Ararat

De ziua mondială dedicată Artei Poetice, am găsit pe un blog (boteugen.wordpress.com ) poezia “Despre lupul singuratic”, de Nichita Stanescu : “Lupul singuratic merge/ doamne, numai peste lege,/ numai peste cea zapada/ ce va fi cândva sa cada./A-ntâlnit un îngere/dormitând în plângere./Creierul i l-a mâncat/ lupul cel înfometat./ Hlap si hlop si hlap si hlop/ i l-a fost mâncat pe loc,/nu acum ci-n viitor/lupul cel mirositor.// Pe zapada ce va fi/alergase lupul gri/mult satul, caci el mâncase/creier de matase.// Dar si viitorul trece/pe zapada foarte rece./ Creierul cel mistuit/a cazut în infinit/de din lupul ce mâncase/creier fara oase.// Deci în dulce viitorul/foamea îsi latea decorul./ Decorbul./ Deorbul./ Lupul singuratic foarte/ se înfometa de moarte,/însa îngeri adormiti/foarte rari sunt si seminti./ Iara îngeri care dorm/ se viseaza doar în somn.// Cade lupul singuratic/ pe laba-nghetând apatic/ si adoarme si viseaza/îngeri pe zapada treaza./ Le manânca creierul/lepadându-si obiceiul./ Dupa-aceea în alt vis/leapada tot ce-a ucis,/într-un infinit dormind/visator si trimbulind…/Si ramâne-n vis flamând/lupul sui si alergând,/lupul cel din viitor/de arginturi si de or./Si visând în vis adoarme/dintr-o foame, draga doamne,/cu care l-ai otravit/de din sus din infinit.// Deci din visul visului/pupila irisului/si-a deschis-o lupul singur./Ah, si ninge, si ce dingur./Îngerul visat/ l-a întâlnit pe Ararat./Creierul i l-a mâncat/însa nu s-a saturat,/repede el s-a golit/ chiar în infinit./ Deci în visul, visul visului/doarme lupul Cristului/creieru-ametistului/si ninsoarea tristului./El manânca/numai stânca/leapada/ o lebada./Cântec drag de lebada.” Comentariul meu a fost : Cine-i “Lupul singuratic”? Poţi înţelege că-i Rusia pravoslavnică? Nu-i chiar o blasfemie. “Ararat”. Este aproape de Erzurum. Localitatea cea mai importantă pe drumul pornind de la Tabriz, în Persia, si ajungând la Trapezunt, pe malul Marii Negre. Denumirea modernă Erzurum este deformarea numelui aceluiaşi loc întâlnit în vechile cronici arabe. Încă mai înainte, oraşul fusese botezat Theodosiopolis. Arabii, care au cucerit cetatea şi hinterlandul ei de la împăratii Bizanţului în anul 653, i-au spus Arz ar-Rum, adică „Pământul Romanilor”, ori ”Ţara Romanilor”. Cel puţin aşa găseşte şi ne transmite ca mărturie geograful marocan Ibn Battuta la anul 1333. Acest nume el însuşi, Arz ar-Rum, este recunoaşterea structurii populaţiei regiunii pe la anul 653 al erei creştine, şi poate chiar încă multă vreme trecută dupa începerea stăpânirii musulmane.

Titus Filipas

Etichete: , ,


%d blogeri au apreciat asta: