Murături à la grecque

Am plecat de la o postare pe blogosferă care spune :  +A, era sa uit: am completat butoiul cu varza la murat cu inca 10 verze. Gospodarii blogului stiu de ce.+

Ştiu „de ce”. Vreau numai să completez, fără dorinţa de a epata. La Universitatea din Craiova am avut onoarea de a-l cunoaşte, –şi privilegiul unor conversaţii revelatoare–, pe unul dintre cei mai documentaţi  specialişti români în „varză murată” şi murături à la grecque. Vorbesc despre profesorul universitar Ion C. Popescu, bunul Dumnezeu  să-l ierte şi odihnească ! El îmi povestea că Alexandru cel Mare era însoţit în campaniile lui de care trase cu boi care transportau butoaie cu varză murată. Consuma zilnic, îi obliga şi pe generalii săi companioni la masa de seară la aceeaşi dietă, şi era convins că le asigura mintea clară pentru decizii corecte. Ştefan cel Mare, îmi mai spunea, era delectat şi el de varza murată şi murăturile à la grecque. Dar în campania militară din Rutenia, Ştefan cel Mare a constatat cu stupoare că rutenii aceia, urmaşii vikingilor de răsărit din tribul Rus, sau varegii, făceau  varza murată şi murăturile mult mai bune. Acum, este vorba despre ingredientele sau „buruienile bine alese” pe care le puneau rutenii în murături. Este o tradiţie varegă pentru alimentaţia care dă viaţa lungă şi intensifică luciditatea. Bitter-ul suedez provine din aceeaşi tradiţie a ingredientelor. Când ajunge în Suedia, Cartesius descoperă şi el uimit această tradiţie şi scrie prietenilor  din Franţa că ar avea secretul dietei pentru viaţa prelungită, fără să dea şi detalii asupra ingredientelor, o parte se regăsesc, bănuiesc eu, în formula ingredientelor puse în bitter-ul suedez. Cartesius a murit din cauza unei pneumonii provocată de iarna suedeză şi de bioritmurile reginei Christina care îşi începea programul de studii carteziene la orele patru dimineaţa, drumurile acelea pentru a se prezenta în frigul arctic la serviciu l-au terminat pe Descartes cu o pneumonie. Dar vorbeam parcă despre Ştefan cel Mare aflat în Rutenia. A convins două sate de ruteni să vină în Moldova, oferindu-le mari avantaje comerciale pentru a-şi vinde marfa acolo. Din acele sate de ruteni provenea Emil Bodnăraş, un tip dur şi extrem de inteligent, pe care ruşii din URSS îl stimau foarte mult. Ţărănistul Corneliu Coposu l-a predat pe Ion Antonescu lui Emil Bodnăraş. Incredibil, dar varangul Emil Bodnăraş l-a tratat cu mai multă reverenţă pe Ion Antonescu decât l-au tratat pe Ion Antonescu naţional-ţărăniştii împreună cu naţional-liberalii români ! Vorbesc despre cei de atunci, pentru că acum nu mai există vreun naţional-ţărănist sau naţional-liberal autentic. Comunistul Emil Bodnăraş a reuşit să transmită sovieticilor aceeaşi atitudine de respect faţă de mareşalul Ion Antonescu. Revin la istorisirea despre acel profesor universitar Ion C. Popescu de la Craiova. Era fiu de chiabur cu mintea foarte vie din zona Slatina. Îmi povestea : “Bă, taică-meu era bogat şi putea să mă ţină la orice şcoală bună! Dar era zgârcit, şi m-a trimis la o şcoală de muncitori agricoli!” Diploma de “muncitor agricol” l-a salvat când au venit comuniştii la putere. Copiii de chiaburi nu aveau voie să intre la facultate, erau directive trasate de alogenii care conduceau atunci România, alogeni printre care îi număr pe Silviu Brucan, Leonid Tismăneanu şi Valter Roman. Cu diploma de “muncitor agricol”, fiul acela de chiabur oltean a  fost primit la Facultatea de Agronomie din Craiova fără examen de admitere. În facultate a fost cel mai bun student, chiar şi la ştiinţele sociale, mintea lui capta ideologia din zbor. A fost reţinut ca asistent la disciplina de Socialism ştiinţific ! Atunci când Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât decuplarea României de la politica URSS, s-a început o campanie de lămurire ideologică cu activul de partid din toată ţara. La Craiova a fost trimis Emil Bodnăraş. Din partea învăţământului superior din Craiova a fost trimis acel fiu de chiabur care preda socialism ştiinţific şi era expert în folosirea ideilor. Conferinţa cu activul de partid s-a ţinut în sala de festivităţi a Colegiului Carol. După lămurirea ideologică făcută de „tovarăşii de la centru”, a venit vremea ca  „tovarăşii locali”  să vină cu exemple asupra acestei necesităţi  a rupturii dintre România şi Uniunea Sovietică. Atunci s-a înscris la cuvânt fiul de chiabur. A spus că a participat la o discuţie asupra solurilor, în care un mare pedolog din URSS vroia să-i lămurească pe specialiştii români cum sunt solurile din România. A spus că sovieticul a fost pus la punct de un specialist în pedologie de la Institutul Agronomic din Bucureşti. Mi-a dat multe detalii tehnice, pe care eu nu le mai reţin acum, însă erau detalii de care Emil Bodnăraş a fost entuziasmat. Şi a hotărât să-l trimită pe fiul de chiabur în USA cu o bursă Fulbright. De la el am învăţat ulterior felul cum aplicau americanii termodinamica ireversibilă în agronomie. Eu învăţasem lucrurile acelea teoretice la facultatea de fizică de la Universitatea din Bucureşti, cu domnul Şerban Ţiţeica, fiul matematicianului Gheorghe Ţiţeica, un mare intelectual oltean de elită, care studiase în Occident cu ajutorul bursei cedate lui de mărinimia unui alt mare intelectual oltean de clasă, Constantin Rădulescu – Motru, de a cărui operă consilierul prezidenţial Cristian Preda, culturnic GDS şi profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti, şi-a bătut joc. Ca să intru în „spiritul” cel mai recent al blogului instituit de „Aya”,  adaug că domnul Şerban Ţiţeica avea un doctorat în fizica teoretică acordat de laureatul Nobel Werner Heisenberg, „nazist notoriu” –toată lumea bună ştie ! Trebuie să menţionez că eu nu fac parte din lumea bună. Bunicul meu Grigore Filipaş, răzeş sorocean, era analfabet, ruşii nu au permis şcolile româneşti în Basarabia. Chiar şi eu am învăţat instrumentalism logic după principiul „meseria se fură” 🙂 Dar, pe bune, credeţi că se poate învăţa altfel ?

Titus Filipas

Etichete: , , ,


%d blogeri au apreciat asta: