Am mai spus că libertarianismul radical şi anarhismul constructiv se apropie, se ating chiar. Caracteristica frapantă pentru Belle Époque, în opinia mea, este faptul că avionul nu a fost inventat de universităţi, –care îi demonstrau imposibilitatea!–, ci de mici comunităţi anarho-epistemice. Preşedintele Traian Băsescu lamenta la un moment dat faptul că niciuna dintre universităţile româneşti nu se regăseşte în clasamentul Shanghai. Tocmai pentru ameliorarea peformanţelor universităţilor româneşti pe linia clasamentului Shanghai au fost propuse falsele “reforme ale educaţiei” Mircea Miclea şi Daniel Funeriu. O reală reformă a educaţiei în România trebuie să plece de la un model psihologic al omului. Iar nu de la irealistul model robotic al omului, văzut ca un fel de Swiss Army Knife prevăzut cu funcţii cognitive (modelul folosit de Mircea Miclea şi Daniel Funeriu). “Toate-s vechi şi nouă toate”, spunea Mihai Eminescu. Trebuie folosit încă modelul cel vechi, deorece inteligenţa este o caracteristică spontană, sălbatică aproape. De aceea modelul de om psihologic pe care se bazează libertarianismul radical şi anarhismul constructiv mi se pare a fi un epitom adecvat. Structura de criterii pentru clasamentul Shanghai a fost elaborată de universitatea Jiao Tong din China. Dar China comunistă îşi propune în modul cel mai deschis să depăşească USA şi să devină prima putere a lumii! Din cauza aceasta experţii de la universitatea Jiao Tong au studiat cu atenţie sistemul de valori pe baza cărora USA şi-au sporit puterea după cel de al doilea război mondial. Nu întâmplător universitarii de la Jiao Tong consideră, ca factor extrem de important în Academic Ranking of World Universities, citările ISI (Institute for Scientific Information) pentru lucrările ştiinţifice. Dar acest Institut pentru Informaţia Ştiinţifică este un institut American, şi se bazează pe un cod de valori scris de o putere imperială, un cod de valori destinat în mod expres unei puteri imperiale! Subliniez, România nu este o putere imperială! Priorităţile sale acum sunt cu totul altele. Trebuie să privim cu mare atenţie istoria noastră culturală naţională. România modernă renaşte din jalea şi sărăcia epocii fanariote, renaşte datorită eforturilor voluntariste şi intelectualiste ale romanticilor români şi ideologilor naţionalişti români. Apoi România a fost afectată negativ în creşterea ei de către acei carpetbaggers (“pătura superpusă” le zicea Mihai Eminescu), pe care a fost forţată să-i împământenească prin hotărârea Congresului de la Berlin din anul 1878. Toate răscoalele ţărăneşti care au urmat, culminând cu marea ridicare a săracilor din mediul rural la anul 1907, sunt consecinţa acelei hotărâri nefaste. În fine, România a fost afectată negativ de comunismul adus de tancuri sovietice şi implementat pe spinarea românilor de către reprezentanţii familiilor de alogeno-cominternişti aflaţi mereu la putere. Loviluţia ca distrugere intenţionată a economiei României trebuie văzută prin prisma aceasta. Este adevărat, creşterea economică a României fusese impusă de un dictator care avea comportamentul unui chiabur zgârcit care “strange avere”. Nu uităm că industrializarea comunistă forţată a distrus una dintre cele mai importante valori ale României, solul. Iar capitalismul sălbatic instaurat după 1989 a continuat în ritm crescut aneantizarea ecosistemelor României. Una dintre priorităţile noastre absolute este acum refacerea solului şi a ecosistemelor. Sigur, în cadrul unui program bazat pe Economia Cunoaşterii. Reamintesc aici iarăşi definiţia pe care Thomas Carlyle o dădea economiei politice : Ştiinţa zilelor nefaste. Învăţământul românesc trebuie modificat printr-o reformă structurală reală (una dintre caracteristicile unei politici macroeconomice a ofertei pe termen lung). Am propus Agenda 21 de proximitate a şcolii ca structură asociativă care să funcţioneze alături de structura instituţională a şcolii la nivelul gimnazial, sub acelaşi acoperiş al şcolii. Ar fi, pentru copiii români (şi copiii minoritarilor ar putea profita, însă liderii lor de opinie şi reprezentanţii lor politici se opun, direct sau indirect), o iniţiere în funcţionarea unei comunităţi anarho-epistemice. În termeni mai concreţi aceasta înseamnă iniţierea în managementul de proximitate al teritoriului în cadrul dezvoltării durabile. Iar dacă privim dezvoltarea durabilă din perspectiva (necesară) a principiilor Brundtland, atunci educaţia ca investiţie în viitor ar putea deveni o Cale Iniţiatică pentru cea de a doua modernitate. Însă, repet, ţintele noastre sunt diferite de ţintele americane. Care propun şi ei, acum, înlocuirea vechiului sistem de educaţie superioară, totuşi bazat pe criterii ISI şi care se încadrează aproape ineluctabil în clasamentul Shanghai. Unii oameni de succes în America de acum merg până la a considera că învăţământul superior American, –fără îndoială că deosebit de performant în sensul citărilor ISI şi al clasificării Shanghai–, nu-i altceva decât o “bulă speculativă în educaţie” (vezi http://www.theatlantic.com/national/archive/2011/04/is-there-an-education-bubble/237291/ ). Opinii oarecum similare expunea şi panditul Ramesh Ponnuru în revista Time. Însă cel mai categoric în asemenea exprimări este capitalistul de amorsaj care a oferit capitalul de risc pentru firma Facebook, vorbesc aici despre miliardarul Peter Thiel (ideologic calificat drept hiper-libertarian).
Titus Filipas
Etichete: Condillac, Dezvoltare durabilă, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Mihai Eminescu, Raportul Tismăneanu, Romania Neoacquistica, România, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 