Tom Gallagher şi „stricta supraveghere”

„Chimera noastră era limba românului  şi traiul  lui într-o viaţă  potrivită cu viaţa naţiilor civilizate”, va povesti  Ioan Eliade Rădulescu în cartea memorialistică „Echilibru între antiteze”. Iar către Petrache Poenaru, într-o scrisoare, acelaşi  Eliade aserta: „Toată lumea ştie că adevărul aduce mântuirea, şi că făclia adevărului este filosofia”. Care este deci filosofia pe care o recomandă profesorul britanic TOM GALLAGHER pentru România http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/ue-ar-trebui-sa-stie-ca-romania-nu-e-in-stare-sa-se-modernizeze-207099.html ? Culeg de la începutul interviului sintagma „strictă supraveghere”. Constat aici că profesorul universitar TOM GALLAGHER nu a depus măcar efortul minim să ne înţeleagă istoria şi cultura. Şi romancierul Eugen Barbu, şi istoricul Vlad Georgescu  evaluau devastarea comunistă în filosofie (ca „făclia adevărului”) precum şi în structurile de socializare pentru reflecţie cu devastarea fanariotă. Dar prima modernizare a  României, la începutul secolului XIX, a fost reală şi  nu s-a făcut sub „strictă supraveghere”. A fost asimilat atunci rapid un acquis european, anume ideologia primară a lui Destutt de Tracy, care era asimilată tot atunci, Sincronism!, Sincronism!, şi de curentul ideologico-politic jeffersonian din America. La noi, asimilarea acelui acquis european a permis fondarea ideologică a naţionalismului românesc. Îi recomand profesorului britanic TOM GALLAGHER o apropiere facilă de ideologia lui Destutt de Tracy prin grila de lectură a lui Baudrillart. De la Destutt ar putea afla, dacă nu ştie până acum!, că oricare proiect de modernizare se sprijină pe un pilon voluntarist şi un pilon intelectualist. Ideologii naţionalişti şi romanticii români din secolul XIX ştiau aceasta. În plus, au aplicat prin elan instinctiv această filosofie a modernizării. Hilară este şi fraza lui TOM GALLAGHER: „au fost urmărite privatizări radicale, înţelegând însă prea puţin care va fi impactul lor.” Ca şi cum domnul TOM GALLAGHER ar înţelege ceva din impactul privatizărilor în România! Singurul observator internaţional care a înţeles impactul negativ al privatizărilor din România a fost economistul John Nellis, expert al Bancii Mondiale pentru ţările postcomuniste. John Nellis a recunoscut că prin acele privatizări a fost făcut un rău imens populaţiei României, fiind încălcate grav principiile de justiţie distributivă. Principiile justiţiei distributive sunt principii normative destinate alocării bunurilor (resurselor). Ca discurs, justiţia distributivă se concentrează asupra caracterului acceptabil, ori „drept”, al (re)distribuţiei bunurilor în societate. În context social, chestiunile etice tratate în justiţia distributivă sunt considerate a fi acute, grave, importante. Din cauza aceasta, justiţia distributivă trebuie să fie divulgată, popularizată, învăţată. Dacă doriţi un limbaj facilitînd realmente accesul dumneavoastră la conceptele noi, — se spune uneori că această „vorbire” ţine de categoria limbajelor sacre –, recurgeţi la engleza vorbită de profesorii de la Harvard University. Textele de justiţie distributivă cele mai citite, actualmente, îl au ca autor pe filosoful harvardian John Rawls (1921 – 2002), un egoist prudenţial epitomic. După un stagiu ca infanterist pe frontul din Pacific, consecinţele infernului de la Hiroshima îl îndeamnă pe John Rawls să studieze filosofia morală. John Rawls reflectă mult asupra temei, publică prea puţine articole ştiinţifice. Scrie lent şi eficient, aproape în celebrul stil explicativ Bourbaki care urmează primului mare război, textul educaţional de cunoaştere prudenţială intitulat „A Theory of Justice” din anul 1971. În paginile cărţii „O teorie a dreptăţii”, acum lectură obligatorie pentru învăţarea filosofiei morale, John Rawls încearcă să rezolve problema justiţiei distributive cu ajutorul unei versiuni personale de Contract Social. În construcţia discursivă din textul „A Theory of Justice”, John Rawls se baza pe teoriile clasice ale Contractului Social, care la John Rawls înseamnă o cooperare conştientă între grupuri, prin negocieri pe un set de valori etice. Cursul profesorului John Rawls despre ‚teoria dreptăţii’ şi distribuţia bogăţiei a influenţat nu doar filosofia politică şi morală, ci şi gândirea economică. Cianotipul privind posesia de bogăţie spune că veniturile persoanei şi bogăţia sunt create, şi iniţial deţinute legitim, posedate legitim, chiar de către persoana care creează acea bogăţie. În România de la sfârşitul lui 1989, bogăţia naţională foarte reală, şi în dimensiuni pe care nici măcar nu le mai putem imagina acum, aparţinea întregului popor. Pe tema justiţiei distributive şi a distributismului din economie, ţărăniştii aveau o bună cunoaştere şi tradiţie. Ion Iliescu, remarcabil prin faptul că a reuşit după 22 decembrie 1989 să salveze România de la dezintegrarea preconizată prin doctrina Rakovski, a încercat să îl angreneze pe conducătorul ţărănist Corneliu Coposu la acest proces de implementare a justiţiei distributive în  România. După un prim accept iniţial (discuţia care a avut loc pe la mijlocul lui ianuarie 1989 a fost televizată în direct), seniorul Corneliu Coposu a retractat şi România a fost antrenată în avalanşa marasmului pe care îl constatăm acum. Vezi şi http://nastase.wordpress.com/2010/11/25/despre-ziua-nationala-un-pic-mai-devreme-si-cu-un-scop/

Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat: