Abordarea chestiunii regionalizării în România

Aceasta fiind considerată parte a statului postmodern Uniunea Europeană. Tema regionalizării României a fost pusă recent în actualitatea deciziei prezidenţiale pripite de către actuala coaliţie de guvernare PDL-UDMR. Însă, fiecare parte din coaliţie, din motive total diferite. Pentru PDL, –formal, pentru că decizia reală îi aparţine lui Traian Băsescu–, chestiunea reală este ştergerea urmelor decizionale luate de preşedintele României la creşterea datoriei suverane a României. Am mai spus, şi spun iarăşi, acestea sunt linii premeditate de politică macroeconomică destinate să împingă România în starea de faliment suveran. Să fim realişti, preşedintele Traian Băsescu a reuşit să distrugă mai mult de 50 % din şansele României. Iar să fim realişti, USL nu va veni la guvernare decât dacă va contracara eficient orice tentativă de fraudă electorală. Deocamdată ideologii PDL dau ca sigură premisa că la alegerile viitoare vor avea o marjă de superioritate de 1000000 de voturi. În ecuaţia de guvernare, ce anume vizează UDMR prin regionalizare ? Formula „Ţinutul secuiesc plus Partium” spune totul. Despre ce „Ţinut secuiesc” vorbim, –de fapt vorbesc culturnicii de la UDMR, şi ascultăm noi, românii în cea mai mare parte mankurtizaţi–, aceasta în condiţiile când există de fapt numai 300 de secui ? Însă pentru succesul campaniei propagandistice a UDMR-ului de acum trebuie să blamăm politica anti- românească, –în sens strict cultural anti- românească–, dusă de dictatorul Nicolae Ceauşescu. Ei, maghiarii, construiesc în eficienţă toate mijloacele lor de propagandă. Comparaţi numai articolul despre secui scris în Encyclopaedia Britannica, –ultima ediţie din Belle Époque, extrem de obiectivă–, cu articolul propagandistic despre secui scris în Wikipedia de acum. În primul rând, în ediţia Belle Époque nici nu se vorbeşte despre Ungaria Mare ! Sintagma „Ungaria Mare” este în mod limpede un canular postmodern ! Apoi, în vechiul articol despre secui scris în Encyclopaedia Britannica, ediţia din Belle Époque, scrie de asemenea limpede că secuii nu sunt un trib ungur ! În articolul din Wikipedia scris acum se afirmă contrariul, în ciuda tuturor evidenţelor aduse prin documente istorice. Faptul că dictatorul Nicolae Ceauşescu a fost de un primitivism extrem în gândire dăunează grav intereselor României de acum. De fapt, nici măcar ca dictator, Nicolae Ceauşescu nu a fost o reuşită, pentru că nu a fost Leviatan Hobbesian efectiv protejat de o cămaşă de zale alcătuită din oameni devotaţi, toţi slujitori ai României, iar nu paiaţe sinistre precum Tudor Postelnicu şi Emil Bobu, opresc aici enumerarea. În fine, să revin la regionalizare, dar strict în contextul instrumentalismului logic, de la care se abat în modul cel mai flagrant ideologii care îl sprijină pe Traian Băsescu, cât şi ideologii de la UDMR. Este un principiu că regionalizarea României, –nu pentru iredentism şi împingerea politică premeditată spre situaţii explozive de tip Kosovo, ci o regionalizare în sensul dezvoltării durabile–, se face pentru creşterea bunăstării sociale. Prin cele două teoreme ale bunăstării sociale, –unde criteriul este optimalitatea Pareto–, economicul şi socialul devin congruente. Principiul de economie politică a bunăstării sociale pe regiuni implică nişte calcule de ponderi de bunăstare socială pe regiuni. Iar calculele de ponderi de bunăstare socială folosesc câte un ansatz predefinit pentru forma funcţiei de bunăstare socială. Istoriceşte, prima formă pentru funcţia de bunăstare socială s-a încadrat pe linia ideologică dezvoltată de Jeremy Bentham (1748 – 1832). Este aşa-numita funcţie utilitariană pentru bunăstarea socială. În general funcţia de bunăstare socială incorporează judecăţi de valoare privind utilitatea interpersonală (vezi de exemplu http://else.econ.ucl.ac.uk/papers/uploaded/264.pdf ). Într-o abstractizare şi simplificare matematică extremă, putem modela societatea ca fiind formată numai din două tipologii de indivizi, fiecare categorie fiind numită în mod convenţional „persoană”. Atunci graficul pentru funcţia utilitariană (sau Benthamiană) de bunăstare socială are forma unei linii drepte care taie axele pe care sunt reportate utilităţile pentru fiecare dintre cele două „persoane”. Este primul grafic, la stânga, înfăţişat aici http://en.wikipedia.org/wiki/File:Social_indifference_curves_small.png . În abordarea utilitariană, toate persoanele sunt tratate exact la fel, indiferent de posibila lor dotare iniţială în venituri. Deci în abordarea benthamiană, un sărac înfometat e tratat la fel ca un bogat sătul. Am mai vorbit despre filosoful social John Rawls (1921 – 2002). El a criticat pertinent abordarea utilitariană/Benthamiană şi a propus un criteriu Max-Min pentru construcţia funcţiei de bunăstare socială. În acord cu acest criteriu, bunăstarea socială este maximizată prin alocaţii ce ameliorează situaţia celor mai săraci. Din seria de grafice spre care am pus link, funcţia de bunăstare socială de tip rawlsian este reprezentată la mijloc. Dar, în fine, pe noi ne intersează funcţia de bunăstare socială pentru regiuni. Dacă mă refer la ţări din zona noastră, atunci văd că pentru Turcia se foloseşte un ansatz de funcţie de bunăstare socială de tip Bergson-Samuelson. Aici se presupune o justiţie socială bazată pe merite.
Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: