Archive for martie 2011

Cultura percepţiei riscului

martie 26, 2011

Cultura percepţiei riscului pare a deveni acum tema centrală a democraţiilor responsabile http://www.lemonde.fr/idees/article/2011/03/25/la-culture-du-risque-est-un-probleme-democratique_1498054_3232.html

Titus Filipas

“Calitatea vieţii”

martie 26, 2011

În ce stare de mediocritate intelectuală sîntem forţaţi să ne complacem ? Studiul efectuat de Institutul domnului Cătălin Zamfir despre “calitatea vieţii” http://www.iccv.ro/sites/default/files/ICCV%20Romania%20raspunsuri%20la%20criza_0.pdf ne obligă să adresăm întrebarea  aceasta la modul cel mai serios. “Studiul” este de fapt un pseudo-studiu. Nu are consistenţă intelectuală. Dintr-o gamă de probleme critice descoperite din “răpede privire”, semnalasem într-o postare precedentă trei. Asupra uneia din ele revin  cu toată insistenţa. Este vorba despre “costul de oportunitate”. Ştiam încă din liceu că noţiunea îi aparţine lui John Stuart Mill. Învăţasem aceasta de la un intelectual basarabean din familia noastră extinsă. El fusese, fără vrere!–, coleg de facultate cu un student comunist pe care îl chema Manea Mănescu. La excesele de “principialitate” ale aceluia, basarabeanul reacţionase cu o corectură răzeşească de la Nistru. Dar Manea Mănescu nu i-a purtat pică. În studiul domnului Cătălin Zamfir se foloseşte frecvent sintagma “capital social”.  Dar “Ce-i ?”, nu se spune! Reprezintă costul de oportunitate pentru întreaga societate a resurselor pe care le foloseşte. Bun, studiul coordonat de către profesorul  Cătălin Zamfir nu ascunde că acest cost social este plătit de societate pentru asigurarea bunăstării colective. Aici, principial, apar două probleme. Prima se referă la ameliorarea stării de bunăstare colectivă în termenii optimalităţii Pareto. Cea de a doua temă se referă la justiţia distributivă a bunurilor şi veniturilor. În termeni de economie aplicată a bunăstării colective, se recurge la analiza cost-beneficii cu metodologie cardinală de măsurare. Baza analizei cost-beneficii este o formă generalizată a optimalităţii Pareto. Anume eficienţa Kaldor-Hicks. Cam aşa ar fi trebuit să înceapă studiul unui Institut.

Titus Filipas

Satul Malamuc

martie 26, 2011

Ipoteză interesantă, într-un anumit grad chiar plauzibilă, despre numele satului Malamuc http://muzeulvirtualalapeiploiesti.blogspot.com/2011/03/constructorii-palatului.html?showComment=1301064522861#c1172373140873811709

Titus Filipas

Haos educaţional,

martie 25, 2011

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/cum-vor-micii-ecologisti-sa-salvezi-planeta-220509.html , aşa poate fi caracterizată iniţiativa acestui eveniment. O soluţie falsă pentru „rezolvarea” unei probleme de o gravitate extremă. Structura instituţională a şcolii de stat, –o instituţie veche, tradiţională, construită pe baze ideologice europene extrem de avansate–, trebuie însoţită de o nouă structură asociativă, aflată sub acelaşi acoperiş al şcolii. Este vorba despre Agenda 21 de proximitate a şcolii. Fiecare şcoală trebuie să conţină asemenea element structural. Este o politică educaţională a ofertei, este totodată o politică de integrare şi de agregare într-un mozaic eco-geografic de Agenda 21 regionale, aici este vorba despre eco-regiuni ale dezvoltării durabile, nu despre zonele de maghiarizare după modelul Diktatului de la Viena.

Titus Filipas

Carne umană absorbantă de radiaţii

martie 24, 2011

Cum se luptă „eficient” împotriva radiaţiilor nucleare. Limita legal aprobată de radiaţie absorbită de persoana umană era până acum de 100 millisieverts pe an. Recent, limita a fost crescută la 250 millisieverts pe an. Problema este că unii muncitori la Fukushima au absorbit deja 180 millisieverts într-o singură zi. Au fost spitalizaţi http://www.guardian.co.uk/world/2011/mar/24/japan-nuclear-plant-workers-hospital Să nu ne facem iluzii. Persoanele umane care lucrează la centralele nucleare sunt tratate  de către establishment-ul care ia câştigurile imense, doar în postura de „carne umană absorbantă de radiaţii”.

Titus Filipas

Risc şi câştig

martie 24, 2011

Situaţia foarte concretă de la Fukushima în urma dezastrului nuclear ne arată că în vreme ce câştigurile rezultate din funcţionarea industriei energetice a unei ţări revin doar unui număr foarte mic de persoane foarte privilegiate, a căror îmbogăţire creşte exponenţial, riscurile produse de funcţionarea industriei energetice au impact negativ asupra întregii populaţii a unei ţări. Această nenorocită disimetrie „Risc şi câştig” este impusă de regulile de funcţionare ale capitalismului modern, orientate înspre creşterea profiturilor către o minoritate de privilegiaţi. Situaţia din Japonia a devenit, după tsunami, foarte vizibilă. Mai puţin vizibilă este situaţia din Franţa, unde asimetria „Risc şi câştig” din industria nucleară este încă mai dezastruoasă. Într-adevăr, o duzină din marile centrale electro-nucleare franceze funcţionează doar pentru a da energie la export. Şi acolo, evident, câştigurile revin unei minorităţi privilegiate. Însă riscurile revin marii majorităţi a populaţiei, cu venituri medii ori situate sub medie. Ceea ce nu se spune la noi privitor la energia electrică de origine nucleară produsă la Cernavodă este faptul că majoritatea câştigurilor revin unei minorităţi privilegiate alcătuite din străini. Dacă  vorbeşti despre aşa ceva, în toată onestitatea, imediat vei fi taxat cu toată virulenţa drept xenofob şi naţionalist român. Iar dacă aprofundezi  chestiunea „Unde merg câştigurile?”, către „Cine profită?”, imediat vei fi acuzat că eşti antisemit, chiar legionar. Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în industria hidro-electrică de la noi. Unde barajele se pot sfărâma la cutremure, iar inundaţiile vor lovi în primul rând populaţia modestă şi majoritară. Dar energia hidro-electrică merge către export, iar veniturile către o minoritate privilegiată. De ce nu îi numim ? Pentru că nu este „politiceşte corect”.

Titus Filipas

Datoria suverană fragilizează IMM-urile

martie 24, 2011

Nu ştiam că pentru unele ţări din UE, IMM-urile acoperă până la 95 % din zona industrială. Cel puţin aşa se afirmă aici http://www.lemonde.fr/idees/article/2011/03/23/l-europe-au-secours-des-pme_1497319_3232.html . Chiar dacă IMM-urile dintr-o ţară sunt, în principiu, nişte întreprinderi economice foarte sănătoase, totuşi creşterea datoriei suverane a ţării le fragilizează la modul extrem. Iar aceasta se produce în general fără vreo vină din partea managerilor de IMM-uri. Pentru că datoria suverană crescută a unei ţări conduce în primul rând la asfixierea funcţionării IMM-urilor din acea ţară. Acesta este un fenomen economic deosebit de periculos în ţările  periferice din UE, unde IMM-urile furnizează majoritatea locurilor de muncă. În ţările din UE care au datorii suverane importante, costurile de finanţare a IMM-urilor au crescut pe parcursul lui 2010 cu 69 % în Spania, cu 56 % în Portugalia, cu 44 % în Italia. Prăbuşirea sistemului de IMM-uri ar împinge şomajul populaţiei la peste 25 % în Spania, 15 % în Portugalia, 20 % în Grecia şi în Irlanda. Domnul Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului european, este principalul om politic care luptă pentru împiedicarea producerii acestui fenomen economic ostil IMM-urilor, şi chiar unor ţări întregi din cadrul UE.

Titus Filipas

Criticatac

martie 23, 2011

Domnul Costi Rogozanu şi tot grupul de la Criticatac îi reprezintă pe „tinerii social-democraţi prin bibliografie”, cum îi caracteriza jurnalistul Horaţiu Pepine de la radio Deutsche Welle. Am examinat şi eu mai multe articole publicate pe saitul Criticatac. Conchid că ei sunt un grup de mankurtizaţi care nu mai ştiu nimic, dar absolut nimic!,  despre istoria românească reală, o istorie brăzdată de cumplită suferinţă şi de infinită durere, ca să folosesc doar cuvinte prea puţin grave pentru a descrie situaţia noastră în istoria oficială europeană!, capturată într-un discurs peiorativ de către ideologii din Occident (Montesquieu-Voltaire-Gibbon) şi de cei din Rusia (Karamzin, Buharin, Lenin, Stalin), aflaţi în totală conivenţă pe temele anti-Romania şi anti-România (agregate în blestemata şi ostila ideologie anti-Romania Neoacquistica). Chiar dacă domnul Adrian Năstase cita apreciativ pe un fir precedent de pe blogul său un articol economic din Criticatac, în general, trebuie să spun direct!, articolele „social-democrate” de acolo pe linie de doctrină economică sunt deosebit de confuze. „Ei”, de exemplu, şi eu vorbesc aici despre „tinerii social-democraţi prin bibliografie”, nu se delimitează la modul limpede, explicit cât se poate, de o descriere convenţională liberală a pieţelor economice. În plus, nu cred că acei tineri „critici social-democraţi” de la Criticatac ştiu ceva, –măcar „poarta”!–, privind abordările  Joan Robinson (demers prima oară expus în cartea The Economics of Imperfect Competition, publicată, hăt!, în anul 1933) şi Edward H. Chamberlin (din cartea The Theory of Monopolistic Competition, apărută tot la 1933). Există mai bine de trei sferturi de veac de critici extrem de pertinente ale conceptului de „piaţă liberă” pe care ar exista, chipurile!, competiţie perfectă, cum susţineau teoriile mai vechi liberale, ori doctrinele neoliberale de acum. Teoriile noi nu pot fi apărate măcar prin scuza vechii candori, „noutăţile economice de dreapta” sunt rău intenţionate la maximum, în modul cel mai vizibil! Cum susţinea foarte convingător economistul Iosif Schumpeter  (care şi-a început cariera didactică la Universitatea din Cernăuţi, oraş bucovinean unde a citit, se pare, şi Teoria Ondulaţiunii Universale a filosofului român Vasile Conta), chiar dacă iniţial există, sau ar exista!, o piaţă de competiţie perfectă, succesul economic al unei firme pe această piaţă nu este onest şi omeneşte posibil decât dacă managementul foarte concret al firmei „deraiază” (eu nu critic aici ideile marelui economist Iosif Schumpeter, vorbesc numai despre un „deraiaj” sprijinit teoretic de acesta, însă un „deraiaj”  care nu mai este şi doctrinar politiceşte-corect) către un comportament cât mai apropiat de comportamentul monopolist. În treacăt fie adăugat, Iosif Schumpeter   sublinia că tocmai un asemenea comportament intenţionat şi asimptotic quasi-monopolist al unei firme care  iniţial acceptă „regula jocului”, anume aceea că participă în toată cinstea la un joc economic pe piaţa liberă, –subliniez, aceasta-i doar convenţie, nu şi realitate!, este germenele pentru „distrugerea creativă” ce asigură ineluctabil succesul economic al firmei! Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/03/22/antena-3-ora-17-00-2/#comment-125865

Titus Filipas

Radio Europa Liberă

martie 22, 2011

Cât de mult i-a indus în confuzie  şi în eroarea de apreciere  postul de radio Europa Liberă pe români ? Ca o  stridenţă mi-a sunat în ureche aprecierea făcută de alogeno-cominternistul Silviu Brucan (nu ştiu cum îl chema de fapt, însă nu era un român, şi certamente nu era un simpatic şi bine intenţionat alogen din categoria Petrea Hărman ori Anghel Saligny, ci era diabolic la fel ca un hun sângeros), după 22 decembrie 1989, că profesorii, doctorii, şi alte categorii de intelectuali români nu făceau parte din categoria „middle class”, nici pe departe!, pentru că aveau venituri cu totul insuficiente să-i îndreptăţească la acel statut social ! Tovarăşul vechi bolşevic anti-român Silviu Brucan nu depunea măcar un minim efort intelectual de convertire monetară a capitalului intangibil de savoir faire şi know how acumulat, prin eforturi şi învăţătură intense, de către profesorii, doctorii, şi alte categorii de intelectuali români înainte de 22 decembrie 1989. Şi vreme de aproape două decenii am tot auzit exclamaţia de-a dreptul stupidă (acum au mai tăcut) : „Ce deştept era Brucan când spunea că românii sunt proşti!”. Aseară citeam pe ştirile Yahoo despre diferenţele de venituri enorme în USA, de asemenea despre percepţia cu totul eronată pe care  o are fosta „middle class” din USA despre condiţia pecuniară proprie. Şi mai citesc  aici  http://www.tutor2u.net/blog/index.php/economics/comments/great-graphics-on-inequality-in-the-usa/ că tendinţa de precaritate s-a instalat cu vreo trei decenii în urmă. Păi, dacă lucrurile erau aşa de vechi, de ce n-au depus redactorii români de la postul de radio Europa Liberă minima diligenţă de a-şi informa ascultătorii lor fideli din România (eram printre aceştia) despre respectiva tendinţă ? Absenţa aceasta din ştirile lor a fost dovada unei mediocrităţi intelectuale, ori dovada unei lipse de onestitate intelectuală ?

Titus Filipas

Renta de situaţie

martie 22, 2011

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu ne-au demonstrat cum se poate construi o rentă de situaţie  http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/triumful-lichelelor-217820.html

Titus Filipas