Naţionalitatea română în fluxuri arhetipale

“Cine a  trăit, nu moare niciodată.” Viersul romanticei Emily Brontë  (1818 –   1848) se potriveşte spre a caracteriza viaţa filosofului român Mircea Vulcănescu (1904 – 1952).  Intuiţiile sale de o luciditate extraordinară vin în memorie la această oră astrală a României. Ne ajută să înţelegem acest timp unic, printr-o integrală care pleacă din „ispita dacică” în specificitate si universalitate. Zalmoxismul, de la Herodot citire, spune că spaţiul cultural din Vestul Pontului Euxin este racordat la universalismul cultural inventat prin renaşterea saitică. Tracism este nume simplificat pentru ‘socii’-alizarea ilirilor, traco-daco-moesilor, iar după Zosimus, şi a populaţiilor aflate în secolul IV între Carpaţi şi Nipru..  

Mircea Vulcănescu percepea toate aceste fluxuri arhetipale şi le transmitea prin reprezentări ontologice. Or, cum scrie Constantin Noica,  „El n-avea măsură. Îşi spunea gândul (…) şi, în clipa când vroia să se oprească, venea ceva de dindărătul gândului. Nu atât torentul de cunoştinţe şi gânduri era copleşitor, nu atât revărsarea, cât izvorul. Ceva din neştiutul spiritului nu înceta să se refacă.” Mircea Vulcănescu a fost comparat adesea cu Emil Cioran. În percepţia timpului nostru istoric, intuiţiile lor sunt complementare. Date noi se conjugă spre înţelegere în structura limbii române pe care au vorbit-o cu patimă şi lumină. “Naţionalitatea este o însuşire metafizică, (”suflet românesc”, sau “spirit românesc”  spre deosebire de “naţiune”),   calitate ireductibilă, spirituală. Naţionalitatea română este imuabilă.”  

Am apărat şi am păstrat. Se cheamă acesta destin?”, întreabă retoric Emil Cioran, vorbind depre naţionalitatea română. „Tragedia României este că  în primul rînd trebuie să ştie că devine tare. Conştiinţa este antecedentul fiecărui act de viaţă într o ţară  fără istorie, pe cînd în marile naţiuni — cazul tipic al Franţei — conştiinţa este consecutivă actelor de afirmare.”, adaugă un Cioran puţin descumpănit. Franţa se afirmă şi capătă „conştiinţa consecutivă actului de afirmare” prin victoria anti-islamică a lui  Charles Martel la Poitiers,  în anul 732. Abia prin conştiinţa  acelei victorii se creează faimoasa aristocraţie ereditară franceză  care va susţine statul francez un mileniu, până ce apar alte forţe victorioase pe scena istoriei. Naţionalitatea română se naşte  ca „romanitas” prin Constituţia Antoniniană din Anul Domnului 212. Jurisdicţia romană îşi desăvârşeşte plenar efectele (evaluarea istoriografilor de la Oxford University) până la 285 AD, când Imperiul Roman se transformă în Romania.

Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: