În domeniul aviatic trebuie să distingem trei aspecte : 1/termodinamica ; 2/aerodinamica ; 3/prezenţa “căpitanului de industrie”. Să începem cu termodinamica. Henri Coandă deţine prioritatea absolută în ceea ce priveşte inventarea primului motor cu jet reactiv folosit în aviaţie, cu mult înaintea inginerului german Willy Messerschmitt (care era şi un remarcabil “căpitan de industrie”, ceea ce Henri Coandă nu era). Henri Coandă a beneficiat de un foarte bun profesor român ! Surprinzător ce spun, nu ? Dar a fost o transmisie intergeneraţională de cunoaştere, într-o fascinantă poveste (cu narativ şi metanarativ). Pentru sărbătorirea unei durate de patru secole trecute de la ctitorirea mănăstirii Putna, se formase un comitet al studenţilor români la Viena, comitet din care făceau parte Mihai Eminescu şi Nicolae Teclu. Acesta din urmă, viitor profesor universitar la Viena, va studia foarte atent, şi foarte ştiinţific, flacăra. Henri Coandă citise acele studii efectuate în secolul XIX de către savantul român Teclu Nicolae, şi din cauza aceasta era foarte atent la flacără şi jetul dirijat rezultând dintr-o ardere. Fără îndoială că inventatorul Henri Coandă lucra într-un constructivism anarhic, care a fost analizat abia de către filosoful austriac Paul Karl Feyerabend (1924 – 1994) în ‘teoria cunoaşterii anarhistice’, acesta fiind chiar tentat să schiţeze o ‘epistemologie anarhistică’ sau un ‘anarhism epistemologic’, dacă vreţi. Dar în timp, Henri Coandă era totuşi prins într-o comunitate epistemică intergeneraţională românească. Noi ştim că Henri Coandă interpretează flacăra mai mult şi mai bine decât fraţii Montgolfier, inventatorii aparatului de zburat chemat „balonul cu aer cald”, care foloseau numai ideea antică observată cu bucuria din strigătul “Evrica!”, adică ideea antică de forţă arhimedică. Însă deja românul Nicolae Teclu observase că flacăra căpăta un impuls, şi conchidea că în acord cu legea a treia a lui Newton, trebuie să existe şi un impuls de sens contrar asociat celuilalt corp, acela care produce flacăra. Cu alte cuvinte, Nicolae Teclu descoperea faptul că trebuie să existe neapărat o forţă de reacţiune creată de acţiunea acelei flăcări! Sigur, aceasta nu însemna invenţia motorului reactiv, pentru că flacăra provenea numai dintr-un “bec Teclu”. Henri Coandă adaugă valoare prin ideea ingenioasă, cred că a spune “de geniu” nu ar fi chiar nepotrivit, deşi presimt că aş fi atacat imediat de adversarii protocronismului. Henri Coandă a fost primul inventator din lume care gândeşte un sistem tehnic ce creează în mod expres o flacără orizontală sau oblică pentru a folosi, în mod premeditat, forţa de reacţie creată de acea flacără, într – un aparat de zbor prevăzut cu aripi, un aeroplan. Este interesant că afişul pentru expoziţia din Paris unde Henri Coandă prezenta acel avion cu totul şi cu totul nou în concepţie şi construcţie a fost desenat chiar de el. Henri Coandă era şi un remarcabil artist grafic, în anul 1907 el a lucrat, adică a schiţat şi a modelat alături de Constantin Brâncuşi, consultându – se colegial cu Brâncuşi, — amândoi erau olteni, unul de la Gorj, altul de la Dolj!–, în atelierul sculptorului francez Auguste Rodin. Geniul artistic al lui Henri Coandă este recunoscut internaţional în prezent, chiar dacă numai pe cale indirectă, mai precis prin filme de animaţie unde figurează cea mai importantă invenţie recunoscută a sa. Am văzut, cu indescriptibilă încântare, chiar avionul schiţat de Henri Coandă “zburând” în filmul anime ‘Howl’s Moving Castle’ al cineastului japonez Hayao Miyazaki. Născut la anul 1941 în familia unui fabricant din industria aeronautică, Hayao Miyazaki cunoaşte bine albumele avioanelor vechi şi neobişnuite, din care selectează. Printre ele se afla şi avionul cu jet reactiv construit efectiv de românul Henri Coandă. Dar zborul din anul 1910 al primului avion reactiv din istorie, i-a creat lui Henri Coandă mai ales reputaţia de specialist în avionică. Motiv pentru care este angajat în anul 1912 de o firmă aviatică britanică, unde proiectează monoplanele Bristol-Coandă care au câştigat o bună reputaţie. Spuneam că al doilea aspect important în aviatică este aerodinamica. Aici Henri Coandă chiar face o descoperire în mecanica fluidelor. Până atunci, în teoria stratului limită se ştia că la mişcarea aerului în viteză pe lângă o suprafaţă, se formează „parcele” de aer sau gaz care se desprind de lângă suprafaţă. La zborul din 1910, Henri Coandă constată mirat că jetul de gaze arse are tendinţa de a se lipi de suprafaţă ! Henri Coandă povestea că toată atenţia lui era concentrată pe acel fenomen, care ulterior va fi denumit „efectul Coandă”. Să spun ceva despre contribuţia lui Elie Carafoli în aerodinamică şi mecanica fluidelor. Sigur, contribuţia sa iniţială în aviatică, mă refer la anul 1928, nu a fost spectaculară. Carafoli doar a proiectat alături de Lucién Virmoux de la firma Blériot Aéronautique, avionul IAR 11 CV. Însă Lucién Virmoux era de fapt şeful proiectului, Carafoli mai avea niţel de învăţat, chestia că „am ajuns atât de sus cocoţându-mă pe umerii profesorilor mei” este valabilă şi aici. Profilele Carafoli sunt ceva mai târzii … Oricum, profilul Carafoli devenise standard pentru aripa de avion. La mica bârfă, când se lansase “hozrasciotu” care Uniune va trimite primul om pe lună, preşedintele IAAA (Asociaţia Internatională de Aviaţie şi Astronautică) era românul Elie Carafoli. Iată acum şi mărturia unui student al său despre impresia pe care o lăsa personalitatea lui Elie Carafoli: „Peste timp, ne înfioram, şi studenţii de la alte facultăţi ale Politehnicii Bucureştene, când îl vedeam pe Profesorul Carafoli intrând în tunelul aerodinamic (primul, sau al doilea din lume); este interesant de privit cu cât de reduse mijloace şi cu ce idei geniale el a făcut aerodinamica o ştiinţă.” În fine, ajung la chestiunea “căpitanului de industrie” român. Informaţiiile despre avioanele IAR sunt cele date pe saitul IAR. Directorul General Neculai BANEA de la IAR păcătuieşte benign cu al său intenţionat dolus bonus („dolus bonus. Permissable deceit.” „Le bonus dolus est le boniment du marchand, l’exagération du camelot.”).
Titus Filipas