După 1989 a fost repetată la noi, în pseudo- discursul culturnicilor de elită, sintagma folosită pentru prima oară în cultura română de către Titu Maiorescu : „Forma fără fond”. Sintagma este un grup de cuvinte care posedă unitate categorială şi funcţională, iar gramatica sintagmei ţine încă de gramatica filosofică. În secolul XIX românesc, gramatica filosofică a constituit fiducia pentru modernitatea noastră. Este bizar că domnul profesor Titu Maiorescu nu aminteşte, în interpretarea expresiei pe care frecvent o citează, şi asertarea deosebit de inteligentă a lui Victor Hugo : „La forme c’est le fond qui remonte.”
Fiecare dintre marii cărturari ai secolului XIX românesc a fost unic în felul său. Hai să-l amintim pe filosoful Vasile Conta, care foloseşte sintagma “lege fatală”, poate inspirat de Jules Michelet şi Edgar Quinet. Mircea Eliade observa că expresia “lege fatală” avea deja la Vasile Conta şi conotaţia carljungiană de „arhetip cultural”.
La noi, cultura supravieţuirii este încărcată de arhetipuri străbune. Până la urmă, forma nouă din cultura română trebuie să adere la fondul arhetipal. Romania Orientală ca primul stat de drept a fost creată juridic în primele trei secole din era creştină. Arhetipurile culturale străbune din fondul nostru de romanitas au fost aliate cu modernitatea în secolul XIX printr-o gramatică transformaţională. Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang! Era un Nou Univers ceea ce construiau ei. Gramatica românească instituţionalizată, supranumită „Gramatica de la Sibiu”, pleca de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi Destutt de Tracy. În conceperea Gramaticii de la 1828, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. Se ştie că Ioan Eliade exprima nişte opinii cât se poate de clare în problema alegerii între scrierea fonetică şi scrierea etimologică, legată de ordinea ierarhică între vorbire şi scriere, iar aceasta-i o chestiune filosofică! Apoi, de vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, vom descoperi că Eliade Rădulescu este conştient de importanţa conceptului metafizic de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea cuvintelor -, în limba română. Gramatica de la Sibiu a fost o gramatică filosofică ! Istoria renaşterii naţionale româneşti sprijină titlul cărţii lui Fernand Braudel : « Gramatica generativă a civilizaţiilor », ‘Grammaire des civilisations’, în fapt un manual de istorie a civilizaţiilor destinat iniţial doar „liceelor din Franţa”, instituţie intelectualiceşte vie, născută din ‚Ideologia Şcolilor Centrale’*. Renaşterea ideologică a Partidului Naţional Liberal românesc după decembrie 1989 a fost iniţiată de către Dan Amedeo Lăzărescu plecând de la vechile surse inspiratoare pentru liberalismul românesc din secolul XIX, ideologia lui Condillac şi Destutt de Tracy. Istoricul Dan Amedeu Lăzărescu a încercat să-l re-insereze pe Destutt de Tracy în discursul democratic românesc după 1989. Fu pedepsit crunt pentru îndrăzneală de „tinerii lupi” români Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu, mari ştabi pe atunci la CNSAS.
Noi valuri de ură împotriva arhetipurilor străbune româneşti (numite batjocoritor “resentimente” şi “neant” ) care ne-au ajutat în supravieţuirea ca neam, valuri de ură care atacă renaşterea ideologică a naţionalismului românesc, sunt postate în serie pe blogul domnului Vladimir Tismăneanu la adresele URL :
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/10/veninul-resentimentului-un-eseu-de-sorin-lavric/
http://tismaneanu.wordpress.com/2009/09/10/sever-voinescu-despre-zgura-sulfuroasa-a-resentimentului/
Dar iată cum încep să renască vechile arhetipuri culturale româneşti în forme noi şi trufie ( vezi http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/09/10/magistratii-l-au-pus-la-respect-pe-traian-basescu/ ). Doamna Mona Pivniceru se manifestă (surprinzător pentru preşedintele României!) numai ca o răzeşoaică aprigă (supărător pentru preşedintele României).
*vezi https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/
Titus Filipas
Etichete: Andrei Pleşu, arhetip cultural, Condillac, Destutt de Tracy, Fernand Braudel, Gheorghe Lazăr, gramatica generativă, Ideologia Şcolilor Centrale, Ioan Eliade Rădulescu, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 