Elitele GDS şi Kakodaimonia

Elitele GDS, în primul rând  timpurii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, au început construcţia Kakodaimonia pentru România. Plec de la următorul excerpt dintr-un articol scris aici, http://www.adevarul.ro/articole/ce-stiu-si-ce-pot-economistii.html , de Andrei Pleşu: „În ce mă priveşte, când e vorba de economie, nici nu ştiu, nici nu pot. Mă tem că sunt mai mult decât incompetent: sunt inapt. Îmi lipseşte, probabil, alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba.” Nu este vorba despre “alcătuirea mentală necesară pentru a pricepe rapid şi adecvat despre ce este vorba”, ci de a pune mâna pe carte. Ca “intelectualul neamului”, Andrei Pleşu trebuia să dea un exemplu pozitiv de înclinaţie către munca unde se folosesc idei. Deşi este manager al unor sume uriaşe pe care le primeşte de la statul român,  Andrei Pleşu îşi mărturiseşte impertinent incompetenţa crasă în chestiuni de economie. O postare pe blogul lui Victor Roncea, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/10/civic-media-intelectualii-si-spagile.html , demonstrează totodată ipocrizia şi venalitatea personajelor Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici. Înregistrările video şi fotografiile ni-i arată pe Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici cum „se fac că lucrează” la implicarea managerială a firmei Volvo pentru România,  şi nu pe gratis! Înainte de întâlnirea „pentru dar”,  Pleşu, Liiceanu şi Patapievici nu au dovedit măcar decenţa intelectuală de a citi celebra scrisoare a unui muncitor român de la Volvo, vezi aici.   http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=4741 . Dar trebuia ca ei să citească mult mai mult decât a scris muncitorul acela. Pentru  că managementul de la Volvo, inginerii şi tehnicienii săi, au dezvoltat cunoscutul sistem suedez pentru proiectarea eco-produselor, iar muncitorul descrie percepţia unui simplu român despre acel sistem. Să prezint eu, succint, Introducerea la sistemul suedez EPS: Termenul EPS constituie acronimul de la sintagma în limba engleză: ‚Environmental Priority Strategy’. Sintagmă care se poate traduce româneşte prin  ,Strategia de priorităţi ambientale pentru evaluarea şi proiectarea unui sistem de produse’. Sistemul  suedez  EPS  a fost dezvoltat  în mod expres ca o bază de sprijin decizional  în managementul ambiental din întreprinderile industriale care dezvoltă produse noi,  în speţă el sprijinind  alegerea corectă  între două (sau mai multe)  concepte de ecoprodus. Sistemul  suedez  EPS  are drept  parte centrală  o analiză foarte particularizată de Analiză pe Ciclul de Viaţă (ACV)  a unui produs industrial. Se ştie că, la origine, metodologia ACV  a fost  folosită  ca instrument de gestionare a impactului ambiental al unui sistem de produse de către consultanţii ambientali angajaţi de industrie.  În Europa, această consultanţă a fost solicitată mai frecvent  de  firmele industriale din ţările nordice, în special din Suedia. În mod gradual, acolo  metodologia ACV efectuată complet, adică incluzând şi faza de evaluare, -recunoscută ca fiind faza cea mai dificilă a unei Analize a Ciclului de Viaţă-,   a început să capete forme concrete în configuraţii (modele secvenţiale, termenul din limba engleză este ‚patterns’) de evaluare repetabile. A apărut ideea ca aceste configuraţii repetabile  pe unitatea de indicator de categorie de impact ambiental să fie folosite ca un fel de „piese lego” şi  aplicate în alte analize ale ciclului de viaţă. În felul acesta a apărut sistemul EPS.   În metoda de evaluare din  EPS  este calculat lanţul  complet  cauză-efect pe care îl produce fiecare categorie de impact ambiental asupra unui echivalent-uman. Dintre toate metodologiile ACV complete (completitudinea se referă la faptul că în metodologie sunt incorporate şi fazele de evaluare a impactului, agregare a impactului, precum şi de interpretare a rezultatelor studiului ACV), se afirmă uneori  despre metodologia EPS că ar fi  cea mai puţin transparentă. Din cauza aceasta, considerăm necesar să revelăm cât mai multe „aspecte ascunse” din această metodologie, numită şi „sistemul suedez de proiectare a eco-produselor”.  Ce este EPS, acronimul de la Environmental Priorities System, ‘Sistemul de priorităţi ambientale’,  în termenii cei mai simpli? Dacă plecăm chiar de la începuturile sale, am putea  zice  că EPS reprezintă un ‘model secvenţial’ pentru alegerile de valori ambientale cele mai frecvent întâlnite la  un inginer suedez care lucrează la firma Volvo.  Sistemul EPS a fost dezvoltat printr-o abordare conceptuală descendentă (top-down development).  Abordarea  conceptuală descendentă duce în sistemul  EPS  la o ierarhie foarte clar exprimată  a  principiilor  şi regulilor sale. Iată un excerpt  din textul prin care firma Volvo îşi prezintă metodologia de analiză a ciclului de viaţă pentru produsele sale: „Deşi forma cea mai evidentă de poluare pe care o produce un automobil convenţional o reprezintă gazele arse emanate pe ţeava de eşapament, în realitate întregul ciclu de viaţă al automobilului  produce deşeuri şi poluare : începând cu  extracţia materiilor prime din depozitele şi fondurile de resurse naturale, consumul energetic asociat tuturor proceselor din sistemul de produse, transportul acestor materii prime la fabricile de prelucrare, fabricarea propriu-zisă a  vehiculelor, până la folosirea consumabilelor de către vehicule şi eliminarea vehiculelor uzate.”    La realizarea sistemului EPS de analiză a ciclului de viaţă si de evaluare a impactului ambiental pe baza „strategiei priorităţilor ambientale”,  au participat  atât experţii ambientali şi inginerii de la firma Volvo, cât şi specialiştii de la Institutul suedez de protecţie  ambientală (IVL), precum şi cei de la Federaţia suedeză a industriilor. Experţii şi inginerii au măsurat fiecare etapă din ciclul de viaţă al unui vehicul Volvo de un tip sau altul. Folosind rezultatele găsite, ei au stabilit „unitatea de încărcare ambientală” ELU (Environmental Load Unit), o unitate de măsura destinată iniţial să cuantifice impactul ambiental al fiecărui element component al unui automobil Volvo, dar care a fost extinsă ulterior şi la alte sisteme de produse ale industriilor din Europa. De fapt, folosirea unităţii ELU cunoaşte o extensie mult mai largă. Tratarea deşeurilor menajere fiind de asemenea considerată un ‚sistem de produse şi servicii’.  De exemplu, în cazul gropilor  de gunoi municipale, pentru o grosime a stratului de gunoi de  10 m, fiecare unitate de arie a gropii, adică fiecare metru pătrat de la suprafaţă, produce o încărcare ambientală estimata la  0, 1 ELU, adică o zecime dintr-o unitate de încărcare ambientală standardizată în sistemul suedez EPS. Pentru o iniţiere monetară simplă în valoarea unui ELU, să spunem că uneori se face aproximaţia : 1 ELU = 1 EURO. La ora actuală, chiar şi autocamioanele grele Volvo sunt considerate eco-produse în categoria lor de produse, şi din cauza aceasta sunt favorizate, de exemplu, pe piaţa din SUA. Insumând valorile ELU pentru fiecare piesă de  aluminiu, fier, sticlă, plastic, piele, vinil sau alte materiale prezente într-un automobil sau autocamion,  firma Volvo poate obţine o valoare ambientală totală pentru fiecare produs finit al firmei (autovehicul), încă din faza de proiectare a produsului respectiv, fără ca produsul să fie în mod efectiv fabricat.    Inginerii firmei  Volvo pot apoi să optimizeze folosirea componentelor cu scopul de a obţine o valoare totală, exprimată în  unităţi de încărcare ambientală ELU,  cât mai mică pentru produsul respectiv. De exemplu, ceea se percepea până la acel moment intuitiv în ceea ce priveşte valoarea reciclării,  s-a putut verifica şi  pe cale numerică prin  implementarea sistemului EPS de analiză şi evaluare a ciclului de viaţă, constatându-se că, într-adevăr,  folosirea unor piese reciclate reduce valoarea totala ELU pentru un automobil sau autocamion Volvo. În principiu, ‚metrica de impact  ambiental’ ELU include fiecare  aspect ambiental sau ecologic al fiecărei componente a vehiculului. De  exemplu, un  ELU pentru fierul obţinut din minereu include toate aspectele de impact ambiental implicate de extracţia minereului,  plus transportul minereului, precum şi toate operaţiile siderurgice. Un alt  exemplu frecvent utilizat în tutorialele (manualele introductive) pentru EPS ale firmei Volvo se referă la determinarea exactă  a valorii în ELU pentru producerea unei piese de plastic de culoare roşie,  iar aceasta  incorporează în ELU tot ceea ce produce ‚încărcare ambientală’, de exemplu şi materialele folosite pentru a curăţa forma în care a fost turnat plasticul de culoare roşie, pentru ca forma respectivă să poata fi re-utilizată la turnarea unei piese din plastic de altă culoare. Sistemul de evaluare prin strategia de priorităţi ambientale EPS facilitează  selectarea  alternativelor ambientale dezirabile pentru producerea de automobile. Proiectanţii, inginerii, experţii în vânzări şi alte persoane  care deţin  un rol în dezvoltarea şi promovarea unui nou model de automobil Volvo folosesc exact aceeaşi ‚metrică ELU’  de evaluare a impactului ambiental,  pentru a determina cum să  creeze un produs cu minimum de efect detrimental pentru mediul înconjurător. Scopul sistemului EPS este acela de a  fi  operativ într-un mediu  normal de dezvoltare a produsului, şi de a fi capabil să evalueze care dintre două, –sau mai multe–,  concepte asupra  produsului cu anumită funcţionalitate şi calitate,  are cel mai mic impact ambiental : acela va fi eco-produsul. Sistemul EPS trebuie să fie capabil să dea în mod rapid  recomandări în fazele timpurii ale dezvoltării produsului pe bază de informaţie generală. În fazele ulterioare, sistemul EPS va permite recomandări mai elaborate şi mai  precise pe măsură ce devine disponibilă mai multă informaţie specifică detaliată asupra conceptelor utilizate în crearea produsului. Cererea ca sistemul EPS să fie  operativ  conţine o cerere asupra utilităţii şi eficienţei costului. Eforturile suplimentare pe care le face proiectantul  trebuie să aibă drept   rezultat  ameliorări  rezonabile, (în ceea ce priveşte costul), atât  pentru mediul înconjurător, cât  şi  pentru  produs. Nu cred că dacă Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, şi Horia-Roman Patapievici ar fi cerut de la acel înalt reprezentant de la Volvo un tutorial despre sistemul suedez de proiectare a eco-produselor, nu l-ar fi obţinut. Dar nu au ştiut ce să ceară. Kakodaimonia există deja în România de acum, unde Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, şi Horia-Roman Patapievici sunt consideraţi “elite”.  Elite GDS-iste. 

Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: