Articol interesant pe un blog educaţional

Am citit un articol interesant pe blogul http://temepentruacasa.wordpress.com/2010/05/17/pauze-mai-lungi-%c8%99i-dese-cheia-marilor-succese/  . Este bun acest început. Vorbesc, desigur, despre articolul dumneavoastră. Totuşi, totuşi, constat în el un imens hiatus faţă de buna tradiţie a şcolii româneşti. Poate că este bine să reamintim tradiţia, mai ales atunci când ea se bazează pe un acquis european. De ce această uitare postmodernă a noastră ? Şi uitarea se adânceşte. Actualmente, uitarea, sursa uitării, poate să fie focalizată precis în ideologia Raportului Tismăneanu. Unii cred ca arhetipul cultural de familie nu are vreo importanţă. Eu cred că are, motiv pentru care am fost acuzat de suporterii Raportului Tismăneanu ca sînt un „reacţionar desuet”. Însă Raportul Tismăneanu a fost coordonat de Vladimir Tismăneanu. Când vezi numele Tismăneanu, te gândeşti la o bună familie de olteni ortodocşi de la Tismana, care continuă tradiţia spirituală adusă acolo de Sfântul Nicodim. Nimic mai fals. Vladimir Tismăneanu este fiul alogeno-cominternistului Lioncik Tismineţki de la Soroca. Acum, a fi de la Soroca nu creează în sine o problemă. Şi Gheorghe Ursu, unul dintre evreii cei drepţi, era tot de la Soroca.  Trebuie să îmi dezvălui sorgintea şi motivele justificate pentru care vorbesc împotriva falsului Tismăneanu, trebuie să spun că şi eu aparţin unei familii de răzeşi soroceni. Lioncik Tismineţki de la Soroca a făcut în perioada ocupaţiei sovietice a Basarabiei din 1940-1941 listele cu familiile de răzeşi basarabeni care au fost predate autorităţilor sovietice pentru a fi trimişi în Siberia. Bunicul meu, Grigore Filipaş, figura la loc de frunte pe acele liste alcătuite de tatăl lui Vladimir Tismăneanu. Norocul bunicului a fost acela că poseda pământuri multe, şi atunci când îl căutau acasă cazacii siberieni, el se afla pe alte terenuri. A fost nevoit să se ascundă până când oştenii nostri cei bravi au trecut Prutul, la comanda unuia foarte hulit acum, unul pe care îl chema Ion Antonescu. În coordonarea alcătuirilor din Raportul Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu (sic :-)) a trasat sarcina de a prezenta ocupaţia sovietică a Basarabiei din perioada 1940-1941, universitarei de la Cluj pe nume Ruxandra Cesereanu. Ab initio, nu aveam nimic împotriva universitarei  Ruxandra Cesereanu. Dar felul cum s-a achitat de sarcină o descalifică în modul cel mai grav de la probitate ştiinţifică şi onestitate intelectuală. În fine, sunt probleme deontologice foarte grave la Universitatea de la Cluj de când au fost izgoniţi de acolo Lucian Blaga şi Nicolae Mărgineanu. Dar să revenim la tradiţia educaţională. La începutul secolului XIX, se creează un pilon nou pentru şcoala românească. Un pilon nou care incorpora un magnific acquis european : Pedagogia senzualistă. Ceea ce se uită acum a se spune la noi, este faptul că şcoala de la Sfântu Sava, ai cărei fondatori au fost aproape în egală măsură Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Radulescu (el a fost o vreme şi elev acolo, dar după ce venea de la şcoala domnească de la Schitu Măgureanu, unde coleg i-a fost Petrache Poenaru, şi după cum scrie în cartea de memorialistică Echilibru între antiteze, au învăţat amândoi să creadă în „Chimere” citindu-i nu doar pe vechii autori greci, ci şi pe autorii europeni mai noi precum Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy). Să nu uităm ca iluministul  Bonnot de Condillac  este fondatorul pedagogiei senzualiste. Iar ideologul primar Destutt de Tracy este continuatorul ideilor iluministe ale lui Bonnot de Condillac nu doar în pedagogie, ci şi în psihologie şi economia politică. Ei bine, Ioan Eliade Rădulescu oferă un argument factual, un argument pur românesc,  pentru gramatica generativă a civilizaţiilor pe care insistă în secolul XX Fernand Braudel. Acest argument românesc pentru  gramatica generativă a civilizaţiilor se cheamă Gramatica de la Sibiu din 1828. Textul se baza pe notele de curs predate de Ioan Eliade Rădulescu la şcoala de la Sfântu Sava. Iar notele de curs se bazau pe  ideile din gramaticile filosofice şi generale scrise de Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy. Vă rog să observaţi cu foarte multă atenţie un fapt de cultură românească, el nu este doar „pură coincidenţă”, aşa cum pretind unii. Explozia exponenţială a tipăriturilor în limba română începe imediat după anul 1828, şi a fost iniţiată incontestabil de Gramatica de la Sibiu. Al cărei conţinut, spun iarăşi, fusese predat mai întâi „pruncilor români” care învăţau în şcoala de la Sfântu Sava. Acolo este forjată ideologia naţionalismului  românesc, bazată pe incorporarea şi asimilarea unui acquis european, insist. Hai să depăşim iute, ca discurs, etapa aceasta din istoria culturală românească, o etapă bazată pe ideologia naţionalismului românesc şi pedagogia senzualistă. În secolul XX, mulţi cărturari  români continuă aceste idei, dar cel mai pregnant ca activitate mi se pare a fi psihologul Ion Găvănescul, nume citat cu foarte mult respect de metafizicianul Nae Ionescu în Prelegerile sale din anul 1926 la Universitatea din Bucureşti. Unii, foarte rău intenţionaţi faţă de cultura română, spun că din spiritul acelor Prelegeri s-a născut ideologia legionară. Eu spun că spiritul acelor Prelegeri a forjat noua Dăscălime Română, după hecatomba de învăţători şi profesori din primul război mondial. Spiritul acelor Prelegeri se regăseşte şi în întrebarea „Pe ce te bazezi?”, din Moromeţii. Dacă veţi citi cu atenţie  Prelegerile anului 1926 ale lui Nae Ionescu, veţi observa  încântaţi cum el reia şi construieşte pentru cultura română tema construirii discursului de cauzalitate, o temă propusă prima oară ca acquis european de iluministul scoţian David Hume. Dar hai să revenim la tema mişcării copiilor în recreaţie, o temă propusă de postarea pe blog. Când eram student la Universitatea din Bucureşti, citeam şi reciteam cu foarte multă atenţie cartea „De la act la gândire”, a psihologului şi pedagogului senzualist francez Henri Wallon. Cartea tocmai apăruse în anul 1964, într-o traducere de excepţie. Să spun numai că era în spiritul Mişcării culturale ortodoxe Rugul Aprins. Cum se explică traducerea cărţii de pedagogie senzualistă a lui Henri Wallon ? Datorită unui eveniment meteorologic. Avionul în care se întorcea de la Moscova la Paris unul dintre conducătorii Partidului Comunist Francez, fizicianul Joliot-Curie, este forţat să aterizeze pe aeroportul din Bucureşti din cauza unui viscol. Meteorologii români erau foarte bine pregătiţi, şi mai ales meteorologii care dădeau informaţii foarte utile pentru traficul aerian, pe  linia instituită de Nicolae Topor. Nicolae Topor dădea trupelor româneşti în anul 1941 informaţia predictivă că urmează o iarnă rusească foarte, foarte grea, cumplită chiar. Ion Antonescu  îl ascultă pe Nicolae Topor şi retrage trupele româneşti din componenţa corpului de armate ce urmau să atace Moscova. A fost o hotărâre extrem de înţeleaptă. Pentru că toate armatele acelui corp central de armate care au atacat Moscova au fost complet nimicite, nu a scăpat măcar un singur om!, la ordinul lui Stalin şi conivenţa, daca nu chiar ajutorul Aliaţilor occidentali. Armata română a pasat acea informaţie predictivă construită de meteorologii români şi trupelor germane. Care au crezut mai mult ceea ce preziceau meteorologii nemţi. Fuseseră cinci cumplite ierni ruseşti la rând, şi meteorologii germani s-au hazardat să creadă ca în 1941 va urma o iarnă uşoara. N-a fost aşa. Revin la avionul în care se afla fizicianul francez Joliot-Curie, avion ce tocmai aterizase pe aeroportul din Bucureşti din cauza viscolului. Gheorghiu  Dej este informat imediat de spionajul românesc că în acel avion se afla un lider foarte important al PCF. Gheorghiu-Dej  îl invită, cu toate onorurile cuvenite, pe Joliot-Curie la consultaţii bucureştene între un lider comunist român şi un lider comunist francez. Aflând că este fizician atomist, Gheorghiu -Dej i se plânge lui Joliot- Curie : „Păi ce să facem, că noi, românii, nu avem fizicieni atomişti !” Joliot-Curie îi dă foarte surprins replica : „Dar nu îl aveţi pe Horia Hulubei?”. Joliot-Curie îl cunoscuse personal pe Horia Hulubei în laboratorul soacrei sale. Gheorghiu-Dej tace prudent, pentru că habar n-avea cine era Horia Hulubei ! Dar Gheorghiu-Dej nu era chiar habarnist în ceea ce priveşte fizicienii români, pentru că în general îi sprijinise şi îi va mai sprijini pe fizicienii  formaţi de şcoala lui Procopiu de la Iaşi. Joliot-Curie continuă cu  Gheorghiu-Dej discuţia despre programul de reformă iniţiat în Franţa de PCF, program cunoscut în materie de educaţie ca program Wallon-Langevin sau Langevin-Wallon. Program care nu a fost niciodată implementat în Franţa! Ruptura de Moscova a fost stimulată şi de acea discuţie între Gheorghiu-Dej şi Joliot-Curie. După plecarea lui Joliot-Curie, este căutat urgent Horia Hulubei care fusese persecutat politic până la acel moment, şi i se oferă o splendidă vilă în piaţa numită acum Charles de Gaulle, este  numit director la Institutul de Fizică Atomică nou înfiinţat, şi i se ordonă lui Horia Hulubei să selecteze şi să pregătească specialişti pentru IFA. Horia Hulubei se achită cu cinste de sarcină. Dar se spune că tinerii studenţi români selectaţi şi pregătiţi intens de Horia Hulubei pentru IFA, nu aveau timp nici să manânce, li se aducea  mâncarea de la cantina Comitetului Central, care era foarte aproape de laboratoarele lor de pregătire (erau laboratoare subterane, iar după 22 decembrie  1989, unii dezinformatori  spuneau  că de acolo plecau teroriştii :-)). IFA devine cel de al treilea loc din lume unde a fost fabricat un laser (meritul îi revine lui Ion I. Agârbiceanu, fiul prozatorului Ion Agârbiceanu), după USA şi URSS.  Revin la proiectul de reformă a învăţământului Langevin-Wallon, pe care Gheorghiu-Dej decide să îl implementeze în România. Sarcina  este trasată pe linie pe partid comunistului Stanciu Stoian, care devenise din simplu învăţător, de altminteri cu o pregătire excelentă, –el a scris şi o carte foarte bună despre învăţătorul Ion Creangă–, profesor universitar. În această calitate, Stanciu Stoian se ocupa şi de seminarul pedagogic la Politehnica din Bucureşti, dar şi de Culte. În ultima  calitate, îi cunoştea pe intelectualii care făceau parte din mişcarea culturală ortodoxă Rugul Aprins şi care participau la seminariile părintelui Cleopa la Mănăstirea Antim. Nicolae Steinhardt dă lista acestora, pe o pagină din Jurnalul Fericirii. Este foarte interesant că pe acea pagină alcătuită de Nicolae Steinhardt, se afla şi Alexandru Duţu, ales de Stanciu Stoian să traducă „De la act la gândire”, de Henri Wallon. Este o traducere de excepţie, a unui text franţuzesc dificil de pedagogie senzualistă. Merită citit. Să nu uit, pe linia de pedagogie senzualistă se înscrie şi pedagogia Montessori. Vă mulţumesc pentru atenţie!

Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: