Importanţa şcolii de la Sfântu Sava

Pe blogul acesta eu am subliniat mereu importanţa şcolii de la Sfântu Sava pentru formarea ideologiei naţionalismului românesc. Când profesorul Ioan Bianu spune : ” Din cultura altor popoare se pot lua noi idei […]  care însă trebuie cultivate şi dezvoltate după felul său propriu de a fi. Aici stă caracterul naţional al unei culturi”, prima confirmare este chiar şcoala de la Sfântu Sava.  În ceea ce priveşte literatura română, trebuie să vedem şi ce zice G. Călinescu. „Dinu Păturică e un Julien Sorel valah”, consemna criticul, referindu- se în mod expres la stilul şi abordarea lui Nicolae Filimon (1819-1865)  din romanul Ciocoii vechi şi noi, publicat în 1863. Reamintim că Julien Sorel este numele eroului portretizat de autorul francez  Henri Stendhal în textul  Le Rouge et le Noir, un roman din anul 1830. Autorul „Ciocoilor …”,  deşi nu trece vreodată prin porţile unei „şcoli centrale”, dovedeşte  unui G. Călinescu  uimit,  că poseda cunoştinţele şi tehnica  unui mare romancier francez din secolul XIX,  nu mi se pare că aserţiunile din „Istoria literaturii române” ar fi măcar în vreun moment gratuite, numai prea „telegrafice”, şi aceasta în virtutea  timpului limitat de lucru din viaţa unui om. Similitudinea tratării literare la Henri Stendhal şi Nicolae Filimon  se poate explica prin sursa comună a ideilor psihologice, anume textele lui Ioan Cassian, unul dintre călugării  sciţi. “Fiecare neam are o linie a lui de propăşire şi strălucire, care face cu putinţă un maximum de manifestare pentru fiecare generaţie, o continuare a sforţărilor şi o îmbogăţire a culturii naţionale neîncetat de-a-lungul veacurilor. Cei care nesocotesc această linie se îndepărtează de istorie şi îşi împing propria lor naţie spre decădere”, spunea Dimitrie Gusti. Nicolae Filimon, Petre Ispirescu şi G. Călinescu demonstrează că ei nu s -au îndepărtat de istorie. Numai în aceste condiţii, opera  lor a imprimat un impuls pentru propăşirea naţiei. Afirmaţia lui G. Călinescu are valoare de adevăr absolut şi demonstrează că şcoala de pe lângă Biserica Enei dădea  elevului tot atâta  învăţătură  despre sufletul omului, cât şi l’École centrale de Grenoble despre psihologie. Există în psihologia omului, –definit ca „animal social”–, o componentă etologică: omul este un „animal”,  precum şi o componentă culturală. Prin cultură  înţelegem, într- o  primă zicere sau abordare a explicaţiei,  un sistem de valori, simboluri, credinţe. Scrierile lui Ioan Cassian spun ceva important despre componenta etologică a firii umane universale. Cassian susţine că deşi omul este prin natura lui păcătos, totuşi  ceva etic bun subzistă  în firea lui. Deşi pogorârea graţiei divine produce o imediată salvare a sufletului, convertirea omului poate de asemenea începe prin exerciţiul voinţei lui. Aceasta pentru că, subliniază Cassian, Bunul Dumnezeu va acorda mereu graţia  celui care este în căutarea ei. Chiar şi celui care nu cere, uneori. Aici Ioan Cassian îl contrazice pe Sfântul Augustin  (354-430),  creştinul berber care sublinia greutatea absolută a Păcatului Originar căzut  peste  sufletul omului. Conciliul de la Orange (din 529 AD) îi dădea dreptate Sfântului Augustin.  Abia în secolul XIX  este restaurată dreptatea (despre  natura  psihologică a omului universal)  afirmaţiilor lui Ioan Cassian. Se mai poate adăuga  că  aproape tot romanul francez al veacului XIX este influenţat de această psihologie a omului real, subliniată prima oară de scriitorul creştin Ioan Cassian. În secolul XX, psihanalistul francez Michel Foucault (1926 -1984) se arăta fascinat de acurateţea analizelor psihologice pe care le descoperea citind textele religioase  vechi  dar frumoase, scrise cu şaisprezece veacuri mai înainte de   Ioan Cassian. Scriitorul  călugăr „scit” (autohton din Peninsula Balcanică diferit de greci şi “socii”- alizat) de limbă latină  Ioan Cassian,  ori pe latineşte      Joannes Eremita Cassianus, s -a născut  cândva în jurul Anului Domnului 360, –dar poate chiar exact la 360 AD–,  într- o localitate aflată pe drumul roman chemat Via Traiana Nova. Acum, nu este mai puţin adevărat că bunul nostru împărat Traian a fost  un  harnic constructor  de noi căi romane. Ele chemându- se, alternativ, fie Via Nova Traiana, fie Via Traiana Nova. Imperatorul spaniol este remarcabil pentru lipsa lui de imaginaţie,  din cauza aceasta nu s- a păstrat cartea lui tratând despre războiul dacic  (plictisitorul  text intitulat „De bello Dacico”). Dar pentru acel  latin  Cassianus de ‚natione Scytha’,  adică născut în  Scythia Minor,  provincia pe care noi o desemnăm acum cu numele slavonic Dobrogea, – reamintim că slavona este o limbă artificială, inventată de cărturarii bizantini Photius, Kirilus şi Metodius odată cu Oikumena slavonică, un concept geopolitic controlat spiritual de la Constantinopol–,  această Via Traiana Nova trebuie să fi dus obligatoriu la Tropaeum Traiani. Ioan Cassian învăţă o limbă latină simplă, fără rafinamente, –Vetus Latina–, în mediul  său cultural şi creştin de acasă, centrat pe  o biserică, poate deja ascunsă, protejată de agresiunea barbară, poate deja biserică tăiată în creta subterană a ţinutului natal. Dar nu este absurdă ipoteza că Ioan Cassian era chiar din Ibida, capitala romană a Sciţiei Mici în secolele de înflorire pentru Romania Orientală, adică veacurile IV, V, VI şi  VII.  Faţă de ceea ce  învăţă de acasă, Ioan Cassian mai prinse  latineşte  imersând  în vreunul din  textele  Vetus Latina  care preced Vulgata, de asemenea scrisă de un călugăr scit, pe nume Ieronim. Roger Bacon aprecia în mod deosebit limbajul latin din Vulgata. Contrareforma instituie Messa Tridentină după Vulgata. Proiectul Romania Neoacquistica este iniţiat de Contrareforma care îl  plăteşte din greu pe Mihai Viteazul pentru o expediţie de cucerire a capitalei Nova Roma, fostul Constantinopol devenit  Stambul.  “Condotierul valah”  Mihai Viteazul foloseşte banii pentru alt deziderat politic,  Pohta,  în fapt prima schiţă pentru Romania Neoacquistica. În Epoca Luminilor, dezideratul  politic al lui Mihai Viteazul pentru Romania Neoacquistica este continuat cultural de către Şcoala Ardeleană, să nu uităm aici lucrarea de excepţie a lui Petru Pavel Aron care traduce Vulgata din Vetus Latina, în limba română a secolului XVIII.  Se recunoaşte că Ioan Cassian putea să îşi exprime direct şi  foarte veridic gândurile în Vetus Latina.  Ceea ce mulţi dintre autorii latini de mare rafinament, contemporani cu el,  nu reuşiră  în  grad similar. De aceea textele lor nu supravieţuiră. Mai mult, ca o dovadă supremă de valoare intelectuală, scrierile lui au fost traduse imediat în elină. Sfântul Benedict (480-547) citise şi recitise cu foarte mare atenţie textele de cultură organizaţională scrise de călugărul scit Ioan Cassian. Ştim acum, din teoriile lingvistice ale lui Tarski Alfred (1902 -1983), un evreu polonez convertit la romano- catolicism, că există o scală şi o gradaţie a limbajelor şi a metalimbajelor, care se pot (ori te pot) apropia sau îndepărta de adevăr. Limbajul creştinesc Vetus Latina te apropie  de adevăr cel mai mult, cel puţin în opinia savantului occidental Roger Bacon. Ioan Cassian vorbea limbajul  agrest învăţat în acel Latium Novum care proteja dinspre nord-vestul şi nordul pontic cetatea Nova Roma ridicată de împăratul Constantin cel Mare (280-337),  însă denumită prin această sintagmă-sigiliu ce instituie pentru noi absolute drepturi regaliene abia de către Conciliul de la 381 AD. Pe un reper de timp marcat de evenimentul major al primului  conciliu de la Constantinopol (381 AD), pentru a- şi desăvârşi educaţia creştină,  Ioan Cassian peregrină  cu alt tovarăş,   pe nume Germanus (poate însemna şi Frate, poate însemna şi Got), şi el tot din Scythia Minor, în „Romania Hierosolymitana”, adică în Romania Ierusalimului,  teritoriul sacru care este marea miză a lumii:  de ieri, de astăzi, de mâine. În Ţara Sfântă exista chiar un Oraş al Sciţilor, fondat în epoca elenistică. Articolul despre Scythopolis din Enciclopedia Catolică nu menţionează pista călătoriei iniţiatice a tinerilor sciţi dornici de cunoaştere sacră. Dimpotrivă, articolul este negaţionist la maximum faţă de istoria noastră atunci când adaugă detaliul : “Numele Scythopolis derivă de la o colonie de sciţi care invadaseră Palestina.” Noi să extragem de aici numai pozitivul. Informaţia din  Enciclopedia Catolică se baza cu siguranţă pe documente istorice. Călătoria  iniţiatică  a tinerilor sciţi  căpătase la un moment dat în istorie proporţiile unei adevărate culturi  de masă. Călugării sciţi urmează numai această tradiţie, pe care în literatura lui Mihail Sadoveanu se înscrie şi călătoria eroului Kesarion Breb. Peregrinii Cassian şi Germanus  opriră o vreme lângă  Vicleim – Betleem, Casa Pâinii  în limba  ebraică. Insoţit de acelaşi Germanus,  Ioan călători apoi în Egipt. Unde  ucenicii  trăiră învăţând credinţa şi viaţa intensă întru spiritualitatea creştină de la anahoriţii din Tebaida, asceţii deşertului care împrejmuie mănoasa Vale a Nilului. Mai  târziu, şi aflat  pe tărâmul galo – roman unde şi  muri la 433 AD, –alţii zic că ar fi trăit mult mai mult–, Ioan Cassian scrise, codifică şi transmise înţelepciunea învăţată de la sfinţii părinţi creştini din deşertul Egiptului. Aceste opere latineşti de literatură patristică, tratând în esenţă ‚antrenamentul omului lăuntric şi  perfecţiunea inimii’,  se cheamă: Una  „De institutis coenobiorum”, cealaltă  „Collationes”, şi au fost scrise la rugămintea Sfântului Castor (nu se ştie când s- a născut, dar se ştie precis că a murit la 420 AD), titularul vechii episcopii din Apt, localitate aflată acum în dioceza de Nîmes. Dintr – un timp când ştim că se afla  în Palestina şi în Egipt, îl găsim pe Ioan Cassian în anul  403 la Constantinopol. Viaţa creştină din oraş era dominată atunci de Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (considerat actualmente ca fiind anti-semit :-)). Ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi, filosofii-teologi cappadocieni Vasile cel Mare şi Grigore Nazianzus, urcaseră deja la cerurile simbolice ale credinţei.  Patriarhul Ioan Gură de Aur îl face pe Cassian diacon, şi îl trimite cu o însărcinare diplomatică la episcopul din Roma. Este posibil ca în acel timp să accepte şi invitaţia de a fonda o mănăstire în stil egiptean sau „deşertic” la Massalia, în Galia sudică. Oricum, se ştie că imediat după anul 410 AD, Ioan Cassian ctitoreşte abaţia Saint Victor de lângă Marsilia. Reglementările de vieţuire spirituală instituite de Ioan Cassian pentru Saint Victor vor fi adoptate mai târziu şi la faimoasa mănăstire benedictină de la Port Royal. Unde alături de învăţătura teologică  se instituie, se perpetuează şi se accentuează cultura  gramaticii filosofice. Era de fapt acel Trivium sau ‚Arta construirii discursului’, absolut necesar pentru orice timp, chiar şi în cel de acum. Dar pentru noi, românii, care nu am trecut în Evul  Mediu prin experienţa  unui  Trivium scolastic latinesc, spiritul şcolii oficiale de calitate  este resuscitat abia în secolul XIX  de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu la Sfântu Sava. Unde se implementează Ideologia Şcolilor Centrale ce îi formează în România pe oamenii politici ai Partidei Naţionale. Epoca fanariotă a venit ca un tăvălug anti-cultural peste noi atunci când Occidentul Europei beneficia de Epoca Luminilor. În istoria românilor, interpretarea duratelor lungi contează enorm, ştim acest lucru din textele lui Miron Costin şi Fernand Braudel. Protocronismul românesc încearcă să construiască o punte peste un hiatus cultural imens. Alte neamuri şi popoare, ce au avut tot timpul material şi toată substanţa financiară să evolueze cultural într- un timp când noi eram sprijiniţi numai pe Isihasm,  –care contează pentru noi tot atât de mult cât o întreagă Epocă a Luminilor! –, încearcă să fure mârşav din identitatea noastră, pe care noi acum doar o bănuim. “Prin mijlocirea unei teorii de largă publicitate care postulează precedenţa românească în istoria literară a lumii, regimul românesc încearcă să lanseze conştiinţa naţională şi mândria populaţiei, de asemenea să ridice prestigiul ofertei culturale indigene pe piaţa internaţională.” (“By means of a widely publicized theory postulating Romanian precedence in world literary history past and present, the Romanian regime seeks to boost both the national consciousness and pride of the population and also to raise the prestige of indigenous cultural offerings on the international market.”, excerpt din studiul Romanian „Protochronism” and the New Cultural Order, Background Report  din 16 November 1977  al postului Radio Free Europe, autor  Anneli Maier). Deşi Raportul Tismăneanu atacă virulent protocronismul, el nu citează acest studiu în bibliografie :-). Dar totul arată faptul că Raportul Tismăneanu pleacă tocmai de la acest Background Report scris de Anneli Maier. Literatura străromână face parte din tezaurul  nostru identitar. Am constatat că există încercări de a şterge pentru totdeauna din istorie mărturiile indirecte privind naşterea acestui  Ioan Cassianus în Scythia Minor (Dobrogea). Istorici francezi susţin acum că autorul latin Ioannes Cassianus (Jean Cassien cum îi spun ei) s – ar fi născut în Franţa. Imediat după citirea Raportului Tismăneanu în Parlamentul României de către preşedintele Traian Băsescu, cetăţeni francezi  veniţi în România sub masca de „investitori strategici” au ras cu buldozerul bisericile creştine din secolul IV din Dobrogea, de lângă Ibida, biserici  a căror existenţă materială corobora pasajele autobiografice din opera lui Ioan Cassian. Simple coincidenţe ? Credem că nu. Raportul Tismăneanu a făcut tot atât rău României, cât şi Mein Kampf Germaniei. Raportul Tismăneanu se înscrie în strategia de luptă a familiei Tismineţki pentru distrugerea României.

Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: