Anecdotica anti-românească

Trăim în apocalips. Unii spun că românii sunt vinovaţi. Anecdotica anti-românească se pare că a devenit parte a discuţiilor pe oricare forum RL http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-i-a-deportat-stalin-pe-sasii-ardeleni-213979.html . Este  mostră de cultură ori de subcultură ? Dacă nu am vorbit de retorică, numai de anecdotică, este limpede că aceasta nu se încadrează în Trivium imho. Există totuşi, constat, o formă de cultură populară inevitabilă pe Internet-ul cu expresie în Limba Română. Eu nu mă pot opune acestei forme de cultură populară foarte gustată acum. Totuşi, vedeţi şi textele de filosofie a istoriei scrise de Will Durrant (Constantin Noica recomanda lectura din Will Durant  discipolilor Gabriel Liiceanu şi Andrei  Pleşu, nu cred că aceştia i-au urmat sfatul). În compania textelor canadianului de suşă franceză Will Durant, veţi avea bucuria spirituală oferită de prezenţa unui filosof al istoriei cu atitudine pronunţat anti-Gibbon (iluministul englez care îmbrăţişase ideologia anti-Romania construită de Montesquieu şi Voltaire). Această ideologie anti-Romania a împins Britania să susţină la anul 1774 încheierea tratatului de la Kuciuk Kainargi, un tratat care a servit ca bază de legitimare pentru construcţia geopolitică chemată NovoRossiia ori Rusia Meridională.  Mai recomand celor interesaţi de abordarea în Trivium, –iar nu în anecdotica falsităţii simplificatoare–, studiul profesorului E.H. Carr intitulat What is History? (bazat pe conferinţele ţinute de profesorul E.H. Carr  la Universitatea din  Cambridge în cadrul ciclului Trevelyan). Lucrarea „What is History?” tratează în mod specific despre semnificaţia cauzalităţii în istorie. Problema aceasta e veche. Dintre autorii moderni cel mai bine o antamează iluministul scoţian David Hume. Recunosc deschis, în Limba Română de calitate această problemă a fost pusă abia peste vreo două sute de ani în Prelegerile foarte didactice ale metafizicianului Nae Ionescu la Universitatea din Bucureşti. Căci fusese o adevărată hecatombă a învăţătorilor şi profesorilor români în primul război mondial. Trebuia creată rapid o nouă Dăscălime Română de cea mai bună calitate intelectuală. Ceea ce presupune un discurs despre realitate construit prin identificarea relaţiilor de cauzalitate. În anul 1926, domnul Nae Ionescu a răspuns acelui imperativ al timpului românesc după Hecatombă. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2011/01/24/interviu-jurnalul-national/

Titus Filipas

Etichete: , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: