Văd cum se exprimă o înfloritoare ideologie anti-românească. Ceea ce nu arată decât ignoranţă, ignoranţă, ignoranţă. Şi lipsa de cunoaştere a conţinutului unor texte fundamentale despre istoria noastră. Însă ideologia anti-românească a fost precedată de ideologia anti-Romania. Denumirea Imperiului bizantin era de fapt Romania, mulţi sunt complet ignoranţi despre acest fapt istoric. Abia în Epoca Luminilor, Montesquieu, Voltaire şi Gibbon înlocuiesc ideea de Romania cu aceea de Bysance, într-o ideologie anti-Romania ce aserta, cu prea mare trufie, superioritatea civilizaţiei Occidentului faţă de civilizaţia din Romania Orientală, în primul rând civilizaţia ariană din ‘Romania timpurie’ a secolelor IV, V, VI. Dar în Occidentul European se dezvoltă acum o mişcare culturală pro-Romania, contrară ideologiei anti-Romania promovată de Montesquieu, Voltaire şi Gibbon. Citez dintr-un studiu: +Montesquieu used the word „Byzantine.” The word „Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the „Byzantine Empire” never knew nor used the word „Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of „Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as „Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as „Romania” [Romanland]+ Unii cred că democraţia achiziţională de acum, în cadrul căreia americanul mediu are o amprentă ecologică a consumului ca şi cum i s-ar cuveni cinci planete Pământ virgine, este o democraţie autentică. În realitate, democraţia statului de drept a fost elaborată în texte gândite de jurişti romani străluciţi în primele două secole din era creştină. Acele acte sunt popularizate pentru cunoaşterea noastră modernă de către Will Durrant. Filosoful Constantin Noica îl numeşte pe Will Durrant “autor second” pentru că era doar un popularizator de idei valoroase. La Păltiniş, Constantin Noica le-a vorbit “discipolilor” Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu despre cartea lui Will Durrant care populariza întemeierea democraţiei statului de drept de către juriştii romani. Cartea lui Will Durrant era liber accesibilă atunci cel puţin la una dintre bibliotecile mari din Bucureşti. Gabriel Liiceanu refuză să amintească acele discuţii despre Romania cu legionarul Constantin Noica. De fapt, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu îl vizitau pe Constantin Noica la Păltiniş din cu totul alte motive decât acela de a învăţa ceva de la el. Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212 oferă drepturi romane, cetăţenia romană, autohtonilor din teritoriile cucerite de Imperiul Roman. Efectele romanizării se produc accelerat. Practic, la 285 AD, Imperiul Roman se transformase în Romania. Istoriografii de la Oxford University consideră că atunci începe şi lumea modernă. În secolul XVI, Nostradamus considera că Romania încă există, şi făcea predicţii pentru viitorul ei cel puţin până la Anul Domnului 3797. Dimpotrivă, Voltaire, unul dintre suţinătorii ideologiei anti-Romania, scrie în “Istoria regelui Suediei, Carol al XII-lea”, carte publicată la 1730, că teritoriul vechii Dacii era locuit atunci de greci. În secolul XIX, Mihai Eminescu îl contrazicea pe Voltaire în celebra sa DOINĂ “De la Nistru pân’la Tisa”. De foarte multe ori sursologia lui Mihai Eminescu rămâne ascunsă şi nebănuită. De exemplu, care este sursa ideilor din poemul Luceafărul ? Până nu demult, teoria intelectualului evreu Moses Gaster, o ipoteză literară despre influenţa textelor neamţului Richard Kunisch asupra Luceafărului eminescian, era la noi sacrosanctă. Dar în vremea studiilor sale în Occident, tănărul cărturar ortodox român Cristian Bădiliţă descoperă, iată!, documente ce racordează tema Luceafărului eminescian la iluminismul scoţian din secolul XVIII. Mergând pe calea deschisă de cărturarul Cristian Bădiliţă în cultura română, aflu cu plăcută uimire că Mihai Eminescu primise inspiraţia pentru poemul Luceafărul din prima carte a lui Enoh, la care el accede prin mijlocirea unor tălmăciri, prezentări şi sinteze în limba germană. Este într – adevăr remarcabilă extensia influenţei culturale a iluminismului scoţian asupra culturii române! Când Limba Română era aproape sugrumată de jugul fanariot, cartea ‘1 Enoh’ fusese adusă la 1773 din Etiopia în Europa de către exploratorul scoţian James Bruce. Acela care descoperise şi izvoarele Nilului Albastru. Acum ştiu de ce vroia Mihai Eminescu să înveţe a citi în slavonă. Pentru acces la cartea ‘2 Enoh’, ce exista doar în slavona foarte veche. Mihai Eminescu arăta un deosebit respect (sau poate interes intelectual special) faţă de gramatica generativă bizantină instituţionalizată în textele din Oikumena slavonică. Această gramatică va fi de altminteri şi nucleul de autentificare pentru ideologia panslavistă din secolul XIX. În anul 1733, unul dintre nepoţii lui sir Isaac Newton, un nepot pe nume Benjamin Smith, publica un fragment din cartea “Observations upon the Prophecies of Daniel, and the Apocalypse of St. John”. Acolo, sir Isaac Newton scria : “Dacia was a large country bounded on the south by the Danube, on the east by the Euxine sea, on the north by the river Neister and the mountain Crapac, and on the west by the river Tibesis, or Teys, which runs southward into the Danube a little above Belgrade. It comprehended the countries now called Transylvania, Moldavia, and Wallachia, and the eastern part of the upper Hungary. Its ancient inhabitants were called Getæ by the Greeks, Daci by the Latins, and Goths by themselves. Alexander the great attacked them, and Trajan conquered them, and reduced their country into a Province of the Roman Empire: and thereby the propagation of the Gospel among them was much promoted.” Deci săgeata ţintită către Voltaire, versul eminescian “De la Nistru pân’la Tisa”, se bazează pe un text istoric scris de sir Isaac Newton.
Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 