Ceea ce nu spune Dilema Veche

Plec de la articolul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/l-am-mo%C5%9Ftenit-pe-aristotel-prin-musulmani-interviu-cu-sylvain-gougue##comments  Ceea ce nu spune Dilema Veche este faptul că propagarea atât de rapidă  a Islamului şi, totuşi, totuşi!,  asimilarea limbii coranice uniforme de către un mare  număr de populaţii eterogene nu s-au făcut doar prin acţiunea forţei  brute. Succesele incontestabile dovedite de mahomedanism  se  pot explica în primul rând raţional. Prin circumstanţa  că  Islamul respinge imaginile în religie, exceptând   caligrafia   şi desenul simetric abstract,  arabescurile. Să adăugăm că prin această  predilecţie pentru desenul simetric abstract, –astfel pe toate desenele din moschei se poate studia aplicativ  noţiunea  matematică de ‚grup’, mult mai târziu introdusă în ştiinţa abstractă  de către matematicianul  francez Evariste Galois (1811-1832)–,  arabii ne-au demonstrat şi o anumită asemănare spirituală cu vikingii.  În  condiţiile lumii islamice de la început, gramatica generativă  eliberată  a impulsionat propăşirea limbii arabe, cât şi o cultură  mutazilită care incorpora, înfometată şi devoratoare de cunoaştere, poate cea mai bună parte a culturii elineşti ce ni s-a mai păstrat  în afara universului  bisericii ortodoxe! Într-adevăr, nu se poate contesta faptul că mutaziliţii reuşesc un fericit transfer al intelectualismului antic,  dar şi din Romania Orientală  a secolelor IV, V, VI, într-un intelectualism islamic timpuriu, şters apoi de fundamentalismul islamic. Manuscrisele greceşti traduse pe arăbeşte vor fi recopiate succesiv, ştergându- se  eventual urma autorului. Astfel că ele  vor fi atribuite, fără discriminare, unui autor generic Aristotel, deşi ele nu au fost la origine create cu intenţia de a fi nişte apocrife Aristotel.  Avem multe cărţi vechi atribuite acum, mai realist, unui generic Pseudo Aristotel, deşi probabil că sub numele acesta se ascund mai mulţi autori anonimi, unii din antichitate, iar alţii din Romania Orientală care ne interesează pe noi în mod special. Oricum, trebuie să mulţumim custodiei  mutaziliste că aceste cărţi minunate mai există, aproape ca un miracol cultural arab! În măsura în care  mutazilismul este considerat actualmente, chiar de către intelectualii arabi care îl promovează, drept unica  armă  raţională a Islamului care s-ar  putea  opune cu succes, chiar din interiorul sistemului cultural musulman, punctelor de vedere extremiste reprezentate prin  salafism (fundamentaliştii sunniţi) ori de către whahabiţi (reformaţi conservativi sunniţi din Arabia Saudită), probabil că  numai re-inserţia gramaticii generative în cultura populară islamică s-ar  putea  dovedi cea mai eficientă politică proactivă de combatere a terorismului. Însă există o criză profundă de cunoaştere a culturii arabe chiar în interiorul agenţiei americane C.I.A. Şi trebuie să adăugam iarăşi ca un precept, faptul că  România actuală este  obligată  prin poziţionarea geografică şi tradiţia istorică   să înţeleagă  toate arhetipurile culturale majore, mai vechi sau mai noi,  din ‚Marele Orient Mijlociu’. Ritmul cheltuielilor SUA în Irak  arată că americanii edifică realmente  acolo „The Best Democracy Money Can Buy”. Proiectul acestei democraţii a fost denumit de scriitorul american Gore Vidal (născut la 3 octombrie  1925) „Perpetual War for Perpetual Peace”. Să nu uităm că razboiul acesta nedemn a costat România în anul 2005 cel puţin 2 miliarde de dolari USA, în condiţiile în care pensionarii români se sinucideau  din cauza sărăciei ! Cât  va costa războiul  până în finalul „perpetuităţii” sale?

Proiectul „Marelui   Orient Mijlociu”,  jocul strategic purtat foarte real, jocul care se pretează  şi la  descifrări   în codul din „Historia Hierosolymitana” (1100-1127), proiect  pentru implementarea căruia se cheltuiesc sume imense, este dezideratul geopolitic de a face ca  visul biblic să devină  realitate în „Romania Ierusalimului”. Fundamentaliştii neoprotestanţi americani care l-au  sprijinit electoral   pe GWB,  apoi politica acestuia, consideră  că toţi locuitorii din Orientul Mijlociu, fără excepţie,  adică atât  evreii,  arabii, cât şi creştinii tradiţionali,  trebuie să se convertească obligatoriu la creştinismul neoprotestant de tip ‚Mega Churches’.  Bizară doctrină! Reamintindu-ne codurile parţial dezvăluite pe vremuri de Benjamin Disraeli, jocul  real numit „Marele   Orient Mijlociu” desemnează o serie nouă de maşinaţiuni brutale destinate câştigării Fertilei Semilune, spaţiu pământesc unde cercetătorii Bibliei  localizează  geneza ideii de  Paradis în religia monoteistă. Încă mai focalizat, „Paradisul preistoric”, ca loc al istoriei reale ce a dat naştere arhetipului cultural chemat ‚Paradis’, ‘Eden’, ori ‘Rai’,  este situat între Tigru şi Eufrat. În anul 2004, vrând sa renunţe la înspăimântătoarea ‚memorie selgiucidă’, memorie a ‚supremaţiei turanice’ absolute, proiectul „noului Irak’ desena un stindard nou, în care se găseau, căzute, adică  pe partea inferioară a drapelului, două benzi albastre  care semănau uluitor cu acele două benzi  de culoare „azul” prezente pe drapelul statului Israel modern. Din comentariul totalmente favorabil „noului Irak’, aflam siderat că acele două benzi albastre de pe drapelul unei ţări din Orientul Mijlociu  reprezintă Tigrul şi Eufratul. Gândim fără să vrem, gândirea  spontană  este unica parte de „sălbăticie naturală” din firea omului definit ca ‚zoon politikon’. Din cauza aceasta nu gândim întotdeauna „politiceşte corect”, dacă gândim corect. „Steaua lui David” între cele două  benzi albastre are vreo legătura cu „arhetipul Paradisului”? Apoi, principala problemă din Orientul Mijlociu nu este ‚problema democraţiei’, ci ‚problema apei’! Deci care este ponderea adevărată   a ‚componentei ecologice’ în proiectul ‚Marele Orient Mijlociu’? Întrebări naturale, impuse de includerea ‚factorului ecologic’ în discursul despre Istorie. Deşi, admitem,  ele sunt complet ‚incorecte” din punct de vedere politic. Înţelegerea  doctrinelor  era de altminteri şi punctul de vedere extrem, –poate fi calificat foarte bine, sau „foarte rău”,  şi ca extremist–, pronunţat de marele intelectual  şi mult hulitul cărturar al nostru  care a fost Vasile Lovinescu. Este semnificativ şi doveditor pentru inchiziţia ideologică internaţionalistă foarte activă  care supravegheaza  la ora actuală „planisferul  cultural”, că ori de câte ori faci tentativa să spui şi câteva cuvinte în favoarea lui Vasile Lovinescu, un mare promotor al valorilor româneşti autentice în cultura de  la noi, rişti să fii acuzat că ai introdus  în limbaj „derapaje”, –ei da, chiar ăsta-i cuvântul!–,  care nu sunt  „politiceşte corecte”. De ce? Nu este „politiceşte corect” nici măcar să propui o explicaţie! Am avut, şi avem încă, foarte mari cărturari români bine specializaţi în problemele cele mai acute ale ‚Marelui  Orient Mijlociu’. Datorită ştiinţei şi expertizei lor, –acumulată prin infinite eforturi personale, şi oferită gratuit statului român, exact după principiul ‚societăţii deschise’–, România  comunistă era considerată la un moment dat a fi avut statutul de ‚cea de a treia putere diplomatică” într-o lume dominată   pe atunci de două superputeri. A existat o curiozitate C.I.A. faţă de acest „secret” românesc.  Agenţia  a dorit  să obţină  mai multe date, însă  practicând spionajul, deşi ar fi putut obţine  informaţii mult mai sigure solicitându-le direct  autorităţilor române  de atunci.

Titus Filipas

Etichete: ,


%d blogeri au apreciat: