Archive for noiembrie 2010

În domeniul aviatic

noiembrie 21, 2010

În domeniul aviatic trebuie să distingem trei aspecte : 1/termodinamica ; 2/aerodinamica ; 3/prezenţa “căpitanului de industrie”. Să începem cu termodinamica. Henri Coandă deţine  prioritatea absolută în ceea ce priveşte inventarea primului motor cu jet reactiv folosit în aviaţie, cu mult înaintea inginerului german Willy Messerschmitt (care era şi un remarcabil “căpitan de industrie”, ceea ce Henri Coandă nu era). Henri Coandă a beneficiat de un foarte bun profesor român ! Surprinzător ce spun, nu ? Dar a fost o transmisie intergeneraţională de cunoaştere, într-o fascinantă poveste (cu narativ şi metanarativ). Pentru sărbătorirea unei durate de patru secole trecute de la ctitorirea mănăstirii Putna, se formase un comitet al studenţilor români la Viena, comitet din care făceau parte Mihai Eminescu şi Nicolae Teclu. Acesta din urmă, viitor profesor universitar la Viena, va studia foarte atent, şi foarte ştiinţific, flacăra. Henri Coandă citise acele studii efectuate în secolul XIX de către savantul român Teclu Nicolae, şi din cauza aceasta era foarte atent la flacără şi jetul dirijat rezultând  dintr-o ardere. Fără îndoială că inventatorul Henri Coandă lucra într-un constructivism anarhic, care a fost analizat abia de către filosoful austriac Paul Karl Feyerabend (1924 – 1994) în ‘teoria cunoaşterii anarhistice’, acesta fiind chiar tentat să schiţeze o ‘epistemologie anarhistică’ sau un ‘anarhism epistemologic’, dacă vreţi. Dar în timp, Henri Coandă  era  totuşi prins într-o comunitate epistemică intergeneraţională românească. Noi ştim că Henri Coandă interpretează flacăra mai mult şi mai bine decât fraţii Montgolfier, inventatorii aparatului de zburat chemat „balonul cu aer cald”, care foloseau numai ideea antică  observată  cu bucuria din strigătul “Evrica!”, adică ideea antică  de forţă arhimedică. Însă deja românul Nicolae Teclu observase că flacăra căpăta un impuls, şi conchidea că în acord cu legea a treia a lui Newton, trebuie să existe şi un impuls de sens contrar asociat celuilalt corp, acela care produce flacăra. Cu alte cuvinte, Nicolae Teclu descoperea faptul că trebuie să existe neapărat o forţă de reacţiune creată de acţiunea acelei flăcări! Sigur, aceasta nu însemna invenţia motorului reactiv, pentru că flacăra provenea numai dintr-un “bec Teclu”. Henri Coandă adaugă valoare prin ideea ingenioasă, cred că a spune “de geniu” nu ar fi chiar nepotrivit, deşi presimt că aş fi atacat imediat de adversarii protocronismului. Henri Coandă a fost primul inventator din lume care gândeşte un sistem tehnic ce creează în mod expres o flacără orizontală sau oblică pentru a folosi, în mod premeditat, forţa de reacţie creată de acea flacără, într – un aparat de zbor prevăzut cu aripi, un aeroplan. Este interesant că afişul pentru expoziţia din Paris unde Henri Coandă prezenta acel avion cu totul şi cu totul nou în concepţie şi construcţie a fost desenat chiar de el. Henri Coandă era şi un remarcabil artist grafic, în anul 1907 el a lucrat, adică a schiţat şi a modelat alături de Constantin Brâncuşi, consultându – se colegial cu Brâncuşi, — amândoi erau olteni, unul de la Gorj, altul de la Dolj!–, în atelierul sculptorului francez Auguste Rodin. Geniul artistic al lui Henri Coandă este recunoscut internaţional în prezent, chiar dacă numai pe cale indirectă, mai precis prin filme de animaţie unde figurează cea mai importantă invenţie recunoscută a sa. Am văzut, cu indescriptibilă încântare, chiar avionul schiţat de Henri Coandă “zburând” în filmul anime ‘Howl’s Moving Castle’ al cineastului japonez Hayao Miyazaki. Născut la anul 1941 în familia unui fabricant din industria aeronautică, Hayao Miyazaki cunoaşte bine  albumele avioanelor vechi şi neobişnuite, din care selectează. Printre ele se afla şi avionul cu jet reactiv construit efectiv de românul Henri Coandă. Dar zborul din anul 1910 al primului avion reactiv din istorie, i-a creat lui Henri Coandă mai ales reputaţia de specialist în avionică. Motiv pentru care este angajat în anul 1912 de o firmă aviatică britanică, unde proiectează monoplanele Bristol-Coandă care au câştigat o bună reputaţie. Spuneam că al doilea aspect important în aviatică este aerodinamica. Aici Henri Coandă chiar face o descoperire în mecanica fluidelor. Până atunci, în teoria stratului limită se ştia că la mişcarea aerului în viteză pe lângă o suprafaţă, se formează „parcele” de aer sau gaz care se desprind de lângă suprafaţă. La zborul din 1910,  Henri Coandă constată mirat că jetul de gaze arse are tendinţa de a se lipi de suprafaţă ! Henri Coandă povestea că toată atenţia lui era concentrată pe acel fenomen, care ulterior va fi denumit „efectul Coandă”. Să spun ceva despre contribuţia lui Elie Carafoli în aerodinamică şi mecanica fluidelor. Sigur, contribuţia sa iniţială în aviatică, mă refer la anul 1928, nu a fost spectaculară. Carafoli doar a proiectat alături de Lucién Virmoux de la firma Blériot Aéronautique, avionul IAR 11 CV. Însă Lucién Virmoux era de fapt şeful proiectului, Carafoli mai avea niţel de învăţat, chestia că „am ajuns atât de sus cocoţându-mă pe umerii profesorilor mei” este valabilă şi aici. Profilele Carafoli sunt ceva mai târzii … Oricum, profilul Carafoli devenise standard pentru aripa de avion. La mica bârfă, când se lansase “hozrasciotu” care Uniune va trimite primul om pe lună, preşedintele IAAA (Asociaţia Internatională de Aviaţie şi Astronautică) era românul Elie Carafoli. Iată acum şi mărturia unui student al său despre impresia pe care o lăsa personalitatea lui  Elie Carafoli: „Peste timp, ne înfioram, şi studenţii de la alte facultăţi ale Politehnicii Bucureştene, când îl vedeam pe Profesorul Carafoli intrând în tunelul aerodinamic (primul, sau al doilea din lume); este interesant de privit cu cât de reduse mijloace şi cu ce idei geniale el a făcut aerodinamica o ştiinţă.” În fine, ajung la chestiunea “căpitanului de industrie” român. Informaţiiile despre avioanele IAR sunt cele date pe saitul IAR. Directorul General Neculai BANEA de la IAR păcătuieşte benign cu al său intenţionat dolus bonus („dolus bonus. Permissable deceit.” „Le bonus dolus est le boniment du marchand, l’exagération du camelot.”).

Titus Filipas

GRAMATICA

noiembrie 20, 2010

„Mai mult, limba română literară A APĂRUT ÎN ARDEAL, CU AJUTOR UNGURESC, ŞI VOI AŢI PRIMIT-O „LA CHEIE” ! N-aţi făcut nimic pentru a o dezvolta ! Dimpotrivă…”, scrie cineva ostil pe forum RL http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-confiscat-autoritatile-locomotiva-vestitorilor-unirii-206463.html . În primul rând, „limba română literară” se bazează pe o gramatică generativă naturală, de asemenea pe o gramatică generală şi o gramatică filosofică. Dacă gramatica generativă naturală ne-a fost dată de masa critică a populaţiei vorbitoare pe româneşte din Transilvania, Moldova şi Muntenia, gramaticile generală şi filosofică sunt prima oară incorporate abia în textul GRAMATICII DE LA SIBIU din anul 1828, scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Textul fusese mai înainte predat elevilor (“pruncii români”) şcolii de la Sfântu Sava din Bucureşti, fondată de transilvăneanul Gheorghe Lazăr. Dar textul GRAMATICII DE LA SIBIU se baza pe gramatica filosofică a lui Condillac şi pe gramatica generală a lui Destutt de Tracy.

Titus Filipas

Investiţii în Transilvania

noiembrie 20, 2010

De pe blogosferă: „După înfăptuirea actului istoric de la 1 Decembrie 1918, interesele ţării cereau promovarea industriei autohtone, mai cu seamă a celei de apărare ; Guvernul României a acordat, la începutul anului 1924, un credit substanţial în scopul înfiinţării unei fabricii de avioane la Braşov. Societatea “Industria Aeronautică Română“ (IAR) a fost fondată la 25 iunie 1925, prin promulgarea de cãtre regele Ferdinand a „legii privitoare la întreprinderile industriale în legătură cu apărarea naţională“; articolul 1 prevedea constituirea „Industriei Aeronautice Române“ pentru „fabricaţia avioanelor“, pentru a asigura că Aeronautica Regală Română (sau ARR) poate fi continuu aprovizionată cu aeronave în orice condiţii, inclusiv în cele de război. IAR a devenit „prima fabrică românească de aeroplane“, aşa cum este scris în actul de inaugurare din 11 octombrie 1927, fabrică amplasată în zona de lângă drumul Braşov-Sânpetru, unde se află astăzi uzina „Tractorul“ – Braşov (dispunea de un aerodrom de circa 1800 metri lungime). Din anul 1928, la IAR – Braşov se trece la proiectarea şi realizarea primului avion de concepţie proprie, dupa un proiect realizat de inginerul român Elie Carafoli şi de inginerul francez L.Virmoux. Avionul monoloc acrobatic IAR-CV-11 (în anul 1930), unul dintre primele avioane de vânătoare din lume cu aripa jos, cu motorul de 600 CP (de tip Lorraine-Courlis 48-5, cu 12 cilindri) şi elicea bipală PERMITEA ASCENSIUNEA LA 5000 m în 8 min şi 30 s. Aparatul era echipat cu două mitraliere Vickers cu TRAGERE PRINTRE PALELE ELICEI (invenţie românească), având 700 lovituri. Avioanele de luptă din seriile IAR 80 (1939) şi IAR 81 au fost folosite cu precădere în cel de-al doilea război mondial; avionul IAR-80 era clasat AL PATRULEA AVION DE VÂNATOARE DIN LUME DUPĂ VITEZĂ. Avioanele IAR-81 aveau avantajul faţă de avioanele germane pentru bombardament în picaj (Junckers 87 Stuka), de a se putea apăra după lansarea bombelor. Primele 50 de avioane s-au fabricat în toamna anului 1941, iar în primăvara anului 1942 s-au mai fabricat aproximativ 270 de avioane IAR-81şi IAR-81C, iar până în ianuarie 1943 încă 167 de avioane, producţia lor începând să scadă dupã intrarea în fluxul de fabricaţie la IAR Braşov a avioanelor germane Messerschmitt 109G, net superioare faţă de IAR-uri. La data de 19 iunie 1945, guvernul a hotărât producerea de tractoare la fabrica din Braşov, şi în dimineaţa zilei de 26 decembrie 1946 a ieşit pe uşa halei de montaj primul tractor românesc denumit IAR-22. În perioada 1980 – 1985, fabrica ICA Brasov a recăpătat faima uzinei IAR: s-a clasat între primii zece producători de elicoptere din lume şi între primii 20 de constructori de aeroplane din lume, livrând peste 350 de aeronave, atingând în 1985 un număr de 4023 de salariaţi, ajungând la 4240 în 1989, iar valoarea producţiei a prezentat în medie o creştere de cca 3% pe an. Din elicopterul IAR-316B Alouette a derivat elicopterul militar biloc in tandem IAR 317 Airfox. Producţia totală de la ICA Braşov, de la înfiinţare se ridicã la 1100 de aeronave, din care 350 au reprezentat elicoptere în licenţă francezã, 135 avioane de concepţie românească şi 615 planoare şi motoplanoare, 50% din totalul de aeronave fabricate la ICA, adică un număr de 550 de aeronave fiind livrate la export. [..]

Tema dizertaţiei de doctorat în Ştiinţe Juridice a domnului Traian Vuia avea titlul : “Militarism şi industrialism, regimul de Status şi contractus”. Juristul şi inventatorul Traian Vuia se caracteriza printr-o viziune extinsă, caracterizând şi o mare putere militară şi industrială de după cel de al doilea război mondial, în speţă SUA. Acolo se dezvoltă aşa-numitul complex militaro-industrial, sintagma a fost propusă de preşedintele Dwight D. Eisenhower. Unii experţi economici americani spun că actuala criză economică din SUA a fost indusă de exacerbata creştere a complexului militaro-industrial în contextul războaielor din Irak şi Afganistan şi al „războiului împotriva terorii”. Alături de teza de doctorat a lui Traian Vuia, semnificativă mi se pare şi epistola domniei sale din anul 1922, parţial publicată la http://www.banat.ro/academica/Vuia.htm Am deschis documentul unde în final scrie : „în continuare, Vuia se referă la propunerile făcute statului român, privind industrializarea aparatului său de zbor şi a motorului cu combustie internă continuă. În cazul acceptării propunerilor sale, marele inventator urma să se întoarcă acasă!” Trebuie să comentez că la momentul scrierii acelei epistole, proiectul de avion al românului bănăţean Traian Vuia era tehniceşte depăşit. Vorbind despre dezvoltarea avionului Vuia, Wikipedia scrie : „Vuia merge la Victor Tatin, un cunoscut teoretician care construise în 1879 un model experimental de aeroplan. Tatin este imediat interesat de proiect dar încearcă şi să-l convingă pe Vuia că nu este nimic de făcut pentru că-i lipseşte un motor adecvat şi este instabil. Vuia însă continuă sa-şi promoveze proiectul şi-l trimite Academiei de ştiinţe de la Paris pe 16 februarie, 1903, prezentând posibilitatea de a zbura cu un aparat de zbor mai greu decât aerul cât şi procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivaţia că ar fi prea utopic, cu menţiunea că: +Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.+” Academia nu specifică redactorul răspunsului, dar probabil că Academia recurgea la profesori universitari. Chestiunea „instabilităţii”, despre care Victor Tatin îl avertiza pe Traian Vuia, probabil că fusese deja rezolvată în IMM-ul fraţilor Wright, nu de către universităţi. Din cauza aceasta, Traian Vuia atacă numai celălalt aspect revelat de Victor Tatin. Astfel, “în toamna lui 1904 începe să-şi construiască şi un motor, tot invenţie personală. În 1904 obţine un brevet pentru aceasta invenţie în Marea Britanie.” Acel motor îl ajută pe Traian Vuia să reuşească primul zbor fără catapultă sau trambulină. Motorul inventat de el a fost esenţial în zborul avionului. Aceasta mă determină să spun că progresul realizat de Traian Vuia în aviaţie se încadra mai curând în termodinamică decât în aerodinamică. Îl putem încadra şi pe juristul Traian Vuia în seria de iluştri gânditori români despre termodinamică, precum Nicolae Teclu, Henri Coandă, Nicolae Vasilescu – Karpen, Nicolae Georgescu-Roegen, Şerban Ţiţeica. Mai era atunci disponibil (în momentul epistolei) şi proiectul de avion cu jet reactiv al românului oltean Henri Coandă. (În epoca Nicolae Ceauşescu, la fabrica de avione din Craiova se crease un laborator special pentru efectul Coandă şi dezvoltarea proiectului de aerodină lenticulară a lui Henri Coandă. Erau oameni foarte capabili care lucrau acolo. Se pare că aveau rezultate importante, pentru că după 1989 studiile laboratorului au fost cerute de Israel, iar la intervenţia americană chiar au fost cedate către Israel.) În fine, folosind termenii de management modern, putem spune că inventatorul Traian Vuia cerea imperios, ameninţând chiar cu secesiunea Banatului!, investiţii guvernamentale pentru crearea unui complex militaro- industrial românesc în perioada interbelică. Mussolini a creat un complex militaro- industrial în Italia, Winston Churcill a rămas atunci impresionat, îi trimitea epistole entuziaste (Iosif Constantin Drăgan spunea că acelea sunt absolut ruinătoare pentru imaginea lui Winston Churchill, că scrisorile sunt păstrate într-un safe aflat în custodia CH şi că UK le-a cerut dar Elveţia a refuzat să cedeze scrisorile). Deci în schimbul renunţării la secesiunea Banatului, domnul Traian Vuia cerea statului român să cheltuiască inutil fonduri într-o aventură militaro-industrială care nu avea şanse de izbândă. Este interesant că, după cel de al doilea război mondial, complexul militaro-industrial din USA a impus continuarea proiectului de avion cu aburi al lui Samuel Pierpont Langley, care de asemenea, data dinainte de primul război mondial. Au fost cheltuite fonduri imense, şi doar intervenţia preşedintelui Dwight D. Eisenhower a oprit acea nebunească aventură militaro-industrială americană.”

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Rostul păcilor de la Buftea şi Bucureşti

noiembrie 20, 2010

 „Pacea de la Bukale (cu ce nume frumos a rămas în istorie… exact cum meritaţi !)”, scria cineva ostil pe forum RL http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cum-au-confiscat-autoritatile-locomotiva-vestitorilor-unirii-206463.html . România a intrat relativ târziu în primul război mondial, abia pe 27 august 1916. Întârzierea s-a datorat atitudinii cunctator-evaluatoare („wait and see” pe englezeşte) a politicienilor români de excepţie din acea perioadă. Atunci s-au confruntat două tabere politice eminente, de valoare aproximativ egală, pentru stabilirea unei linii de politică românească în război. Era o chestiune de alegere : A fi în tabăra Puterilor Centrale, ori a fi în tabăra Antantei. Criteriul în alegere a fost interesul României. Tratativele s-au dus cu amândouă taberele, şi au fost bine cântărite avantajele pe care le ofereau o tabără şi cealaltă. În final, alegerea s-a dovedit a fi fost corectă. Cum trebuie să interpretăm expresia „Pacea de la Bukale” ? Cât de ruşinoasă a fost ea ? Să recapitulăm faptele istorice. Se ştie că după o pace provizorie cu Puterile Centrale, pacea de la Buftea din martie 1918, guvernul condus de Alexandru Marghiloman încheie la Bucureşti, la 7 mai 1918, pacea definitivă. Dar condiţiile, pe plan intern şi extern, se schimbaseră în mod radical pentru interesele României : „Desfăşurarea evenimentelor din timpul Primului Război Mondial a creat cadrul favorabil ca un  străvechi pamânt românesc, răpit de ruşi în anul 1812, să revină la ţara-Mama. În martie 1917 s-a constituit Partidul Naţional Moldovean, iar la Congresul ostaşilor moldoveni, din octombrie 1917, s-a hotărât crearea Sfatului tarii, care va fi organul de conducere a Basarabiei. La data de 2/15 decembrie 1917 a fost proclamată Republica Democratică Federativă Moldovenească autonomă în cadrul Rusiei. Situaţia din Basarabia se complicase din cauza trupelor ruse bolşevizate, care provocau dezordini. În aceste condiţii, Consiliul directorilor, organul de conducere al Sfatului ţării, a cerut guvernului român să trimită trupe în Basarabia pentru asigurarea ordinii. Armata română a intrat în Basarabia şi nu s-a amestecat în treburile interne ale provinciei. Rusia Sovietică însă nu a acceptat intrarea armatei române in Basarabia şi, la data de 13/26 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a rupt relaţiile diplomatice cu România. Sfatul ţării a proclamat independenţa Republicii Moldoveneşti la data de 22 ianuarie/4 februarie 1918. Ultimul pas către unirea cu ţara-Mamă a fost făcut de basarabeni la 27 martie/9 aprilie 1918. Atunci, la Chişinău, Sfatul ţării a proclamat unirea pe vecie a Basarabiei cu ţara-Mamă, România.” Interesele României cereau ca prioritate absolută  gestionarea situaţiei din Basarabia! Acesta a fost rostul păcilor de la Buftea şi Bucureşti. De fapt absolut toate ţările europene erau aproape complet epuizate la acel moment, şi lupta împotriva Puterilor Centrale a fost revitalizată doar prin intrarea trupelor americane pe frontul de Vest. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2010/11/19/%e2%80%9cviata-a-batut-filmul-de-multa-vreme%e2%80%9d/

Ghita Bizonu’ spune: +Pacea de la Bucureşti – completare la ce a scris blogideologic. 1)intrarea în război. Brătianu avea mereu în cap momentul 1878 şi atitudinea ciudată a autorităţilor ruse … aşa că a dorit sa se asigure. 2)”Fiecare ţară face politica geografiei sale” a zis Napoleon al III-lea.   Vorba valabilă şi azi. Şi din motive etnice şi geografice (inclus economice), România era silită să mergă spre vest. Adică spre Ardeal. 3) Oricâte măsuri şi-a luat Brătianu …, ei bine a survenit catastrofa anului 1916. Când pe lângă proasta dotare a armatei, dezorganizare, pălăvrageala   inutilă şi periculoasă a decidenţilor şi a înalţilor ofiţeri (un spion central a aflat într-un compartiment de tren planurile de luptă ale României!, şi în final a luat şi harta pe care un ofiţer imprudent schiţase liniile!!, asta este din Kiriţescu) şamd a survenit ce a fost numit trădarea rusă şi sârbă (tot pe loc pe loc, să răsară buusioc!) pe loc a armatei lui Sarail. În 1917 România s-a trezit atacată din E (din Ardeal), din S (Muntenia ocupată de Centrali) şi cu un neutru deloc binevoitor în spate (Rusia după lovitura bolşevică) cu o armată aliată debandată în prag de bolşevizare pe teritoriul ei. O armată debandată poate fi tot ce e mai rău pe lume (mulţi bărbaţi tineri fără ţel, fara alta conducere decât cea instinctuală cu arme în mână …. Scuze, am fost şi io tânar …) iar dacă mai are şi ”sfătuitori” revoluţionari …,  asta e ! Cu această armată “aliată” s-au dat şi lupte … În plus armata română era dependentă de muniţia şi armanentul primit pe ruta   Arhangelesk-Iaşi. Tăiată !! În aceste condiţii, rezistentţa era sinucidere naţională. 4) la pace s-a ajuns şi din lipsurile politicienilor. Care au preferat să paseze mâna generalilor. Coandă şi Averescu. Care Averescu nu prea a înţeles bine ce i se cerea – să zdrăngăne sabia (era cel mai credibil ! Averescu de la Flamânda, Averescu de la Argeş, Averescu de la Mărăşti, adică trei ocazii, ratate doar prin puţinătatea resurselor, să se tranforme în dezastre pentru germani !! Adică ceva gen Jena) şi să câştige timp … 5)armata română a intrat în Basarabia ca să îşi asigure depozitele (depozite cu proviant venit de la Arhangelsk şi pe bune ale armatei ruse …, care armată rusă nu prea se mai exista, ea împărţindu-se în coloane ce se retrăgeau spre casă (jefuind pe drum) şi bande anarhice ale căror unic scop era jaful. Apoi la cererea autorităţilor provizorii au poftit bandele de “bolşevici” să se cărăbănească (scriu “bolşevici” fiindcă portul izmenelor roşii nu este chiar dovadă de ideologie). 6) Cristian Rakosvky a scăpat din puşcărie, visând la o revoluţie comunistă în România, îşi are şi el rostul lui în ostilitatea Sovietelor. Precum şi dracul   de Leon Davidovici Bronstein, zis Trotky, care se prea poate să fi avut un parti pris etnico-religios.+

Titus Filipas

Modelul de cooperativă John Lewis

noiembrie 18, 2010

Ministrul Francis Maude din guvernul Marii Britanii anunţă că bugetarii care lucrează în sectorul public vor fi forţaţi să se organizeze în societăţi mutuale şi cooperative. Se vor produce “mutaţii radicale în forma de proprietate, în contabilitate şi în finanţare”, mai spune domnul Francis Maude. Lucrătorii din sectorul public sunt sfătuiţi de Francis Maude să formeze cooperative după vechiul model John Lewis (care datează din 1864).

Titus Filipas

Întrebare

noiembrie 18, 2010

„Rétrocommission” este echivalent cu „parandărăt” ? Presupun.

Da, văd că este parandărăt (termen popularizat de Mircea Badea) :”Une rétrocommission est une commission (somme d’argent) qui retourne à l’acheteur ou l’importateur – public ou privé, après la transaction initiale.”

Titus Filipas

Califul Omar şi alogeno-cominterniştii

noiembrie 16, 2010

“Pruncii români” Ioan Eliade Rădulescu şi Petrache Poenaru îl citeau pe Destutt de Tracy, dicutau ideile sale, chiar înainte de Revoluţia naţională de la 1821 condusă de Tudor. La Revoluţie, Petrache Poenaru va fi secretarul lui Tudor Vladimirescu. Vaclav Havel scria despre felul cum se iniţiază activitatea asociativă şi partidele politice: “Les partis politiques sont une sorte d’aboutissement de l’activité associative. On ne peut guère imaginer le fonctionnement d’une société démocratique sans eux.” Nu sîntem cu nimic mai prejos decât cei din Occident şi din MittelEuropa. În deceniile al doilea şi al treilea din secolul XIX, mişcarea asociativă generată  de „pruncii români” – elevi avea să conducă la formarea Partidei Naţionale. Asimilarea ideologiei primare a lui Destutt de Tracy permite geneza Partidei Naţionale după Revoluţia de la 1821. Ideologia naţionalismului românesc, care pleca de la un acquis european incontestabil, anume ideologia primară, permite rumânilor  să învingă consecinţele extrem de nefaste ale epocii fanariote. Dar iată că peste cinci sferturi de veac, la 1948, au fost arse din bibliotecile noastre publice la ordine muscăleşti transmise prin slugi alogeno-cominterniste, –iar aici tatăl domnului Vladimir Tismăneanu a jucat un capital rol malefic, avea deja experienţa din Basarabia, dar nu-l uităm în răul făcut nici pe tatăl lui Petre Roman, primul ministru român după 1989–, toate cărţile româneşti care povesteau copiilor acele aspecte de geneză modernă în cartea noastră de istorie culturală şi ideologică. Practic toate bibliotecile publice şi bibliotecile şcolilor au fost golite de cărţi, care au fost puse pe foc. La Craiova, de exemplu, un martor ocular mi-a spus că  Băile Comunale erau încălzite cu acele cărţi. Toate cărţile de economie în limba franceză aflate în fondul Liceului Comercial Gheorghe Chiţu au fost puse pe foc! Alogeno-cominterniştii l-au imitat pe califul Omar.

Titus Filipas

Expresionismul abstract

noiembrie 16, 2010

După expoziţia itinerantă de pictură americană care a vizitat lumea în 1958-1959, prezentând „operele” expresionismului abstract (http://en.wikipedia.org/wiki/Abstract_expressionism ), unii dintre artiştii sovietici au încercat să-i urmeze în stil pe „noii artişti americani”, cel mai apreciat fiind poate Jackson Pollock. Liderul sovietic Nikita Hruşciov a reacţionat primitiv, dar instinctiv : “Ce, asta-i artă ? Dacă pui vopsea pe coada vacii, şi ea poate să picteze la fel !”. Una dintre primele manifestări ale independentismului românesc faţă de Moscova a constat în laude nemăsurate aduse expresionismului abstract american şi glorificării genialităţii lui Jackson Pollock. Frances Stonor Saunders ne propune altă grilă de interpretare a expresionismului abstract american http://www.independent.co.uk/news/world/modern-art-was-cia-weapon-1578808.html . Ar fi fost doar un canular lansat de CIA în perioada când conducerea CIA era dominată de „leninişti, troţkişti şi beutori grei”. „But look where this art ended up: in the marble halls of banks, in airports, in city halls, boardrooms and great galleries. For the Cold Warriors who promoted them, these paintings were a logo, a signature for their culture and system which they wanted to display everywhere that counted. They succeeded.”, mai spune Frances Stonor Saunders.

Titus Filipas

Jeffrey Franks de la FMI este “asasin economic”?

noiembrie 15, 2010

+S-a tot vorbit de asasinii economici, s-au făcut documentare, s-au scris cărţi. Nouă, românilor, ni s-a părut că este o chestiune care-i priveşte pe alţii. Nouă nu are de ce să ni se întâmple. Pentru că ne-am crezut europeni. Şi noi, şi grecii, şi bulgarii. Asasinatul economic, ne-am închipuit, e doar pentru ţările din America latină, pentru fostele state sovietice, precum Ucraina. Am citit în cărţi definiţia asasinului economic, dar niciodată închipuit aievea. Şi Agentia de Investigaţii Media a tratat subiectul, iar la vremea respectivă ni s-a spus că batem câmpii. Iată ca asasinul economic al FMI şi-a arătat în fine faţa, s-a devoalat. Este acelaşi care a contribuit la criza majoră din Argentina, din 2001. Apoi, la prăbuşirile economice din Ecuador, iar recent, la anihilarea economiei din Ucraina, după 2004, odată cu venirea „portocaliilor” la putere. De la finele lui 2008, Jeffrey Franks s-a mutat la alţi „potocalii”, odată cu noile alegeri, şi şi-a pus amprenta pe criza economică din România, începând cu 2009. Situaţia în care se află ţara, îndatorarea faţă de FMI, faptul că Franks este adevăratul conducător al României se vede cu ochiul liber. Ţara a intrat cu un picior în groapă, iar groparii sunt Franks şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. Care Mihai Tănăsescu, cel mai probabil, aşa cum anunţa AIM la începutul anului, ar putea deveni următorul premier al României. Conform Jeffrey (Jeff) R. Franks, MPA ’88: „In 1997, Jeff moved to work on Latin American countries. He was desk economist for Argentina” (in 1997, Jeff s-a mutat în America Latină. El a fost desk economist pentru Argentina). Apoi a ajuns în Ecuator, după aceea în Paraguay, iar înainte de România s-a ocupat de Ucraina. În Paraguay s-a ocupat de criza serioasă care afecta ţara, de datoria uriaşă la FMI care a rezultat în urma acestei crize economice. La fel cum acum administrează datoria uriaşă a României. Franks provine din gaşca de la Princeton, dintr-o „frăţie” de temut pe plan mondial: The Order Of St. Anthony, cu patronul Sf. Anton din Egipt, o societate secretă înfrăţită cu celebra Skull and Bones de la Yale (unde există şi o ramură numită Sigma – The St. Anthony Hall), cu o emblema la fel de înfricoţătoare, deşi în aparenţă societatea respectivă s-ar ocupa cu serate literare într-o clădire străveche, întreţinută de frăţie. Despre Skull & Bones, ca şi despre The Order Of St. Anthony se spune că fac parte din pepiniera Illuminati şi pregătesc elitele care să conducă lumea într-o nouă ordine mondială social-economică. Dacă despre preşedinţii SUA se spune că au fost în marea majoritate membri ai Skull & Bones, despre creierele economice ale planetei se spune la fel de clar că au aparţinut Ordinului St. Anthony Of Egypt. Şi, iată, în urma cu doar câteva zile, Argentina a denunţat faptul că FMI aplică Greciei aceleaşi reţete de austeritate pe care le-a aplicat acestui stat latino-american fără a reuşi să îi împiedice acutizarea crizei, în 2001. „Reţeta FMI pentru Grecia este aceeaşi ca pentru Argentina înaintea prăbuşirii din 2001: scăderea salariilor şi creşterea impozitelor” afirmă Jorge Remes Lenicov, fost ministru argentinian al economiei în 2002, în timpul celei mai grave crize economice din istoria acestei ţări. Si, dupa cum se observa nu este numai reteta pentru Grecia, ci si pentru Romania. Un alt fost ministru al Economiei, Roberto Lavagna (2003-2005), artizanul redresării ţării sale: „FMI nu a tras nici un învăţământ din criza argentiniană, nu a învăţat nimic şi emite pentru Grecia aceleaşi recomandări ca pentru Argentina în 2002, cele pe care noi le-am respins abia in 2003, iar dupa ce nu le-am mai aplicat si am cautat solutii bune, altele decat cele impuse de FMI, a urmat redresarea”. Deci iata ca respingerea cerintelor FMI – asa cum doreste si Ungaria acum, dupa noile alegeri – nu a dus la secatuirea tarii, ci la redresarea ei economica. E adevarat, insa, România este deja datoare până peste cap la FMI, cu bani ce n-au ajuns în buzunarele românilor, ci în „băncile mamă” din Occident, sau în conturile clientelei politice a actualei puteri. Dovada că Franks n-are, de fapt, nicio soluţie economică reală pentru România, ci în fapt doreşte adâncirea crizei în favoarea FMI, este şi ciorna pe care a folosit-o la începutul lui 2010, după o întâlnire cu Mugur Isărescu. Pe hârtie, Franks a schiţat sovăielnic o linie de redresare încă de la începutul lui 2010. O redresare care n-a avut loc, iar acum ni se spune că va fi în 2011, când, probabil, nici atunci nu se va petrece. Aşa că predicţiile lui Franks în materie de economie sunt ca şi nule. Aşa cum au fost şi pentru Argentina. Prăbuşirea economică a Argentinei a antrenat la finele anului 2001 o gravă criză socială şi proteste de stradă soldate cu 30 de morţi. A urmat o criză instituţională, între 20 decembrie 2001 şi 6 ianuarie 2002 succedându-se cinci preşedinţi. Argentina a revenit spre creştere economică cu mari sacrificii, după o devalorizare de 65% a monedei sale antrenând sfârşitul parităţii peso-dolar. Şi asta după ce s-au respins indicaţiile FMI. Conform unor analişti economici, FMI este arma financiară a aşa-intitulatului Guvern Mondial, care are rolul de a conduce lumea dintr-o singură sursă, iar pentru asta trebuie să prăbuşească mai întâi economiile ţărilor care nu fac parte din elitele care constituie acum acest guvern planetar ce va instaura noua ordine mondială, socială, culturală şi, mai ales, economică. Iar arma aceasta mortală se află în mâinile unor asasini economici ca Jeffrey Franks. Autor : I.C., analist securitate bancară+ Sursa http://www.cotidianul.ro/127716-Asasinul-economic-Jeffrey-Franks-a-ucis-si-economia-Argentinei

Pentru conformitate,

Titus Filipas

„Maestrul păpuşar al progresului”

noiembrie 15, 2010

Vorbesc, bineînţeles, despre George Soros sau „the progressive puppet muster”. Comicul Glenn Beck îl atacă televizat pe speculatorul financiar George Soros (un om care a transformat viaţa altora în tragedie). Glenn Beck îl descrie pe George Soros ca fiind un “maestru păpuşar al progresului” […] cunoscut pentru provocarea prăbuşirii economiilor naţionale şi a regimurilor politice peste tot în lume.” Gazda de la televiziunea Fox News mai afirmă că următoarea ţintă pe care o vizează George Soros ar fi USA, şi subliniază că [George Soros] “nu doar că vrea să pună America în genunchi, dar vrea de asemenea să obţină profituri obscene de pe urma faptului.” În ceea ce priveşte descrierea modului în care George Soros şi-a început acumularea de bogăţie, alegaţiile lui Glenn Beck sunt atât de dure, încât au provocat reacţia Ligii împotriva Defăimării din America. Sursa : articolul din The New York Times ‘Glenn Beck’s Attacks on George Soros Draw Heat’ By BRIAN STELTER Published: November 11, 2010. Adresa URL http://www.nytimes.com/2010/11/12/us/12beck.html?_r=1&hp  (s-ar putea să nu mai lucreze). Despre aceeaşi chestiune, citesc şi un comentariu pe blogosfera românească : +cel mai interesant în scandalul mediatic cu Soros Gyuri ete faptul că numitul îşi trage setea de “democraţie” de la arestarea unchului sau de către sovietici. Arestare motivată de colaborareea zisului bunic cu Gestapoul şi Crucile cu Săgeţi în deposedarea evreilor (care odată deoposedaţi au ajuns la Auschwitz). Amănunt care azi se pare ca este “antisemit” . Asa cum este antisemit şi faptul că zisul speculant a băgat în draci şi Argentina şi ţările emergente asiatice şi Anglia (măcar în Anglia m-aş mira ca vreo 2-3 evrei să nu fi fost loviţi de Soros, aşa cum cred că Madoff s-a dedulcit şi la banii unor corelegionari de-ai săi pe baza celebrului dicton vespasianic). Însă se pare că observaţia că dosul j..lui patimeste ptr obrazul evreului ramâne de actualitate …+

Reamintim că, la noi, „foarte moralii” culturnici de la Grupul pentru Dialog Social au profitat din plin de pe urma banilor murdari, murdari, murdari, furnizaţi de George Soros.

Titus Filipas