Viziunea în educaţie şi cercetare

Deci sistemul educaţional românesc este “ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”, a conchis peremptoriu comisia Mircea Miclea, vezi şi textul de la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a143790/educatia-si-cercetarea-la-rascruce.html . După 1989, profesorul universitar clujean Alexandru  Roşca îi acorda o foarte dubioasă diplomă de „Doctor în psihologie”  domnului Mircea Miclea, ajuns după alegerile din 2004 ministru al Educaţiei şi Cercetării. Universitarul Nicolae Mărgineanu  a fost trimis pe vremuri la grea  închisoare comunistă din cauza acuzaţiilor  formulate  tocmai de acel universitar de la Cluj pe nume  Alexandru  Roşca. 

La C.F.R. nu funcţiona nici în capitalism şi nici în comunism regula de mare ubicuitate : „Din greşeală în  greşeală spre victoria finală!”. Pentru aceste motive, psihologilor care lucrau în laboratoarele C.F.R.- ului li se permitea să folosească literatura de psihologie scrisă de Nicolae Mărgineanu (vezi  pentru documentare  cartea apărută în anul 2006 la Editura Polirom: “Nicolae Mărgineanu, un psiholog în temniţele comuniste”, scrisă de doamna Cristina Anisescu), o literatură ştiinţifică interzisă de facto şi pe vremea comunismului, dar şi acum, fiind substituită în prezent cu textele scrise de profesorul universitar clujean Mircea Miclea. În psihologie şi educaţie, savantul  Mircea Miclea a înlocuit  modelul etologic al omului bazat pe reflexele câinelui  lui Pavlov, cu modelul robotic al “omului” dotat cu un Swiss Army Knife de funcţii cognitive!  La ora actuală, industria farmaceutică din USA are pregătite medicamente care intensifică potenţa funcţiilor cognitive.

Mircea Miclea  a fost ministrul care a insistat pe importanţa testelor şcolare. Reamintim că la teste se propun şi răspunsurile, dintre care trebuie ales cel corect. Aceasta introduce o perturbare inacceptabilă  în modul de gândire al copilului, pentru că  induce subliminal ideea perversă că toate răspunsurile propuse ar avea statut echivalent în cultură. În realitate, despre celelalte răspunsuri propuse, chiar şi cei care alcătuiesc testele sunt de acord că propoziţiile acelea sunt aberaţii. Nişte aberaţii căutate, aberaţii construite artificial, căci o minte condusă natural de gramatica generativă nu creează aşa ceva. Acesta este un caz clar în care exemplul prost înţeles al străinătăţii ne îndeamnă să compunem solecisme în limba română. Ideologia testelor din şcoala propusă de Mircea Miclea instituţionalizează blocajul gramaticii generative naturale. Ceea ce nu au reuşit să termine fanarioţii pe vremuri împotriva limbii române, finalizează cu succes sistemul de învăţământ propus de Mircea Miclea. Care propagă subliminal şi intenţionat un puternic mesaj anti-creştin, testele şcolare degradează Cuvântul. Cred că şi teologii români condamnă blasfemia testelor scolare. Totdeauna răspunsul corect aparţine unui arhetip cultural. Şcoala trebuie să predea arhetipuri culturale utile, agregate  şi transformate în humus cultural pentru gândirea copilului. Dar denigrarea arhetipurilor culturale trebuie să continue, pentru că aşa este politiceşte corect în vremea de acum. Din legenda iluminării lui Saul pe drumul Damascului, matematicianul René Thom extrăgea  un arhetip cultural vechi, valabil şi pentru şcoala modernă. Este regretabil că şcoala românească  nu se concentrează pe sinergia câtorva, –nu sunt multe –, arhetipuri culturale utile. Prin joc politic, un  personaj Redneck ajungea  ministru la Educaţie şi Cercetare. El demonstra  ostensiv că nu cunoştea un arhetip cultural – semnificaţia de perfecţiune evocată de numărul 12, apostoli ori constelaţii (Nae Ionescu adăuga, ironic, şi  categoriile kantiene). Pentru şcoală, totul decurge din arhetipurile culturale. Numai folosirea arhetipurilor culturale permite organizarea lexiconului enumerativ în Limba Română, şi transformarea lui într-un lexicon generativ. În proverbialii “şapte ani de acasă”, copilul asimilează arhetipurile culturale de familie. Adică tradiţia. Dar şi acasă, copilul asimilează abia după vârsta de 3 ani! Cu obligaţia de a merge de la 3 ani la şcoală, se forţează aculturaţia. Ideologiile nazistă şi comunistă o numeau ‘formarea omului nou’. Un studiu recent efectuat printre familiile hispanice care au venit în USA a diferenţiat între familiile care au dorit  integrarea rapidă a copilului lor prin aculturaţie, şi familiile care şi-au păstrat copilul în tradiţie, prin învăţarea arhetipurilor culturale de familie. Spre surpriza lor, cercetătorii au constatat că numărul drogaţilor printre adolescenţii care s-au format prin aculturaţie este de 13 (treisprezece) ori mai mare decât printre adolescenţii care au învăţat arhetipurile culturale de familie. Anticipăm că proiectul învăţământului obligatoriu de la vârsta de trei ani (propunere Mircea Miclea, funcţiile cognitive fiind intensificate cu medicaţie adecvată, plătită din banul public), un proiect care elimină din start influenţa arhetipurilor culturale de familie asupra copilului, pregăteşte o viitoare societate de drogaţi în România.

Cercetarea  ştiinţifică se face în acord cu o Viziune, care este un set de valori. Dar niciuna dintre variantele Legii învăţământului nu a definit cuvântul “Valoare”, după cum nu a definit cuvântul “Calitate”. Cele două definiţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Legea învăţământului comunist din anul 1948 a eliminat în mod sistematic cunoaşterea prudenţială din educaţia românească. Nici un singur proiect al Legii învăţământului nu s-a apropiat de punctul de basculare pentru îndepărtarea  consecinţelor reformei învăţământului din anul 1948. Nu ştiu în ce măsură se înţelege faptul că Viziunea educaţională pentru România diferă consistent de Viziunea educaţională Princeton University, ori de Viziunea educaţională Shanghai University, ce reprezintă Viziunea educaţională pentru un Imperiu. Valorile (imponderale) servesc pentru a mări puterea celui care enunţă Viziunea. În cazul acesta, USA. Cercetarea  ştiinţifică românească, –la fel ca educaţia universitară românească–, nu are o Viziune cu adevărat pentru România. Chiar şi celebrele criterii ISI (acronimul pentru Institute for Scientific Information) sunt de fapt nişte ‘criterii de excelenţă’ destinate a răspunde strict intereselor din Viziunea USA. Criteriile Shanghai pentru universităţi (the Academic Ranking of World Universities) au fost stabilite  la Shanghai Jiao Tong University deoarece China visează să depăşească USA ca forţă imperială. Cercetătorii români care lucrează pentru criterii ISI nu lucrează de fapt pentru România, universităţile româneşti care lucrează pentru criteriile Shanghai nu lucrează de fapt pentru România. Este o morală dubioasă ce confirmă că “Mai binele este duşmanul binelui”. În fine, morala sistemului criterial ISI obligă cercetătorii din toate ţările, care primesc  granturi din ţările lor, să lucreze gratuit pentru America!

România nu poate progresa prin educaţie şi cercetare decât folosind un criteriu de performanţă triplă (triple bottom line) pentru cunoaştere : 1/tehnico-productivă ; 2/ prudenţială ;3/ teoretică. Înainte  de venirea comuniştilor la putere, cunoaşterea prudenţială făcea  parte dintr-un “savoir faire” naţional. Politica ofertei în educaţie şi cercetare trebuie să creeze calitatea (vezi Jean-Baptiste Say) care adaugă valoare pentru economie. O politică a cererii de tip keynesian pentru relansarea economică a României trebuie să aibă drept ţintă reintegrarea cunoaşterii prudenţiale într-un “savoir faire” la stadiul dell’arte. Performanţa educaţiei şi cercetării ştiinţifice  româneşti nu se va obţine decât atunci când cele două politici, –ale cererii şi ofertei–, se vor racorda.

Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: