În secolul XI, oştenii valahi angajaţi de străini erau descrişi ca „oameni perverşi, în care nu poţi avea încredere”. Gradual se clădeşte printre occidentali percepţia negativă şi faţă de voievozii noştri, atingând climaxul în bătălia de la Varna. Din poveştile acelei bătălii de la 1444, se nasc două mituri în răsăritul Europei: Mitul regelui tînăr, viteaz, frumos, ce îşi dă viaţa pentru creştinătate, şi mitul satanicului « latin monstrum » Dracula, fiul prinţului Vlad Dracul. Personajele sunt nominalizate în versurile lui Bolintineanu despre Varna: „Acolo se vede regele Lehiei,/Huniad, eroul ţării Unguriei,/Mari prelaţi ai papii, tineri cavaleri,/Vlad al României cu mai mulţi boieri.” Regele tînăr al mitului a fost Vladislav I al Ungariei şi Poloniei sau « Lehiei ». ‘Vlad al României’ a fost Vlad Dracul, participant cu angajament « dubios » în lupta anti-otomană, judecata occidentalilor este foarte corectă, trebuie să admitem cinstit. În poezia «Bătălia de la Varna », Dimitrie Bolintineanu imaginează dialogul între eroi după redactarea ordinului de luptă : « Regele întreabă: – Doamne, ce durere/Inima-ţi inclină astfel spre tăcere? ». Vlad Dracul încearcă să tempereze elanul tînărului suveran: „Inimile voastre cată generos;/ Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos?” Dimitrie Bolintineanu dezvăluie alegerea de valoare făcută de prinţul valah : « Vlad atunci răspunde celor adunaţi:/- „Eu sunt de părere lupta să nu daţi! […] Sire, preoţi, nobili! Astăzi, m-ascultaţi!/Ar fi mult mai bine să vă înturnaţi” ! » Tînărul rege încearcă, –în poezia lui Bolintineanu–, să răstoarne opinia lui Vlad Dracul cu argumentul suprem: „Flota genoveză credem că ne-ajută“ ! Vlad Dracul încearcă să-l aducă la înţelegerea situaţiei reale a Genovei în lumea anului 1444 : „Robi ai fericirii cei materiale,/ Genovezii încă nu se cumpănesc/Între fala dalbă şi-aurul turcesc./ Să nu cereţi fapte nobile, mărite,/Limbilor ce-s date speculei josite!”. Bolintineanu exprimă un punct de vedere clar ghibellin. Trebuie să vedem în versurile citate, reflecţiile lui Dimitrie Bolintineanu despre ce s-a întâmplat pe parcursul unei jumătăţi de veac. De la 1409, când Mircea cel Bătrân aşeza capitala valahă la Giurgiu (întemeiere genoveză mai veche), şi până la 1459, când Vlad III sigila hrisovul pentru cetatea lui Bucur. La fel ca Mihail al VIII-lea Paleologul, fără îndoială că şi prinţul român Vlad Ţepeş dădea valoare absolută hrisovului ca parte esenţială în gestionarea istoriei. Pentru drepturile cetăţii Bucureşti, Vlad III, viitorul Dracula din povestirea lui Bram Stoker, organizează o punere în scenă de neuitat : Parafează hrisovul de fondare lângă o pădure de ţepe în care stăteau otomanii răspunzători de vărsarea de sânge la căderea Bizanţului. Despre această scenă, Petre Ţuţea spune: „Vlad Ţepeş are meritul că a coborît morala absolută […] la nivel absolut.” Dacă opinia lui Petre Ţuţea despre Vlad Ţepeş este excelentă, Nicolae Iorga avea rezerve întemeiate. Profesorul Nicolae Iorga găseşte dovezi că Vlad Ţepeş ucidea o mare parte din populaţia românească urbanizată a zonei ripariane asociate Dunării inferioare, populaţia românească din cetăţile Podunaviei. Astfel Vlad Ţepeş a retezat din start posibile puncte de sprijin pentru elanul unui Mihai Viteazul spre Constantinopol.
Titus Filipas
Etichete: 1444, Bram Stoker, Bucureşti, Constantinopol, Dimitrie Bolintineanu, Dracula, Giurgiu, Mihai Viteazul, Mihail al VIII-lea Paleologul, Mircea cel Bătrân, Nicolae Iorga, Petre Ţuţea, Titus Filipas, Varna, Vlad Dracul, Vlad Ţepeş
Blog ideologic Titus Filipas 