Adevărul este Sabbatul spiritului

“Revolutia din 1848, moment in care Romania a facut primul mare pas spre modernitate”, se afirmă în articolul de la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a158090/romania-incotro.html Îmi pare foarte rău că trebuie să îl contrazic pe domnul Gheorghe Boldur-Latescu, însă “Adevărul este Sabbatul spiritului”, cum spunea un filosof creştin din secolul XIX. Primul mare pas spre modernitate la noi a fost făcut de şcoala de la Sfântu Sava, unde s-a implementat un acquis European ultramodern al acelei epoci, acquis denumit Ideologia Şcolilor Centrale. Ideologie este un termen forjat de Claude Destutt, conte de Tracy, gânditor francez ce a trăit între 1754 şi 1836. Deşi Ideologia se vrea a fi distinctă de Metafizică şi Psihologie, ea nu poate fi înţeleasă decât într-o Triadă cu numitele discipline. De ce într-o asociere cu Psihologia ? Dacă Ideologia însemna, în concepţia originară a lui Destutt de Tracy, o „ştiinţă a ideilor”, ele erau însă idei achiziţionate „senzualist”, aşa încât era natural ca Ideologia să se asocieze cu Psihologia. Apoi, de ce asocierea cu Metafizica ? Deoarece Ideologia reţine ideile despre efecte, nu şi despre cauzele primare, ce reveneau Metafizicii. Totuşi Destutt de Tracy însuşi plasează Ideologia printre ştiinţele exacte, reunind astfel ştiinţele umaniste cu ştiinţele exacte într-o ştiinţă a omului. Încă mai limpede mi se pare a fi ceea ce scria Destutt de Tracy în „Éléments d’idéologie” din 1801 : „la connoissance de l’entendement est proprement la science unique”, „cunoaşterea înţelegerii este la modul propriu ştiinţa unică”, aceasta cred că este cea mai bună definiţie care a fost dată Ideologiei de către autorul termenului. Temele principale de discuţie ale grupului de Ideologi erau : „Cum percepem lumea ? Ce facem în esenţă atunci când gândim şi vorbim ? În ce fel raţionăm ? Care-i legătura între diversele categorii de semne şi gândire ?” Acestea sunt de altminteri chestiuni filosofice milenare, examinate cu perseverenţă şi în zilele noastre în cadrul ştiinţelor cognitive. Ideologii au încercat să găsească o soluţie unificatoare la toate aceste întrebări. Destutt de Tracy a formulat respectivele reflecţii teoretice în perioada încarcerării sale de sub Teroare, în timpul Revoluţiei Franceze. A avut şansa să supravieţuiască, iar în deschiderea de după 9 thermidor anul II, le-a supus atenţiei amicilor săi reuniţi în salonul de discuţii filosofice al Doamnei Anne-Catherine Helvetius. Dacă Ideologia însemna, în concepţia originară a lui Destutt de Tracy, o ştiinţă a ideilor achiziţionate „senzualist” şi prin experiment, era natural că a fi Ideolog însemna aderenţa la tradiţia Luminilor, la stilul de gândire al unor Condillac sau Lavoisier, -amintim, el însuşi influenţat de gândirea lui Condillac în construirea discursului ştiinţific -, amândoi fiind Ideologi avant la lettre. A fost Destutt de Tracy, Ideolog ce înţelegea perfect rolul sensibilităţii în formarea ideilor, şi un romantic ? Oricum, la fel ca poeţii romantici englezi din primul val, de Tracy a văzut şi a înţeles ce şoc distrugător, ce viitură catastrofală în cursul istoriei umane a produs Revoluţia Franceză. Din cauza aceasta, scopul generos al Ideologiei era acela ca prin transmiterea de la o generaţie la alta a ideilor eficiente, să se evite asemenea „viituri”, ajungându-se la regularizarea cursului societăţii umane astfel încât omul, ca individ, să găsească aici maximum de ajutor posibil din partea semenilor săi şi în acelaşi timp minimum de obstacole virtuale dreptului său natural la fericire, fără necesitatea recursului la „răsturnări revoluţionare”, (vezi Destutt de Tracy, Mémoires sur la faculté de penser, 1796). Comunicarea Proiectului lor către societate devenea un obiectiv major pentru Ideologi. În nişte termeni româneşti frecvent vehiculaţi, ei realizează că lipsa de comunicare a Proiectului este echivalentă „încremenirii în Proiect”. Din cauza aceasta, inima mişcării Ideologilor o constituie formarea individului pentru societate prin şcoală, construirea sau re-construirea învăţământului. Iar axioma rămâne valabilă în oricare ţară. Mişcarea Ideologilor este atât de legată de problema dezvoltării învăţământului la începutul secolului al XIX-lea, încât putem spune că în România cei doi fondatori de şcoală, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, gândeau la fel ca Ideologii, mai mult, că au fost primii noştri Ideologi. Data de 3 brumar anul IV, adică 25 octombrie 1795, marca în Franţa o etapă importantă în realizarea planurilor pedagogice ale Ideologilor. Atunci a fost decretată crearea Şcolilor Centrale, „les Écoles Centrales”. Ele erau destinate să înlocuiască vechile colegii, şcoli cu fundament clerical. Pe lângă supunerea faţă de Biserică, acuzaţia „ideologilor brumarişti”, -sau a Ideologilor Şcolilor Centrale-, era aceea că în colegii se practica îndeobşte învăţarea mecanică. Spre deosebire de vinovata învăţare „par coeur” din colegii, Ideologii hotărăsc că în Şcolile Centrale învăţătura se va face urmând maxima pedagogică a „înlănţuirii cunoştinţelor”, „l’enchaînement des connaissances”, ceea ce însemna chiar mai mult decât o „serializare” sistematică.  Limbajul folosit de Ideologii ce activau în sistemul Şcolilor Centrale fusese achiziţionat de ei ca elevi în vechile colegii. Iată un excerpt din discursul unui oficial din Isère pronunţat pe data de 30 fructidor anul VII (adică 16 septembrie 1799) : „Veţi pune ordine în ideile voastre ; veţi câştiga acea exactitate filosofică şi precizia aceea care compensează ariditatea subiectului prin tăietura clară a concepţiilor”. Discurs de excepţie, ţinut totuşi de un funcţionar din provincia franceză în faţa şcolarilor şi profesorilor de la Şcoala Centrală din Isère, în urmă cu mai bine de două sute de ani ! Deci înainte chiar de proverbiala „vreme a lui Pazvante”, adăugăm noi, pentru a face o comparaţie mai de înţeles cu situaţia românească. De unde ar fi venit acea capacitate „de a pune ordine în idei” prin învăţământul în Şcoala Centrală ? Din studiul gramaticii ! În şcoala românească textul unei asemenea gramatici care îndruma spiritul spre discursivitate apare, tipărit, abia în 1828. Să reamintim, înfiinţarea şcolii de la Sfântu Sava, unde studiul gramaticii ocupa o poziţie centrală în cadrul lecţiilor predate de profesorul Ioan Eliade Rădulescu, duce după zece ani la apariţia primului text tipărit şi comprehensiv de Gramatică românească. Astfel şcoala de la Sfântu Sava avea un statut „ideologic” foarte asemănător cu al unei Şcoli Centrale. Însă şcoala de la Sfântul Sava a însemnat, incontestabil, mult mai mult decât o simplă Şcoală Centrală departamentală franceză. De altminteri sistemul pedagogic complet al Ideologilor nu se limita la Şcolile Centrale. Căci mai exista Şcoala Normală şi Institutul Naţional, cadoul făcut de Napoleon Ideologilor. Indrăznesc să spun că, aşa cum a fost gândită de Gheorghe Lazăr, şcoala de la Sfântu Sava ar fi urmat să devină o sinteză a celor trei tipuri de instituţii în Ţara Românească. Iar ziarul Romania libera  constata recent  : +Colegiul „Sfantul Sava” ramine vedeta liceelor din Romania +, vezi http://www.romanialibera.ro/a158847c327761/colegiul-sfantul-sava-ramine-vedeta-liceelor-din-romania.html  QED

Titus Filipas

Etichete: , , , ,


%d blogeri au apreciat: