Archive for aprilie 2010

Fraza cinică a lui Andrei Pleşu

aprilie 24, 2010

Plec de la următorul excerpt dintr-un articol scris aici, http://www.adevarul.ro/articole/ce-stiu-si-ce-pot-economistii.html , de Andrei Pleşu: „În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba.” Deşi este manager al unor sume uriaşe pe care le primeşte de la statul român,  Andrei Pleşu îşi mărturiseşte impertinent incompetenţa crasă în chestiuni de economie. Ipocrizia şi venalitatea personajelor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici este multiplu probată. Înregistrările video şi fotografiile ni-i arată pe Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici cum „se fac că lucrează” la implicarea managerială a firmei Volvo pentru România,  şi nu pe gratis ! Culturnicii GDS Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Roman Patapievici  au primit niste automobile Volvo drept cadou. În primii cinci ani de mandat Traian Băsescu, cunoscut ca “preşedintele jucător”, România a fost forţată sa facă o “datorie suverană” (acesta e termenul tehnic din ingineria financiara, tot datorită unei “datorii suverane” a fost falimentată Islanda!), adică o datorie externă de aproape 100 miliarde de euroi. Pentru aceasta datorie externă. România este forţată, începând cu 1 ianuarie 2010, să plateasca o dobândă lunară de 1 miliard de euroi. Aceasta nu este o rata lunara a restituirii datoriei propriu-zise, datoria ramâne intacta ! Este cea mai mare speculaţie financiară (sau “montaj financiar”) organizată vreodată pentru o ţară, România, care devine astfel o sursa de lichidităţi cu debit imens (1 miliard de euroi lunar!) pentru asigurarea prosperităţii finanţei externe. Aceasta explică şi fraza cinică a lui Andrei Pleşu : “De ce am votat, totusi, cu Basescu”.

Titus Filipas

‘Destutt de Tracy’ este scrierea corectă

aprilie 24, 2010

Vezi http://fr.wikipedia.org/wiki/Antoine-Louis-Claude_Destutt_de_Tracy , redau excerptul: „Antoine-Louis-Claude Destutt de Tracy ou d’Estutt de Tracy, comte de Tracy (comte d’Empire)” , vezi http://fr.wikipedia.org/wiki/Victor_Destutt_de_Tracy,  redau excerptul: „Alexandre-César-Charles-Victor Destutt, marquis de Tracy […]  Il est le fils du philosophe « idéologue » Antoine Destutt de Tracy.”, vezi http://www.wikiberal.org/wiki/Antoine-Louis_Destutt_de_Tracy , redau excerptul: „Antoine-Louis Destutt de Tracy (Paris, 20 juillet 1754 – id., 9 mars 1836) est un philosophe français, connu pour avoir fondé le groupe des Idéologues.” Şi în Capitalul lui Karl Marx, Destutt de Tracy este citat de vreo duzină de ori. În fine, în literatura de limba română, vezi „Dicţionar personalităţi, meditaţii, maxime” la http://www.compendium.ro/pers_detalii.php?id_pers=1434&prenume_pers=Antoine%20Louis%20Claude%20(conte)&nume_pers=DESTUTT%20DE%20TR , redau excerptul: “Nume: DESTUTT DE TRACY, Prenume: Antoine Louis Claude (conte)/Nationalitate: franceza/Date despre nastere An: 1754 /  Date despre deces An: 1836„.  În traducerea după Rudolf Steiner, „ENIGMELE FILOSOFIEI, CONCEPŢIILE REALITĂŢII ŞTIINŢIFICE ASUPRA LUMII”, apare scris : +Să examinăm în primul rând lumea spiritului, la fel de lipsiţi de prejudecăţi ca şi atunci când privim anorganicul; atunci ea ne va dezvălui poziţia ei faţă de restul fenomenelor naturii. – Într-un mod asemănător a procedat şi Destutt de Tracy (1754-1836).+  Bine, şi mai sunt cărţile vechi în limba română, scose din bibliotecile publice din România şi puse pe foc din ordinele alogeno-cominterniştilor de teapa lui Lioncik Tismineţki, tatăl lui Vladimir Tismăneanu (ce neruşinare şi ce provocare la adresa românilor, să-ţi iei numele Tismăneanu !). Unele puţine exemplare s-au salvat în bibliotecile de familie. La mine a ajuns, cumpărată chiar  de mine după 1989 în Craiova de la un anticariat improvizat la colţ de stradă, cartea lui George Băiculescu : „IOAN ELIADE-RĂDULESCU OMUL ŞI OPERA„, publicată de editura „CARTEA ROMANEASCĂ”, Bucureşti. Unde scrie : „La şcoala grecească de la Măgureanu –unde din Ioan Rădulescu deveni Ioan Eliad (sau Iliad, mai târziu zicându-şi Eliade sau Heliade, după numele tatălui său : Ilie – cunoscu Eliade filosofia şi poezia grecească, dar şi filosofia franceză, pe Destutt de Tracy şi în special pe Condillac, pe care îl va lua în curând ca îndreptar în compunerea gramaticii sale.)”

Titus Filipas

Un socialism al producţiei ecologice

aprilie 23, 2010

@ Adrian Năstase (http://nastase.wordpress.com/2010/04/23/la-multi-ani-de-sfantul-gheorghe/ ), Pierre Moscovici cere un socialism al producţiei ecologice http://www.liberation.fr/politiques/0101631521-nous-devons-penser-le-monde-d-apres-crise-et-operer-une-rupture  . Este similar cu ceea ce avansam eu ca idee pentru PSD pe linia Partidei Naţionale. Dezvoltarea IMM-urilor pentru producţie în România pe linia principiilor Brundtland cu obiective multiple, sumarizate ca ‚the triple bottom line’.  Una dintre liniile de performanţă  Brundtland  în  producţie implică obligatoriu LCA (care, în treacăt fie spus, dă avantaj competitiv europenilor). Sigur că statul român trebuie să contribuie la dezvoltarea forţelor de producţie  în România prin educaţie. Principiile Brundtland trebuie asimilate încă din şcoală, prin Agenda 21 de proximitate a şcolii, Agenda21 fiind structură asociativă aflată sub acelaşi acoperiş ca şi structura instituţională a şcolii. După cum competenţele, cu mult dincolo de acelea de “tinichigiu” şi de “chelner”, aşa cum vrea să ne limiteze baştanul Traian Băsescu, trebuie să  fie formate în şcoală. România trebuie să treacă rapid la formarea acestui tip de capital intangibil. Dificultăţile sunt enorme. Dar cel puţin ştim acum limpede pe ce linie mergem. România trebuie să meargă pe două picioare : Suprastructură şi Infrastructură. Nu doar Infrastructura, aşa cum cere interesatul baştan, impunând cheltuieli pentru infrastructură prin împrumuturi nebuneşti care duc la creşterea datoriei suverane a României. Grecia este acum foarte aproape de falimentul suveran din cauza datoriei suverane acumulate.

Titus Filipas

Turbo-etnogeneza pentru Hungaria-3

aprilie 22, 2010

Un “Cetatean al Romaniei” ne-a invitat recent pe blogul acesta (http://nastase.wordpress.com/2010/04/21/e-recomandarea-mea/ ) la o discuţie despre “ideologia maghiarizării”. Mai înainte, acelaşi “Cetatean al Romaniei” postase o scrisoare deschisă adresată ministrului dezvoltării  regionale şi turismului. Dar o scrisoare identică fusese scrisă şi de   domnul Dan Tănasă. Este posibil ca nick-ul un “Cetatean al Romaniei” să fie folosit de domnia-sa. Aş dori acum o translaţie temporară a discuţiei de la “ideologia maghiarizării”, la alegerea raţională între Eudaimonia şi Kakodaimonia. Să începem totuşi cu “ideologia maghiarizării”, când apare? Unii spun că a fost incitată de revoluţia europeană de la 1848. Este posibil. Nu-mi   rămâne decât să adaug că “ideologia maghiarizării” a fost amplificată până la proporţii paroxistice de “Compromisul”(Ausgleich) de la 1867, care a construit chiar şi o metodologie foarte eficientă pentru maghiarizarea forţată. Maghiarii luptaseră din greu pentru acel “Compromis” ucigaş care instaurase regimul “K und K” (kaiserlich und königlich sau chezaro-crăiesc), monarhia duală pe care scriitorul Robert Musil (1880– 1942) o numea Kakania. Era un   text final scris de Robert Musil, text poate nici măcar terminat de el însuşi. Era un text impregnat de confesiuni dintr-o viaţă de “om fără calităţi personale”, ale cărui calităţi impersonale sunt impuse de ideologia sistemului. Chiar dacă Robert Musil se naşte la două decenii după Ausgleich, tatăl său, originar din Timişoara, prinsese evenimentul şi putuse face o comparaţie între ceea ce fusese înainte de Ausgleich, şi ce a urmat după. Robert Musil înţelege că în societate se poate crea uneori tranziţia înspre un stat sumbru, destinat dispariţiei. Pentru iluminare, Robert Musil citeşte “dialogurile socratice”, de fapt dialogurile nici n-au fost scrise de Socrate, ci de Platon, ştie toată lumea. În dialogul Gorgias, –numele unui sofist antic–, Platon scrie : “Eudaimonia nu constă în salvarea de la rău, ci în nu a poseda răul dintru început.” În dialogul Gorgias este discutată arta guvernării unui stat. În primele variante ale proiectelor de Constituţie pentru statul postmodern Uniunea Europeană, este fixată drept ţintă Eudaimonia. Antinomicul este Kakodaimonia. Omul raţional caută binele eudaimonic. Argumentul suprem al ideologilor maghiari din UDMR şi UCM pentru construcţia lor este invazia hunilor, originea hunică. Aceştia au rămas consemnaţi în istorie ca o populaţie simbolică pentru rău, chiar pentru răul absolut. Domnul Marko Bella şi alţi lideri maghiari se mândresc cu această sorginte. Hai să le salvăm sufletul mărturisitor al iubirii de rău. Hungaria 1, numerotarea este necesară, se naşte printr-o decizie a împăratului Arnulf  de Carinthia. Dacă ar fi aşteptat să vadă moartea naturală a unchiului său, Charles le Gros, împărat bătrân şi bolnav, ambiţiosul nepot Arnulf de Carinthia ar fi putut să preia legitim tot imperiul lui Charlemagne refăcut prin pur noroc de Charles le Gros. Care a respectat întotdeauna principiul cunctator-evaluator: „Wait and see”, dacă îl zicem pe englezeşte. Dinamic în luarea deciziilor, Arnulf de Carinthia comite două greşeli fundamentale ce vor afecta Europa. Deci şi pe noi. Prima greşeală a fost aceea că, la 887 AD, provoacă intenţionat o revoltă în Francia răsăriteană. Carol cel Gras este detronat fără să opună vreo rezistenţă. Burgundia, Italia şi francii apuseni nu îl recunosc pe Arnulf. Astfel la 887 AD s-a destrămat pentru totdeauna imperiul zidit de Charlemagne combinând forţa armată cu diplomaţia. Arnulf de Carinthia a fost recunoscut ca rege de francii răsăriteni. A reuşit să îşi impună autoritatea în Lotaringia. La 891 AD, Arnulf îi învinge pe vikingii care urcau pe fluviul Rin şi jefuiau până aproape de Bruxelles. Apoi se întoarce la rezolvarea problemelor din răsăritul imperiului franconian. Pentru asigurarea drumului între Baltica şi Adriatica, Charlemagne crease o serie de voievodate, numindu-i acolo duci (voievozi) pe războinicii slavi ce îl ajutaseră cu cetele lor împotriva avarilor. Nu era ceva neobişnuit. Charlemagne mai făcuse alianţe profitabile cu slavii cei mai apuseni, odobriţii, aflaţi pe coasta baltică lângă Danemarca. Cu ajutorul odobriţilor, Charlemagne îi alungase pe saxoni, şi deschisese un drum comercial spre răsărit care nu era controlat nici de saxoni, nici de danezi. Se ştie că avarii, probabil un popor turcic desprins   din marea confederaţie care apărea şi dispărea în secolul VI, erau caracterizaţi printr-o mare cruzime. Voievozii slavi din răsăritul imperiului Carolingian, care îi depăşeau în cruzime pe avari, vor rupe legăturile de vasalitate faţă de urmaşii lui Charlemagne. Slavii aceştia voiau să controleze şi să vămuiască pentru ei comerţul fructuos dintre Baltica şi Mediterana. Arnulf de Carinthia încearcă să recâştige această sursă majoră de resurse. În anul 892 D, Arnulf de Carinthia face a doua greşeală majoră a politicii sale. Încercând să îşi impună autoritatea asupra   ducelui Svatopluk, i-a chemat în ajutor pe maghiarii ce se aflau, călăreţi şi corturi, pe la mijlocul secolului IX, în stepa din nordul spaţiului pontic tăiată de cursul Donului. Este simptomatic faptul că mulţi dintre istoricii maghiari de astăzi uită să spună că Panonia, înainte de a deveni Ungaria, s-a aflat sub stăpânirea carolingiană, adică a domnului Lerui pomenit în colindele   româneşti. Maghiarii, care au fost invitaţi de Arnulf numai ca auxiliari temporari în Câmpia Panoniei, vor fi până la urmă imposibil de controlat. Hoarda aceea medievală era segmentată în zece triburi numite ’săgeţi’, cunoscute de Europa ca ‘On-Ogur’, literalmente “zece săgeţi”. De unde au rezultat două nume. Din raidurile lor înspăimântător de sângeroase în Franţa, ‚Ogur’ a lăsat cuvântul francez ‚ogre’, însemnând ‚devorator de copii’, căpcăun. Cel de al doilea cuvânt: ‘Ungur’, rezultă din aglutinarea expresiei ‘On-Ogur’. De fapt numai şapte ’săgeţi’ erau formate din maghiari, celelalte trei ’săgeţi’ erau alcătuite din khazari, triburile lor se adăugaseră probabil   din Galiţia. Mai putem bănui ca aceştia din urmă erau deosebit de bogaţi, printr-o combinaţie de comerţ şi de pradă. În amintirea colectivă românească se mai păstrează un ecou al ‚Săgeţii’, cu semnificaţia de ‚putere şi bogăţie’, înregistrat de George Coşbuc la începutul poeziei “Nunta Zamfirei”: “E lung pământul, ba e lat,/Dar ca Săgeată de bogat/Nici astăzi domn pe lume nu-i”. Se spune că această ‘amintire despre Săgeată’ fusese auzită de George Coşbuc de la mama sa. La început, toate cele “zece săgeţi” erau comandate de către un lider istoric numit Arpad. Personajul a fost un negociator genial de o remarcabilă duplicitate. Astfel, alături de invitaţia arnulfiană care îl angajează împotriva lui Svatopluk, Arpad negociază cu însuşi ducele Svatopluk. Cumpără de la slavul acesta, –care, ca un bun migrator, vindea tot ce nu îi aparţinea!–, toate ţinuturile dintre cursul Nistrului şi cursul Dunării pe un singur cal, prăsilă din Turan! Vasile Voiculescu are o povestire magnifică despre acel areal ecologic din Eurasia unde fac schimb de marfă geambaşii de cai, „Oameni între oameni”. Este amuzant că, deşi harta este mai translatată spre vest, aria teritoriilor cerute de revizioniştii maghiari după Trianon echivalează cu aria hălcii din Europa “cumpărată” de predatorul Arpad de la predatorul Svatopluk. După ce îşi dovedesc superioritatea în cruzime zdrobind  cetele de războinici slavi, ungurii se lansează în sângeroase raiduri de pradă   în centrul Europei. O forţă germană a regatului franconian răsăritean încearcă să-i alunge pe unguri din Câmpia Panoniei, dar este înfrântă. Abia în anul 955 ungurii sunt zdrobiţi lângă Augsburg, de către împăratul german Otto I (936-973), fiul saxonului Henric Păsărarul (876- 936). Forţa financiară colosală a „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană” – ‚Heiliges Römisches Reich’, inaugurat oficial la 962 prin încoronarea lui Otto I de către papa Ioan al XII-lea, se trăgea dintr-un mare filon de argint, descoperit la 938 AD în Saxonia. Exploatarea lui aproape de suprafaţă s-a făcut la început cât mai economic cu putinţă, cu munca minorilor, adică a copiilor. Statura lor mică presupunea galerii cu secţiune mică, astfel rezistenţa naturală la prăbuşire a rocii deja presate nu necesita întărirea galeriilor cu lemn. Copiii aceia mineri locuiau la suprafaţă în căsuţe mici, de unde mitul ‘piticilor mineri’, divulgat însă abia la sfârşitul „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană”, de către fraţii Grimm. Când galeriile se vor adânci, chinurile copiilor mineri vor fi cumplite, toţi copiii săraci ai Germaniei, care puteau fi vânduţi pentru a lucra în minele de argint, aflaseră aceasta. Aşa se explică faptul că generaţia de la 1212 va căuta salvarea în ‘Cruciada copiilor’. Să nu uităm că la sfârşitul secolului XX, mişcarea Intifada din Palestina a fost numită şi ‘Cruciada copiilor’. Intifada este un indiciu sigur despre viaţa grea a copiilor palestinieni. Ungurii, rămaşi în număr mic, sunt prinşi între imperiul ottonian cel nou, şi imperiul bizantin cel vechi, a cărui forţă părea resuscitată de dinastia macedoneană. Pentru liderii unguri ai vremii, lipsa de ‚resurse umane’ pentru a putea prăda în continuare brutal Europa îi determină să caute alt ‚modus vivendi’. Prinţul Geza (născut cândva între 940-945, Geza ajunge şeful maghiarilor la 972, şi a trăit până la 997) îl lasă moştenitor pe   fiul său Vaik (975-1038). Act neobişnuit la triburi turanice. Ideea moştenirii dinastice a tronului era, în acel timp şi în acea zonă, o idee bizantină, venind prin Oikumena. Într-adevăr, despre mama lui Vaik s-a spus că nu era nici maghiară, nici khazară. Dar că era o prinţesă din Transilvania. Nu mi se pare deloc absurdă ipoteza că era o româncă, şi în fond orice mamă româncă visează ca fiul ei să ajungă într-o bună zi împărat. Unchiul lui Vaik, puternicul şef maghiar Koppany, acceptat de mai multe ‚Săgeţi’, îi contesta autoritatea. Vaik îl înfrânge cu ajutorul bisericii, devenind astfel regele creştin Ştefan I al Ungariei.

Eugeniu de Savoia a construit Hungaria-2, iar în faţa Palatului Regal din Budapesta se află impunătoarea statuie ecvestră a eroului latin, opera lui Iosif Róna (1861- 1939). Un sincer omagiu de recunoştinţă adus prinţului latin de către maghiarime, deşi latinul nu ştia boabă maghiară ! Dar Eugeniu de Savoia putea înţelege limba română. “De même qu’on pourrait comprendre un texte français en ne connaissant que   l’italien, l’espagnol et le roumain”, citesc într-un articol scris de un   lingvist francez despre meroitică — „La langue africaine des pharaons noirs”.  Dacă procedăm prin permutări circulare, se vede pentru ce spunem că Eugeniu de Savoia putea înţelege limba română.

Prrin Ausgleich (1867), Hungaria-2 încetează să mai existe, şi începe turbo-etnogeneza pentru Hungaria-3 prin “ideologia maghiarizării”. De fapt, –nu ştiu dacă maghiarii sesizează–, există o mare doză de nepotrivire între statuia lui Eugeniu de Savoia din Budapesta şi “ideologia maghiarizării”. “Poporul maldavan” s-a născut prin etnogeneza stalinistă cam la fel cum s-a născut “poporul maghiar” din Hungaria-3 (aici intră şi Ardealul de Nord) prin etnogeneza Ausgleich ce a condus la Kakodaimonia. Din cauza acestei “ideologii a maghiarizării” este ţinutul secuiesc atât de sărac, iar liderii UDMR aşa de bogaţi ! Este amuzant că ei îşi ţin valuta câştigată din afaceri veroase în România, în bănci din Budapesta !

Titus Filipas

Isidor Vorobchievici

aprilie 21, 2010

Isidor  VOROBCHIEVICI, 1836-1903 / Dirijor de cor, compozitor, scriitor şi profesor ucrainean, cu o contribuţie însemnată la cultura muzicală românească. S-a născut la 6 mai 1836, la Cernăuţi, în familia unui învăţător de teologie. A decedat la 18 sept. 1903, tot acolo. La vârsta de 10 ani, rămâne orfan de ambii părinţi şi de educaţia băiatului se ocupă bunicii săi, care locuiau în orăşelul Chiţman. Bunicul l-a învăţat să citească, iar bunica i-a cultivat dragostea pentru comorile creaţiei populare. Era atras de muzică, literatură, pictură, dar a fost nevoit să înveţe la Seminarul Teologic din Cernăuţi (1856-1861), după absolvirea căruia i se încredinţează o parohie în nişte sate din munţi, din Bucovina de Sud. Aici citeşte mult, îl pasionează îndeosebi opera lui T. Şevcenko, G. Kvitka-Osnoveanenko, Marko Vovciok, N. Gogol ş. a. Încearcă să scrie şi el. Din 1863 numele lui apare tot mai des pe paginile revistelor ucrainene: Pravda, Zorâ, Večornici ş.a. Activitatea sa se intensifică îndeosebi după ce, în 1867, se transferă la Cernăuţi, unde ocupă postul de învăţător de cânt la Seminarul şi Gimnaziul din oraş. Simţind că-i lipsesc cunoştinţele necesare de teorie a muzicii, se înscrie la Conservatorul din Praga (1867), apoi la cel din Viena (1868-1869), unde studiază temeinic armonia (cu Franz Krenn), dirijatul coral şi muzica greco-catolică (cu Benedikt Randhartinger). După ce se întoarce la Cernăuţi (1869), predă muzica corală la Seminarul Teologic, la Şcoala Normală de învăţători şi cântăreţi bisericeşti şi la Şcoala reală greco-catolică, iar după întemeierea, în 1875, a Universităţii locale, este angajat aici ca profesor de teologie. Dintre discipolii săi s-au remarcat, mai târziu, multe personalităţi, între care: Ciprian Porumbescu, Eusebiu Mandicevschi, Dimitrie Cernăuţeanu, Gheorghe Chindiu, Dimitrie Gherasim, Constantin Procopovici, Mihail Ursuleac, Ilarion Verenca etc.Paralel cu activitatea pedagogică desfăşoară o largăactivitate de compozitor. A scris circa 400 de melodii petexte proprii, populare şi de T.Şevcenko (Nazar Stodolea), I. Franko, I. Fedkovici, V. Alecsandri (Mănăstirea Putna; Doină, doiniţă; Ştefan-Vodă şi Codrul; Bălcescu murind etc.), M. Eminescu (De ce nu-mi vii ?, Ce te legeni…, Revedere). Este autorul textelor şi melodiilor la primele operete ucrainene (Ianoş Iştenhazi, Domnişoara din Bosnia etc.). Creaţia sa muzicală a publicat-o în cărţi şi manuale. În 1869 a tipărit la Cernăuţi un manual de armonie – Manual de armonii muzicale, apreciat mult de B. P.Hasdeu. În 1870, tot la Cernăuţi, a publicat culegerea de melodii Flori din Bucovina. Opt cântece cu acompaniere la piano,care are la bază versuri de poeţi români.În acelaşi an, la Viena, a editat o altă culegere – Colecţiune de cântece. A editat şi un manual pentru şcoli, în care a adunat cele mai frumoase compoziţii ale sale – Colecţiune de cântece pentru şcoalele poporale (Viena, 1889).Alte cărţi cuprind muzicologia: Kurze allgemeine Musiklehre für Schule und Haus (Viena, 1871), Die Musik in die Österreichsch-Ungarische Monarchie in Wort und Bild Bukowina (Viena, 1899). Multe din operele muzicale ale lui Vorobchievici au intrat în patrimoniul muzicii populare, iar cântecele “Să-mi cânţi, cobzar bătrân, ceva…”, “În lunca Prutului” au pătruns în folclorul ucrainean şi în cel românesc. Opera literară cuprinde poezii, povestiri şi piese de teatru, care au ca temă trecutul istoric, viaţa ţăranilor ucraineni şi români din Bucovina (Ţiganca, 1866; Gnat Pribluda, 1875; Moş Neculae Suceveanul; Ce spune bătrânul Prut, Frumoasa moldoveancă, Timuş Hmelniţki ş.a.).Este autorul a 50 de poezii, scrise în limba română (Ionică Darii – fiu bucovinean 1790-1810; Când Moldova purta jugul ş.a.). La originea multor scrieri româneşti se află legende bucovinene. În anii 1870-1880 activitatea sa era extrem de variată. Pe lângă editarea manualelor şi a culegerilor de poezii şi melodii, mai publică şi almanahul Rus’ka hata (1877), în prefaţa căruia se pronunţă pentru o legătură a literaturii cu creaţia populară şi în genere cu viaţa poporului. Instituie Societatea literar-muzicală ucraineană (1884). De la sfârşitul anilor ’90 începe o depresie în creaţia sa, izolându-se tot mai mult de viaţa literară şi obştească. Multe din manifestările literare din acea perioadă au atras critica vehementă a lui Ivan Franko, care mai târziu, în 1901, îi editează un mic volum de versuri – Pe Prut, cu o caldă şi elogioasă prefaţă. Fondurile arhiviste ale lui Vorobchievici se află la Institutul de literatură al Academiei de Ştiinţe a Ucrainei şi la Arhiva Centrală din Cernăuţi.

Text preluat de la http://87.248.191.115/bnrm/publicatii/files/5/2006_05.pdf

Pentru conformitate,

Titus Filipas

„Să-mi cânţi cobzar bătrân”

aprilie 20, 2010

Pe blogul domnului Adrian Năstase adresez o chestiune unui commentator originar din Cernăuţi   : +Vă deranjez cu o întrebare. Cine a compus textul romanţei „Să-mi cânţi cobzar bătrân”, George Coşbuc sau este o traducere după Isidor Vorobchievici (din Cernăuţi) ?+

Primesc ca răspuns un sincer „Nu ştiu.”

Adresez atunci întrebarea @ all : +Nu ştie chiar nimeni de pe blogosfera românească cine a compus textul romanţei „Să-mi cânţi cobzar bătrân”, George Coşbuc, sau este o traducere după Isidor Vorobchievici (din Cernăuţi) ?+ Primesc un răspuns de la colegul @Cârcotaşu: +Să-mi cânţi cobzar bătrân este o romanţă veche (truism), dar în nici-un caz versurile nu-i aparţin lui Coşbuc, iar traducere nu sunt nici atât. Este suficient să conştientizezi faptul că genul este pur românesc şi n-o să găseşti nicăieri vreo traducere, iar dacă ar fi fost scrise de Coşbuc ai fi găsit asta scris pe toate gardurile (exemplul cel mai bun: Pe lângă plopii fără soţ). Împacă-te cu gândul că este o creaţie populară. O urmă ar exista totuşi, interpreta romanţei în cauză, Corina Dragomir, afirmă că muzica ar fi fost compusă de N. Pascu, iar versurile de V. Mihăilescu. Admiţând că ştie ce cântă, sper că numele astea te satisfac. Personal nu-mi place interpretarea   interpretei în cauză, dar asta-i altă poveste.+

Mă adresez ceremonios, @ Cârcotaşu,  Mulţumesc pentru răspuns la întrebarea mea obsesivă 🙂 ! Iată două interpretări mai bune (prima fără viersuri), la   http://www.youtube.com/watch?v=t92TRFlS17s&feature=related  şi    http://www.youtube.com/watch?v=Ai4do-or2fg&feature=related . Prin comentarii pe acolo scrie că romanţa îl are ca autor pe George Coşbuc. Prin alte surse am găsit că romanţa ar fi fost compusă de Isidor Vorobchievici din Cernăuţi. În fine, muzica este într-adevăr un arhetip cultural străvechi, provine din Romania nord-pontică dintre Carpaţi şi Caucaz, devenită Rusia Sudică prin lobby iluminist voltairian şi tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi.

Pe acelaşi blog am fost apostrofat imediat de @contele (http://nastase.wordpress.com/2010/04/19/felicitari-remus-psd-merge-inainte/ ) : +Numai dumneata puteai face legătura între romanţa ” Să-mi cânţi cobzar bătrân ” , iluminismul voltairian şi tratatul din 1774 de la Kuciuk Kainargi.+

@contele, Melodia din romanţa ” Să-mi cânţi cobzar bătrân ” este foarte veche. Ca localizare, ea provine din spaţiul nord-pontic, parte din Romania Orientală. Ai altă localizare ? Aştept … Rusia Sudică a fost creată artificial şi  cu impuls occidental pe spaţiul nord-pontic, prin Tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774. Un lobby pro-Rusia pentru acel tratat a fost organizat de iluministul Voltaire. Există nenumărate documente doveditoare, printre care şi o scrisoare a regelui Prusiei către Voltaire. De acolo am aflat că în acel lobby pro-Rusia a fost forţat să participe şi d’Alembert. Frederic cel Mare a profitat de lobby şi a forţat mai înainte de pacea de la Kuciuk Kainargi, prima împărţire a Poloniei. N-a fost Polonia intens în atenţia media, în trecutul foarte apropiat ?

Titus Filipas

Pattern : configuraţie repetabilă

aprilie 19, 2010

Configuraţia repetabilă, –„pattern” în globish–, reprezintă un aspect cuprinzător dintr-un(o) proces/fenomen/problemă, ce se înfăţişează posedând caracteristicile de a fi (1) coerent, (2) recurent,  şi care (3) poate servi ca indicator de recunoaştere  a procesului/fenomenului/problemei  la recurenţa sa, ori poate servi ca indicator predictiv.

Titus Filipas

Nenea Kostea, agentul de la OHRANA

aprilie 19, 2010

După ce am scris textul despre gardiştii ruşi albi refugiaţi în Basarabia, am primit mesajul : +Lui blogidologic despre un alt alb refugiat din Basarabia …nenea Kotea sau Kostea ( încep să-i încurc pe ăştia 2 albi). Fost agent al OHRANEI cea de “bună” amintire . Prin iarna 21-22 a trecut Nistrul pe gheaţă cu pistolu’ în mână şi nişte [gardişti n.n.] roşii în spate …. noroc că în zonă era o patrulă de grăniceri români – ei şi? al n-şpelea incident peste sută !! ). După ce a tras ceva timp mâţa de coadă prin Chişinău şi Iaşi,  a învăţat româneşte şi a fost angajat la Ministerul de Interne …. Cu ce se ocupa ? Naiba ştie, da’ nu cred că îndosaria hârtii !! La ultimatu’ lu’ Stalin a avut noroc – familia (nevasta şi copiii) erau la Iaşi aşa că s-a uşchit uşor (devenind şi .. hoţ de cai !).   Bine-nţeles s-a reîntors în 41 la Chişinău tot la MI …. În 44 s-a refugiat în ţară (în ultimii ani de viaţă nu mai zicea în România, ci în ţară … ) … a fost dat afar’ de la MI şi a ajuns mărunt funcţionar nu mai ştiu pe unde. A ieşit la pensie şi a primit pensie şi ptr cei 20 de ani de activitate “neprecizată” la Interne în Chişinău … De la el ţin minte că îmi zicea că cu unii nu te înţelegi   decât cu naganu şi nagaica, şi că din păcate uzul naganului fusese cam restricţionat în Imperiul Ţarist şi astfel au murit milioane în loc de câteva mii de … . De la o anumită vârstă am început să înţeleg înţelepciunea vorbelor sale (de ex dacă Lenin în drum spre Piter suferea de o intoxicaţie cu Pb? Sau dacă tânărul Stalin din “greşeală” se împuşca în ceafă cu propriul Mauser ?). Şi tot el povestea că prin 1913 a făcut un concediu mai lung în Siberia … pe care o descria ca un rai al vânătorilor (zicea ceva de 2 tigri,  nu mai stiu câţi urşi ! ). Oricum, era totuşi de părere că în stilu’ în care mergeau în Siberia cei trimişi de el, locu’ nu era chiar plăcut. A da, activitate neprecizată. Oare cu ce se îndeletnicea în birourile din Chişinău un fost agent al Ohranei ?!?! Şi totuşi a primit pensie în RSR şi ptr anii ăia !! +

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Dan Tănasă către ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului

aprilie 19, 2010

Scrisoare deschisa

Doamnei

Ministru Elena Udrea,

Ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului,

Stimata doamna Ministru,

Constat cu stupoare faptul ca soarta si bunastarea asa-zisului „tinut secuiesc”, a carui autonomie teritoriala pe criterii etnice este sustinuta public de ani de zile de catre Uniunea Democrata Maghiara din Romania si Partidul Civic Maghiar impreuna cu episocopul Laszlo Tokes, reprezinta una dintre preocuparile dumneavoastra constante in ultima vreme. Daca pentru unii comentatori ai vietii publice romanesti afirmatia dumneavoastra de sambata, 17 aprilie, cum ca judetele Covasna, Harghita si o parte a judetului Mures se pot promova turistic sub denumirea de „tinutul secuiesc”, reprezinta o gafa politica, pentru mine personal afirmatia dumneavoastra de sambata reprezinta o dovada in plus a tradarii nationale si a servilismului gretos pe care il promovati, atat dumneavoastra ca si ministru cat si guvernul din care faceti parte, in fata intereselor deloc prietenesti pentru Statul Roman promovate de catre partenerii domniei voastre de guvernare, Uniunea Democrata Maghiara din Romania. In chestiunea asa-zisului „tinut secuiesc” sunteti inculta! Din punctul meu de vedere, in chestiunea asa-zisului „tinut secuiesc” nu sunteti doar superficiala ci pot afirma cu toata responsabilitatea ca sunteti ceea ce s-ar putea numi o persoana inculta, pentru ca se pare ca nu detineti cunostinte elementare in domeniul istoriei, sociologiei si al administratiei publice locale. Din punct de vedere istoric, zona Covasna-Harghita este una cat se poate de sensibila. Romanii traitori in aceasta parte de tara isi aduc aminte cu tristete de perioada Regiunii Autonome Maghiare (vechea denumire a asa-zisului „tinut secuiesc” de care vorbiti domnia voastra!) in care romanii nu aveau nici macar dreptul de a respira. Din punct de vedere sociologic, comunitatea romaneasca din cele doua judete este numeric inferioara si ea este cea supusa unui proces violent de asimilare etnica din partea comunitatii maghiare, romanii din aceasta zona fiind lipsiti de cele mai elementare parghii necesare pentru a-si pastra identitatea si pentru a trai in aceasta parte de tara. Despre acest proces de epurarea etnica al romanilor din Covasna si Harghita s-au scris zeci de carti de catre oameni a caror pregatire academica in domeniu va este superioara. Ar trebui sa multumiti lui Dumnezeu pentru ca a inventat vopseaua si parcarea, pentru ca ati fi o muritoare de foame daca ati locui in judetele Covasna si Harghita, doamna ministru, fara sa cunoasteti limba maghiara! Din punct de vedere al adminsitratiei publice, partenerii domniei voastre de guvernare controleaza politic si administrativ zona de peste 20 de ani de zile. Judetele Covasna si Harghita sunt cele mai sarace judete din Romania nu datorita Bucurestiului doamna ministru, ci datorita faptul ca administratia publica locala a celor doua judete este plina de incompetenti mentinuti in functii numai datorita apartenentei la etnia maghiara. Romanii lipsesc cu desavarsire din foarte multe institutii ale administratiei publice locale. Romanii, doamna ministru, lipsesc cu desavarsire de la Biblioteca Judeteana Covasna, Casa de Cultura Municipala din Sfantu Gheorghe, Consiliul Local Miercurea Ciuc, Primaria Sfantu Gheorghe si multe alte institutii publice din zona; si nici nu va mai fi angajat vreunul vreodata in aceste institutii. Asta in sociologie se numeste epurare etnica, doamna Udrea. Aceeasi epurare etnica despre care vorbea in 2009 si presedintele Traian Basescu, mentorul dumneavoastra. Iar presedintele Basescu nu vorbea despre epurarea etnica a secuilor, de grija carora „muriti” domnia voastra, ci de epurarea etnica a romanilor! Logica elementara si bunul simt ar fi trebuit sa va spuna faptul ca Bucovina si Tara Barsei sunt regiuni romanesti in timp ce criteriul care sta la baza regiunii asa-zisului „tinut secuiesc” este exclusiv cel etnic. Intrebati-l pe presedintele Consiliului Judetean Harghita, domnul Borboly Csaba, de ce nu arboreaza drapelul Romaniei pe sediul UDMR din Miercurea Ciuc, doamna Udrea! Explicati-le romanilor din tara cum este posibil ca UDMR sa fie finantata in fiecare an cu sute de mii de euro din bugetul public, atat pe legea partidelor politice cat si pe cea a finantarii organizatiilor minoritatilor nationale si in acelasi timp sa faca in permanenta declaratii ostile Statului Roman, Constitutiei Romaniei si poporului roman.  In asa-zisul „tinut secuiesc” traiesc romani, doamna ministru, romani de etnie română, care nu vor să fie promovati sub sintagma „ținutul secuiesc”. Vor sa fie promovati ca români din Covasna și Harghita. Români din România.

Dan Tanasa

19 aprilie 2010

Sfantu Gheorghe, Covasna

http://tanasadan.blogspot.com/

Importanţa şcolii de la Sfântu Sava

aprilie 19, 2010

Pe blogul acesta eu am subliniat mereu importanţa şcolii de la Sfântu Sava pentru formarea ideologiei naţionalismului românesc. Când profesorul Ioan Bianu spune : ” Din cultura altor popoare se pot lua noi idei […]  care însă trebuie cultivate şi dezvoltate după felul său propriu de a fi. Aici stă caracterul naţional al unei culturi”, prima confirmare este chiar şcoala de la Sfântu Sava.  În ceea ce priveşte literatura română, trebuie să vedem şi ce zice G. Călinescu. „Dinu Păturică e un Julien Sorel valah”, consemna criticul, referindu- se în mod expres la stilul şi abordarea lui Nicolae Filimon (1819-1865)  din romanul Ciocoii vechi şi noi, publicat în 1863. Reamintim că Julien Sorel este numele eroului portretizat de autorul francez  Henri Stendhal în textul  Le Rouge et le Noir, un roman din anul 1830. Autorul „Ciocoilor …”,  deşi nu trece vreodată prin porţile unei „şcoli centrale”, dovedeşte  unui G. Călinescu  uimit,  că poseda cunoştinţele şi tehnica  unui mare romancier francez din secolul XIX,  nu mi se pare că aserţiunile din „Istoria literaturii române” ar fi măcar în vreun moment gratuite, numai prea „telegrafice”, şi aceasta în virtutea  timpului limitat de lucru din viaţa unui om. Similitudinea tratării literare la Henri Stendhal şi Nicolae Filimon  se poate explica prin sursa comună a ideilor psihologice, anume textele lui Ioan Cassian, unul dintre călugării  sciţi. “Fiecare neam are o linie a lui de propăşire şi strălucire, care face cu putinţă un maximum de manifestare pentru fiecare generaţie, o continuare a sforţărilor şi o îmbogăţire a culturii naţionale neîncetat de-a-lungul veacurilor. Cei care nesocotesc această linie se îndepărtează de istorie şi îşi împing propria lor naţie spre decădere”, spunea Dimitrie Gusti. Nicolae Filimon, Petre Ispirescu şi G. Călinescu demonstrează că ei nu s -au îndepărtat de istorie. Numai în aceste condiţii, opera  lor a imprimat un impuls pentru propăşirea naţiei. Afirmaţia lui G. Călinescu are valoare de adevăr absolut şi demonstrează că şcoala de pe lângă Biserica Enei dădea  elevului tot atâta  învăţătură  despre sufletul omului, cât şi l’École centrale de Grenoble despre psihologie. Există în psihologia omului, –definit ca „animal social”–, o componentă etologică: omul este un „animal”,  precum şi o componentă culturală. Prin cultură  înţelegem, într- o  primă zicere sau abordare a explicaţiei,  un sistem de valori, simboluri, credinţe. Scrierile lui Ioan Cassian spun ceva important despre componenta etologică a firii umane universale. Cassian susţine că deşi omul este prin natura lui păcătos, totuşi  ceva etic bun subzistă  în firea lui. Deşi pogorârea graţiei divine produce o imediată salvare a sufletului, convertirea omului poate de asemenea începe prin exerciţiul voinţei lui. Aceasta pentru că, subliniază Cassian, Bunul Dumnezeu va acorda mereu graţia  celui care este în căutarea ei. Chiar şi celui care nu cere, uneori. Aici Ioan Cassian îl contrazice pe Sfântul Augustin  (354-430),  creştinul berber care sublinia greutatea absolută a Păcatului Originar căzut  peste  sufletul omului. Conciliul de la Orange (din 529 AD) îi dădea dreptate Sfântului Augustin.  Abia în secolul XIX  este restaurată dreptatea (despre  natura  psihologică a omului universal)  afirmaţiilor lui Ioan Cassian. Se mai poate adăuga  că  aproape tot romanul francez al veacului XIX este influenţat de această psihologie a omului real, subliniată prima oară de scriitorul creştin Ioan Cassian. În secolul XX, psihanalistul francez Michel Foucault (1926 -1984) se arăta fascinat de acurateţea analizelor psihologice pe care le descoperea citind textele religioase  vechi  dar frumoase, scrise cu şaisprezece veacuri mai înainte de   Ioan Cassian. Scriitorul  călugăr „scit” (autohton din Peninsula Balcanică diferit de greci şi “socii”- alizat) de limbă latină  Ioan Cassian,  ori pe latineşte      Joannes Eremita Cassianus, s -a născut  cândva în jurul Anului Domnului 360, –dar poate chiar exact la 360 AD–,  într- o localitate aflată pe drumul roman chemat Via Traiana Nova. Acum, nu este mai puţin adevărat că bunul nostru împărat Traian a fost  un  harnic constructor  de noi căi romane. Ele chemându- se, alternativ, fie Via Nova Traiana, fie Via Traiana Nova. Imperatorul spaniol este remarcabil pentru lipsa lui de imaginaţie,  din cauza aceasta nu s- a păstrat cartea lui tratând despre războiul dacic  (plictisitorul  text intitulat „De bello Dacico”). Dar pentru acel  latin  Cassianus de ‚natione Scytha’,  adică născut în  Scythia Minor,  provincia pe care noi o desemnăm acum cu numele slavonic Dobrogea, – reamintim că slavona este o limbă artificială, inventată de cărturarii bizantini Photius, Kirilus şi Metodius odată cu Oikumena slavonică, un concept geopolitic controlat spiritual de la Constantinopol–,  această Via Traiana Nova trebuie să fi dus obligatoriu la Tropaeum Traiani. Ioan Cassian învăţă o limbă latină simplă, fără rafinamente, –Vetus Latina–, în mediul  său cultural şi creştin de acasă, centrat pe  o biserică, poate deja ascunsă, protejată de agresiunea barbară, poate deja biserică tăiată în creta subterană a ţinutului natal. Dar nu este absurdă ipoteza că Ioan Cassian era chiar din Ibida, capitala romană a Sciţiei Mici în secolele de înflorire pentru Romania Orientală, adică veacurile IV, V, VI şi  VII.  Faţă de ceea ce  învăţă de acasă, Ioan Cassian mai prinse  latineşte  imersând  în vreunul din  textele  Vetus Latina  care preced Vulgata, de asemenea scrisă de un călugăr scit, pe nume Ieronim. Roger Bacon aprecia în mod deosebit limbajul latin din Vulgata. Contrareforma instituie Messa Tridentină după Vulgata. Proiectul Romania Neoacquistica este iniţiat de Contrareforma care îl  plăteşte din greu pe Mihai Viteazul pentru o expediţie de cucerire a capitalei Nova Roma, fostul Constantinopol devenit  Stambul.  “Condotierul valah”  Mihai Viteazul foloseşte banii pentru alt deziderat politic,  Pohta,  în fapt prima schiţă pentru Romania Neoacquistica. În Epoca Luminilor, dezideratul  politic al lui Mihai Viteazul pentru Romania Neoacquistica este continuat cultural de către Şcoala Ardeleană, să nu uităm aici lucrarea de excepţie a lui Petru Pavel Aron care traduce Vulgata din Vetus Latina, în limba română a secolului XVIII.  Se recunoaşte că Ioan Cassian putea să îşi exprime direct şi  foarte veridic gândurile în Vetus Latina.  Ceea ce mulţi dintre autorii latini de mare rafinament, contemporani cu el,  nu reuşiră  în  grad similar. De aceea textele lor nu supravieţuiră. Mai mult, ca o dovadă supremă de valoare intelectuală, scrierile lui au fost traduse imediat în elină. Sfântul Benedict (480-547) citise şi recitise cu foarte mare atenţie textele de cultură organizaţională scrise de călugărul scit Ioan Cassian. Ştim acum, din teoriile lingvistice ale lui Tarski Alfred (1902 -1983), un evreu polonez convertit la romano- catolicism, că există o scală şi o gradaţie a limbajelor şi a metalimbajelor, care se pot (ori te pot) apropia sau îndepărta de adevăr. Limbajul creştinesc Vetus Latina te apropie  de adevăr cel mai mult, cel puţin în opinia savantului occidental Roger Bacon. Ioan Cassian vorbea limbajul  agrest învăţat în acel Latium Novum care proteja dinspre nord-vestul şi nordul pontic cetatea Nova Roma ridicată de împăratul Constantin cel Mare (280-337),  însă denumită prin această sintagmă-sigiliu ce instituie pentru noi absolute drepturi regaliene abia de către Conciliul de la 381 AD. Pe un reper de timp marcat de evenimentul major al primului  conciliu de la Constantinopol (381 AD), pentru a- şi desăvârşi educaţia creştină,  Ioan Cassian peregrină  cu alt tovarăş,   pe nume Germanus (poate însemna şi Frate, poate însemna şi Got), şi el tot din Scythia Minor, în „Romania Hierosolymitana”, adică în Romania Ierusalimului,  teritoriul sacru care este marea miză a lumii:  de ieri, de astăzi, de mâine. În Ţara Sfântă exista chiar un Oraş al Sciţilor, fondat în epoca elenistică. Articolul despre Scythopolis din Enciclopedia Catolică nu menţionează pista călătoriei iniţiatice a tinerilor sciţi dornici de cunoaştere sacră. Dimpotrivă, articolul este negaţionist la maximum faţă de istoria noastră atunci când adaugă detaliul : “Numele Scythopolis derivă de la o colonie de sciţi care invadaseră Palestina.” Noi să extragem de aici numai pozitivul. Informaţia din  Enciclopedia Catolică se baza cu siguranţă pe documente istorice. Călătoria  iniţiatică  a tinerilor sciţi  căpătase la un moment dat în istorie proporţiile unei adevărate culturi  de masă. Călugării sciţi urmează numai această tradiţie, pe care în literatura lui Mihail Sadoveanu se înscrie şi călătoria eroului Kesarion Breb. Peregrinii Cassian şi Germanus  opriră o vreme lângă  Vicleim – Betleem, Casa Pâinii  în limba  ebraică. Insoţit de acelaşi Germanus,  Ioan călători apoi în Egipt. Unde  ucenicii  trăiră învăţând credinţa şi viaţa intensă întru spiritualitatea creştină de la anahoriţii din Tebaida, asceţii deşertului care împrejmuie mănoasa Vale a Nilului. Mai  târziu, şi aflat  pe tărâmul galo – roman unde şi  muri la 433 AD, –alţii zic că ar fi trăit mult mai mult–, Ioan Cassian scrise, codifică şi transmise înţelepciunea învăţată de la sfinţii părinţi creştini din deşertul Egiptului. Aceste opere latineşti de literatură patristică, tratând în esenţă ‚antrenamentul omului lăuntric şi  perfecţiunea inimii’,  se cheamă: Una  „De institutis coenobiorum”, cealaltă  „Collationes”, şi au fost scrise la rugămintea Sfântului Castor (nu se ştie când s- a născut, dar se ştie precis că a murit la 420 AD), titularul vechii episcopii din Apt, localitate aflată acum în dioceza de Nîmes. Dintr – un timp când ştim că se afla  în Palestina şi în Egipt, îl găsim pe Ioan Cassian în anul  403 la Constantinopol. Viaţa creştină din oraş era dominată atunci de Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (considerat actualmente ca fiind anti-semit :-)). Ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi, filosofii-teologi cappadocieni Vasile cel Mare şi Grigore Nazianzus, urcaseră deja la cerurile simbolice ale credinţei.  Patriarhul Ioan Gură de Aur îl face pe Cassian diacon, şi îl trimite cu o însărcinare diplomatică la episcopul din Roma. Este posibil ca în acel timp să accepte şi invitaţia de a fonda o mănăstire în stil egiptean sau „deşertic” la Massalia, în Galia sudică. Oricum, se ştie că imediat după anul 410 AD, Ioan Cassian ctitoreşte abaţia Saint Victor de lângă Marsilia. Reglementările de vieţuire spirituală instituite de Ioan Cassian pentru Saint Victor vor fi adoptate mai târziu şi la faimoasa mănăstire benedictină de la Port Royal. Unde alături de învăţătura teologică  se instituie, se perpetuează şi se accentuează cultura  gramaticii filosofice. Era de fapt acel Trivium sau ‚Arta construirii discursului’, absolut necesar pentru orice timp, chiar şi în cel de acum. Dar pentru noi, românii, care nu am trecut în Evul  Mediu prin experienţa  unui  Trivium scolastic latinesc, spiritul şcolii oficiale de calitate  este resuscitat abia în secolul XIX  de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu la Sfântu Sava. Unde se implementează Ideologia Şcolilor Centrale ce îi formează în România pe oamenii politici ai Partidei Naţionale. Epoca fanariotă a venit ca un tăvălug anti-cultural peste noi atunci când Occidentul Europei beneficia de Epoca Luminilor. În istoria românilor, interpretarea duratelor lungi contează enorm, ştim acest lucru din textele lui Miron Costin şi Fernand Braudel. Protocronismul românesc încearcă să construiască o punte peste un hiatus cultural imens. Alte neamuri şi popoare, ce au avut tot timpul material şi toată substanţa financiară să evolueze cultural într- un timp când noi eram sprijiniţi numai pe Isihasm,  –care contează pentru noi tot atât de mult cât o întreagă Epocă a Luminilor! –, încearcă să fure mârşav din identitatea noastră, pe care noi acum doar o bănuim. “Prin mijlocirea unei teorii de largă publicitate care postulează precedenţa românească în istoria literară a lumii, regimul românesc încearcă să lanseze conştiinţa naţională şi mândria populaţiei, de asemenea să ridice prestigiul ofertei culturale indigene pe piaţa internaţională.” (“By means of a widely publicized theory postulating Romanian precedence in world literary history past and present, the Romanian regime seeks to boost both the national consciousness and pride of the population and also to raise the prestige of indigenous cultural offerings on the international market.”, excerpt din studiul Romanian „Protochronism” and the New Cultural Order, Background Report  din 16 November 1977  al postului Radio Free Europe, autor  Anneli Maier). Deşi Raportul Tismăneanu atacă virulent protocronismul, el nu citează acest studiu în bibliografie :-). Dar totul arată faptul că Raportul Tismăneanu pleacă tocmai de la acest Background Report scris de Anneli Maier. Literatura străromână face parte din tezaurul  nostru identitar. Am constatat că există încercări de a şterge pentru totdeauna din istorie mărturiile indirecte privind naşterea acestui  Ioan Cassianus în Scythia Minor (Dobrogea). Istorici francezi susţin acum că autorul latin Ioannes Cassianus (Jean Cassien cum îi spun ei) s – ar fi născut în Franţa. Imediat după citirea Raportului Tismăneanu în Parlamentul României de către preşedintele Traian Băsescu, cetăţeni francezi  veniţi în România sub masca de „investitori strategici” au ras cu buldozerul bisericile creştine din secolul IV din Dobrogea, de lângă Ibida, biserici  a căror existenţă materială corobora pasajele autobiografice din opera lui Ioan Cassian. Simple coincidenţe ? Credem că nu. Raportul Tismăneanu a făcut tot atât rău României, cât şi Mein Kampf Germaniei. Raportul Tismăneanu se înscrie în strategia de luptă a familiei Tismineţki pentru distrugerea României.

Titus Filipas