Lămuriri

Este un paradox faptul că acelaşi iconoclasm care îl ajută între 756 şi 775 AD pe marele erou naţional al românilor, cum trebuie să îl considerăm pe împăratul Constantin al V-lea, să  cureţe eficient de barbarism  nişte sclavinii de unde bulgarii, –se poate afirma  peremptoriu–, ne-ar fi obliterat de pe scena istoriei,  îi va stimula, când va fi incorporat în ‘Reforma cirilică’, pe bulgarii proaspăt alfabetizaţi  să taie limba popilor care continuau să spună slujba în româneşte. Numai în contextul icononoclasmului putem înţelege “Reforma Cirilică” a fraţilor Kiril (născut în 827  la Salonic, decedat la Roma în 869)  şi Metodiu (născut în 815? sau   în  826?  de asemenea   la Salonic, şi decedat la Stare Mesto în anul  884), prezentată de obicei ca  “alfabetizare a slavilor”,  dar în esenţă  o “campanie de gramatică generativă”  promovată de intelectualii de la Constantinopol în lumea slavilor convertiţi la creştinism. Pe  Kiril, familia lui senatorială îl trimitea  la  o vîrstă relativ fragedă  să  studieze gramatica şi filosofia la Universitatea imperială din Constantinopol. Profesori i-au fost Leon Gramaticul, precum şi Photius (anul naşterii 815 ?, trăitor până la 897 ?), viitor  patriarh iconoclast,  unul dintre cei mai culţi oameni care au existat vreodată pe lumea aceasta. Este foarte plauzibil ca ideile de bază ale viitoarei “Reforme Cirilice”, incorporând, în termenii moderni ai lui Noam Chomsky, foarte multe principii de « gramatică generativă »,  să fi fost expuse de Photius la cursurile sale de filosofie. Iar fratele Metodiu a îndeplinit pe o perioadă  funcţia  de  guvernator în  provincia Opsikion din Asia Minor, adică în thema cea mai apropiată de Bosforul Tracic, unde experimentează,  cu foarte mare succes,  aplicarea  iconoclasmului instituţionalizat pentru  integrarea colonilor slavi.  Această gramatică generativă propagată  apoi prin Reforma Cirilică  printre  triburile slave dezbinate  le va unifica într-o foarte mare măsură, în detrimentul masei de protoromâni sau de români novaci. Gramatica generativă a Reformei Cirilice va injecta cimentul stabilităţii în bariera slavă, rupând mare parte a peninsulei balcanice din masa de latinitate creată prin ‘socii’-alizarea  populaţiilor  locale de sorginte antică. Multe câştiguri de civilizaţie din Romania Orientală se pierd atunci. Cu toate că proveneau ei înşişi dintr- o veche populaţie balcanică  ‘socii’-alizată, liderii Asăneşti ai celui de al doilea Ţarat bulgar, sertizaţi  în montura elitei militare bulgare şi slave de  o extraordinară cruzime, dăduseră ordin să se taie limba popilor care ţineau slujba în limba română. Popii români refuzau să citească slavoneşte, mimau doar, de unde a apărut expresia ‘boscorodeala popilor’. Pentru noi, românii de azi, Bizanţul are semnificaţie negativă numai pentru faptul că, prin gramatica generativă cirilică instituţionalizată şi sprijinită, Doamne!, pe atâta amar de cultură elină, o alfabetizare extrem de rapidă în Oikumena slavonică pe care a creat-o în ţinuturile noi de la nordul imperiului roman de răsărit a învins gramatica generativă sălbatică şi spontană,  –trăsături proprii  actului inteligent genuin–, primitivă  în sens sincretic (vorbim aici despre sensul filosofic, nu teologic, al termenului sincretic, vorbim despre sens întâlnit la Henri Wallon şi Pierre Bourdieu), propagată de românii novaci  prin brazda plugului mare ce defrişa noi pămînturi în nord şi în răsărit de ceea ce numim acum România. Multă vreme n-am reuşit să  fac vreo presupunere realistă,  pentru  a înţelege de ce arăta Mihai Eminescu  respect (sau poate  numai interes intelectual) faţă de  gramatica generativă instituţionalizată  de Nova Roma în textele din  Oikumena slavonică. El construia  pentru Sinele său exacerbat  un întreg program de lectură acolo, pe care însă nu l-a mai  împlinit. Se aştepta să găsească date despre bolohoveni, despre brodnici, în general despre „românii novaci” ?   Să  nu uităm că „limbajul slavonic”, strălucită  victorie a ‚gramaticii generative’,  a fost la origine o limbă  artificială, creată prin iniţiativa patriarhului Photius care îi va antrena ulterior pe fraţii Kiril şi Metodiu la  întreprinderea  ‚Reformei  Cirilice’. Să mai înţelegem  că şi acum este necesară construirea unei punţi culturale până la Rusii. Istoria vrea o reconcilire echilibrată. Nicolae  Titulescu a căutat -o. Dar nu trebuie să facem greşeala lui de a coborî garda. Uitând că în Rusii se ascund predatorii ce se cred a fi  „poporul ales”.

Titus Filipas

Etichete: gramatica generativă, Mihai Eminescu, Nova Roma, Romania Orientală, România, Rusia, Titus Filipas