Karma

Când comentatorul @Agarici mi-a trimis pe blogosferă un mesaj în care a folosit cuvântul Karma, comentatorul @LePrince a început să vitupereze. Definiţiile cuvântului Karma prezentate în DEX sunt convenţionale şi anoste. Iar explicaţia termenului Karma dată de Wikipedia de limba română, http://ro.wikipedia.org/wiki/Karma , uită ceva esenţial în finalul articolului : să treacă în bibliografie ceea ce s-a scris româneşte la noi  despre Karma în perioada interbelică. Din nou, prin reacţia de pe blog, @LePrince a exprimat o atitudine anti-românească, la fel ca Vladimir Tismăneanu în profitabilul  său Raport.  În filosofia hindică, felul în care fiecare individ uman desluşeşte calea de cauzalitate se cheamă Karma. Pentru  gândirea „omului comun”, cum  spune  poetul  Labiş, calea   de cauzalitate nedesluşită se cheamă „Destin”. Există, fără îndoială,  o participare la construirea Spiritului prin racordarea lecţiei de realitate Ex Cathedra în Limba Română cu nenumăratele abordări conceptuale ascendente. Prin acea racordare,  manifestată ca  Mişcare Naţională,  prelegerile lui Nae Ionescu din 1926 au fost punct pivotal în discursul verbal românesc. Care începe să construiască liber şi deliberat ‚reprezentări  ontologice’ depăşind frontiera copilărească  a limbajului matern. După cum caută, pe aiurea, reprezentări  ontologice alternative pentru căile realităţii. Acest îndemn îl trimite pe Mircea Eliade în India.  Constatam surprins, că în secolul XX, înainte de venirea alogeno-cominterniştilor la putere în România, chiar şi elitele ţărăneşti de la noi se interesau de asemenea probleme. Când venea faza comunismului naţionalist şi cenzura se relaxa, cumpăram într-un anticariat din Craiova  lucrarea  intitulată „Karma, sau lumina pe cărare”,  publicată de o editură sătească din Oltenia. Deci nu doar Mircea Eliade se arăta interesat de filosofia hindică. După 1989, când eram “de permanenţă”  la sediul Alianţei Civice din Craiova, a sosit  un fost ţăran chiabur, care fusese în tinereţe chiar patronul acelei edituri. L-am întrebat  mirat: “Domnule, cum îţi plăteai autorii?”. “Nu-i plăteam deloc”, mi a răspuns. “Erau studenţi legionari, care scriau numai din dragoste pentru ţară. Carol al II-lea i-a  împuşcat pe toţi”. Colegii mei de atunci din Alianţa  Civică m-au convins pe moment că acele cărţi nu aveau valoare. Am învăţat ulterior mai multe despre filosofia hindică.  În budism, căutarea şi găsirea realităţii se face pe aşa-numita „potecă octuplă”. Inspirat de gândirea indiană, chiar şi fizicianul   american   Murray Gell-Mann  îşi numise metodologia lui teoretică de aflare  a unei  noi particule elementare: „Calea octuplă”.

Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat: