Aşa cum am mai spus, relansarea economiei ţării se poate face printr-o agregare compoziţională de politică a ofertei cu politica de cerere. Politica ofertei se realizează în primul rând prin reforme structurale. Pe anumite sectoare. Mi se pare interesant un articol al lui James Surowiecki scris în periodicul the New Yorker despre reforma bancară. Eu spun dintru bun început că nu este necesar să se intervină cu o reformă structurală în sistemul bancar românesc. Dar în SUA, reforma bancară chiar a fost necesară. Aceasta datorită dezastrului financiar creat din două surse: 1/ Produsele financiare derivate complexe care aveau incorporate creanţe ipotecare Subprimes. 2/ Volatilitatea imensă introdusă de matematicile financiare aplicate după modelul preferat de fizicienii teoreticieni care fabricaseră bombe atomice, şi aveau proiecte de super-arme bazate pe fizica energiilor înalte. Or, în fizica energiilor înalte, se lucrează cu incertitudini imense. Cea mai bună dovadă este căutarea bosonului Higgs de vreo cincizeci de ani. Mă rog, incertitudinea nu este dăunătoare pe hârtie, ori când rămâne pe hard disk, unde totul se măsoară în biţi şi multipli (în cultura populară se spune că bit-ul măsoară informaţia, când în realitate, bit-ul măsoară ignoranţa :), adică măsoară informaţia pe care nu o cunosc). În fine, James Surowiecki avertizează despre “riscul succesului”. Să înţelegem raţionamentul lui James Surowiecki. Toată lumea vorbeşte despre reglementare şi normare. Or, lucrurile astea sunt cunoscute şi aplicate de vreo opt secole, dar mereu s-au produs crize financiare. James Surowiecki avertizează în primul rând asupra volatilităţii din sistem, care trebuie redusă. Iar incertitudinea inerentă matematicilor financiare introduce volatilitate în sistem. Dar, în fine, nu aceasta este problema românilor. Cred că toţi guvernatorii BNR, începând cu Eugeniu Carada (personaj execrabil pentru Mihai Eminescu, în primul rând pentru că nu ştia decât “o mie de cuvinte româneşti”, dar şi pentru felul cum definea valoarea economică, reamintesc aici că Mihai Eminescu era un fiziocrat), au condus bine banca pentru politica monetară directoare.
Mi se pare că George Soros a citit cu mare atenţie avertismentele lui James Surowiecki din the New Yorker. El chiar crede că zona de investiţii şi speculaţii financiare va deveni o zonă de mare risc după reforma bancară impusă de preşedintele american Barack Obama. Şi George Soros se întoarce spre o zonă sigură a valorii economice, exact spre zona fiziocrată privilegiată de economistul Mihai Eminescu. Reamintesc că Mihai Eminescu se considera pe el însuşi “om de litere” şi “om de ştiinţă”. Iar ca “om de ştiinţă” se considera economist şi doctrinar economic. George Soros cumpără masiv cele mai bune terenuri arabile din întreaga lume. Am auzit că, prin interpuşi, practică operaţia aceasta şi în România.
Titus Filipas
Etichete: creanţe ipotecare Subprimes, James Surowiecki, Mihai Eminescu, Produsele financiare derivate complexe, Reforme structurale, Relansarea economiei, România, the New Yorker, Titus Filipas, Volatilitatea
Blog ideologic Titus Filipas 