Archive for iulie 2011

Aurul de la Roşia Montană

iulie 22, 2011

Mărturisesc că nu am mai privit, de câţiva ani buni, televiziunile. Recent, am intrat. M-am oprit pe Antena 3. Atacă, bine, doar trei ţinte : 1/politica macroeconomică anti-România, dusă de Traian Băsescu ;2/pseudo-guvernanţa lui Emil Boc ; 3/ sifonarea banilor publici pentru clientela privată a PDL. Dar nu există coerenţă şi focalizare pe alte ţinte. Dimpotrivă. Mă deprimă propaganda deşănţată care se face pentru exploatarea aurului la Roşia Montană, precum şi propaganda pentru firma Romprest (criticată în alte emisiuni pentru că sifonează bani nemeritaţi de la Poşta Română, pentru a fi adusă în stare de faliment). În cazul extracţiei aurului de la Roşia Montană, patronii şi beneficiarii din umbră ai întregii afaceri îl tratează acum!, la începutul secolului XXI, pe „bietul rumân” la fel cum îi tratau britanicii, la începutul secolului XIX, pe aborigenii tasmanieni. Au dispărut cu toţii, bieţii aborigeni! Aurul în lume este evaluat pe piaţă la vreo 1500 dolari USA, uncia. Însă la aflarea preţului adevărat pentru o resursă minerală epuizabilă, în dezvoltarea durabilă se foloseşte noţiunea „the shadow price”. Or, în cazul aurului, acest preţ adevărat este de 10 000 dolari USA, uncia. Sursa http://www.shtfplan.com/precious-metals/the-shadow-gold-price-10000-an-ounce_07212011
Titus Filipas

Fondul lingvistic iazyg

iulie 22, 2011

„Siretem, siretem !”, ar fi zis Laslău Craiul cel Mare (în realitate îl chema Louis le Grand d’Anjou, nu ştia ungureşte boabă, însă Ungaria a suferit mereu de penuria hominum) văzând apa Siretului, dând astfel nume unui râu străvechi care se varsă în Dunăre. Afirmaţia este chiar şi marginal corectă, zugrăvind, fie cât trebuie, fie cât ţine cerneala din călimara zugravului cronograf, psihologia gestionarului de istorie. Sigur, cronicarul ungur este amuzant prin această abordare hedonică în sursa numelui pentru un rîu din Ţara Moldovei. Dar Nada Florilor, (vezi Mihail Sadoveanu), nu-i tot la Siret ? Observaţia cronicarului maghiar, –care precede observaţia Dascălului Simion–, este corectă în latura sa principală : există un fond comun iazyg atât în limba română, cât şi în limba maghiară. Iaşii sunt numele unui trib antic, cunoscuţi ca Iazygi. Erau iranieni, dar cu două secole înainte de Hristos migrează în spaţiul nord-pontic pentru a se confunda cu sarmaţii. Aici locuiau în bazinul rîului Don, anticul Tanais, un marcaj geografic tradiţional între versantul Carpaţilor şi versantul Caucazului. Iaşii/Iazygii au fost aliaţii regelui pontic Mitridate Eupator, sau Mitridate al VI-lea cu un renume rău, incitatorul Vecerniilor din Asia Minor când au fost ucişi 80000 de romani. La moartea lui Mitridate al VI-lea, Iazygii/Iaşii devin aliaţii regelui dacic Burebista ? Oricum, intriga romană de a-i stârni pe Iaşi/ Iazygi împotriva Dacilor nu reuşea. Abia în anul 7 înainte de Hristos, când statul construit de Burebista arăta predispoziţia dezintegrării, Iazygii acceptă oferta romană de a se muta în Câmpia Panoniei, între Tisa şi Dunăre, pe un spaţiu care iniţial aparţinea regatului dac. Iazygii vor forma baza populaţiei romanizate ori “socii”-alizate din Câmpia Panoniei. Pentru europenizarea imaginii lor, istorici maghiari susţin acum că poporul ungar s-ar trage din acei iazygi. Iar prin anii 1950, plastografi maghiari ai istoriei, –obişnuinţa transgresării e veche, vezi falsul „apostolic” din secolul XVII pentru crucea dublu barată a Ungariei–, au construit un dicţionar apocrif latin-iazyg, care, spun ei, datează din anul 1443, ultima copie cunoscută a unor documente încă mai vechi, necunoscute. Se spune că ar fi existat şi un drept de transhumanţă al Iazygilor din Câmpia Panoniei până la Marea Neagră. În acord cu unii istorici maghiari, Sudul României le aparţine ! Aici ei intră în contradicţie cu linia anti-varegă din istoriografia Rusiei. Istoricii pe linia anti-varegă susţin că ruşii se trag din roxolani şi că în antichitate ei stăpâneau Câmpia Valahă până la Olt ! Mă întreb de ce tac istoricii români oficiali, de ce nu combat, de ce nu demantelează cu argumente logice asemenea pretenţii ? Împăratul Traian a desemnat un grup de Iazygi/Iaşi socii-alizaţi în Panonia pentru paza unui vad al Jiului din Gorj. Numele lor se păstrează şi acum prin „Iaşii de Oltenia”. Iar lângă judeţul Gorj este judeţul Mehedinţi, cu multe albine pe herb. Din nou, lingviştii maghiari susţin că originea numelui acestui judeţ ar fi ungurească. În realitate, rădăcina cuvântului provine tot din fondul iazyg comun. Care în acest caz, la noi a dat numele unui judeţ, iar la maghiari nume pentru albină şi stupărit.

„Rezidenţii căminului Moses Rosen”

iulie 21, 2011

„Rezidenţii căminului Moses Rosen” http://www.romanialibera.ro/cultura/oameni/dincolo-de-estetica-miza-politica-a-artei-este-pentru-mine-enorma-231797.html propovăduiesc foarte agresiv bietului rumân o propagandă despre „integrarea rromilor”. Este aceasta o propagandă agresivă şi jignitoare faţă de români. Pentru că este propagandă într-o limbă neo-cominternistă. Vedem succesul unei ideologii cominterniste în România post-1989 precum şi în Occidentul actual. Această ideologie cominternistă a fost iniţiată de bolşevicul rus Nikolai Buharin la terminarea primului război mondial, când România nu fusese complet epuizată de forţe. Devenea posibilă Unirea cea Mare, în limbajul sincer al copiilor de atunci ea fiind numită “România dodoloaţă”. Deşi era doar un fragment din Romania Neoacquistica iniţiată de Mihai Viteazu (reamintesc că statul unit de Mihai Viteazu avea frontiera răsăriteană pe rîul Nipru, nu pe Bug ori Nistru!), duşmanii noştri externi văd atunci Unirea cea Mare de la 1918 ca pe un imperiu numit România Mare ! Ideologul Cominternului, Nikolai Buharin, are primul viziunea acestei ameninţări pentru Rusia Meridională, o construcţie geopolitică artificială ce apărea ca o consecinţă nelegitimă a Tratatului pro-Rusia din 1774 de la Kuciuk Kainargi care nega în mod absolut drepturile noastre! Tot Nikolai Buharin creează şi soluţia, dovedită relativ eficientă, pentru a contracara România. Cominternul inventează limba artificială romani/romanes după modelul altui limbaj artificial, sanskrita, tot Cominternul inventează denumirea rroma pentru etnia pe care Puşkin o denumea istoriceşte foarte corect “ţîganî”, de asemenea în Uniunea Sovietica se tipăreşte ca simulacru literatura în limba artificială romani/romanes, în vreme ce literatura în limba română era strict interzisă ! La fel cum poemul lui Puşkin impunea în lumea occidentală convingerea că Basarabia era populată de ţîganî iar nu de români, tot la fel ideologia buharinist-cominternistă impune Occidentului convingerea că România este populată de rromi. Din păcate, dupa 1989, culturnicii de elită GDS au sprijinit la modul cel mai deschis (vezi proiectul Societatea Deschisă) vechea ideologie buharinist-cominternistă. La indicaţiile în vigoare încă ale Cominternului (Petre Roman şi Vladimir Tismăneanu aparţin unor familii alogeneno-cominterniste chemate la putere în România după 6 martie 1945, şi aflate, de atunci, mereu la putere), bugetul românesc pentru educaţie este pur şi simplu anemiat prin irosirea stupidă de fonduri pentru implementarea canularului cominternist rromi/romani/romanes în România. „Rezidenţii căminului Moses Rosen” implementează şi ei acest canular sub formă de „artă”. Îi recomand acestui regizor David Schwartz să îl recitească pe Keats : „Beauty is truth, truth beauty, – that is all/Ye know on earth, and all ye need to know.”
Titus Filipas

Cine a fost „venerabilul bărbat Rembald” ?

iulie 21, 2011

Cine a fost „venerabilul bărbat Rembald, marele preceptor al casei Ospitalierilor din Ierusalim, din părţile de dincoace de mare” (venerabili viro Rembaldo, domorum hospitalis Ierosolymitani magno praeceptore in partibus cismarinis) ? Întrucât Diploma Cavalerilor Ioaniţi, scrisă în cancelaria regelui Ungariei, Bela al IV-lea, îi transmitea informaţia despre Terra Zeurini, bănuiesc că „venerabilul bărbat Rembald” era totodată custode la camera hărţilor geografice deţinute atunci de ordinul Cavalerilor Ioaniţi. În traducerea românească a Diplomei Cavalerilor, o traducere modernă puternic influenţată de ideologia lui Destutt de Tracy, şi chiar într-o anumită coloratură dekabristă/rusească, Terra Zeurini este calificată drept Ţara Severinului. Însă aici, –zic eu–, se resimte puternic influenţa ideologiei Karamzin. De altminteri chiar şi lingvistul nostru foarte respectat, vorbesc despre academicianul Iorgu Iordan, era la modul tacit adeptul ideologiei ruseşti a lui Nikolai Karamzin. Eu însumi a trebuit să delimitez în cunoaşterea mea, o delimitare prin mijlocirea protocronismului românesc al lui Edgar Papu, –însă plecând de la lecţiile profesorilor mei de istorie la Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova, erau cu toţii nişte reacţionari înrăiţi!, le datorez extrem de mult în formarea mea intelectuală–, influenţa ideologiei lui Karamzin. Intellighenţia rusească din respublika Moldova este formatată de ideologia lui Karamzin, chiar în varianta modernă a lui Alexandru Nazarenko (acesta-i un tînăr universitar rus care debordează de energie!). Sper că m-am detaşat suficient de mult de mankurtizarea lui Karamzin. Să mai observ însă că toţi aceia care îl critică în prezent pe Mihail Sadoveanu pentru că ar fi „îmbrăţişat realismul socialist” sunt ei înşişi Karamzin-formataţi, Karamzin-mankurtizaţi, pentru că nici măcar nu încearcă să discearnă ideologia naţionalismului românesc în toată literatura lui Mihail Sadoveanu, repet, în toată literatura lui Mihail Sadoveanu ! Oricum, istoria noastră veche este foarte discutată de alţii, preluată acum de ei. Constat de pildă că sintagma Terra Zeurini din Diploma Cavalerilor Ioaniţi, a fost preluată pentru a se construi o foarte modernă Srpska Mitologhiia. Sintagma Terra Zeurini fiind tradusă acolo prin Ţara Sîrbilor. Informaţii încă mai vechi despre Zeurini se află în cronica latinească scrisă pe la 830 AD de un monah benedictin din Bavaria. Tot acela era şi primul cronicar care ne dădea informaţii despre Ţara Bolohovenilor şi toate cele şaptezeci de oraşe ale lor. Am mai spus aici pe blog, această cronică a monahului benedictin de la Reichenau a fost descoperită de către diplomatul conte pe numele complet Louis-Gabriel Du Buat-Nançay (1732 – 1787). El nu a reuşit totuşi să identifice numele monahului benedictin! Omul de litere în exprimare franceză, şi totodată istoriograful polonez Jan Potocki (1761 – 1815), îl numeşte totalmente arbitrar şi subiectiv pe necunoscutul monah benedictin : “le Géographe Bavarois”. O căutare cu motorul Google pentru “géographe bavarois” produce 2 630 rezultate. Sunt multe articole şi cărţi interesante. Dar totodată şi multă propagandă împotriva noastră, propagandă care încearcă să ne oblitereze de pe faţa pământului şi din Istoria Lumii. Dar este ciudat, –şi totodată simptomatic pentru starea culturii noastre puternic deformată de culturnicii de elită de la GDS–, că Jan Potocki nu este cunoscut în limba română decât prin MANUSCRISUL GĂSIT LA SARAGOSA ! Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/07/20/pe-cine-urecheaza-comisia-europeana/
Titus Filipas

Proiectul UE pentru euro-obligaţiuni

iulie 20, 2011

Partidul socialiştilor europeni a propus crearea de euro-obligaţiuni pentru rezolvarea problemei datoriei suverane greceşti. Aceasta este o idee apropiată de „federalismul bugetar”, se apreciază în articolul http://www.lemonde.fr/economie/article/2011/07/19/scenarios-d-aide-a-la-grece-la-creation-d-euro-obligations-1-3_1550157_3234.html#ens_id=1508090 În mod cert, soluţia propusă este foarte defavorabilă Germaniei. Stat care poate obţine bani contra unor obligaţiuni proprii (acestea reprezintă de facto vânzarea unei părţi din datoria suverană, adică exact ceea ce reprezintă acum titlurile T-bonds pentru finanţele Anericii şi ale economiei globalizate) care oferă o dobândă de numai 2,65 % pe o perioadă de 10 ani. Însă pentru acelaşi termen de maturitate (maturizare ?), Grecia trebuie să ofere dobândă de peste 15 %. În termeni strict financiari, această diferenţială este o diferenţă colosală, iar nu o infinitesimală neglijabilă. Mai mult, în articolul citat se afirmă foarte limpede faptul că mutualizarea datoriilor suverane în UE, mutualizare care a fost propusă de socialiştii europeni prin mecanismul euro-obligaţiunilor, ar încuraja „laxismul budgetar la unele state”. Statele europene cu tendinţă clară înspre „laxismul budgetar” nu sunt indicate la modul explicit, însă putem foarte uşor să le ghicim. Apoi, alt obstacol în calea euro-obligaţiunilor a fost subliniat de profesorul Radu Vrânceanu, director de cercetări la ESSEC (L’École supérieure des sciences économiques et commerciales) : „Ar trebui mai întâi să fie creată agenţia UE capabilă să emită asemenea euro-obligaţiuni, şi ea să funcţioneze urmând reguli de gestionare clare şi respectate. Aceasta-i însă construcţie politică realizabilă numai într-un timp mai lung. […] Dar aceeaşi veche problemă va rămâne în fond : Cine va plăti până la urmă datoria grecească ? […] Crearea de euro-obligaţiuni s-ar dovedi eficientă numai dacă Grecia s-ar confrunta în prezent cu problema trecătoare a unei lipse de lichidităţi. Dar aici, adică în Grecia şi în prezentul plus viitorul financiar al Greciei, este vorba la modul ponderal despre o problemă de insolvabilitate. Resursele de care dispune Grecia nu-i vor permite vreodată să ramburseze datoria ei suverană.” Noi am mai spus că Grecia modernă a fost clădită pe un eşafodaj pur ideologic anti-Romania. Un eşafodaj care includea financiar o datorie suverană ce a fost rostogolită vreme de două secole!, fără să inducă automat falimentul suveran al Greciei, aşa cum ar fi fost normal dacă ar fi fost respectate legile economiei politice. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/07/19/un-partid-legat-de-glie/
Titus Filipas

Magor Csibi: „Roşia Montană – Unde-s pumnalele…”

iulie 19, 2011

+În curând totul va depinde de noi. După de mai bine de 10 ani de eforturi consistente şi extrem de bine susţinute din toate punctele de vedere, din partea celor care au puterea financiară şi politică în spate şi mirosul aurului în nas, barajul anti-cianură al Academiei Române, al bisericilor istorice, al ONG-urilor şi al diverselor personalităţi din România a început să cedeze uşor. Ce contează de ce parte e legea sau ce procese s-au câştigat pe parcurs? Doar nu trăim în Germania, ca să avem un sistem legislativ stabil. Legile pot fi modificate la nevoie (chiar şi retroactiv în unele cazuri), iar deciziile irevocabile pot fi reluate în discuţie. Toate în numele raţiunii şi al prosperităţii imaginate într-un moment în care cu toţii avem nevoie de semnale politice pozitive. Aşa s-a întâmplat că Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, care până acum a fost un binecunoscut adversar al exploatării din Apuseni, şi-a schimbat stiloul pe o cască de protecţie galbenă şi a coborât, înconjurat de prieteni şi oameni de bine, în minele romane, locaţie în mod inexplicabil ignorată de toţi miniştrii de până acum. Dar acest lucru nu pentru că şi-ar fi dat seama, după 3 ani de ministeriat, că vestigiile de acolo sunt unice, că ar fi fost şi încă este obligaţia statului să investească în restaurarea acestora. Ci ca să admire cum o companie privată (RMGC), fără interese financiare sau de orice fel în zonă, a investit din bunătate în refacerea acestor situri unice, care ar putea reprezenta un adevărat magnet pentru potenţialii turişti, atraşi din ce în ce mai puţin de grădina despădurită a Carpaţilor de pe brandul de ţară.Pe 5 mai 2010, după ce Parlamentul European a votat rezoluţia pentru interzicerea cianurilor în minerit cu o majoritate covârşitoare, dl. Kelemen declara în exclusivitate pentru TOTB cum “acest vot ne arată că UE este interesată de siguranţa cetăţenilor săi. Chiar dacă nu are caracter obligatoriu, rezoluţia este un avertisment pentru statele membre, care vor să se îmbogăţească repede fără să ia şi sănătatea cetăţenilor în considerare.” Astăzi se pare că tot el este cel care uită de avertisment şi de eticheta pe care tot el a pus-o statelor care doresc exploatare prin orice metode şi care ne transformă prin descărcarea arheologică a masivului Carnic, tocmai în acel stat care vrea să se îmbogăţească rapid pe spinarea cetăţenilor şi a mediului. Dar măcar de-ar fi aşa. Masa bogaţilor nu se află în România, aşa cum nici profitul nu va rămâne aici, pentru a fi cheltuit repede în puţul nesecat al investiţiilor fără de rost ale statului. Iar dacă nu argumentele economiei de stat i-au convins pe cei de la Cultură să dea un aviz, putem avea îndoieli serioase că patrimoniul cultural din zonă se va îmbunătăţi după ce se rade totul. Ce i-ar fi putut determina atunci pe cei de la minister să avizeze acest proiect? Nominalizarea lui Ladislau Borbely la Ministerul Mediului, în ciuda faptului ca Attila Korodi a avut performanţe extrem de bune la cârma aceluiaşi minister, a fost un prim semnal care a prevestit norii de furtună din jurul staţiunii montane din Apuseni. Deşi Ministrul Culturii se ţinea bine în declaraţii, sursele noastre ne aduceau veşti din ce în ce mai îngrijorătoare din toate direcţiile, însă până de curând refuzam să credem tot ce ne ajungea la ureche. Degeaba auzeam de peste tot promisiuni ca până iulie toate avizele să fie date, refuzam să credem că preşedintele unui partid din România, mai ales când vorbim despre partidul care a fost până nu demult cel mai vocal adversar, totdată şi un adversar al proiectului, va putea să gireze o astfel de exploatare. Se pare însă că în aceste vremuri tulburi totul devine posibil. Şi iată că joi, imposibilul a devenit posibil. Pe 15 iulie încă se scriau articole critice şi presa încă îşi făcea datoria atacând în termeni duri decizia şi publicând opinii contra. Cred însă că în curând valul răcoros al banilor aruncaţi pe publicitate cumpărată şi mascată va acoperi opiniile critice din redacţiile supraîncălzite de canicula şi seceta financiară. Şi atunci tot ce va rămâne, alături de luptătorii deja tradiţionali, sunteţi voi. Cei care reuşiţi să faceţi diferenţa între propagandă şi argumente. Voi, cei la care nici plicul şi nici sponsorizările nu ajung. Şi, spre deosebire de multe situaţii asemănătoare din ultimii zece ani, puterea voastră a crescut extrem de mult. Pe vremurile când încă nici Hi5-ul nu exista, ce să mai vorbim de Facebook, când nu stăteam zilnic să tweet-uim şi nu eram conectaţi la reţea decât poate prin telefoane mobile, iar Formula AS era ultima publicaţie care-şi mai permitea să-şi critice exploatarea, o mână de oameni a făcut minuni. Azi, cu un singur clic, mobilizăm mii de oameni. Suntem interconectaţi, suntem mai atenţi şi informaţiile ne găsesc oriunde. Trebuie doar să trecem din virtual în real şi să arătăm că nu suntem atât de mici cât ne vrea toată lumea. Nici măcar nu va fi nevoie să ne ridicăm cu toţii de pe scaune. De multe ori, presiunea politică şi publică se poate exercita extrem de eficient şi online. Nu trebuie decât să le arătăm că ne pasă. Cred că a venit vremea ca societatea civilă să ofere un precedent. Se impune de această dată un Veto Verde. Pentru că, în final, noi suntem cei care plătim preţul acestor exploatări şi tot noi nu suntem niciodată întrebaţi când o pădure e tăiată, un munte e ras sau un nou râu e otrăvit. E timpul să spunem nu: NU ROŞIA MONTANĂ, NU DN66A, NU DESPĂDURIRILOR, NU HAOSULUI ORGANIZAT DE CEI PUTERNICI. Este vremea voastră. Sunteţi pregătiţi?+ Sursa http://totb.ro/?p=17404]
Pentru conformitate,
Titus Filipas

Dramaturgie corneliană

iulie 18, 2011

Vorbeam numai despre carenţa doctrinară în UE. Dar titlul http://www.presseurop.eu/fr/content/article/776191-un-choix-cornelien compară decizia actuală din UE cu alegerea dificilă între „l’honneur ou l’amour” din dramaturgia corneliană. Dificultăţile actuale din zona euro demonstrează carenţele doctrinei economice neoliberale ? http://www.presseurop.eu/fr/content/article/773711-l-euro-la-fin-dun-reve-neoliberal
Titus Filipas

Toată încrengătura „braNconajului”

iulie 16, 2011

Preşedintele Traian Basescu l-a decorat pe Vladimir Tismăneanu cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer, la propunerea ICR, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, în semn de apreciere pentru „eforturile susţinute în promovarea democraţiei din România”. http://www.ziare.com/basescu/presedinte/basescu-l-a-decorat-pe-tismaneanu-la-implinirea-varstei-de-60-de-ani-1107775 „Profesorul” Vladimir Tismăneanu 🙂 conduce ISP. Aici sunt şi nişte întrebări ce trebuie să fie puse de către bietul rumân : 1/„Profesorul” Vladimir Tismăneanu are într-adevăr o „tenure” la o universitate din USA, aşa cum pretinde acesta, şi aşa cum susţin culturnicii ajutători de la GDS ? 2/ Ori banii viraţi „Profesorului” Vladimir Tismăneanu în America provin de la Institutul Cultural Român, iar nu din surse americane autentice ? Cine are interes să arate românilor că ideologia alogeno-cominternistă promovată de Vladimir Tismăneanu reprezintă un anti-comunism real ? Singura certitudine pe care o avem este aceea că Raportul Tismăneanu se opune ideologiei naţionalismului românesc. ISP, acronimul de la numele organizaţiei Institutul de Studii Populare, se anunţă la adresa http://www.isp.org.ro/ ca un program de glume : +Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal având un rol de think-tank, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL.+ Acest think-tank ISP, cu un Consiliu Academic condus de Vladimir Tismăneanu, analizează şi garantează competenţa intelectuală a membrilor guvernului României. Printre care şi a lui Traian IGAŞ, cel care pronunţa disperat : „BraNconajul, braNconajul!”. Însă Traian IGAŞ este un personaj „Garantat Vladimir Tismăneanu”.
Titus Filipas

Carenţa doctrinară în UE

iulie 14, 2011

Semnalăm starea de profundă carenţă doctrinară (economică, financiară, monetară) prezentă astăzi la nivelul decidenţilor supremi în Uniunea Europeană. La reuniunea miniştrilor de finanţe ai zonei euro, la începutul săptămânii, personalităţile publice au propus diverse ersatz-soluţii. Unele sunt hilare, altele demonstrează o lipsă de cunoaştere a istoriei moderne a Europei, în fine, unele ţin mai mult de psihanaliză, trădând dorinţe ascunse. Să începem cu istoria. 1/S-a propus (nu ştiu cine a făcut propunerea) ca Grecia să îşi răscumpere ea singură datoria suverană. Dar aceasta înseamnă totala ignorare a istoriei Greciei moderne, adică istoria grecească pe ultimii două sute de ani. Statul grec modern s-a născut în cadrul ideologic al doctrinei Montesquieu-Voltaire-Gibbon elaborată în Epoca Luminilor. Deja regele Prusiei îi semnala epistolar iluministului Voltaire carenţele doctrinei privind speranţele excesive puse în Grecia. Nu este mai puţin adevărat că regele Frederic cel Mare a speculat în propriul avantaj (astfel a devenit „Cel Mare”) doctrina Montesquieu-Voltaire : Împărţirea Poloniei. Primul tratat de împărţire a Poloniei, acela din 1772, se încheie pe fondul european lobbyist-voltairian care pregătea tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Document european prin care ţarina Caterina cea Mare primea, doar în schimbul unui ajutor financiar personal către ilustrissimul Voltaire, dreptul de a construi NovoRossiia (sau Rusia Meridională) în spaţiul nord-pontic din Romania Orientală. Înţelegrile de la Yalta, în finalul celui de al doilea război mondial din secolul XX, nu ar fi fost posibile fără tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Or, vorbesc despre ceea ce se întâmpla în finalul Epocii Luminilor, aceasta deja însemna interferenţa nepermisă a ideologiei Montesquieu-Voltaire-Gibbon în teologia politică a Sfinţilor Părinţi Ierarhi. În cadrul politicii vizionare iniţiată de Mihail al VIII-lea Paleologul (cel mai mare dintre împăraţii romani, supranumit „Împăratul de Aur”), în politica delocalizării funcţiilor imperiale, drepturile imperiale în spaţiul nord-pontic din Romania Orientală fuseseră deja alocate domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei. Manualele de liceu din perioada interbelică ţineau să amintească acel aspect. Alexandru cel Bun fiind singurul împărat recunoscut internaţional din istoria noastră! Unii dintre istoricii militari români de astăzi cunosc acel episod privitor la drepturile noastre istorice, însă tac dintr-o prudenţă justificată. Istoricii ruşi contemporani ştiu despre drepturile imperiale transferate legal, bine documentat, către domnitorul Alexandru cel Bun. Ruşii vorbesc deschis despre ele, pentru a le critica. Şi argumentul vital din critica lor, paradoxal!, îl susţin şi eu. Pentru că frontiera spre Nord nu era clar definită. Era chiar vagă, indefinită, –tipic pentru abordarea Nova Roma–, eventual cuprinzând şi Transilvania rusească. Adică regiunea Zalesie cu Vladimir şi Suzdal. Aici criticii ruşi chiar au dreptate. Intellighenţia elenă de astăzi ştie prea bine că şi UE şi Rusia au tot interesul să împedice falimentul suveran al Greciei. Iar discuţiile diplomatice înţelepte ale elitei politice greceşti cu People’s Republic of China sunt destinate numai să reamintească decidenţilor supremi din UE şi Rusia că datoria suverană a Greciei, –oferită acum pe un platou globalizat–, pare să fie deosebit de palatabilă şi pentru China. Adevărul este că Grecia, deşi în stare de faliment suveran, are încă o mulţime de cărţi de jucat. Pe care, certamente, le va juca în continuare foarte inteligent, aşa cum face în ultimele două veacuri din existenţa sa ca un stat modern. 2/ Acum ceva despre aspectul foarte hilar al unei propuneri avansate la ultima reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro. Iar nu ştiu exact care stat UE a avansat respectiva propunere. De ce susţin eu că-i hilară ? S-a zis ca UE să ajute Grecia prin intervenţii, –la costuri foarte modice şi sustenabile–, pe piaţa „Taica Lazăr” a titlurilor financiare („secondary market” în engleză). 3/ În fine, să intrăm şi în psihanaliză. Să vorbim despre dorinţa ascunsă, revelată acum!, a Finlandei. Ministrul de la Helsinki s-a pronunţat imperativ ca guvernul de la Atena să creeze, –atenţie, drept cauţiune!–, o societate de gestionare a „patrimoniului public grecesc”. Societate evaluată aprioric la 300 miliarde euro. Ce anume ar fi inclus în această cauţiune ? Cred că aţi ghicit aici „dorinţa ascunsă” a Finlandei : Perlele patrimoniului industriei turismului grecesc din Mediterana, insule cu plaje mereu însorite!
Titus Filipas

Bunăstarea pe curba Kuznets

iulie 11, 2011

Drept măsură şi criteriu modern al bunăstării, doctrina economică neoclasică împachetată în ambalaje curate, –în sens Pristanda–, de corectitudine politică, foloseşte aşa-numitul PIB per capita. Adică PIB-ul ce revine unui singur individ statistic dintr –o ţară. Suplimentar, în contextul discuţiilor despre dezvoltarea/creşterea (de fapt nu-i totuna) economică, se consideră că evoluţia inegalităţii dintre bogaţi şi săraci urmează sensul curbei Kuznets http://en.wikipedia.org/wiki/Kuznets_curve . Cu alte cuvinte, PIB-ul per capita crescând, la un moment dat se va ajunge la situaţia fericită şi utopică a reducerii inegalităţii între bogaţi şi săraci. Şi unde a crescut, recent, PIB-ul per capita cel mai rapid ? În economiile emergente China şi India. Robert Jensen (profesor asociat de politici publice la UCLA) şi Nolan Miller (profesor de finanţe la Urbana-Champaign) au vrut să verifice. Şi ce au constatat ? Sărăcia segmentului deja sărac al populaţiei s-a accentuat şi mai mult. Atât de mult, încât a trecut în degradarea alimentaţiei cotidiene http://www.nytimes.com/2011/07/10/opinion/sunday/10gray.html?_r=1 Permiteţi-mi să repet aici: Recursul la OMG-uri înseamnă degradarea alimentaţiei şi reducerea valorii indicelui IQ pentru segmentele defavorizate ale populaţiei.
Titus Filipas