Archive for septembrie 2009

România ca fond de investiţii indicial

septembrie 9, 2009

Probabil că trebuie să îl reconsiderăm pe Nicolae Ceauşescu. El a condus România ca pe un fond de investiţii indicial. Care necesită un management minimalist, de aceea liderul comunist nu se consulta cu nimeni. Iar ca indicator economic,  Nicolae Ceauşescu a folosit un flux din economia reală, anume lungimea trenurilor de marfă încărcate. Bine, el fiind comunist, totul a fost aproape în stil de potemkiniadă moscovită. Odată cu instalarea primului guvern Petre Roman, România reală nu a mai fost condusă, ci tratată ca o biată pradă. Spuneam că Nicolae Ceauşescu a condus România ca pe un fond de investiţii indicial. Un foarte mare segment din acel fond indicial  era organizat  ca un fond ETF, dedicat exclusiv edificării industriilor noi. Prin acel segment ETF al fondului indicial în care se transformase România reală pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu, în economia României au fost construite “fabrici şi uzine”, –cum se rîdea cam stupid într-un cântec de mare succes după 1989–,  dotate cu tehnologie de vîrf. “Fabricile şi uzinele” au fost declarate “grămadă de fiare vechi” şi distruse în mod sistematic.

Pentru foametea cea mare din ultimii ani ai regimului Nicolae Ceauşescu pe cine trebuie să blamăm ? În primul rând pe Nicolae Ceauşescu, el avea puterea decizională. Dar el, spun aceasta din nou, folosea un indicator pentru performanţele sale. Indicatorul erau comentariile economice de la Radio Europa Liberă. Iar acolo, un comentator precum William Totok îl lăuda literalmente pe Nicolae Ceauşescu pentru că “a scos România din Evul Mediu” ! Într-adevăr, Nicolae Ceauşescu a redus în permanenţă mica proprietate ţărănească, baza unei agriculturi de subzistenţă ca în Romania Orientală a împăratului Mavrichie care înfiinţează instituţia răzeşească, un lot personal cultivat din care se mai alimentau şi rudele care lucrau la oraş. La acest capitol de politică economică, se poate observa totală convergenţă între gândirea  lui Vladimir Ilici Lenin, gândirea lui Nicolae Ceauşescu, şi gândirea  lui William Totok. Statul românesc cu normare independentistă de după 1877  furniza resurse numai pentru „puii de cuc”. „Ciocoi pribeag, adus de vânt!”, exploda mânia  lui George Coşbuc. Anafora „Noi vrem pământ!” înseamnă cerinţa de restatuare a valorii ‚sistemului thematic’ teoretizat de Mavrichie în Strateghikon,  poetul George Coşbuc era profund inserat în  memoria  veche din Romania Orientală.  Dacă în seara zilei de 21 decembrie 1989, în nefericitul discurs televizat, dictatorul Nicolae Ceauşescu ar fi recurs la ‚sistemul thematic’ imperial din Romania Orientală, anunţând că măreşte ‚lotul personal’ al ţăranului la un pogon, răzvrătirea românească s-ar fi stins. Muncitorii noilor fabrici veneau de la ţară. Nicolae Ceauşescu a fost mai comunist decât Iosif Stalin! Marea greşeală lui  Nicolae Ceauşescu a fost aceea că nu l-a imitat suficient de mult pe gruzinul Stalin care a combinat ‚sistemul thematic’ medieval cu industrializarea rapidă pentru a câştiga Marele Joc pentru Rusia, împotriva lui Adolf Hitler. Când vizitează Rusia aflată în plin Război de Apărare a Patriei, generalul francez  Charles de Gaulle  constata uimit, dar fără să înţeleagă fenomenul istoric,  existenţa  unei surse tainice  de energie a ruşilor simpli. Aceasta provenea din resursa ‚lotului personal’ al ţăranului pe care limba rusă îl numeşte creştin. Spre deosebire de limba franceză, care îl  numeşte păgân. 

Titus Filipas

Gândirea categorială şi legile cauzalităţii

septembrie 9, 2009

Citeam pe blogosferă următoarea cugetare anonimă privind şcoala românească: +se bate apa-n piua pe lucruri stravechi si demodate etc. +

Reflecţia gramaticală a şcolarului asupra limbajului, eventual prin regruparea şi divizarea de sintagme, permite transformarea limbajului în instrument logic şi construirea gândirii categoriale. Iar gândirea categorială permite descoperirea progresivă a legilor cauzalităţii, şcolarul devine, fără să ştie, un fel de John Stuart Mill. Orice analiză cerută în meseriile la computer de azi implică descoperirea unei relaţii cauză-efect. Ca specialist în analiza LCA, primesc mereu oferte de serviciu, dar nu în România  🙂
Pe alt fir dar acelaşi blog, mi s-a oferit aleatoriu, prin contingenţă, posibilitatea să aplic ideile şi terminologia.

M.Voicu spune: septembrie 7, 2009 la 9:19 pm La blogideologic septembrie 6, 2009 la 8:53 am @ Adrian Năstase, exprimarea: «Pe proiectele eco-industriale noi, nu se fac investiţii decât prin “venture capital” sau “capital de risc”, care cer nişte randamente financiare mari, sigure, şi pe termen lung» caracterizează absurd investiţiile sigure, ca… ”de risc” ! ! !

blogideologic spune: septembrie 8, 2009 la 1:53 am @ M.Voicu / “venture capital” sau “capital de risc” în română, “capital-risque” în franceză, “capitale a rischio” în italiană, “capital de riesgo” în spaniolă.  blogideologic spune: septembrie 8, 2009 la 2:36 am @ M.Voicu / “capital de risc”, am folosit ghilimelele pentru a desemna o sintagmă. Care posedă unitate categorială şi funcţională.

Titus Filipas

Vorbe prea mari pe blogul Politeía

septembrie 6, 2009

Vezi adresa URL http://theophylepoliteia.wordpress.com/2009/09/04/numai-nistorescu-lipsea/

Theophyle spune pe 05/09/2009 la 9:43 am :

“Noi suntem mulţi, inteligenţi şi absolut dezinteresaţi. Noi nu trăim din blogging ci vedem în aceasta ocupaţie o misiune civică.”

Ei, nici chiar aşa, Theophyle :-).  “Laudă-mă gură,/că ţi-oi da friptură”, îmi spunea mama. Cunoşti proverbul ?

Titus Filipas

Reforma învăţământului

septembrie 4, 2009

Învăţământul se bazează pe nişte metodici şi metodologii. Reforma învăţământului ar consta în schimbarea acestor metodici şi metodologii. Emil Boc a spus că Guvernul îşi asumă responsabilitatea pentru schimbarea vechilor metodici şi metodologii, cu altele noi. Poate primul-ministru Emil Boc să le enumere ? Oricum, ele nu sunt enumerate în Pactul pentru educaţie încheiat de partide.

Titus Filipas

Legea Mircea Miclea “Sticky and Sweet”

septembrie 4, 2009

Bănuiesc că măsura aceasta de a introduce prin legea educaţiei Mircea Miclea, 500 euro cont în bancă pentru fiecare copil şcolarizat, ori potenţial şcolarizabil, este de fapt o lege electorală “Sticky and Sweet”, cu Traian Băsescu pe post de Madonna. Câte voturi va atrage aşa ? Maximum, bănuiesc. Însă refuzul constant al oamenilor lui Traian Băsescu de a se angaja într-o discuţie intelectualiceşte onestă pe tema legii educaţiei arată clar că Traian Băsescu nu are intelectuali capabili în jurul său ! Sincer să fiu, pe mine chiar mă interesa o discuţie publică despre sistemul finlandez de educaţie, şi puteam să vin cu detalii numeroase, care ar fi reuşit poate să impună principiul #1 al învăţării democraţiei în şcoală (“l’impératif de compétence et la demande de proximité”, vezi Pierre Rosanvallon). Ceea ce nu ştiu copiii aceştia care vor primi 500 euro cont în bancă exact în ajunul alegerilor pentru Traian Băsescu – Preşedintele României este faptul că ei vor trebui să dea banii înapoi, cu dobândă, după ce vor termina şcoala. De ce nu le spune Traian Băsescu suma majorată pe care o vor plăti în viitorul lor ? Acum mă gândesc că prin legea Mircea Miclea “Sticky and Sweet”, nenumărate muşte din exterior se vor lipi de copiii din şcoala românească pentru nenumărate alte îndatorări, fără să ştie, săracii copii din România, că ei îşi amanetează astfel viitorul!

Titus Filipas

Cele două feluri de şofran

septembrie 4, 2009

Cele două feluri de şofran

Am aflat abia de curând despre cele două feluri de şofran : cel European, şi şofranul rizomic Indian. Tot abia de curând am aflat de celebra carte despre mirodenii a medicului Garcia da Orta (sau Orta de Goa) scrisă în secolul XVI. Nu ştiam  că acest blajin şi inteligent Garcia da Orta a inventat cuvântul baroc ! 

Titus Filipas

Potera de pe Web mă atacă

septembrie 3, 2009

Sînt atacat urât, virulent, batjocoritor, de un tip care nu ştie bine gramatica românească, dar totuşi ţine  blog pe blogosfera românească şi postează despre mine la adresa URL http://viataprinromania.wordpress.com/2009/09/02/istoria-cine-am-fost-de-unde-venim-o-scriem-o-stim-o-vom-stii-dar-de-ce-la-ce-e-buna/ .  O sa incep cu o gluma : “care este asemanarea dintre un sutien si istorie ?”  – R: ambele deformeaza realitate. Vad un om ce scrie pe blogul Roxanei Iordache […] si acest om scrie “blogideologic spune: duminică 30 august 2009 la 6:17:56 pm “Antonescu a avut o ocazie”+I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii. Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei. În cel de al doilea război mondial, Anglia şi America revalidează pentru România Capitulaţiunea de la 1740. Ion Antonescu încearcă o consolidare a câştigului, dând acte de mutare în Transnistria unor evrei care nu au fost niciodată trimişi acolo. Eu am întâlnit în anul 2004 un asemenea evreu la Craiova, care îmi spunea că mulţi au fost în situaţia lui. Ei figurează probabil printre victimele Holocaustului. Despre ţigani, ce ştiu eu ? Mama, refugiată basarabeancă, m-a născut în casa unui ţigan, Ghiţă Serdaru, din Băileşti. Taică-meu, răzeş sorocean, era mobilizat în Transnistria. Partea proastă este că toată lumea dă vina pe români, fără să întrebe ce ştim noi. Iar dacă spui în toată onestitatea ce ştii, eşti acuzat imediat de negaţionism !”+

Întrebările mele către patronul blogului http://viataprinromania.wordpress.com/ :

1/ “ [Ocazia] I-a fost oferită de Anglia şi America. Winston Churchill scrie acestea, în Memorii.” ziceam eu. Ai fost să citeşti Memoriile lui Winston Churchill  şi să verifici dacă este adevărat ce am spus?  Dacă nu, de ce îmi ceri mie, “pui de leu” (Citeşte şi mai ales ascultă “Pui de lei”, de Ioan Neniţescu, poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Ionel G. Brătianu), să nu citesc, şi să nu comentez ce am citit ?  Dacă tu eşti un personaj  caracterizat printr-o vădită lene intelectuală, de ce îmi ceri mie să dau dovadă de aceeaşi lene  intelectuală ?

2/ “Vechea frontieră a principatului moldovenesc pe rîul Bug era garantată prin Capitulaţiunea de la 1740, semnată de Imperiul Otoman şi de Franţa. Pacea de la Kuciuc Kainargi din 1774 anulează durabil Capitulaţiunea de la 1740, în favoarea Rusiei.”  ziceam eu. Mărinimos, patronul blogului viataprinromania.wordpress.com   comentează: Si imi dau seama ca cel ce a scris asta stie ceva istorie … intrebarea este la ce este buna toata aceasta istorie?” . Să înţeleg că eu, ca român, nu am voie să scriu despre acea istorie, au voie numai străinii, să amintesc titlul cărţii lui Keith Hitchins:  „Românii 1774-1866”, traducerea originalului în limba engleză The Romanians, 1774–1866, New York: Clarendon Press, 1996. Pp. 337. ISBN 0-19-820591-0. $50.00 ? Keith Hitchins este un istoric american, profesor de istorie la University of Illinois (Urbana-Champaign), şi membru de onoare al Academiei Române (din 1991). Nu sînt eu primul ce afirmă că universitari americani cu mediatizate prezenţe în România sunt de fapt agenţi pro-Rusia. Unul dintre exemplele evidente este profesorul Vladimir Tismăneanu – Tismeneţki. Alt profesor american  care îndeplineşte condiţiile spre a fi citat în această categorie este  Keith Hitchins. Am citit cu atenţie, în original, Introducerea cărţii lui Keith Hitchins mai sus amintite. Se ştie ce semnificaţie are anul 1774 : semnarea păcii de la Kuciuc Kainargi. A fost un tratat prin care puterile occidentale, în primul rând Britania, au acordat Rusiei nişte drepturi imense, pe care aceasta nici măcar nu le ceruse. Dar, în acelaşi timp, pacea de la Kuciuc Kainargi şterge o capitulaţiune de mare valoare pentru noi. Vorbesc aici în mod expres despre Capitulaţiunea de la Constantinopol din anul 1740. Prin acea Capitulaţiune de la 1740, Franţa absolutistă garanta în mod expres frontiera răsăriteană a Bogdan-ului (principatul moldovenesc) pe rîul Bug. Or, dacă era un om de ştiinţă fără interese oculte, onestitatea intelectuală îl obliga, repet: îl obliga!, să amintească, măcar în Introducerea foarte sumară a cărţii „Românii 1774-1866”, Capitulaţiunea de la 1740 care a fost ştearsă prin tratatul internaţional de la 1774.  Keith Hitchins tace. De ce tace Keith Hitchins, care altminteri vorbeşte despre evenimente petrecute la începutul seculului XVIII ? Pur şi simplu pentru că obturarea memoriei despre  Capitulaţiunea de la 1740 convine Rusiei ! Anii 1740  şi 1774 aparţin secolului XVIII. Care în Occidentul Europei mai este numit  Epoca Luminilor. Pe noi, jugul  fanariot ne-a lovit cu suspendarea forţată a judecăţilor de valoare prudenţiale,  a hotărârilor  voievodale  în Limba Română,  timp de o sută de ani. Elanul cultural fanariot în Principate nu a respectat preceptul  „Primum non nocere”. După veacul  fanariot, de două ori  nenorocit pentru că era şi turcesc şi rusesc, –grecii jucau „la două capete„–, Limba Română rămâne slăbită, este  bolnavă  şi acum. Ideologii internaţionalişti  văd  lucrurile altfel. Să  cităm  numai din Encyclopaedia Britannica,  într-o  ediţie foarte recentă : „It is necessary, however, to credit the Phanariots  with a quite genuine devotion to the cause of learning and education, which they alone were able to provide inside the oppressed Christian ghetto. The advantages they obtained from the Porte (the Turkish government) for building schools and for developing Greek letters in the Romanian principalities of Moldavia and Walachia that were entrusted to their rule came to play a substantial role in the rebirth of Greece.” Deci regimul fanariot nu a lucrat pentru binele românilor, ci al grecilor, iar asta se afirmă laudativ  chiar în Britannica de-acum. În esenţă, este  acelaşi spirit imperialist  britanic ce a susţinut şi Eteria la 1821, o mişcare pro-rusească,  ţaristă,  al cărei  duh se putea caracteriza   prin termenul anti-România. Cu o continuitate seculară ce îl anima în cel de al doilea război mondial pe Winston Churchill, forţând nepăsător peste gâtul  nostru  jugul  comunist,   similar jugului  fanariot. În acea vreme  ce curge până la Tudor,  cum zicea Ion Brătianu:  „Grecismul năbuşi limba noastră, clasele avute abia mai îngânau limba părinţilor lor şi numele de Român devenise un nume de dispreţ; limba greacă comanda de pe Tron drepturile şi datoriile oamenilor, dascălii greci ocupau catedrele în şcoala domnească şi tot în limba greacă se ridicau imnurile la cer, pe când cea română abia se mai auzea pe lungul brazdei, în monologul plugarului ce mână boii”. După furtul de timp, un secol, Doamne!,  prin efracţie fanariotă, era necesară o gramatică generativă instituţionalizată, pentru a propaga  „în mase” litera  suprastructurii  primare.  Căci „gândul scris, gândul care se ridică din adâncimile sufletului şi explodează în lumina cuvintelor, e tăria spirituală cea mai mare a unui neam”,  cum nota cu  bună dreptate Nichifor Crainic (1889 – 1972).   ” Viaţa mea nu-mi aparţine decît cîteva minute aici, în faţa hârtiei. Dar aici trebuie să fiu lăsat în pace. „, mărturisea  Radu Petrescu înălţând cupa gândului într-un  Simpozion  abstract al  « Şcolii  de la Târgovişte ». Anafura abstractă din cuvinte are semnificaţia de ascensiune spirituală către înnoire. Calitatea vieţii  intelectualului român este definită de calitatea vinului împărtăşit la  marele Banchet al Ideilor, într- o înţelegere pe care mereu o cere credinţa noastră, înţelegere care totdeauna urmează credinţei adevărate.

Titus Filipas

Definiţia fiziocrată şi amprenta ecologică

septembrie 2, 2009

Există multe maniere distincte de a defini valoarea economică. Insistenţa mea pentru definiţia fiziocrată era numai din respect pentru memoria celui mai mare economist român din secolul XIX, vorbesc despre Apostol Arsache, şi pentru a reabilita spiritul economic de la Junimea. Acum observ că numai definiţia fiziocrată pentru valoarea economică este legată de amprenta   ecologică, concept introdus în discuţiile despre dezvoltarea durabilă. USA au nevoie de 5 (cinci) planete Pământ pentru prosperitatea lor. De unde ?

Titus Filipas

Dan Culcer despre Ion Coja şi problema pământului

septembrie 2, 2009

+Ion Coja este un personaj nepereche al vieții culturale, și va fi poate și un personaj al vieții politice din România. Sper să nu fie și să nu se lase confundat cu alții. L-am ascultat vorbind la Cluj acum o jumătate de veac aproape, în cadrul unui colocviu național privind dramaturgia românească, cu o tonalitatea critică neobișnuit de acidă pentru vremea aceea și în public. De atunci îi urmăresc activitatea publică cu interes și observ radicalizarea sa. Iată unul din episoadele activității sale politice care continuă linia esențială a politicii românești. Linie cu care sunt solidar. Să căutăm vechile legi și vechile Constituții. Acolo s-au ales și sintetizat, prin fondatori, principiile constitutive ale Statului român. Înstrăinarea pâmântului țării nu trebuia acceptată și nu poate fi acceptabilă, oricât de puternice ar fi diversele argumente juridico-economice, în numele comerțului liber, fluturate de aceia care cred și vor ne convingă că totul este de vânzare. Deși știu foarte bine că naturalizarea străinilor e calea cea mai simplă pentru obținerea cetățeniei ca și cooperarea cu pământenii dispuși să se lanseze în orice combinații perverse. Ideea de țară însăși riscă să devină o abstracție dacă încredințăm necondiționat exploatării țarina de sub tălpi unor străini pentru care valoarea simbolică a continuității și locul cimitirelor nu înseamnă nimic. Lunga și tragica istorie a proiectului scelerat de la Roșia Montană este doar un exemplu recent. Ne putem întreba de ce suntem împinși să devenim din ce mai individualiști, în numele unor drepturi umane, în vreme ce alții se luptă să obțină drepturi colective care le lipsesc sau li se pare că le lipsesc. Teritoriul este important la nivel economic, demografic și simbolic. Există națiuni fără stat, dar- mai grav-comunități etnice fără teritoriu. Ambele aspiră la o țărână proprie. De unde se va tăia bucata de țărână la care aspiră, la care (se) afirmă că au dreptul? Între spiritualizarea frontierelor, migrațiile economice, efectele destabilizatoare ale deplasărilor de refugiați din zonele de conflicte armate, între statalitățile existente și cele proiectate în diverse cabinete și aspirațiile de mai sus, există o tensiune care nu se va putea rezolva doar prin negocieri amabile. Ion Coja zice : «Am fost senator  între anii 1992 şi 1996. Deseori am avut sentimentul că pierd vremea în Senat şi mănânc degeaba salariul plătit de dumneavoastră. Dar în final am reuşit să justific prezenţa mea în Parlament prin strădania pe care am depus-o pentru a împiedica legiferarea vânzării pământului către străini. Mă laud cu această ispravă! Am fost singur la început, dar nu mi-a fost deloc greu să-i dezmeticesc pe ceilalţi colegi de partid – eram senator PDAR, sau din alte partide, ca să se întrunească o largă majoritate care a respins propunerea de a se permite străinilor să cumpere terenuri, proprietăţi imobiliare. Din păcate, primul lucru pe care l-a făcut preşedintele ales în 1996 a fost să repună în discuţie modificarea legii şi la presiunile sale Parlamentul a votat înstrăinarea pâmântului românesc!… » (Ion Coja) Nu știu dacă poteca aleasă de Ion Coja, pentru a face politică, este cea bună. Nu știu, pentru moment, pe ce și pe cine se bazează, anunțând că se lansează candidat liber la prezidențialele viitoare. Am rezerve față de anumite alianțe previzibile. Știu că fără alianțe nu se face politică. Dar observând tăcerile ordonate și transparente ale presei pseudo-libere din România față de discursul unui om care încearcă să fie independent, discurs îngropat sub tăceri stipendiate, fără a face o atentă și elementară analiză a acestuia, eludând pricinile care îl generează, îmi fac datoria de ziarist : difuzez cuvîntul lui Ion Coja. Pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit. Dan Culcer+

 Pentru conformitate,

Titus Filipas