Archive for septembrie 2009

Planul Fret francez

septembrie 15, 2009

În Franţa se lansează un mare împrumut naţional pentru „economia de îndatorare”. Au existat multe discuţii privind utilizarea şi utilitatea acestui împrumut naţional.  Văd că acum se anunţă o utilitate şi o utilizare a împrumutului. Cel puţin cinci miliarde de euroi vor fi cheltuiţi pentru dezvoltarea transportului de mărfuri pe calea ferată! Problema este aceea că transportul feroviar de mărfuri este în acelaşi timp un indicator privind starea de funcţionare a economiei reale. Este cam greu de înţeles, în toată onestitatea, dacă se construieşte o utilitate pentru transportul feroviar de mărfuri, sau pur şi simplu un indicator economic care să arate  francezilor faptul că „economia duduie!”

Titus Filipas

Forţa limbajului românesc

septembrie 14, 2009

Înainte de 1989, stăpânii  “limbajului românesc” s-au erijat domnii Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Ei ne prezentau visul lui Constantin Noica de a construi comunităţi epistemice în România ( vezi şi http://nastase.wordpress.com/2009/09/13/proiectul-relansarii-economice-din-franta/ ). După  1989, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu au abandonat visul de anarhist constructiv al lui Noica, şi au început să  construiescă  “societatea civilă” profitoare.   Li s-au adăugat imediat alţi culturnici “de elită”, constituiţi în GDS şi ICR. Însă pe blogurile de anonimi care îi sprijină, limbajul folosit este absolut  execrabil. Forţa limbajului românesc constă în gramatica transformaţională care îl generează. Este un exerciţiu învăţat de limba română perfectă în secolul XIX, un exerciţiu lăudat de regretatul intelectual Dan Amedeu Lăzărescu,  bălăcărit de comuniştii Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu, membri ai CNSAS (foşti sau actuali). Totuşi, dacă utilizatorii vernacularei noastre nu acceptă frazări de felul propus de mine: “Raportul Sharpe arată oferta de premium de randament financiar per unitatea de risc investiţional, volatilitatea randamentului fiind luată ca  măsură  proxy pentru risc.”, ori nu construiesc frazări echivalente, viitorul economic al României devine foarte incert. Mi  se răspunde pe blogurile pro Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu prin înjurături şi huiduieli ca la Ţebea în 2009.  Ce indivizi viscerali şi primitivi au reuşit să  creeze Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu prin politica lor culturală în România !

Titus Filipas

O explicaţie pentru “miracolul economic polonez”

septembrie 14, 2009

Polonia pare să fie singura dintre ţările UE care nu cunoaşte practic fenomenul de recesiune în anul 2009. Nu este mai puţin adevărat că organizaţiile internaţionale FMI şi OCDE îşi fac datoria de a speria Polonia cu un recul economic de 0,7 % (experţii de la FMI), sau respectiv cu un recul economic de 0,4 % (experţii de la OCDE, mai puţin catastrofişti). Însă proprii experţi economici ai guvernului polonez sunt mult mai optimişti, oricum ei iau ca referinţă a recesiunii din UE reculul de 4 % în zona euro, şi prezic că PIB-ul Poloniei va înregistra de fapt în anul 2009 o creştere de 1 %. Care este explicaţia realistă a “miracolului economic polonez” ? Să stea sursa miracolului în forţa “instalatorului polonez”, echivalent al “căpşunarului” domnului Tăriceanu ? Ar fi prea simplist. Doctrina economică standard explică “miracolul polonez” prin comportementul macroeconomic “virtuos” impus de Leszek Balcerowicz, mai întâi ca ministru de finanţe, apoi ca guvernator al Băncii Centrale a Poloniei. Mă întreb retoric dacă actualul ministru de finanţe de la noi posedă o ştiinţă la fel de “virtuoasă” ca şi Leszek Balcerowicz.

Titus Filipas

Amplificarea incompetenţei

septembrie 13, 2009

Citesc pe un blog : + România este azi un spaţiu dominat de incompetenţă.+

Există şi un factor mai recent de amplificare a incompetenţei : Raportul Tismăneanu. Studiat obligatoriu în şcoala românească după exemplare tipărite la editura Humanitas. Iată cum Gabriel Liiceanu câştigă din propaganda incompetenţei ! Unii “trăiesc bine” în orice vreme :-).

Titus Filipas

Vremea “aristocraţiei de robă”

septembrie 13, 2009

S-a discutat recent aprig despre salariile magistraţilor. Tema este delicată. Mai sunt unii care consideră (iar eu sînt unul dintre aceştia) că justiţia este o utilitate care trebuie distribuită în stilul capitalist, la fel ca serviciile apă/canal, urmărindu-se mereu reducerea costurilor. Cred sincer că vremea “aristocraţiei de robă” a trecut.

În spiritul politicii lui Platon, al distributivităţii  din justiţia lui Pareto, şi în spiritul socialismului suedez, raportul salariu minim/ salariu maxim era de 1:4, respectiv de 1:5. După 1989, în România s-a  ajuns la un raport maxim/minim între salarii de 29:1 (sic!). Cred că în România trebuie să se revină la raportul 1:6 din statul de drept pe care a încercat să-l construiască  în spirit regalian dictatorul  comunist Nicolae Ceauşescu.

Titus Filipas

Răspuns la un atac

septembrie 13, 2009

Îi spun cuiva „Bun venit!”, şi el mă atacă : +Nu vreau sa intru din primul moment in conflict cu cineva, dar te invit sa te gandesti de doua ori inainte de a scrie lucruri jenante de tipul (citez dintr-o postare a ta) “obraznicia lui Vladimir Tismaneanu” de a considera (citez din acelasi text al tau):” “resentimente” arhetipurile culturale strabune”. Sa fim seriosi! Afirmatiile lui Vladimir Tismaneanu, la care te referi, sunt in perfecta cunostinta de cauza si cat se poate de pertinente, pe fond. “Arhetipurile culturale strabune” (am citat din nou precara ta formulare- am inteles, insa, ce ai vrut sa spui) ale poporului roman nu au si nici nu pot avea legatura cu abjectele ecouri ale unei atitudini genocidare. Tipul tau de contrareactie imi indica anumite “resentimente” jalnice, pe care le credeam (sau care ar fi trebuit sa fie) moarte dupa sinistrul nazismului. Inca nu am forta necesara (dar, sigur imi va reveni, sesizand halucinanta tzesatura care apare la nivelul unor grupari aparent dispersate) pentru a lua, la randul meu, atitudine, alaturi de Plesu si ceilalti pe care ii numesti si al caror spirit antitotalitar il salut.+

Trăim într-o lume ergodică. În 1956 am fost arestat pentru activitate anti-sovietică şi am fost acuzat de crearea unei organizaţii de tineret cu caracter fascist. Am fost în finalul anchetei ameninţat de un tip îmbracat în costum de stofă englezească, venit special pentru noi de la centrala securităţii din Bucureşti, că nu voi fi vreodată iertat pentru ce am făcut. În 2004 am fost vizitat acasă de doi politişti foarte ambarasaţi, care mi-au cerut să dau o declaraţie despre legătura între mine şi “trenurile morţii”. M-am născut în 1944, ca refugiat basarabean, într-o casă ţigănească. “Inca nu am forta necesara (dar, sigur imi va reveni, sesizand halucinanta tzesatura care apare la nivelul unor grupari aparent dispersate) pentru a lua, la randul meu, atitudine, alaturi de Plesu si ceilalti pe care ii numesti si al caror spirit antitotalitar il salut.”, îmi zici, ameninţător.

Păcat că aşa îi vezi tu pe români. Multă sănătate, şi să ajungi la “forţa necesară”. Sînt creştin ortodox român.  Am fost învăţat, în arhetipuri culturale străbune, să îmi iubesc duşmanul.

Titus Filipas

Briciul lui Occam

septembrie 13, 2009

+Sincer, nu prea înţeleg de ce se pune chiar atâta accent în UE pe internetul de mare viteză+, spunea cineva pe blogosferă.

Ei vor să construiască modele economice viabile, folosind Internetul. Pentru că este o criză cumplită de modele economice noi, de asta s-a încercat cu bula dot.com, care a capotat. Până la urmă, orice model economic viabil trebuie să fie redus la modelul fiziocrat (briciul lui Occam lucrează 🙂 ). În modelul economic fiziocrat, valoarea economică este definită prin valoarea pământului. Şi cum spunea Poetul Naţional Mihai Eminescu : “Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi şi nouă toate; / Ce e rău şi ce e bine /Tu te-ntreabă şi socoate”. Deja în Strateghikonul împăratului Mavrichie, valoarea economică era definită prin valoarea pământului atunci când teoretiza modelul economic răzeşesc, eu folosesc termeni moderni amestecaţi cu termeni din Moldova Muşatină. Deci este vorba despre valoarea economică definită printr-un arhetip cultural străbun.

Titus Filipas

Un model monstruos al “omului nou”

septembrie 12, 2009

Sînt imun la atacuri pe blogosferă, dar o chestiune din “atacuri” este atât de importantă pentru cultura română, şi pentru şcoala românească, încât merită să fie discutată. Am postat la un moment dat textul : +În dulcele grai românesc, Miron Costin scria deja în secolul XVII un enunţ inedit pentru principiul identităţii din logică. Temă stagirită reluată cu amplă extensie în secolul XIX de către Fichte în universitatea humboldtiană. Un “principiu al identităţii” despre care Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957)  aserta premonitoriu într-o carte din 1904 că el, postulatul identităţii,  va regenera cultura română. Constantin Rădulescu-Motru studiase cu Wilhelm Wundt (1832- 1920). Acesta   fusese asistentul lui Hermann von Helmholtz (1821-1894), un empiric precum Locke şi Condillac (există şi un frumos text intelectualist care aparţine unui anonim din secolul XVIII, se bănuieşte că autorul ar fi fost Condillac, deci el nu era totalmente Locke-an, însă teama de Voltaire putea să fie prea mare pentru ca  să îşi permită riscul de a semna un text intelectualist!). Oricum, în sens empiric acurateţea frazei este legată de principiul identităţii din logică. Scoţianul Charles Edward Spearman (1863 – 1945), alt fost student al lui Wilhelm Wundt, spune chiar mai mult în  formularea problemei eductive ca : “the ability to think clearly and make sense of complexity”. 1/ “the ability to think clearly” este formularea succinctă a principiului identităţii din logică, dar 2/ “ [to] make sense of complexity” se referă la agregare, o chestiune  care este în general dificilă pentru oricare civilizaţie. O reformă serioasă a  învăţământului, în cea de a doua modernitate românească (după timpul postmodern fără valori şi dominat sufocant  la noi de  obrăznicia acelora care s-au erijat din oficiu ca fiind “societatea civilă” din România), ar trebui să pună accentul pe agregare, noţiune care ţine de cunoaşterea prudenţială. Relativ bine studiată în liceul românesc din Belle Époque  (am citit o carte de logică din anul 1912, scrisă de un profesor de la Colegiul Carol din Craiova, dascăl care a murit apoi în primul război mondial). Prin reforma comunistă a învăţământului din 1948, studiul cunoaşterii prudenţiale a fost brutal   eliminat din şcoala românească. Nici reforma Mircea Miclea, nici reforma Ecaterina Andronescu nu reintroduc cunoaşterea prudenţială. Şi ar trebui. Aici se discută, de exemplu, calitatea, valoarea, riscul. În atacuri pe blogosferă, un anonym a expediat drept intellectual garbage fraza “the ability to […] make sense of complexity”. Or, această abilitate este deosebit de   importantă pentru “biet român, săracul”, în contextul discuţiilor despre reforma Mircea Miclea în educaţie. Să nu uităm că pseudo-psihologul Mircea Miclea  propune un model robotic al omului în pedagogie, un model al omului construit ca un Swiss Army knife din felurite funcţii cognitive care  pot fi extrase la dorinţă din creierul pruncului văzut ca briceag multiplu. Citez acum şi un titlu din articolul modulat de un optimism de comandă, „Scoala, schimbata din temelii in 2011”, publicat de cotidianul Evenimentul Zilei. Dar şcoala românească are o foarte veche şi bună tradiţie, fiind bazată, încă de pe vremea lui Gheorghe Lazăr, pe un model al omului construit de psihologia şi pedagogia senzualistă (vezi Condillac şi Destutt de Tracy, iar mai recent Montessori şi Henri Wallon). Acele idei ştiinţifice sunt adevărate şi astăzi. Ce spune articolul de ziar ? +pachetul   de legi “Miclea” – realizat in cadrul comisiei prezidentiale – prevede, intre  altele, filtre de evaluare pentru elevi, din doi in doi ani …+ Toate bune şi frumoase, numai că nu ştim pe ce model al omului se bazează aceste “filtre de evaluare”. Din CV-ul profesorului universitar Mircea Miclea aflăm doar că el s-a [s-ar fi] specializat în USA în  “psihologie cognitivă”. Modelul omului este construit de “psihologia cognitivă” pe bază de high tech medicine. Mai precis pe bază de brain   imaging în timpul funcţionării mentale. În aceste cercetări au fost investite sume imense, investigaţiile fiind motivate în primul rând de interesele comerciale. De exemplu, una dintre priorităţile de cercetare a fost identificarea zonei din creierul omului sensibilă la marketing ! Oricum, prin brain imaging se identifică zonele de pe creierul omului implicate în anumite execuţii de funcţii mentale. Mai departe, pentru a construi un model al omului este necesar “to make sense of complexity” prin agregarea acestor date. Cum se face ? Cum putem avea certitudinea că agregarea datelor care au fost obţinute prin  brain imaging pe funcţii mentale  (identificabile ca lamele din briceag) nu conduce în final la un model monstruos al “omului nou” ?

Titus Filipas

De ce sunteţi aşa panicaţi?

septembrie 12, 2009

De ce sunteţi aşa panicaţi, voi cei care v-aţi erijat în “societatea civilă”  din România? Văd că practic HR Patapievici a obţinut recent condamnarea lui Mircea Badea, omul care pune întrebări mult prea pertinente despre  această  dubioasă “societate  civilă”  a voastră. Totuşi  nimeni n-a reuşit să obţină în justiţie condamnarea lui HR Patapievici, un alogen, pentru batjocorirea endogenilor din România  şi a vernacularei neolatine pe care o vorbesc, şi care, ce înspăimântător!, tinde să devină Limba Română sacră!  Repet aici întrebarea pentru Horia Roman Patapievici. Aţi scris într-adevăr injuriile care vi se atribuie ? Mi-aţi răspuns doar: “H.-R. Patapievici: d-lui Titus Filipaş /Marţi, 06 Noiembrie 2007 19:05/ Domnule, nu există lege care să interzică înjurătura. Proferând-o şi practicând-o, vă autocaracterizaţi. Nu vă pot opri să vă faceţi de râs înecându-vă în propriile injurii.” Când v-am înjurat eu, domnule Horia Roman Patapievici? Nu profer şi nu practic înjurătura, este o chestie de educaţie primită în familie. Dar aţi scris într-adevăr : ‘Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră  fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.’ (pg. 63 din Politice) – ‘Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după  grămadă, la semnul  fierului roşu… feţe patibulare, maxilare încrâncenate, guri vulgare, trăsături rudimentare, o vorbire agramată şi bolovănoasă.’ (pg. 64). – ‘Masă degenerată, îngâmfată, proastă şi rea’ (pg. 46) –‘(Românii) sunt una cu cancerul care-i roade’. – ‘Îmi este ruşine că sunt român’. (pg. 23, pg. 46) – ‘Româna este limba în care trebuie să încetăm să mai vorbim, sau să o folosim numai pentru înjurături.’ (pg. 64) – ‘Pentru puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta româneasca îşi urmează cursul până la erupţia terţiară, tropăind veselă într-un trup inconştient, pîna ce mintea va fi, în sfîrşit, scopită, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos’. (pg. 49). De ce ? Aşa aţi fost educat în familie? S-au scris recent, după câte ştiu, cel puţin patru cărţi în engleză despre imperiul Roumania. S-a reuşit blocarea marelui proiect economic şi financiar al Chiaburului nostru emigrat Anghel Rugină, de tezaurizare pentru argint, un proiect care ar fi dat, cu un efort investiţionnal minim,  premise de-a dreptul  imperiale României. Cred că Anghel Rugină era  inspirat şi de ideea interbelică a lui Hermann von Keyserling, că România va ajunge inevitabil să fie Romania Neoacquistica ! Dar Anghel Rugină este primul economist care a propus un model  economic realist pentru Romania Neoacquistica. Un model  bazat pe evoluţia preţului argintului în ultimele şapte secole. Mai înainte, fusese creat alt imperiu „din argint”. Un imperiu care ne-a ajutat să supravieţuim invaziei ungureşti. Astfel, la  Anul  Domnului  955,   ungurii erau literalmente zdrobiţi lângă Augsburg  de  împăratul  german Otto I (936-973), fiul saxonului  Henric Păsărarul (876- 936). Forţa  financiară colosală  a „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană” – ‚Heiliges Römisches Reich’, inaugurat oficial la 962 prin încoronarea lui   Otto I de către papa Ioan al XII-lea,   se trăgea dintr-un mare filon de argint, descoperit la  938 AD în Saxonia. Exploatarea lui aproape de suprafaţă s-a făcut la început cât mai economic cu putinţă,  cu  munca  minorilor, adică a  copiilor. Statura lor mică presupunea galerii cu secţiune  mică, astfel rezistenţa naturală la prăbuşire a rocii deja presate nu necesita întărirea galeriilor cu lemn. Copiii aceia mineri locuiau la suprafaţă în căsuţe mici, de unde mitul ‘piticilor mineri’, divulgat însă abia la sfârşitul  „Sfântului Imperiu Roman de naţiune germană”,  de către fraţii Grimm.  Când galeriile se vor adânci, chinurile copiilor mineri vor fi cumplite, toţi copiii săraci ai Germaniei, care puteau fi vânduţi pentru  a lucra în minele de argint, aflaseră  aceasta. Aşa se explică faptul că generaţia de la 1212  va căuta salvarea în ‘Cruciada copiilor’*. Iată că acum “societatea civilă” din România este foarte, foarte îngrijorată de resurgenţa  arhetipurilor noastre culturale străbune. Obrăznicia lui Vladimir Tismăneanu care numeşte “resentimente”  arhetipurile  culturale  străbune a ajuns să fie de nesuportat. În ultimele sale postări de pe blog, Vladimir Tismăneanu cere exprimarea unor opinii anti- româneşti nu doar de la mercenarul îmbătrânit în rele Andrei Pleşu, ci şi de la mai tinerii Sorin Lavric, Cristian Preda, Ioan Stanomir, Marta Petreu, Mihai Neamţu, Sever Voinescu. Şi cred că nu întâmplător tot acum a fost oprit ajutorul financiar minimalist pe care statul român îl acorda revistei MEMORIA, înfiinţată de regretatul Banu Rădulescu. Asta în timp ce  HR Patapievici şi al său ICR se lăfăie în fonduri pe care le cheltuiesc fără discernământ (eufemism, dacă aş expune situaţia reală, aş fi dat în judecată de  HR Patapievici  şi ar câştiga !).

Titus Filipas

*Să nu uităm că la sfârşitul secolului XX, mişcarea Intifada din Palestina a fost numită şi  ‘Cruciada copiilor’. Intifada este un indiciu sigur despre viaţa grea a copiilor palestinieni.

Încep să renască vechile arhetipuri culturale

septembrie 11, 2009

După 1989 a fost repetată la noi, în pseudo- discursul culturnicilor de elită, sintagma folosită pentru prima oară în cultura română de către Titu Maiorescu : „Forma fără fond”. Sintagma este un grup de cuvinte care posedă unitate categorială şi funcţională, iar gramatica sintagmei ţine încă de gramatica filosofică. În secolul XIX românesc, gramatica filosofică a  constituit fiducia pentru modernitatea noastră. Este bizar că domnul profesor Titu Maiorescu  nu aminteşte, în interpretarea expresiei pe care frecvent o citează, şi asertarea deosebit de inteligentă a lui Victor Hugo : „La  forme c’est le fond qui remonte.”  

Fiecare dintre marii cărturari ai secolului XIX românesc a fost unic în felul său. Hai să-l amintim pe filosoful Vasile Conta, care foloseşte sintagma “lege fatală”, poate inspirat de Jules Michelet şi Edgar Quinet. Mircea Eliade observa că expresia  “lege fatală” avea deja la Vasile Conta  şi conotaţia carljungiană de „arhetip cultural”.  

La noi, cultura supravieţuirii este încărcată de arhetipuri străbune. Până la urmă, forma nouă din cultura română trebuie să adere la fondul arhetipal. Romania Orientală ca primul stat de drept a fost creată juridic în primele trei secole din era creştină. Arhetipurile  culturale străbune din fondul  nostru de romanitas au fost aliate cu modernitatea în secolul XIX printr-o gramatică transformaţională. Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang! Era un Nou Univers ceea ce construiau ei. Gramatica românească instituţionalizată,  supranumită   „Gramatica de la Sibiu”, pleca de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi Destutt de Tracy. În conceperea Gramaticii de la 1828, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. Se ştie că Ioan Eliade exprima nişte opinii cât se poate de clare în problema alegerii între scrierea fonetică  şi scrierea etimologică, legată de ordinea ierarhică între vorbire şi scriere, iar aceasta-i o chestiune filosofică! Apoi, de vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, vom descoperi că  Eliade Rădulescu este  conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română. Gramatica de la Sibiu  a fost o gramatică filosofică ! Istoria  renaşterii naţionale româneşti sprijină  titlul cărţii lui Fernand Braudel :  « Gramatica generativă a civilizaţiilor », ‘Grammaire des civilisations’, în fapt un  manual de istorie a  civilizaţiilor destinat iniţial doar „liceelor din Franţa”, instituţie intelectualiceşte vie,  născută din ‚Ideologia Şcolilor Centrale’*. Renaşterea ideologică a Partidului Naţional Liberal  românesc după decembrie 1989 a fost iniţiată de către Dan Amedeo Lăzărescu plecând de la vechile surse inspiratoare pentru liberalismul românesc din secolul XIX, ideologia lui Condillac şi Destutt de Tracy. Istoricul  Dan Amedeu Lăzărescu a încercat să-l re-insereze pe Destutt de Tracy  în discursul democratic românesc după 1989.  Fu pedepsit crunt pentru îndrăzneală  de „tinerii lupi” români  Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu, mari ştabi pe atunci la CNSAS.

Noi valuri de ură împotriva arhetipurilor  străbune româneşti (numite batjocoritor “resentimente” şi “neant” ) care ne-au ajutat în supravieţuirea ca neam, valuri de ură care atacă renaşterea ideologică a naţionalismului   românesc, sunt postate în serie pe blogul domnului Vladimir Tismăneanu la adresele URL :

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/10/veninul-resentimentului-un-eseu-de-sorin-lavric/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/09/sa-ne-rugam-si-pentru-resentimentari-cristian-preda-despre-lumea-romaneasca-de-azi/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/09/magma-din-care-se-naste-ura-ioan-stanomir-despre-resentiment/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/08/egalitatea-neantului-marta-petreu-despre-resentiment-ura-ranchiuna/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/08/mihai-neamtu-despre-resentimentul-parazitar-si-gregaritatea-urii/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/10/sever-voinescu-despre-zgura-sulfuroasa-a-resentimentului/

Dar iată cum încep să renască vechile arhetipuri culturale româneşti în forme noi şi trufie ( vezi http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/09/10/magistratii-l-au-pus-la-respect-pe-traian-basescu/ ). Doamna Mona Pivniceru se manifestă (surprinzător pentru preşedintele României!) numai ca o răzeşoaică aprigă (supărător pentru preşedintele României).

*vezi https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/  

Titus Filipas