Hubris rusesc

„Preludiul comunismului” în Franţa este marcat de anul 1792, când se instaurează prima Comună insurecţională din Paris. Cea de a doua Comună insurecţională din Paris, –de la 18 martie  1871 la  28 mai 1871–, va fi folosită de Lenin ca riglă fiducială (benchmark) pentru măsurarea succesului loviturii de stat a bolşevicilor din 25 octombrie/7noiembrie 1917. Comunismul în varianta marxistă iniţială trebuia să fie universal. Intelectualii bolşevici din jurul lui Lenin considerau că totuşi comunismul poate fi instalat cu succes nu la scală universală, ci doar în Rusia. De unde asemenea hubris ?  Bolşevicii ruşi nu se îndepărtau nici ei prea mult de la ideologia naţionalistă a lui Karamzin. Istoria lui Karamzin, foarte frumos scrisă !, deşi este împănată cu hubris şi minciună, vrea să justifice pentru acea parte din intellighentsia rusă cu înclinaţie spre umanism, hulpava şi cruda creaţie geopolitică intitulată NovoRossiia ori Rusia Meridională pe teritoriul nord-pontic din vechea Romania Orientală (să nu uităm că peninsula Crimea, apoi zona riverană a Mării Azov, a fluviului Don inferior şi a rîului Kuban fuseseră romanizate înainte de a fi fost romanizată Dacia!). Or, pentru această crudă creaţie geopolitică intitulată NovoRossiia militase cu succes iluministul Voltaire (membrii Comitetului Marii Terori din revoluţia franceză îl adulau pe Voltaire!), care a organizat în Occident un lobby pro-Rusia în favoarea tratatului de la Kuciuk Kainargi din 1774. Nu mai enumăr toate dezlănţuirile rele de hubris rusesc ce au urmat din acel tratat. Oricum, şi  filosoful Theodor Adorno, şi istoricul Simon Sebag Montefiore argumentează convingător că există o legătură de continuitate între ţarismul rusesc din secolele XVIII, XIX, şi URSS.

Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: