Constantin Rădulescu-Motru

Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Noi nici acum nu dăm prea multă importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii de azi! Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica de la 1828, când  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! (Graficul „marelui J” se întâlneşte şi în ecologie, acolo descrie analitic dezvoltarea şi  creşterea populaţiilor pe arealul  oferit de o insulă vulcanică proaspăt născută dintr-un ocean, ori la adoptarea unei tehnologii mai eficiente  în agricultură, de pildă plugul cu bârsă  şi cormană, ori „plugul mare”, cum este consemnat în folclorul nostru.)

‚Toate-s vechi şi nouă  toate’, glosa normativ Mihai Eminescu la 1882. Trebuie să înţelegem că Limba Română este la fel ca geologia: aceleaşi forţe  au acţionat în trecut, acţionează  şi acum, ori trebuiesc chemate să acţioneze. Astfel că eliberarea gramaticii generative este deosebit de importantă  şi în prezentul Limbii Române, pentru  lărgirea „orizontului  stilistic” al ‚spaţiului mioritic’, ce este în primul rând  un spaţiu spiritual.  În acord cu Friedrich  Nietzsche,  cultura naţională reprezintă  : „unitatea  de stil  […]  în toate  exprimările  vitale ale unui  popor”. Aici ‚unitatea de stil’ este  unitatea  de  acţiune între  limitele „orizontului  stilistic” extensibil indefinit, la marginea căruia nu se găseşte falie. Ce se află dincolo de ceea ce nu vedem ca înscris, dincolo de ce nu găsim ca un text ? Probabil că „jungla”   reprezentărilor ontologice virtuale.  Dincolo de  ‚orizontul lingvistic’,   nu avem  itinerar trasat  în Limba Română sacră slujită în  bisericile vechi, ori  vorbită în ‚bisericile noi”–  universităţile româneşti şi  Academia. Insistăm, reprezentările  acelea româneşti nu le-a  citit  nimeni ca  text real, ele există  numai în virtualitate. În  opinia filosofului existenţialist francez Jacques Derrida, o cultură începe cu momentul scris al  reprezentărilor sale ontologice. Altfel spus, în momentul imediat următor celui când  experienţa ontică este transmutată în reprezentare ontologică în acord cu principiul logic al identităţii. Un postulat operativ  de o importanţă vitală pentru cultura noastră, aşa cum sublinia marele cărturar Constantin Rădulescu- Motru (1868 -1957).  Deşi ideile Iluminismului se propagă în aproape toată Europa secolului XVIII, foarte puţini dintre  cărturarii români au participat  la acea mişcare intelectuală a iluminismului clasic (ori francez), datorită  blocajului  şi regresului impus de epoca fanariotă. Dar tineri români emancipaţi din secolul XIX,  viitori întemeietori ai societăţii Junimea,  studiază  în Germania.  Unde intră în contact cu programul iluminismului scoţian,  expus acolo prin scrierile lui  Carlyle traduse în limba germană,  un program privind felul cum poate fi construită o civilizaţie a excelenţei intelectuale.  Junimea a fost incontestabil ghidată de acest program al iluminismului scoţian. Bucla de influenţare şi de amplificare iluministă a civilizaţiei româneşti în secolul XIX  este tot un exemplu de rizom cultural Deleuze –  Guattari. În secolul XX, aşa cum bine observa Mircea Vulcănescu, singurul intelectual român care mai continua linia pragmatică junimistă a fost Constantin Rădulescu –Motru. Din cauza aceasta numai el reuşeşte să construiască un sistem filosofic expus coerent în limba română. Primul dintre cugetătorii români care dovedeşte intuiţia raţionalităţii  instrumentale pe linia scolastic– anselmiană a fost Constantin Rădulescu –Motru. Reamintim că în acord cu economistul britanic  John Maynard Keynes (1883–1946), întotdeauna ideile ‚practice’ din economie şi dintr -o societate trebuie  să se bazeze pe sprijinul intelectual al unui doctrinar ori al unui filosof. Ei bine, pentru România, sprijinul intelectual  pentru societate vine din partea filosofului Constantin Rădulescu- Motru. Era nepotul acelui Eufrosin Poteca (1786 – 1859),  discipolul  ideologiei  Şcolii de la Sfântu Sava. Cu  bună dreptate s -a putut remarca faptul că dintre toţi cugetătorii români, unicul care a creat un autentic sistem filosofic a fost tocmai Constantin Rădulescu- Motru. Năpăstuit ulterior de comunişti, urgisit chiar şi acum de potera internaţionalistă din pricină că nu a fost „politiceşte corect”. Indicaţiile cominterniştilor care au luptat în Spania şi au dominat  politica românească neîntrerupt din 1945 şi până acum  l- au lăsat să moară de foame. Se spune chiar şi în prezent, fie direct,  fie indirect însă ameninţător la adresa potenţialelor dezvoltări independente şi pozitive  din cultura română, că  năpăstuitul Constantin Rădulescu- Motru şi- a meritat cumplita soartă!  În lucrarea ‚Cultura română şi politicianismul’,  Constantin Rădulescu – Motru punea un accent extraordinar pe utilitatea  principiului identităţii, exact în sensul că reprezentarea ontologică în limba română este un construct necesar al realităţii pentru românii care doresc integrarea în societatea modernă. La Constantin Rădulescu – Motru, postulatul logic al  identităţii  ne dă adevărul. Filosoful român are totuşi certitudinea dificultăţilor   extraordinare pentru românii aflaţi în căutarea adevărului. De asemenea  filosoful posedă  certitudinea aproape mesianică a succesului nostru ca naţie : „Iubirea de adevăr… trebuie cucerită, prin forţele noastre proprii. Va veni şi vremea ei odată”.

Constantin Rădulescu-Motru a fost exclus din Academia Română, la indicaţiile alogeno-cominterniştilor instalaţi la putere în România după 6 martie 1945. Nu ştiu dacă acel act a fost anulat după 22 decembrie 1989. Oricum, articolul din Wikipedia http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_R%C4%83dulescu-Motru  nu îl menţionează. Ca să rămân  „tendenţios” (http://www.romanialibera.ro/arte/oameni/dialogul-herta-muller-gabriel-liiceanu-moment-istoric-pentru-cultura-romana-200986.html),  spun că vechea nedreptate persistă. 

Titus Filipas

Etichete: , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: