„Putin este urît de naţionaliştii ruşi”

+Dacă mi se permite, aş vrea să comentez aserţiunea „Sunt o mână de oameni care au ştiut întotdeauna care trebuie să fie drumul României: să rupă cu trecutul comunist, să iasă din sfera de influenţă rusească şi să îşi reia locul în sânul civilizaţiei occidentale, o ţară de oameni liberi, demni şi prosperi.” Mi se pare că rolul Rusiei în problemele României de azi este puţin exagerat. Moscova, cum se vede din politica ei controversată, nu are scopuri politice clarificate nici pentru ţările prietenoase ei (ex. Bielorusia) – toate considerentele politice se dau la o parte când este vorba de interesele comerciale a marilor companii precum Gazprom. Vă rog să nu rîdeţi, dar există foarte multe asemănări între ceea ce se petrece în România şi în Rusia în domeniile politic şi economic, deşi Rusia nu are o „Rusie a ei”, de care să se plângă. Adică avem de a face mai degrabă cu apartenenţa României la un spaţiu post-socialist, post-URSS, împreună cu Rusia, decât sub dictatul Rusiei. Închipuiţi-vă că Rusia ar pieri, de pildă, prin divizare în mai multe state neînsemnate geopolitic. Ce s-ar schimba pentru România? Doar atâta că Chişinăul n-ar avea alternativa Bucureştiului, dar asta e o altă poveste. Şi încă ceva aş dori să spun. Din Europa, situaţia în Rusia se pare clară: guvernul prezidat de Putin este naţionalist, contraamerican şi contraoccidental. Dar să ştiţi că el este urît de naţionaliştii ruşi tocmai pentru faptul că este proamerican. Şi nu este doar o invenţie propagandistică. Doar toate legile pe care se bazează reformele în mai multe domenii (servicii comunale, medicina, învătământ, etc), si care presupun comercializarea acestor sfere, în ultimii ani sunt scrise de universitatea Inalta şcoală economică, care era fondata în anii ’90 pe bani de organizaţii americane şi care a păstrat strânse legaturi cu cercuri economice occidentale, fiind cunoscută şi azi prin orientarea ultraliberală. Cea mai mare parte din supraprofituri obţinute de bugetul Rusiei în anii 2000, când petrolul era scump, nu era investită în proiectele din Rusia, nici în cumpărat de arme, ci în obligaţiunile SUA. Şi oligarhii ruşi îşi ţin banii în băncile occidentale, de aceea dacă Occidentul ar dori să ducă o politica mai activă de apărare a intereselor ţărilor din Europa de Est faţă de Moscova, ar reuşi perfect. Însă mi se pare că Occidentul nu este prea interesat să facă aşa ceva, are problemele lui…+ Sursa : Comentariul #58 de la http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/america-si-cauzele-pierdute-221202.html
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: