Un director de şcoală în Basarabia

Văd patru comentatori pe blogosferă, care aparent nu se cunosc, fiecare se ascunde sub nick, comentatori uniţi doar prin faptul că încearcă să abată precuparea mea de biografiere a familiei alogeno-cominterniste Tismineţki-Tismăneanu (tatăl şi fiul). @LePrince spune: +In Republica Moldova, in constiinta unei parti a populatiei romanesti( mai ales rurala, sau defavorizata, dar si in cercuri intelectuale de varf ale comunitatii romanesti) exista, latent, sentimentul ca povestea pe care sovieticii le-au repetat-o 50 de ani este reala. Ma refer la povestea cum ca Romania in 1918 a fost un stat agresor, imperialist, care s-a comportat in perioada interbelica fascist si fascizant cu populatia bastinasa ( aducand multa intelectualitate romaneasca din vechiul regat in Basarabia) .+“50 de ani” ? Primul Gulag peste Basarabia a fost în perioada 1940-1941. “Ma refer la povestea cum ca Romania in 1918 a fost un stat agresor, imperialist, care s-a comportat in perioada interbelica fascist si fascizant cu populatia bastinasa”. Povestea aceasta a fost spusă de   alogeno-cominternişti precum Lioncik Tismineţki. Şi nu s-a limitat la atât. A dus o prigoană înverşunată împotriva răzeşilor basarabeni, i-a înscris pe liste pe care le-a predat sovieticilor. Wikipedia de limba română nu scrie nimic despre aceste aspecte în articolul despre Lioncik Tismineţki http://ro.wikipedia.org/wiki/Leonte_Tism%C4%83neanu . Scrie totuşi “născut la   Soroca”. Şi tatăl meu, şi mama mea, sunt (Dumnezeu să-i odihnească !) tot din judeţul Soroca. Bunicul meu dinspre tată, om bogat din munca şi gândirea lui, a fost pus de Lioncik Tismineţki pe acele liste. A fost nevoit să se ascundă în tot intervalul ocupaţiei sovietice pentru a nu fi trimis în Siberia. Aşa că preocuparea de biografiere a familiei alogeno-cominterniste Tismineţki-Tismăneanu este justificată. „aducand multa intelectualitate romaneasca din vechiul regat in Basarabia” spune @LePrince. Nu este adevărat. În primul război mondial a fost o hecatombă a „dăscălimii române”, profesori şi învăţători. Era deci o criză acută de intelectuali şi în Vechiul Regat. Prelegerile lui Nae Ionescu din anul 1926 au stârnit entuziasmul unei generaţii noi, au format un Ego naţional într-o naţiune rămasă practic fără învăţători. Ideile din prelegerile anului 1926 descend fără condescendenţă în cultura română, influenţând mai ales “dăscălimea” tînără, ce îşi va construi altfel lecţiile. A fost un exemplu superb de „top-down approach”, de abordare   conceptuală descendentă ce ar trebui reînvăţată de naţiunea noastră, căci numai aşa poate fi continuat un Ego naţional românesc. Să mai observ că mijloacele ideologice, deviante pentru că non-epistemologice, folosite azi pentru a combate arhetipurile culturale dezvăluite în prelegerile marelui Nae Ionescu, prelegeri ideologice primare, bazate pe epistemologia intelectualistă, sunt tendenţioase si lamentabile. Adevărul este că mulţi dintre intelectualii din Basarabia interbelică provin din intellighentsia rusă albă, care au fugit de bolşevici. Ei ştiau bine cel puţin o vernaculară neolatină diferită de limba română, aşa că pricepeau limba română, au învăţat chiar să vorbească suficient de bine limba română. Tatăl meu a avut asemenea profesori. Mitul “apostolilor de limba română” care veneau din Vechiul Regat să predea la şcolile din Basarabia este fals. Trebuie să folosim mereu exemplul fiducial în analiza comparativă. Ştia vreunul dintre acei învăţători Limba Română la nivelul textelor lui Paul Zarifopol, fiu spiritual al lui Ion Luca Caragiale? Învăţătorul din Vechiul Regat trimis în Basarabia nu era mai mult decât un ţăran alfabetizat, –de multe ori impertinent–, ce căuta un mijloc de căpătuială. Ce a putut aduce acesta, exceptând infatuarea nemăsurată şi fără temei, în Basarabia, şi mai ales, ce a învăţat el de la intellighentsia “gărzilor albe’ din Basarabia? Abia în momentul realizării unui schimb cultural putem vorbi despre calitate intelectuală. Au existat pedagogi ruşi care au practicat această artă intelectuală subtilă. Revoluţia bolşevică i-a prins, ori adus, în Basarabia. Au învăţat limba română, mijloc de salvare pentru ei, pornind de la gramatica generală, obiectul de studiu având aceeaşi structură ideatică şi pe ruseşte, şi pe româneşte. Un director de şcoală în Basarabia, unchiul meu, îmi povestea că întotdeauna în cancelarie, când acelui pedagog rus i se cerea să îşi expună opinia, începea frazarea cu: “Să admitem, să presupunem…”. Aceasta, mă lămurea unchiul, era traducerea ad litteram a formulei ceremonioase ruseşti practicate în arta conversaţiei dinainte de epoca bolşevică: “Dopustim, polojim…” A trecut în revistă noţiuni de aritmetică şi de geometrie elementară într-o sistematizare sui-generis indusă de rusul care desena triunghiuri, dreptunghiuri şi cercuri pe hârtie, ori scria cifre înlănţuite în operaţii de aritmetică, şi îi cerea toate expresiile şi propoziţiile echivalente în Limba Română. Când eram copil, acel unchi român   învăţător, refugiat basarabean, mi-a verificat cunoştinţele cerându-mi să răspund la toate întrebările pe care le ridica pedagogul rus. Indirect, am fost influenţat de întrebările intelligentsiei ruse din Basarabia ce învăţa să vorbească româneşte după revoluţia bolşevică.

Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat: