Ce spunea domnul Roubini în anul 2007 ?

Economistul american Nouriel Roubini este tratat de mulţi acum ca un profet al lumii finanţelor şi economiei. Dar ce spunea domnul Roubini nu mai devreme decât anul 2007 ?

În gazeta România liberă din 7 Septembrie 2007, citeam articolul liniştitor  ‘Noua sperietoare a capitalismului financiar’ scris de domnul Nouriel Roubini.  Articolul începea cu frazele: “Recenta criză de pe piaţa americană a creditelor ipotecare a abătut atenţia de la temerile tot mai mari faţă de aşa-numitele fonduri suverane de investiţii (FSI), care se conturează ca noua sperietoare în lumea finanţelor globale. Dar în secunda în care criza ipotecară se va fi încheiat, frica de FSI va reveni, pentru că apariţia acestui bazin enorm de fonduri controlate de stat poate avea implicaţii mult mai profunde şi în orice caz mai sensibile din punct de vedere politic decât problemele, sperăm temporare, cauzate de  criza de pe piaţa creditelor ipotecare.“ Marturisesc că nu mi-au creat deloc preocupări aceste ‘fonduri suverane de investiţii’, tot  aşa cum ele  nu mă îngrijorează nici după ce sinapsele neuronilor din capul meu au fost biciuite de mulţimea avertismentelor severe pronunţate de Nouriel Roubini în amintitul articol. În vreme ce criza împrumutului ipotecar riscat (‘subprimes’ în limba engleză), care se poate transforma într –o  criză a creditelor, mă face să gândesc la o problemă economică veche de 100 de ani, a cărei natură  perversă reapare. Astfel, o criză a creditelor a fost la 1907, alta s-a întâmplat la 1929 (pe care nu a înţeles-o încă nimeni !), în fine cea mai recentă se produce acum. De ce  articolul acesta al lui Nouriel Roubini care încearcă să abată atenţia de la gravitatea crizei  care sifonează banii din România ? Numai într -o singură zi din anul 2007 a fost sifonat 1 (un) miliard de euro peste graniţele României, şi din bogăţia naţională a României! Care a fost suma totală pierdută  în anul 2007  de România,  şi cine a luat miliardele de euroi ?

Titus Filipas

Etichete:


%d blogeri au apreciat asta: