Cartoful şi Crizele pâinii

+Cinică şi bisexuală: şapte mituri spulberate despre Maria Antoaneta http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/cinica-si-bisexuala-sapte-mituri-spulberate-despre-maria-antoaneta-235269.html  /   1. Maria Antoaneta nu a spus niciodată „Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac”. Adevărata frază a fost „Lăsaţi-i să mănânce cozonac”, fiind foarte generoasă cu săracii pe care de multe ori i-a ajutat cu mari sume de bani.+ “Crizele pâinii”, ori mai degrabă crizele preţului pâinii, în Franţa Vechiului Regim erau frecvente şi recurente. Oricum, recolta de grâu a Franţei din anul 1774 fusese mediocră, poate că asta a deviat atenţia unor oameni politici francezi de la unele probleme externe, şi vorbesc despre faptul că noi, latinii orientali, am fost lăsaţi Rusiei să ne sugrume. În contextul “crizei pâinii” din anul 1774, speculatorii cerealieri vor mări imediat preţul făinii în Franţa. Astfel, la 1774, se creează o nemulţumire imensă printre oamenii simpli francezi, aproape o stare insurecţională denumită « La guerre des farines ». În Confesiunile lui Jean– Jacques Rousseau, carte publicată abia în anul 1782, apare un ecou al acelor probleme franceze din anul 1774 : “Enfin je me rappelai le pis-aller d’une grande princesse à qui l’on disait que les paysans n’avaient pas de pain, et qui répondit : Qu’ils mangent de la brioche.” Pentru a rezolva problema pâinii în Franţa aplicând principiul fiziocrat al substituţiei, monarhul Louis XVI îl va sprijini deschis şi cu determinare pe farmacistul militar Parmentier care vroia să răspândească şi în Franţa cultura cartofului. Pe care o învăţase în Germania, unde fusese ţinut prizonier în ‚războiul de şapte ani’. Cartoful, cultivat la început numai de amerindienii care trăiau în munţii Anzii Cordilieri, fusese adus şi în peninsula iberică la anul 1534. Cartoful este aclimatizat imediat fără vreun fel de probleme în Spania. Însă cantităţi moderate de cartofi erau importate de spanioli direct din America de Sud. Captura unei caravele, –ţinta era de fapt argintul!–, de către un corsar englez aducea în anul 1580 solenaceul şi în Anglia. Botanistul englez John Gerarde (1545-1612) se ocupă cu aclimatizarea insulară a plantei venită din Lumea Nouă. Varietatea aceea englezească ne dă « cartoful alb » de acum. Altă porţie de cartofi este capturată de sir Francis Drake (s-a născut cândva între 1540 şi 1543, a murit la 1596) de pe un vas spaniol în celebra victorie repurtată de Anglia asupra Invincibilei Armada. Englezii au mâncat atunci toţi tuberculii, cu excepţia unui singur săculeţ. El va fi transportat pe continentul european de către o persoană al cărei nume istoria nu l -a consemnat şi păstrat. Săculeţul cu patate achiziţionat ca pradă de război prin victoria lui Francis Drake ajungea în orăşelul german Offenburg. Această varietate cultivată în Germania va produce pentru noi “cartoful roşu”. Aflat în vizită la Frankfurt pe Main, botanistul francez Charles de l’Escluse (1526-1609) consuma la hanul unde era cazat şi un fel de mâncare pe care îl descria ca fiind cartofi « rôtis entre deux plats et cuits dans du bouillon grase ». Francezul Charles de l’Escluse, obişnuit cu bucătăria fină, le găseşte totuşi cartofilor « une saveur agréable ». Apoi naturalistul Bauhin cultivă cartofi în Bourgogne la anul 1592. Totuşi, vreme de un veac poporul Franţei, în vremea de măreţie absolutistă a regatului, refuză absolut cu obstinaţie consumul cartofului ! De ce oare ? Ţăranii francezi se temeau să nu contracteze lepra ! Regii Franţei nu se temeau. Astfel, în anul 1615, Louis XIII fu servit cu un fel de mâncare chemat « Cartouffle ». A gustat, mai mult sau puţin consistent şi perseverent. Dar mâncarea de tuberculi nu îi plăcu. Scriitorul Alexandru Dumas-tatăl nu ne spune dacă muşchetarii lui au dovedit, sau nu, curajul de a consuma cartofi. Şi următorul suveran al Franţei respingea cartofii. Faimoasa «grădină de legume şi zarzavaturi a regelui », ‘Le Potager du Roy’, proiect implementat de Louis XIV la Versailles, cultiva în sere cafeaua – „aussi bon que celui des Colonies”, şi ananasul, servit pe masa regelui Louis XV. Însă cartoful lipsea din cultura grădinii. În anul 1761, economistul fiziocrat Turgot, care pe atunci era intendent al provinciei Limousin, convingea clerul regiunii, desigur, pe baza unui raport favorabil alcătuit de l’Académie des Sciences, să îl ajute în disiparea opiniilor populare negative despre cartofi. Fiziocratul Turgot consuma ostensiv în public, şi cu plăcere vădită !, tuberculii gătiţi. Dar ţăranii şi burghezii se feriră cu grijă mai departe de «lepra cartofului ». Totuşi spre Sud, în zona Pirineilor, episcopul de Castres reuşea sa implanteze cultura solenaceului adus din America, învingând toate prejudecăţile locale. Care nu erau prea puternic orientate anti-cartof acolo. Spania era aproape, iar tuberculii figurau printre ingredientele din meniul servit regilor Spaniei încă din secolul XVI. Dar cel mai entuziast propagator al culturii cartofilor în Franţa a fost farmacistul Antoine Parmentier (1737 – 1813). Rănit şi prizonier în războiul de şapte ani, are norocul să fie numit farmacist pe lângă spitalul militar din Paris, chemat l’Hôtel Royal des Invalides. După criza pâinii din 1769-1770, Academia din Besançon organiza un concurs ştiinţific al substituţiei de resurse alimentare. Farmacistul militar Parmentier câştigă concursul cu teza sa doctorală : „Des végétaux qui pourraient suppléer, en temps de disette, à ceux que l’on emploie communément à la nourriture des hommes”. Teza lui era sprijinită cu datele studiilor pe care le efectuase în laboratorul excelent dotat pentru ştiinţă de la Hôtel Royal des Invalides. Masa de succedanee alimentare ieftine oferite de către savantul militar Antoine Parmentier era chiar apetisantă. Îi vor fi oaspeţi Benjamin Franklin şi Antoine Lavoisier. În anul 1786, Parmentier a prezentat rezultatele producţiilor alimentare de cartofi chiar la masa regală. Plăcut impresionat de experienţa gastronomică a ‚merelor de pământ’, simulând ori nu voluptatea cerului gurii, regele se afişează în public purtând flori de cartofi la butonieră! Louis XVI anunţă dezinvolt poporenilor ce erau încă din Evul Mediu foarte îngroziţi de spectrul şi perspectiva captării leprei, faptul că el mănâncă zilnic cartofi. Pe termen mai lung, acest anunţ îi va ruina grav prestigiul: „Doar porcii consumă cartofi!” spunea poporul. Farmacistul Parmentier complotează cu suveranul să „păcălească” poporul Franţei, ademenindu-l întru consumul patatei. Astfel, pe un câmp de manevre ostăşeşti de lângă Neuilly-sur-Seine, au fost cultivate nişte varietăţi foarte palatabile de cartofi. Este mimată chiar şi o severă gardă militară. Louis şi Parmentier se bazau pe principiul că oamenii săraci vor fi tentaţi să fure şi să consume «fructul oprit». Gărzile fuseseră instruite în mod expres ‘să nu vadă’ încălcarea proprietăţii regale. Manevra nu reuşeşte. Poporul francez era vigilent şi nu acceptă minciuna regală. Efortul regelui Franţei Louis XVI de a stimula cultura şi consumul cartofului în locul pâinii nu va fi ascultat de popor! Atunci când poporul Parisului se revoltă din lipsă de pâine, regina Maria Atoaneta chiar se fereşte cu mare grijă să ofere oamenilor săraci saci plini de cartofi, ştia că astfel ar fi intensificat doar furia populară. Pe vremea aceea, merele de pământ erau destinate de poporul francez simplu numai hranei porcilor. Astfel încât, se spune, Marie Antoanette le-ar fi recomandat parizienilor înfometaţi, un produs recunoscut în general ca fiind benign şi palatabil: cozonacul sau brioşa. Ştim acum că nu aceasta a fost de fapt istoria adevărată. Deşi, fără să am prea multe detalii, mă gândeam naiv, dacă pâinea era scumpă, aceasta se întâmpla în mod artificial, printr-o exagerată „taxă pe valoarea adăugată”, şi regina Franţei recomanda vânzarea cozonacului fără TVA ? Pentru acurateţea datului istoric, să completez că deşi Taxa pe Valoarea Adăugată a fost inventată în Franţa, aceasta s – a întâmplat abia după cel de al doilea război mondial! După surse dezinformatoare britanice, în memoria colectivă a poporului parizian regina Marie-Antoinette ar fi rămas negativ consemnată pentru că ar fi pronunţat la Versailles, într – o seară din luna octombrie 1789, comentariul : “S’ils n’ont pas de pain, qu’ils mangent de la brioche!”, vorbind despre manifestanţii Parisului care cereau scăderea preţului pâinii. În realitate, regina Marie-Antoinette nu a pronunţat niciodată acea frază, nu şi-ar fi permis aşa ceva. Expresia respectivă este numai un prefabricat de succes al propagandei anti – Bourbon englezeşti. Propagandă care a folosit, ca punctul ei de plecare, un excerpt deformat din Confesiunile lui Jean– Jacques Rousseau. Dar chiar şi în articolele din presa politică americană de acum, presupusa frază a reginei Maria Antoaneta : “Let them eat cake!”, se repetă extraordinar de frecvent, în scopul denigrării unui adversar. Există şi un musical din anul 1933, „Let ‘Em Eat Cake”, pe muzica lui George Gershwin. Numai către anul 1840, tuberculii de solenacee sunt acceptaţi în Franţa pe masa ‘omului comun’. „Febra leprei” trecuse. Revoluţia industrială înlocuise o boală medievală, în speţă lepra, cu o boală capitalistă, tuberculoza. Se pare că bacilii lor acţionează concurenţial. Bacilul Koch a înlocuit bacilul leprei. Romanticul Victor Hugo adăugă valoare tuberculului din America prin scrisul său, proclamând cartoful : „La truffe du pauvre” ! Al optulea mit a fost construit de Voltaire. El spunea că « focurile de artificii ale reginei Maria Antoaneta au omorât mai mulţi oameni decât armatele Rusiei ». Voltaire era generos plătit de ţarina Caterina cea Mare să facă propagandă deschisă pro –Rusia. Cinicul era Voltaire, nu regina Maria Antoaneta.
Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: