Archive for decembrie 2009

Nichita Stănescu

decembrie 14, 2009

În vâltoarea care clasiciza Limba Română,  transformând-o în cale regală spre Absolut (’candida vîlvoare’ – metaforă pentru Spirit !),   fixând o direcţie de proaspăt interes românesc către Metafizica iluministă, Simion  Dascălul era  nu doar uitat,  obliterat din cultură prin paradigma impusă de  Miron Costin, ci devenea  aproape un  « alien » ce urăşte neamul românesc. Pe de altă parte, este plauzibil că ideea subliminală despre  Romania, prezentă mereu la Simion Dascălul, să-l fi influenţat totuşi pe Miron Costin. Într-o lectură atentă  observăm  că boierul  admitea  validitatea  demersului întreprins de  umilul Simion. Fraza :  « Să încep osteneala aceasta după atâtea veacuri de la descălecatul ţărilor cel dintâiu de Traian împăratul Râmului cu câteva sute de ani peste mie trecute, se sparie gândul » arată cât se poate de explicit că  ipoteza continuităţii statale era socotită exagerată chiar şi de marele vornic. Mai târziu, Ioan Eliade Rădulescu va încerca  în textul « Biblicelor »   să zidească   discursul continuităţii de care  « se sparie gândul »,   prin mijlocirea unei versiuni originale, –dacă putem zice aşa–, a teologiei creştine. Era   celebra interpretare anagogică  a continuităţii româneşti, valorificată de Mihai Eminescu în  Epigonii,  amintită  de Nichita Stănescu în smalţul unei  teserale  care pavează misterul  poeziei sale. Creaţia maximă a secolului XIX românesc ? Nu „Independenţa naţională”, loc de „pupat toţi” –  autohtoni şi carpetbaggers–, sub supraveghere internaţionalistă, ci Limba Română perfectă! Recunoaşterea acestei performanţe absolute a excelenţei cultural româneşti  o vedem întreprinsă de Constantin Rădulescu -Motru la anul 1904, atunci când el subliniază  repetitiv importanţa principiului identităţii din logică în cultura română. Noi nici acum nu dăm prea multă importanţă constatării acestui fapt : Limba Română este capabilă  a susţine reprezentări  ontologice, în principiu chiar toate reprezentările necesare pentru a deschide înţelegerii noastre întreaga realitate a lumii de azi! Să ne reamintim bine că în lipsa evidentă a unui Paradis pământesc,  Nichita Stănescu  revendica ontologiile scrise în Limba Română drept Patria sa! Instinctiv şi intuitiv, Poetul Naţional Nichita recunoştea naşterea unui Imperiu cultural neolatin. Imperiu ale cărui frontiere livreşti  se extindeau după gramatica lui Ioan Eliade Rădulescu publicată la 1828, gramatică după care  explodau numeric, într-o „lege a marelui J” (graficul exponenţialei în dreapta „zeroului” seamănă cu litera J mare, iar în cultura populară de azi legea marchează trecerea de la „excepţional”, la „exponenţial”, acestea fiind categorii, termeni consideraţi  prin prisma experienţei ontice), tipăriturile  româneşti  sub forma periodicelor  şi cărţilor! Cezar Ivănescu scria serios că lista de „trofee de vânătoare” ale lui Mircea Dinescu ar fi început cu Nichita Stănescu. Poetul Nichita Stănescu era invitat, ceremonios dar  fratern,   să recite versuri la  Struga de Ohrid,  aşezare mirifică  de pe Via Egnatia. Regiunea  străbătută de Via Egnatia este supranumită uneori, fie pentru că Via Egnatia prelungeşte Via Appia, fie din exces de metaforă geografică : « Moldova Italiei », fără accent maliţios. După hrisovul pentru curăţirea catedralei Aghia Sofia, Împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul retrasa o extensie administrativă ecleziastică   a Romaniei în Oltenia, Muntenia şi Moldova, prin hrisovul ce hotăra Ohridului destinul unui mare centru spiritual pentru romanitatea orientală. Este motivul pentru care  domnitorul Moldovei,  Ştefan cel Mare,  se consulta  frecvent cu arhiepiscopul de Ohrid (vezi studiul de excepţie al lui Bogdan Ioan: „Corespondenţa lui Ştefan cel Mare cu arhiepiscopul de Ohrida, an 1456/57”, publicat de Buletinul Comisiei Istorice a României, I (1915), p. 106-122). Anul 1456 este şi anul ‚Micului Testament’ al lui François Villon (1431 – 1463). Se spune că  în Europa există  un arhetip cultural poetic unificator.  Să ne mirăm atunci că poetul Nichita Stănescu era invitat să rostească, în Limba Română perfectă, la Struga de Ohrid? Acea invitaţie pentru Limba Română la Ohrid este mult mai valoroasă decât  şansa  pierdută a unei invitaţii la Stockholm pentru  ceremonia  recepţiei premiului Nobel. Struga de Ohrid îl investea pe Nichita Stănescu  drept Mare Poet al Latinităţii Orientale din secolul XX. Era, –este–,  şi aceasta  o dovadă pentru lucrarea ascunsă a Împăratului de Aur, Mihail al VIII-lea  Paleologul.

Titus Filipas

Frauda electorală STS are nume de cod “Taurul”

decembrie 12, 2009

Redau un text preluat de la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2009/12/11/sa-radem-cu-biroul-electoral-central/#comments

+Mai mulţi angajaţi ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) Satu Mare afirmă că în data de 6.12.2009, începând cu ora 13.40, moment în care Mircea Geoană îl depăşea cu mai mult de 5 procente pe Traian Băsescu, a fost pus în aplicare un plan de rezervă (planul B), la ordinul generalului Marcel Opriş, şeful STS, şi sub coordonarea vicepreşedintelui PDL Adriean Videanu.  Concret, STS Satu Mare a avut o derivaţie secretă din schema STS conectată la un server din sediul central al PDL din Aleea Modrogan, având numele de cod „Taurul”. Toate judeţele au avut derivaţie din reţeaua principală, mai puţin municipiul Bucureşti.  Potrivit surselor STS, în noaptea de 6 spre 7 decembrie, la ora 3,15, toate derivaţiile au fost dezafectate sub directa supraveghere a generalului Marcel Opriş, fiecare judeţ decuplându-se pe rând după ce s-au închis şi cheile pe datele finale. Despre acest fapt ştiu doar şefii judeţeni ai STS şi cadrele  tehnice, respectiv, doi subofiţeri care au realizat conexiunile. Toate conexiunile au fost operaţionale cu data de 06.12.2009, ora 1,30.   Afirmaţia că toate datele au fost transmise prin intermediul telefoanelor mobile şi a telefonului guvernamental (T.O.) este falsă, deoarece toate datele au fost transmise electronic simultan cu cele oficiale. STS a avut inclusiv „spioni” de alarmă care semnalau acustic şi vizual depăşirea în procente a  unuia sau altuia dintre candidaţi.+

Pentru conformitate,

Titus Filipas

Conştientizarea, definită fără petitio principii

decembrie 11, 2009

Avem obligaţia ca români să completăm un hiatus arhival pe care ni l-au lăsat moştenire fanarioţii. La drept vorbind,  este  “petitio principii”  definiţia din DEX pentru “conştientizare”. Mă pregăteam să trimit termenul “conştientizare” la coşul de gunoi al barbarismelor comuniste, alături de “atenţionare” şi “concluzionare”. Dar un paragraf  din Propedeutica lui Hegel mi-a atras atenţia. Îl consider  bază pentru o definiţie a termenului “conştientizare” în limba română :  “Conştientizarea este legătura Eului cu obiectul.”

Titus Filipas

Din datoria suverană poate rezulta falimentul suveran

decembrie 11, 2009

În cei cinci ani de mandat Traian Băsescu, “preşedintele jucător”, a fost creat un “montaj financiar” prin care România a devenit o sursă pentru un flux de lichidităţi cu debitul de 1 miliard de euro lunar (aici este vorba numai despre rata dobânzii, nu şi despre achitarea datoriei suverane de 100 de miliarde de euro) către finanţa externă. Pe ce au fost cheltuiţi în ţară cei 100 de miliarde de euro, asta refuză să spună Traian Băsescu !

Asocierea cu un ‘flux de lichidităţi’ este extrem de periculoasă. Băncile Goldman Sachs şi Bank of  America s-au grăbit să restituie Administraţiei USA sumele foarte mari pe care le-au primit  de la Administraţie prin planul de salvare financiară (sau bailout) De ce oare atâta grabă ? Administraţiei USA i s-a adus critica justificată că planul bailout înseamnă de fapt „Socialism for the rich” ! Definiţia ce se dă capitalismului ca „o societate în care se privatizează numai profiturile şi se naţionalizează numai pierderile” este probabil adevărată. Toată evoluţia lumii de după 1989 confirmă această definiţie. Administraţia USA a ripostat la critica adusă, şi a spus că planul de bailout prevede ca ajutorul pe care statul american îl acordă  marilor bănci aflate în dificultate, marilor societăţi de asigurări precum şi marilor corporaţii industriale aflate în stare falimentară, se va fructifica şi se va întoarce socialmente la contribuabil. Pentru că, repet, banii pentru bailout şi stimulus provin de la contribuabil. În principiu, totul este frumos şi bine justificat din punctul de vedere al teoriei financiare. Administraţia USA a cerut în schimbul sumelor acordate prin bailout, mari pachete de titluri financiare (simple hârtii în fond) ca un echivalent. Aici intervine ceva interesant  privind natura acelor titluri financiare. Ele erau acţiuni de tip preferenţial. Or, prin aceste acţiuni de tip preferenţial, se promitea crearea unui flux neîntrerupt de lichidităţi de la acele companii salvate, la statul american. Pe cât timp ? Ani sau chiar zeci de ani! Băncile Goldman Sachs şi Bank of  America s-au grăbit să restituie Administraţiei USA sumele foarte mari pe care le-au primit  de la Administraţie prin planul de salvare financiară pentru a primi înapoi pachetele de acţiuni preferenţiale. Şi astfel „fluxul de lichidităţi” a fost retezat. Toţi cei care au votat pro-Traian Băsescu în 2009, au votat de fapt pentru menţinerea unui „flux de lichidităţi” cu un debit de 1 miliard de euroi lunar (deocamdată) din România către finanţa externă :-). „Fluxul de lichidităţi” periculos a fost prezent în CDS (Credit Default Swap). Bine, noţiunea aceasta se referă la microeconomie. Montajul financiar girat de Traian Băsescu în primii cinci ani de mandat prezidenţial reprezintă un analog CDS la scară macroeconomică pentru România. Din datoria suverană poate rezulta falimentul suveran (sovereign default), adică falimentul României ca stat.  Pentru alt stat condus de un preşedinte portocaliu, vorbesc despre Ucraina, s-a calculat o probabilitate cumulată de faliment suveran egală cu 55% .

Întrebarea este: Va falimenta România ca stat în următorul mandat prezidenţial pentru Traian Băsescu ?

Titus Filipas

Cei înjuraţi de bloggerul Mount Thor

decembrie 9, 2009

Toţi cei care au fost jigniţi pe blogul Roxania, aici http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/12/06/n-au-putut-ei-fura-cat-am-putut-noi-vota-multumesc-crin-antonescu-ne-ai-scapat-de-basescu/ , şi la  http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/12/07/si-totusi-au-furat-de-au-rupt-basescu-si-a-comandat-rezultatele-la-ora-9-seara-iar-bec-i-le-a-livrat-la-8-dimineata-videanu-scoate-partidele-in-ilegalitate-si-ne-ia-cetatenia-blaga-si-videanu-au/ de bloggerul Mount Thor, -alias Emil Thor–, îl pot identifica şi da în judecată. Culturnicul  GDS Vladimir Tismăneanu,  preşedintele Consiliului Academic al Institutului de Studii Populare, organizaţie ce se defineşte pe pagina sa web ca think-tank pentru PDL, şi care a sprijinit puternic  campania lui Traian Băsescu, îl cunoaşte prea bine pe acest Mount Thor care înjură. Dacă priviţi pe blogul lui Vladimir Tismăneanu, http://tismaneanu.wordpress.com/, veţi constata că Mount Thor este pe blogroll ca Emil Thor. Identificarea Mount Thor  alias Emil Thor e dincolo de orice dubiu, vezi de exemplu  http://emilthor.wordpress.com/2009/09/03/aceasta-sfa%c8%99ietoare-durere-a-liberta%c8%9bii/ . Dar întrucât  personajul virtual Emil Thor este şi pe Facebook, este posibil să fie de fapt nişte “trupe de şoc”  Mount Thor care acţionează pe Internet. Vezi şi http://www.linkedin.com/pub/emil-thor/5/3b3/786 , unde Emil Thor se ocupă de “Project managing, marketing and coordinating various big web projects”, iar în trecut (destul de recent, adaug eu) de “Past Marketing at Brimborg – Volvo and Ford”, vezi cum culturnicii GDS Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici  au primit gratis nişte automobile Volvo, (Andrei Pleşu a ţinut un discurs ambarasat,  dar nu a refuzat cadoul  :-)), vezi cum Emil Thor a fost distribuitor de cadouri şi în Islanda, pentru naivii care se angajau în speculaţii financiare, înainte ca Islanda să devină stat falimentar datorită acestor speculaţii ori “montaje financiare”. Or, în aceşti cinci ani de mandat Traian Băsescu cunoscut ca “preşedintele jucător”, România a fost forţată să facă o “datorie suverană” (acesta e termenul tehnic din ingineria financiară, tot datorită unei “datorii suverane” a fost falimentată Islanda!), adică o datorie externă de 100 miliarde de euroi. Pentru această datorie externă România va fi forţată, începând cu 1 ianuarie 2010, să plătească o dobândă lunară de 1 miliard de euroi. Aceasta nu este o rată lunară a restituirii datoriei propriu-zise, datoria rămâne intactă ! Este cea mai mare speculaţie financiară (sau “montaj financiar”) organizată vreodată pentru o ţară, România, care devine astfel o sursă de lichidităţi cu debit imens (1 miliard de euroi lunar!) pentru asigurarea prosperităţii finanţei externe.

Titus Filipas

Strategia Cloward–Piven

decembrie 4, 2009

Articolul a fost la început comment la http://nastase.wordpress.com/2009/12/01/raspunsuri-si-reluarea-apelului-de-a-veni-la-vot/ . Voi agasa contributorii @Aya, @neutrino, şi @Harabula, dar avansez tema cunoaşterii prudenţiale iniţiată pe http://nastase.wordpress.com/2009/11/24/cat-de-disperat-este-traian-basescu/ . Este un tip de cunoaştere eliminată sistematic din şcoala românească prin reforma comunistă a învăţământului din 1948. Contributorii @Aya, @neutrino, @Harabula, victimele absenţei de cunoaştere prudenţială, sunt şi sindromul acestei absenţe. Pentru o ameliorare a stării, întrebarea „De ce, Humanitas?” pusă pentru @Aya poate fi citită cu folos de @neutrino&@Harabula. Managerii de la Humanitas au uitat procedura neortodoxă prin care editura intra pe piaţa cărţii din România : a fost transfer impus de politrucul Silviu Brucan în cadrul strategiei Cloward–Piven de distrugere a României în douăzeci de ani. Să mai recunoaştem că Editura Politică făcea echilibristică printre politici şi politruci pentru a scoate anual şi câteva titluri bune. “Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” i-a dat pe gratis lui Liiceanu patrimoniul Editurii Politice. Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară, prezentate laudativ în emisiunile culturale ale postului de radio “Europa liberă”. Din păcate, faţă de unele titluri practica editorială efectivă, aleasă deliberat, a noii edituri nu diferă mult de practica vechii Edituri Politice supusă cenzurii. Unul din titlurile ce rămân prohibite este “Dacia hiperboreană” a lui Vasile Lovinescu. Alături de imensul volum de manuscrise rămase de la severineanul Stefan Odobleja, nu doar nepublicate dar necitite de nimeni, manuscrisele rămase de la Vasile Lovinescu reprezintă dovada cea mai peremptorie a   existenţei unei componente ezoterice a culturii române. Greu să cred că Liiceanu nu a auzit nimic despre manuscrisele rămase de la Vasile Lovinescu. Unele au fost tipărite totuşi, în edituri minuscule şi tiraje aproape infinitesinale, de oameni admirabili. Chiar şi “Dacia hiperboreană”. În ciuda căutarilor unor librari din Craiova, pe care i- am convins despre importanţa cărţii, nici măcar un singur exemplar nu ajuns în librăriile craiovene, ori în vreo bibliotecă publică din Craiova! L- am rugat şi pe un fost coleg de liceu ce se bucură de o largă audienţă, mă refer la actorul, cântăreţul şi autorul Tudor Gheorghe, să mă ajute în această căutare, dar nici el, sincer iubitor de cărţi bune, n- a reuşit măcar să vadă coperta vreunui exemplar al “Daciei   hiperboreene” ! Alt titlu rămas prohibit la Humanitas este un bestseller al anilor şaptezeci, “Zen and the Art of Motorcycle Maintenance”,   http://en.wikipedia.org/wiki/Zen_and_the_Art_of_Motorcycle_Maintenance , scris de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Robert Pirsig respecta regulile de stil pentru engleza americană elaborate în Belle Époque la Universitatea din Chicago. Robert Pirsig descrie atmosfera de lucru tensionată care domnea la   Universitatea din Chicago unde a predat cărturarul Mircea Eliade şi a fost ucis discipolul Ioan Petru Culianu. Oricât de elevată, atmosfera de la Universitatea din Chicago era departe de spiritul care domnea în templul zeiţei din Sais. Citind cartea, putem înţelege atmosfera de intoleranţă care a condus la uciderea lui Ioan Petru Culianu şi la ştergerea oricăror urme ale   prezenţei academice a legionarului Mircea Eliade la Universitatea din Chicago. Este în acelaşi timp o carte de filosofie aplicată, importantă pentru viaţa de zi cu zi într- o societate modernă. Suntem acuzaţi deseori că România se află la porţile Orientului. Şi mai departe, întrebăm, ce se află ? India, China şi Japonia, se răspunde. Există o cheie subtilă pentru a explica succesul  economic al Indiei. Unul dintre factorii de producţie care au un cost este Munca. Aici, în România, costul Muncii este mai mare decât în India. În România, la costul Muncii trebuie inclus şi costul cunoaşterii de tip „know how” care vine la noi în limba engleză. În India, engleza este limba oficială, şi ei n-au costuri pentru „know how”, care vine la ei ca o gratuitate. Robert Pirsig vorbeşte mult despre „know how” în contextul cunoaşterii prudenţiale. Profesiunea de technical writer (în rândul cărora sînt, cel puţin prin două cărţi publicate la edituri prestigioase din România şi cu un referat asupra unui capitol din cartea “Macro-engineering: a challenge for the future” publicată online de Google Books), cu ţintă şi extensie „know how”, este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Cartea lui Pirsig mi-a fost recomandată insistent de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. “Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer. Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este unul dintre mesajele acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit să o traduca editura Humanitas. Prin politica de traduceri pe care o practică, fără prezenţa Forţei din “paradigma maşinii”, Gabriel Liiceanu a fost unul dintre factorii culturali care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura în care se află. La toate intrebarile mele adresate editurii Humanitas pentru a explica aceste două grave omisiuni din politica sa editorială, –întrebări la care trebuia să răspundă, pentru că o parte din patrimoniul ei a fost constituit şi cu munca mea, adevăr valabil de altminteri pentru oricine se afla în “câmpul   muncii” înainte de 1989–, am fost întâmpinat cu lipsa totală a oricărui chef de comunicare pe o temă serioasă. Atitudine balcanică :-). Acum, „De ce scriu aşa cum scriu?” sînt interpelat de contributorii @Aya, @neutrino, @Harabula (şi de alţii înaintea lor). Poate fi citit răspunsul pe blogul meu, vezi “About”. Unii mă întreabă de ce vorbesc, frecvent şi fervent, despre „cea de a doua modernitate” a României pe care o anticipa, în optimism debordant, Constantin Rădulescu-Motru scriind în spiritul Belle Époque. Pentru că acum se poate. Porţile lui Hercule ale Internetului ne sunt deschise, vedem şansele noastre pentru viitor, vedem poate numai un arhipelag, dar el nu este construit pe inele fragile de atoli, ci reprezintă vârfurile Carpaţilor emergente din oceanul sumbru al trecutului. Sînt unul dintre cei care speră că ilustrul şi regretatul romanist Marian Papahagi se înşela în conjectura că Limba Română va dispare în secolul XXI.   Fireşte, nu vom putea trece dincolo de aceste Porţi decât imitând şiretenia lui Ulise. Acesta-i poate momentul cel mai critic pentru istoria românească: Trecerea de la postmodernismul fără valori, fără adevăr, la România „celei de a doua modernităţi”. Simţi uneori disperat că nici măcar educaţia religioasă căpătată de la părinţi ori bunici nu te mai ajută. Toată înţelepciunea adunată de neamul nostru pare de prisos. „Voci de sirene” îndeamnă să ne scufundăm în marea de mediocritate cerută de standardele lor moronice. Din fericire, Limba Română corectă, impecabilă, bogată în spiritualitate, este atât de dificilă, încât se creează un feed-back, o buclă de amplificare sui-generis : Învăţarea Limbii Române pentru cea de a doua modernitate a României dezvoltă valoarea I.Q.-ului personal, după cum numai un I.Q. ridicat permite învăţarea Limbii   Române hipercorecte! Scriu aşa cum scriu tocmai pentru că îmi place Limba Română hipercorectă şi adecvată „celei de a doua modernităţi” într-o lume unde valorile reale, valorile puternice, valorile adevărate, valorile lumii moderne în fond, vin din temeliile acelui imperiu chemat Romania. De care sunt speriaţi contributorii @Aya, @neutrino, şi @Harabula, ghidaţi de ţelul luptei împotriva spiritului de rezistenţă al “bietului român” generic. Nu înţeleg de ce se tem. Strategia Cloward–Piven de distrugere a României, strategie implementată de George Soros şi culturnicii GDS, lucrează pentru ei.

Titus Filipas

Spirala statului falimentar

decembrie 4, 2009

“Surprinzator (?), actiunile companiei Gabriel resources Ltd au crescut substantial la bursa catre sfirsitul lunii noiembrie…Ghici ciuperca…ce-i!” Compania Gabriel resources Ltd, interesată în exploatarea aurului la Roşia Montană, se pare că a sprijinit puternic campania electorală a lui Traian Băsescu pentru realegerea sa ca preşedinte. De altminteri, în dezbaterea televizată cu Mircea Geoană, preşedintele la final de mandat a indicat clar că va începe exploatarea aurului la Roşia Montană! Post-dezbatere, ascultam la radioul EuropaFM evaluarea candidaţilor făcută de Tia Şerbănescu, persoana care a condus ideologic ziarul brigadierilor comunişti de pe şantierul Bumbeşti-Livezeni. Acum, Tia Şerbănescu îl lăuda pe Traian Băsescu şi trata în deriziune “retorica” lui Mircea Geoană. În opinia mea, olteanul Mircea Geoană a propus prin capitolele  discursului său politic direcţiile programului NAŢIONAL pentru intrarea României în cea de a doua modernitate! Domnul Mircea Geoană s-a exprimat clar împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană, o resursă naturală recunoscută şi bine evalută în exterior (la un minimum de 10 trilioane dolari!), resursă care este ultimul sprijn natural şi ultima garanţie extrem de  credibilă pentru leul românesc. Traian Băsescu  a optat pentru Gabriel resources Ltd. Realegerea lui Traian Băsescu înseamnă prăbuşirea leului românesc, a BNR, precum şi intrarea României în spirala căderii unui stat falimentar.

Titus Filipas