Un comentariu de @const

Este vorba despre un comentariu pe blogul domnului Adrian Năstase, http://nastase.wordpress.com/2010/10/20/despre-masuri-bune-si-erori-nefortate/ +const spune: Aşa e, scopul pînă la urmă este managementul de performanţă, micro şi macro. Să nu uităm că Schumpeter glumea spunînd că Marshall, „părintele marginalismului”, intenţionase ca magnum opus-ul lui de economie (*Principles of Economics*, la ~740 pagini) să fie citită în special de oamenii de afaceri (citat de Nicolae Georgescu-Roegen). Pe de altă parte, managementul devine adeseori un scop în sine, axat pe ce se dă şi ce se cere într-o organizaţie/firmă/companie sau pe ce zice şefu’ şi nu pe ce e bine/valoros/corect/drept de făcut, etc. Trebuie un echilibru…general, ca să-l parafrazăm pe Keynes. Iar pentru că şi *România corectă – România socială* („Documentul”) are 310 pagini şi acest comentariu a luat ceva vreme, e poate oarecum dezlînat, şi are şi el o anumită… scurtime. Dar, “for what it’s worth:”

Pe scurt:

– Recomandările sînt în ansamblu foarte binevenite şi bine gîndite.

– dar Documentul a trebuit să fie necesarmente reactiv ca răspuns la crizele imediate

– şi a indicat numai indirect modul în care procesele recomandate vor trebui urmărite şi efectele măsurate/ajustate

– Deci: poate fi un un punct de plecare pentru dezvoltarea unei paradigme economice potrivite României pentru managementul micro şi macro (incluzînd politica monetară si economia politică) şi pentru asigurarea resurselor pentru viitor.

Pe mult mai puţin scurt:

Documentul descrie destul de clar elemente critice ale ieşirii din criza, într-o structură inevitabil reactivă—România trebuie întîi să se stabilizeze, şi apoi să se lanseze în domenii de creştere pe termen lung. In acest context, este lăudabilă, e.g., iniţiativa impozitării capitalului în mod sinonim cu taxarea muncii şi plasarea acesteia din urmă pe importantul „soclu” pe care îl merită. Majoritatea recomandărilor din Document într-adevăr promovează o Românie *socială.*

Exemple care par a indica faptul că măsurile de acest gen pot avea succes există, unul chiar vecin: Ungaria a impus atît taxarea activelor (nu profiturilor pentru că pot fi manipulate) băncilor cît şi taxarea *temporară* a marilor industrii şi despărţirea de banii FMI şi UE. Pe de altă parte, pe linii similare recomandărilor din Document, a redus sau eliminat impozitele ungurilor şi anumitor afaceri/companii. Pieţele de capital au reacţionat pozitiv şi au cumpărat obligaţiunile emise în forinţi (!) la o dobîndă avatajoasă ţării, Ungaria dovedind că înţelege o lege macroeconomică fundamentală: datoriile trebuie să fie denominate în aceeaşi valută cu veniturile din impozite, i.e., forinţi. Poate că aşa va ajunge la ceea ce Orban numeşte „suveranitate economică.” Este aici suport empiric pentru elementele din Document care cer o impozitare gradată—cei puternici, care au folosit resursele ţării pentru a deveni puternici, trebuie să contribuie comensurat la rezolvarea greutăţilor.

Este de asemenea bun faptul că Documentul îndeamnă la concentrarea pe anumite domenii pentru facilitarea creşterii economice în viitor, pe termen lung. Deşi tehnologiile de vîrf şi infrastructură (şosele/autostrăzi) sînt evident reprezentate, este demn de considerat poate că (1) tehnologiile de vîrf pot fi de asemenea foarte specifice României, nu neapărat „pe culmile” la modă; şi (2) lucrurile se schimbă. Un exemplu concret şi surprinzător se poate găsi în evoluţia industriei ceasornicăriei a Elveţiei care arată dezvoltarea acestei industrii în acord cu ethosul elveţian, continuarea şi susţinerea ei tehnologică şi politică, tarele ei şi modul în care s-a adaptat (sau nu) la schimbări, provenind în special de la producătorii de ornice japonezi. Un caz în mic care cuprinde majoritatea punctelor importante pentru aceasta discuţie, de la inovare, competiţie şi cartel la producţie, protecţie şi politică.[1]

Pe termen scurt şi lung, „rezolvarea” problemei politicii economice (citată, în sensul *economic* al lui Jevons, de blogideologic) pare a fi, pe bună dreptate, augmentată de către autorii Documentului, mai mult sau mai puţin intenţionat, cu ceva de genul „…şi folosirea pîrghiilor politice pentru dreapta *distribuire* a bogăţiei create pentru creşterea bucuriilor vieţii.” Acestea din urmă sînt văzute de Georgescu-Roegen, de exemplu, ca scopul activităţii economice par excellence: „the enjoyment of life.” Mai mult, poate într-un astfel de context natura proprietăţii asupra mijloacelor de producţie va avea o importanţă subdtanţial diminuată asupra profitabilităţii.

(Apropos, un model de factură Jevoniană (?) în care „economics, if it is to be a science at all, must be a mathematical science” (*Theory of Political Economy,* p. 3) poate creea falsa iluzie a certitudinii în concluziile modelului. A observat însă corect, spune Nnicolae Georgescu-Roegen, faptul că resursele naturale ale acelui „certain land” sînt un factor limitativ (in „The Coal Question”, 1906), o idee prezentă şi în document. Şi, inadvertent, a menţionat că are de-a face cu „a population”, deşi nu a urmat ideea pîna la capăt, anume, nevoia unui sistem economic *specific* acelei populaţii, tradiţiilor ei, culturii ei, etc. Ignorarea acestora a dus probabil la eşecul economiilor în curs de dezvoltare de a deveni economii dezvoltate—ţările „în curs de dezvoltare” şi-au procurat cel mai bun bisturiu „de pe piaţă” şi au uitat de pacient.)

Însă modelul economic din Document pare mai degrabă de factură keynesiană (p. 65: „pe termen scurt vom urmări stimularea cererii agregate…”). Deşi acest model este pe linia economică social-democrată dpdv al istoriei primei jumătăţi a sec. XX, mai ales sub forma „sintezei neoclasice” (www.fummo.com/info/Neoclassical_synthesis.html), el nu pare să dea roadele scontate în zilele noastre (e.g., stimulentele din SUA); şi asta chiar dincolo de spectrul inevitabilei inflaţii. Schumpeter îl numea, poate mergînd prea departe, un *deus ex machina* în care concluziile sînt trase prin alegerea cea mai favorabilă modelului a variabilelor care sînt considerate constante (celebrul „ceteris paribus”), un mod de a ascunde sub preş potenţialele hibe. Iar modelul, chiar Keynes intuia, nu este scalar, deci trebuie să rămînă mereu în perspectiva termenului scurt pentru că „in the long term we are all dead.” Poate că nu e chiar rău aşa—„ajunge zilei necazul ei…”

În sfîrşit, atît critici cît şi laude pentru Keynes se găsesc destule. Practic însă, pentru România, dincolo de „coşmarul keynesian” despre care vorbea la un moment dat blogideologic, un model de aceasta factură cuplat, ca un simplu exemplu, cu adoptarea euro poate fi destabilizator—manevrările monetare nu vor mai fi la fel de uşor disponibile pentru a controla şi calibra şi re-demara sistemul („prime the pump’) în caz de „defect.” Atractivitatea monedei unice este în scădere şi în alte părţi („euro adoption isn’t worth discussing”, zice Miroslav Singer în „Creeping Concentration of EU Regulatory Power Irks Czech Central Bank Governor”, WSJ, blogs.wsj.com/new-europe/2010/10/13/creeping-concentration-of-eu-regulatory-power-irks-czech-central-bank-governor/) iar, pe de altă parte, moneda naţională este folosită inteligent chiar şi în afara…Chinei („Israel’s Bank Chief Defends Interventions”, WSJ, online.wsj.com/article/SB10001424052702303550904575562313029626460.html?mod=WSJ_hpp_MIDDLENexttoWhatsNewsTop)

Poate că problema următoare de rezolvat e dacă putem crea şi folosi o *paradigmă* economică mai potrivită care să includă (printre altele):

– un model specific României şi românilor

– care încurajează creşterea economică

– care este drept din punct de vedere al distribuţiei profitului/bogăţiei

– şi care ia practic în considerare administrarea resurselor pentru generaţia curentă şi cele viitoare în acelaşi timp cu revenirea din criză. Ţările „dezvoltate” au ajuns astfel pentru că şi-au înţeles istoria, tipologia, popoarele, ethosul, resursele (vezi chiar Jevons în *The Coal Question*), avantajele şi apoi administrat inteligent dezavantajele proprii, accidentale, istorice, politice sau geografice. A intra în competiţie economică directă cu ele în numele liberului schimb de produse *sau inovaţii şi invenţii* nu e bineînţeles „fair-play” faţă de companiile româneşti. Exemplul în mic al ceasurilor elveţiene menţionat mai sus poate fi edificator ca un studiu de caz în aceste cîteva sensuri.

Munca din spatele Documentului poate că e un start lansat în această directie, i.e., datele (“aritmomorfice”) se pare că există şi pot fi analizate şi modelate. Există deja chiar în el păstrată viziunea duală a economiei ca agricultură şi industrie, un fapt ignorat sau uitat în alte ţări, sub influenţa doctrinelor neoclasice. Înţelegem uşor că, esenţialmente, cele două îndeletniciri economice fundamentale sînt agricultura şi industriile extractive, i.e., obţinerea de resurse, exploatarea „entropiei joase.”[2] Documentul discută foarte bine dar incomplet modul în care acestea trebuiesc salvgardate. Ne-ar trebui acum o vedere micro şi macro de ansamblu pe care s-o testăm cu “artimetica.”

[1] Pentru istoria si dezvoltarea industriei orologice si de ce în Elveţia, vezi, pentru o versiune pe scurt, Amy K. Glasmeier (Pennsylvania State Univ.), „Technological Discontinuities and Flexible Production Networks: The Case of Switzerland and the World Watch Industry” (papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1506383) sau cartea aceleiasi autoare *Manufacturing time: global competition in the watch industry, 1795-2000* (books.google.com/books?id=cVUSauNST8EC&printsec=frontcover&dq=Manufacturing+time:+global+competition+in+the+watch+industry,+1795-2000&hl=en&ei=AwK_TMmxEs-TnweHxeCJDg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CDAQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false)

[2] Acestea din urmă sînt foarte actuale nu numai în perspectiva preţului record al aurului ci mai ales ca pîrghie a economiei politice—China creează un embargou în metale rare chiar şi împotriva SUA! („Trade Officials Ponder China’s Rare Earth Stance”, http://www.nytimes.com/2010/10/14/business/global/14rare.html?src=busln).

[3] “Lying With Statistics“, http://www.physics.smu.edu/pseudo/LieStat/+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat: