că renunţarea la agricultura de subzistenţă poate sărăci şi mai tare pe acei oameni.” Sau : „Nu te obliga nimeni nici sa vinzi, nici sa arendezi. Dar nu-mi spune ca sta in picioare afirmatia cum ca e mai bine si lucrativ sa cultivi pe suprafete mici.” Vezi http://nastase.wordpress.com/2011/10/16/despre-criza-la-bnr-cu-cei-care-conduc-lumea/  Ceea ce se uită în aceste afirmaţii este faptul că trăim acum în Antropocen. Schimbarea climatică este vizibilă oricui, şi ea se manifestă ca o secetă prelungită, dezastruoasă prin consecinţele pe care le induce. Diferenţa capitală între cultura pe arii mici (în mult blamata agricultură de subzistenţă) şi cultura pe arii mari este dată de „hat”. Loturile agricole mici din agricultura de subzistenţă sunt separate prin haturi. Am văzut în copilărie ce înseamnă : Arii de salvgardare pentru biodiversitate şi pentru „starea naturii”, mă rog, acum pentru starea minimum perturbată a naturii. Or, agricultura pe arii mici separate prin haturi este mult mai favorabilă în Antropocen (pentru că trăim Antropocen!, epocă a cauzelor antropogenice care modelează altfel lumea, şi tind să cred că o remodelează precumpănitor spre Rău) combaterii secetei, decât agricultura „modernă”, „eficientă”, practicată pe arii extinse. Seceta poate fi combătută altfel decât prin irigaţii. Vedem în noua/vechea abordare şi eficienţa economică. Pentru că irigaţiile sunt extrem de costisitoare, nu doar în bani, ci şi în apă! De unde apă ? Agricultura pe arii mici separate prin haturi foloseşte în mod eficient apa existentă în sol şi de asemenea tinde să împiedice pierderea ei în fenomenul climatic de secetă. Cine spune asta ? Formulele aerodinamice vorbesc http://en.wikipedia.org/wiki/Log_wind_profile  Pierderea de apă de pe o suprafaţă agricolă cultivată, şi din vegetaţia sălbatică a haturilor de separaţie între loturi, se face prin evapotranspiraţie. Este un mecanism de turbulenţă aerodinamică în primii 100 de metri deasupra solului, or, mai complet spus pentru solul acoperit cu vegertaţie, în primii 100 de metri deasupra „planului zero”, un plan abstract pe care se produce „aderenţa” între atmosferă şi Pământ, adică un nivel pe care se consideră că fenomenul eolian încetează, viteza de circulaţie fiind nulă. Între „planul zero” şi nivelul de 100 de metri, debitul fluxului turbulent de apă pierdut prin evapotranspiraţie este constant. Şi egal cu debitul pe „planul zero”, pe planul de „aderenţă”. Or, înălţimea la care este situat „planul zero” poate fi controlată. Această înălţime, foarte reală, este mare în agricultura de subzistenţă practicată pe arii mici separate prin haturi (pe care cresc în mod natural arbuşti mici de porumbe, măceşul şi ruguri de mure, vorbesc despre ce am văzut), şi este mică în agricultura intensivă, modernă, eficientă, pe suprafeţe extinse. Nu mai dau detalii teoretice, spun doar că debitul fluxului de apă ce se pierde prin evapotranspiraţie este mult mai mare în agricultura intensivă, modernă, eficientă, pe suprafeţe extinse, decât în agricultura de subzistenţă.
Titus Filipas

A murit scriitorul Paul Everac

octombrie 19, 2011

Despre Paul Everac, transgresat Dincolo, tind să împărtăşesc evaluarea domnului Adrian Năstase : „Creator controversat prin felul său de a fi, a compune şi povesti, Paul Everac a fost un autor complet şi complex.” http://nastase.wordpress.com/2011/10/18/despartirea-de-paul-everac/
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi odihnească !
Titus Filipas

Mai demult, şi acum

octombrie 18, 2011

Tema este foarte delicată, vezi comentarii http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-plange-iliescu-la-moartea-lui-diaconescu-240860.html . Nu doresc să rănesc pe nimeni. Recapitulez doar nişte date istorice. Transilvania are tradiţia unui detaşament muncitoresc puternic. Aceasta a permis integrarea Transilvaniei în Republica Sovietică Maghiară la 1919. Legătura cu Moscova era atunci excesiv de vizibilă. Republica Sovietică Maghiară a fost produsul Cominternului, chiar Republica Sovietică Maghiară a fost condusă de alogeno-cominternistul Bela Kun, personaj odios, de o cruzime cumplită. Dar fiind îndreptată această cruzime mai ales asupra românilor, acest personaj sângeros chiar a plăcut revoluţionarilor maghiari din 1956 care vedeau în Republica Sovietică Maghiară întruchiparea visului nebun chemat Ungaria Mare. Însă acolo unde intră influenţa cominternistă în rândurile clasei muncitoare, nu mai pleacă niciodată (decât prin dispariţia clasei muncitoare). În ridicarea muncitorească din 1926 la Lupeni, a fost de asemenea prezentă influenţa Cominternului/Moscovei şi a „vacii negre” a lui Bela Kun. La fel s-a întâmplat în august 1977, însă atunci la mineriada împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Este adevărat că el a fost salvat numai prin intervenţia unui oltean, pe nume Dobre. Aceasta pentru că Oltenia nu a fost contaminată de influenţa Moscovei. Iar în mineriada din iunie 1990, laboratoarele facultăţii de geologie din Bucureşti au fost distruse temeinic de muncitori care nu ştiau bine româneşte, chiar şi ziarul RL a consemnat. Cine le-a arătat minerilor non-regăţeni exact acele locuri bine dotate cu tehnică pentru evaluarea potenţialului geologic al României ? Unul dintre colegii mei, care lucra la Universitatea din Bucureşti în acel domeniu, a suferit un şoc nervos atunci când laboratorul său pe care îl amenajase cu trudă multă, unde investise multă acurateţe într-un proiect, a fost distrus de mineri coborâţi pe Valea Jiului. Cu misiunea degradării simbolurilor Bucureştiului fusese investit un detaşament de şoc coborât din Transilvania. Bucureştenii nu vor uita barbaria aceasta ! Tot la fel cum nu se va uita în veci barbaria „fotbalului” jucat cu un cap de român în Transilvania (un cap de român regăţean). Clasa muncitoare din România este acum pe cale de dispariţie. Să vedem situaţia experimentului Nokia de la Jucu. Salariile muncitorilor nu erau mari, în medie doar 10 milioane lei vechi pe lună. Cei care făceau analiza calităţii muncii la Nokia au găsit totuşi că salariile acestea erau prea mari faţă de calitatea muncii oferită de muncitorii de la Jucu (îmi place foarte mult să cred că această analiză a fost eronată).Totuşi, totuşi, muncitorii de la Jucu nu erau organizaţi voluntar în cercuri de calitate (quality circles), deci nu erau angrenaţi voluntar într-o acţiune ce tinde să ducă la scăderea costurilor prin creşterea calităţii. Câţi dintre muncitorii disponibilizaţi de la Jucu auzise măcar despre metodologia Sixsigma, dezvoltată tocmai în fabricaţia de telefoane mobile ? Iar într-o variantă mai simplă, metodologia 3sigma pentru o reducere a costurilor prin creşterea calităţii fusese inventată, cu ceva ani înaintea americanului Edward Deming, de către profesorul Ioan Plăcinţeanu la Politehnica din Bucureşti. Dacă România nu avansează tocmai pe direcţia aceasta de calificare în muncă, investitorii high-tech nu vor veni ! Aceasta-i problema principală, care nu îi preocupă nici pe ciurdarii lui Bela Kun, nici pe malacii fătaţi de vaca neagră a lui Bela Kun (cazul culturnicilor GDS).
Titus Filipas

Muncitori olteni la Timişoara

octombrie 17, 2011

Am vorbit cu unul dintre muncitorii olteni care au fost trimişi la Timişoara în decembrie 1989. Pe peron îi aştepta un comitet de primire. Au discutat civilizat, şi muncitorii olteni a înţeles situaţia. „Păi ce să avem noi, domne, cu ei ?”, îmi spunea omul. Bănăţenii au fost generoşi. Fiecare muncitor a primit câte o pâine şi câte un salam de la Comtim (mai există fabrica?). Aceeaşi garnitură de tren i-a dus înapoi la Craiova. Iar la Craiova, nu ştiaţi?, ridicarea „anti-comunistă” în dimineaţa lui 22 decembrie 1989 a fost condusă de Radu Berceanu. Era urmat de o turmă docilă formată din muncitori de la fabrica de avioane. După „revoluţie”, fabrica lor a fost închisă, muncitorii de până atunci şi-au pierdut locurile de muncă, însă Radu Berceanu a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din România !
Titus Filipas

„3000” de olteni „înarmaţi cu bâte” la Timişoara ?

octombrie 17, 2011

„Doar bâtele nu se vedeau, că erau dosite în compartimentele vagoanelor, sub banchete.[…] 3000 de oameni înarmaţi cu bâte, care au avut ocazia să fraternizeze cu timişorenii revoltaţi, pe terenul primului oraş liber din Rromînika komunistă a lui Ceaşkă, la distanţă de „braţul lung” al aparatului de represiune komunist !” http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/de-ce-plange-iliescu-la-moartea-lui-diaconescu-240860.html Păi dacă „nu se vedeau bâtele”, cum ai putut tu să vezi „3000” de olteni „înarmaţi cu bâte” la Timişoara ? Oricum, mă bucur că Slobodan Miloşevici a plătit din plin pentru ralierea la complotul împotriva României din decembrie 1989. Trupele sârbeşti de elită fuseseră atunci retrase de impetuosul şi naivul Slobo’ din provincia Kosovo şi masate la graniţa cu Banatul! Aşteptând numai semnal să intre în Banatul nostru ca să-şi instaleze cvartir general, la fel ca după primul război mondial, în „Timişoara eliberată”. Numai că a venit în schimb semnal de calmare de la preşedintele Mitterand, şi el co-părtaş activ la complotul Gorbaciov-Bush împotriva României. @ardeleanu’, am înţeles că tu eşti unui dintre ciurdarii pecuniei ideologice a lui Bela Kun, dar Occidentul nu vă mai crede, şi treptat, treptat, iată cum se dezmeticeşte chiar şi bietul rumân. După ce, timp de două decenii, a tot dat înapoi „ca racul”. Cât despre cuptoarele olteneşti pentru pâine, află că „ţestul” era construit după principiul fizic al domului radiativ, prezentat şi în l’Encyclopédie din secolul XVIII. De fapt principiul domului radiativ este încă aplicat în multe industrii. Cu „lipia neolitică ne-dospită şi ne-crescută – identică cu azima orientală” ce vrei să spui ? Că Oltenia ar fi fost ocupată de trupe romane din „Legiunea Iudaica” ? Ăsta-i un canular, pur şi simplu un canular. În realitate, Legiunea Iudaica n-a existat.
Titus Filipas

Estetica şi filosofia politică

octombrie 17, 2011

Citesc pe blogosferă : „Până la urmă câţi dintre noi au reţinut că Titu Maiorescu a fost politicianul, Primul Ministru sau Ministrul de interne, pe când mai toţi au auzit de criticul Maiorescu”.
Cele două aspecte sunt foarte strâns corelate. Am mai exprimat opinia că societatea Junimea a fost influenţată de Iluminismul scoţian. Primul filosof scoţian remarcabil a fost Francis Hutcheson. Iar acesta lega filosofia politică de estetică (sau invers) !
Titus Filipas

„Deadweight loss” tradus ca „ineficienţă alocativă”

octombrie 17, 2011

Discutam despre „deadweight loss” în contextul prezentării pe piaţa românească a firmelor mari pentru energia electrică eoliană ambalată într-o subvenţie de la stat. Este vorba în acest caz despre o ineficienţă alocativă (şi repet, problema centrală în economia politică o constituie alocaţia resurselor rare, ca să nu spun finite, oricum, infinitul actual nu există). Aşa cum declaram aici pe blog, trebuie construite punţi între cuvintele româneşti cele vechi şi sintagmele noi, fie pe româneşte, fie în globish. Reamintesc proverbul românesc cel vechi : „Mai mare daraua decât ocaua”. Mai spun că în DEX prima interpretare a cuvântului „dara” este greutatea ambalajului. Din cauza aceasta, „pierderea de dara” este logică şi perfect justificată. Deşi ea nu este o traducere ad litteram pentru „deadweight loss”, eu sînt primul care subliniază aceasta. Dar întrucât scopul traducerii este şi acela de a învăţa bine pe româneşte economia politică, propun echivalarea eficientă a lui „deadweight loss” cu „ineficienţa alocativă”.
Titus Filipas