Există şi Drepturile popoarelor. La manifestaţiile de la Salonik, nu demult, anarho-separatiştii armâni cereau recunoaşterea Constituţiei lui Caracalla de la 212 AD. Capitulaţiunea de la anul 1740 este mult mai aproape. Evenimente capitale pentru noi din secolul XIX s-au împlinit tocmai în numele ei. Uităm ?
Nu este vina UE pentru această uitare, este vina noastră. Mai précis, este vorba despre incapacitatea construirii unui discurs românesc actual legat de vechile drepturi ale neamului nostru. Paşoptiştii noştri ajunşi în Franţa foloseau infiltrarea lor într-un lobby masonic pentru a determina decidentul suprem din Franţa acelui timp să reia, să readucă în actualitatea post-paşoptistă Capitulaţiunea de la 1740 ce garanta frontiera răsăriteană pentru Romania Neoacquistica. Această reluare a temei Capitulaţiunii de la 1740 a dus la restituirea Sudului Basarabiei şi la Unirea Principatelor. Înţeleg că omul cel mai puternic din Rusia, Vladimir Putin, ar fi dispus acum să accepte ca teritoriul chemat respublika Moldova să revină la România. Ce facem cu Sudul Basarabiei şi Nordul Bucovinei ? Este evident că Ucraina actuală este o însăilare artificială de teritorii decisă de vechii dictatori.
Pe blogul domnului Adian Năstase, cineva comenta: “Dupa Revolutia Bolsevica a fost creata in stanga Nistrului – cu scopul de a fi subminata integritatea teritoriala a Romaniei, – Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Nistreana.”
Răspunsul meu: Perfect! Acum, acest argument istoric de necontestat poate să fie folosit de noi pentru re-afirmarea drepturilor noastre istorice. Faptul că Stalin a înfiinţat o “Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Nistreana” între Nistru şi Bug era complet justificat. Deşi elementul diversionist şi anti-românesc al acţiunii lui Stalin este de necontestat. Aşa cum a descoperit Mircea Snegur, ruşii păstrau (şi mai păstrează) în arhivele lor o copie legitimă a tratatului din 1740 de la Constantinopol, prin care Franţa se obliga să fie garantul frontierei Moldovei pe Bug. Garanţia a fost temporar uitată, pentru că independenţa Greciei avea prioritate. Abia la 1852 Franţa îşi reamintea (sub presiunea unui lobby Masonic infiltrat cu paşoptiştii noştri emigraţi în Franţa) că trebuie să pună în practică acele obligaţii asumate prin Capitulaţiunea semnată la 1740. De aici au urmat trei evenimente : 1/ Războiul Crimeii (asocierea Angliei, — care la acel moment era cea mai mare putere a lumii—, la proiect a făcut ca politica iniţială a războiului să fie pentru controlul istmului baltico-pontic). 2/ Cedarea Sudului Basarabiei de către Rusia, o cedare printr-o luptă în care generalul Osman Pasha a fost de partea noastră! 3/ Unirea Principatelor Române. Cu prilejul cererii Turciei de a intra în Uniunea Europeană, consider că diplomaţia românească trebuie să re-pună în discuţie chestiunea Capitulaţiunii de la 1740. Mai ales că acea Capitulaţiune a fost semnată şi garantată de Franţa. La fel cum Franţa nu a uitat vreodată provinciile Alsacia şi Lorena, tot la fel nu trebuie să uităm de provincia Transnistria, garantată pentru noi de Franţa.
Titus Filipas
Etichete: Bug, Mircea Dogaru, Nipru, Nistru, Romania Orientală, România, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 