Şcoala dâmboviţeană de politicianism fusese blamată de Constantin Rădulescu- Motru (1868 – 1957) în lucrarea ‘Cultura română şi politicianismul’, de la anul 1904. Noua “democraţie” instalată după 1989 a creat condiţiile optime pentru reapariţia germenilor politicianismului dâmboviţean şi înflorirea sa la nivelul pseudo- academic cel mai înalt! Reprezentantul cel mai impertinent* al noii şcoli dâmboviţene de politicianism este universitarul bucureştean Cristian Preda (născut în 1966). Personajul acesta de o mediocritate intelectuală crasă este găsit de unii a fi atât de tipic pentru o nouă clasă de activişti ideologici universitari din România (Dan Marţian făcea parte din vechea clasă) post revoluţionară, şi care se bucură de un salt atât de incontestabil în stratosferă cu ascensorul social, încât i se dedică un articol întreg pe Wikipedia. Aici găsim scris şi ceva care merită să fie reamintit: “Cristian Preda a fost membru al partidului Comunist Român între anii 1987-1989.” Când toată lumea ştia, la nivelul anului 1987, că regimul comunist se va prăbuşi în scurt timp, să te chemi viitor filosof cu diplomă şi totodată să depui adeziune la un PCR ineluctabil tras de gravitaţia lagărului socialist în mişcarea de free fall mi se pare fie probă de naivitate, fie de avid carierism. Cred că în cazul actualului profesor universitar Cristian Preda, cea de a doua caracterizare este mai potrivită. Mai departe, articolul din Wikipedia continuă: “După Revoluţie, el nu s-a mai înregimentat în nici un partid. “ În Wikipedia ar fi trebuit să urmeze un citat adecvat din opera filosofului şi poetului romantic englez Samuel Taylor Coleridge (1772 –1834) : “Once a Jacobin, always a Jacobin.” Mai aflăm că domnul Cristian Preda a isprăvit specializări la un număr de universităţi prestigioase din Occident. Acestea nu îl fac să depăşească ori să transgreseze categoria numită prin cuvântul nou inventat : “intelectualimea”. Găsim a fi mai relevantă informaţia privitoare la documentarea ascensiunii lui sociale : “La data de 15 martie 2007, prin decret prezidenţial, Cristian Preda a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.” Am avut dovada prestaţiei sale de consilier prezidenţial, în tenta mediocrităţii intelectuale de un servilism total, pe data de 3 octombrie 2007, într – o dezbatere pe canalul de televiziune Antena 3. Abordarea complexităţii chestiunii a fost contrazisă de domnul consilier prezidenţial Cristian Preda ce a repetat de câteva ori pe un ton de suficienţă peremptorie: “Politica e simplă!” Prima carte îndrumătoare de filosofie politică apărea după căderea Bizanţului şi încerca să facă transparente aspecte bizantine din politica dusă oriunde. Opul fusese scris de Niccolò Machiavelli (1469-1527). Universitarul politolog Cristian Preda îl contrazicea totuşi flagrant pe Machiavelli afirmând pe tonul certitudinii că “Rezolvarea ecuaţiei politice nu este dificilă”. Sancta Simplicitas! Imberbul (desigur, comparaţia este numai în raport cu Aristotel!) profesor al Universităţii din Bucureşti, domnul Cristian Preda, aşa crede. Domnul Cristian Preda este membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS). Apartenenţa aceasta i-a adus domniei sale incontestabile avantaje: burse şi călătorii de studiu în străinătate, publicarea unor articole în reviste peer reviewed din Occident, într- un cuvânt facilitarea edificării unui foarte impresionant Curriculum Vitae academic adaptat la cerinţele universităţii în viziunea IMPERIULUI. În planul evoluţiei spirituale, apartenenţa la GDS i- a impus un cert blocaj intelectual lui Cristian Preda. Astfel, universitarul Cristian Preda a fost nevoit să adopte şi el abordarea depreciativă faţă de personalitatea şi opera marelui metafizician român din epoca interbelică Nae Ionescu (1890 – 1940). Or, aceasta se răsfrânge negativ în şansele construcţiei discursului său de cauzalitate de acum. Hilaritatea “prescurtărilor de gândire “ ale lui Cristian Preda este vizibilă şi în presupunerea domniei sale că toţi oamenii îşi construiesc obligatoriu în acelaşi fel discursul de cauzalitate. Or, în secolul XVIII, unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai Iluminismului scoţian, David Hume, atrăgea atenţia că nu acesta este cazul omului real. Germanul Immanuel Kant a remarcat imediat în textul iluministului scoţian noutatea raţională a legăturii dintre imaginea despre realitate, şi retorica de cauzalitate. Ei bine, şi domnul Nae Ionescu atrăgea atenţia auditoriului intelectual român asupra viabilităţii acestei probleme perene. Totuşi, profesorul de filosofie Cristian Preda de la Universitatea din Bucureşti nu îi acordă minimum de credit. De aici şi situaţia hilară pe care singur a creat- o : Domnul Cristian Preda crede că poate rezolva uşor ecuaţia politică dacă impune adversarilor să adopte automat propriul său construct simplist al discursului de cauzalitate! O tempora! Unde a dispărut fineţea discuţiilor filosofice din perioada interbelică de la Universitatea din Bucureşti ? Oricum, aceasta nu se regăseşte în abordările “ştiinţifice” şi în textele semnate de Cristian Preda. Profesorul universitar Cristian Preda a îngrijit ediţia volumului de la editura Nemira purtând titlul ‘Scrieri politice’, care cuprinde o duzină , –vreau să spun 12, căci ele nu sunt texte „de duzină”—dintre lucrările filosofului român Constantin Rădulescu- Motru. Titlul evaziv ar fi trebuit însoţit de o sintagmă de caracterizare. Faptul că domnul Cristian Preda n-o scrie, pentru că nu o găseşte!, este altă dovadă a mediocrităţii sale intelectuale. Se pare că pentru promovarea actuală pe piramida ierarhică a Universităţii din Bucureşti este suficient a fi mediocru, însă imperios necesar a fi politiceşte corect. Ceea ce reprezentantul cel mai de frunte al intelectualimii dovedeşte că este cu prisosinţă, când scrie cu maximă virulenţă în prefaţa volumului amintit : “Constantin Rădulescu-Motru face parte din familia spiritelor totalitare româneşti, victime şi călăi ale propriilor ideologii.” Prima lucrare inclusă în această culegere este ‘Cultura română şi politicianismul’ (din 1904). Aici Constantin Rădulescu-Motru are fraza: „Cultura este o condiţiune indispensabilă pentru dezvoltarea popoarelor ieşite din starea de barbarie**.”, ce îl răzbună amplu de impoliteţea barbară proferată la adresa lui de către titularul de azi al unei catedre de filosofie de la Universitatea din Bucureşti! Să nu uităm că domnul Rădulescu-Motru este unicul creator de sistem filosofic din cultura română! Filosoful Constantin Rădulescu-Motru reface, pe un parcurs scolastic -anselmic, un postulat absolut quintesenţial pentru o cultură de maximă eficienţă. Este vorba despre principiul identităţii din logică. Descoperim că o mediocritate intelectuală plasată pe o poziţie de vîrf în sistemul universitar românesc nu îi descoperă nici rostul, şi nici valoarea pentru cultura română de azi, aflându- se în totală contradicţie cu evaluarea făcută de profesorul Constantin Rădulescu-Motru la anul 1904.
*vezi şi articolul de la adresa URL http://stiri.kappa.ro/actualitate/sluga-devotata-caut-satrap/stire_190092.html, din care ne permitem să redăm : +Cristian Preda a pariat pe tiranie si a castigat o pozitie de sluga. N-a avut taria sa se impotriveasca timpurilor si s-a facut comunist, justificand cu spusele lui Popper ca dictaturile te pun in situatii care etic sunt imposibile. N-a iesit din front si a aprobat tacit politica personala a lui Ceausescu, l-a girat moral, a ridicat mana cand trebuia sa voteze la unison cu masina de aplaudaci a partidului si a cautionat un regim criminal, asa cum au procedat toti posesorii de carnet rosu. Dupa revolutie, a identificat stereotipul conducatorului intr-un obscur secretar de birou de organizatie de baza a PCR de la facultatea de pietre din Capitala, pe care l-a slujit cu inima indoita, intuind ca il va invinge Securitatea. Pentru ca nu s-a putut apropia niciodata de despotul luminat, pe care il admira si acum in secret, s-a pripasit intr-un alt loc unde se tace si se executa ordinele, in care un satrap pe stil nou nu va fi invins niciodata de Securitate, deoarece este o epifanie a Securitatii. Devenit sfetnic al satrapului, Preda s-a intors in timp, intr-o sala de congrese unde se voteaza unanimitatea. Cand declara ca un consilier loial nu dezvaluie secretul relatiei sale cu cel pe care-l sfatuieste, revad imaginea unui sclav domestic din Guinea-Bissau, pe care l-am intalnit in casa unui inalt demnitar din Mauritania, care nu scotea un cuvant, marcandu-si prin mutenie statutul. Pariez ca cel mai loial consilier nu va avea niciodata curajul sa-i zica barosanului – sef, te rog io, spune-i fiicei matale sa nu candideze, ca mai bine s-ar duce la alfabetizare. Fac ramasag ca un sfatuitor plecat precum Preda nu-i va atrage niciodata atentia bastanului, in calitate de consilier pe probleme de educatie ca, in ciuda CV-urilor doldora de masterate si doctorate, membrii PD-L au cele mai severe carente de educatie si cultura. Ca orice sluga smerita, cu restul lumii, Preda se poarta ca o fiara. Cand sleahta de marunti slujbasi si randasi ai maharului ii asigura spatele, se transforma in vanator si ia aerul amenintator al unui mecanic de tancuri din Wehrmacht. Privind la Preda, stiu cat de departe este libertatea.+ Sursa: Gardianul (Cornel Ivanciuc)
**Este şi o aluzie la Constituţia Antoniniană de la 212 AD, aluzie ce era prezentă de altminteri şi în poezia lui Andrei Mureşanu.
Titus Filipas
Etichete: always a Jacobin, Constantin Rădulescu-Motru, Cornel Ivanciuc, Cristian Preda, David Hume, discursul de cauzalitate, Gardianul, Nae Ionescu, Once a Jacobin, Samuel Taylor Coleridge, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 