Sub coperţile lui Codex Cumanicus, mai curând consemnare pidgin-eurasiatică tradusă în limba latină, erau adunate manuscrise din surse disparate. Strânse de genovezii din Crimea, probabil în jurul anului 1303. Se găseau şi pagini de alchimie ale cărei ‚simboluri Tarot’ vor influenţa poezia lui Petrarca. Cărţile de Tarot sunt curent folosite ca instrument ajutător în reflecţiile ori meditaţiile asupra vieţii individuale, ca stimulent ori sfătuitor în alegerile personale pentru “firile slabe”. Plecând de la tradiţia instaurată de poetul Petrarca, romancierul Italo Calvino (1923-1985) aserta o relaţie între paradigma maşinii şi cartomanţia Tarot: reflecţiile stârnite de o serie aleatoare de imagini pe cărţile jocului Tarot ar fi o maşină de inventat poveşti. Mi se pare cea mai fantastică aplicaţie a raţionalităţii instrumentale. Reamintim că paradigma maşinii are o gamă extinsă de posibilităţi dovedite în lumea reală terestră, începând cu soluţia DEUS EX MACHINA din teatrul antic, folosită şi de Alexandru Macedon când tăia „nodul gordian”, până la PC-urile din Tehnologia Informaţiei. Mai este de presupus că Aristotel, profesorul, i-a transmis prin viu grai Macedoneanului concepte din cunoaşterea prudenţială care nu sunt cuprinse în Etica Nicomahică. Prin paradigma maşinii, tăierea nodului gordian leagă cunoaşterea tehnico-productivă (ei, da! aici este vorba despre o sabie, dar expresia biblică: „Să transformăm săbiile în pluguri!” articulează unelte şi arme) de cunoaşterea prudenţială. Dintr-un “ciot” de carte fără coperţi am citit pe vremuri analizarea hotărârii lui Alexandru Macedon când tăie nodul gordian. Analiza judecăţii de valoare incorporate în hotărârea tăierii nodului gordian era efectuată de către autor, probabil un student român la filosofie din perioada înterbelică (omorât apoi din ordinele lui Carol al II-lea), în contextul cunoaşterii prudenţiale, adică al ştiinţei constituirii judecăţilor de valoare. În Limba Română nu am mai citit text atât de clar şi frumos scris despre alegerea făcută de Alexandru Macedon în templul din Gordius. De atunci cred că rugăciunea noastră din biserică trebuie să fie numai şi numai pentru ghidarea necesară construirii unei judecăţi de valoare, nu pentru miracol! Până în secolul XVII, Divina Commedia era considerată operă ştiinţifică. Abia odată cu emergenţa cunoaşterii tehnico- productive asociate primei revoluţii industriale, şi cu emergenţa noilor teorii carteziene şi iluministe, Divina Commedia este coborâtă la un statut mai modest, de „simplă” operă literară. Dar trebuie să recunoaştem şi acum faptul, deloc neglijabil, că opera literară chemată Divina Commedia incorporează o cantitate imensă de cunoaştere prudenţială. Nu doar prin Etica Nicomahică la care adesea recurge, implementată de pildă în structura Infernului ce ordonează gravitatea păcatelor. De ce au respins comuniştii Silviu Brucan, Valter Roman şi Ghizela Vass învăţarea cunoaşterii prudenţiale din şcoala românească? Aztecii şi incaşii au fost învinşi atât de rapid şi categoric de Cortez şi Pizzaro nu pentru că amerindienii nu cunoşteau roata, –şi nu o cunoşteau–, ci pentru că împăraţii Montezuma şi Atahuallpa, nume generice pentru elitele aztece şi elitele inca, nu posedau softul scolastic Aristotel, capitol esenţial din cunoaşterea prudenţială. După cum liderii amerindieni care se opuneau invadatorilor europeni nu cunoşteau recursul salvator la soluţia oferită de paradigma maşinii. Paradigmă care provine, foarte plauzibil, nu atât din invenţia pârghiei, cât din invenţia roţii. A fost inventată roata de către oamenii culturii Cucuteni- Tripolie, adică pe istmul baltico-pontic, cum se spune acum din ce în ce mai convingător? La acel timp al inventării roţii, istmul care unea continentul american de Eurasia era deja scufundat, iar podul de gheaţă dintre Asia şi America se topise. Solomon Marcus, –unul dintre oamenii de cultură români ce au crezut în protocronismul lui Edgar Papu încă de la momentul construcţiei doctrinei–, l-ar fi întrebat pe Constantin Noica, „filosoful de la Păltiniş”, care-i deosebirea între invenţie şi descoperire. „Tertium datur”, i-ar fi răspuns gânditorul din sejurul montan. Cred că problema necesită şi al patrulea datum. Invenţia este conectată mai curând cu navigaţia rafinată de noi portulane în arhetipuri culturale, iar descoperirea ţine mai mult de orizontul ontologic. Întrebarea distinsului matematician român era cu totul justificată: Cele două concepte, invenţia şi descoperirea, par contopite pentru că se află, amândouă, în aura adăugării de valoare. Forţa emanând din „paradigma maşinii” era explicată cu neobişnuită claritate într-un bestseller american al anilor şaptezeci: „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance”, scris de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru ‚technical writer’ american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Titlu de carte ce a rămas prohibit la editura Humanitas, tot aşa cum era la Editura Politică, pe vremuri. Budismul Zen nu este emfatic pe text precum budismul tantric, însă Zen rămâne centrat pe căutarea şi atingerea Excelenţei. Cartomanţia Tarot a fost propusă şi ca o „soluţie finală” în trama romanului sci-fi „Nova” al omului de litere afro-american Samuel Ray Delany Jr., caracter dislexic a cărui familie induce Renaşterea fără centrarea pe „negritute”, într-un Harlem new-yorkez real. Un Samuel Ray Delany care explorează natura limbajului şi a capacităţii lui de a da o structură ontologică trivialei experienţe ontice. În nuvela ‚Grădiniţa de semiotică” („Child’s Garden of Semiotics”), Samuel R. Delany Jr., pe o linie independentă de Noam Chomsky, însă cu o intenţionalitate asemănătoare, leagă începuturile civilizaţiei de gramatică şi semiotică, într-un trecut îndepărtat. Dar acţiunea romanului „Nova” se petrece într-un viitor când oamenii cu „maşinile lor zburătoare” diseminează în spaţiul cosmic, ocupând nenumărate planete extrasolare, devenite foarte ospitaliere prin operaţia de inginerie cosmică numită ‚terraforming’. Cartea lui Samuel R. Delany sosea pe piaţa ‚science fiction’ în anul 1968, când experimentul cuantic Einstein-Podolski-Rosen fusese doar propus, nu realizat efectiv. Nu putea fi întrevăzută posibilitatea comunicării instantanee în Cosmos, categoric interzisă de fizica lui Albert Einstein, care nu a fost un „intelectual intelectualist”, un cărturar pe linia lui Newton şi Leibniz, ci un savant modern autentic, dintre aceia care cred sincer că bombardarea Hiroshimei a fost o „mare victorie a democraţiei”. Îndepărtate atât de Pământ, cât şi una de cealaltă, comunicarea şi coerenţa diverselor civilizaţii cosmice de sorginte umană sunt imposibile prin mijloacele ştiinţei pozitive în romanul „Nova”! Psihologul elveţian Carl Jung considera că imaginile de pe cărţile de Tarot au valoarea unor arhetipuri culturale de umanitate profundă şi fondatoare. Samuel Ray Delany a exploatat ideea lui Carl Jung, propunând soluţia luării deciziilor majore în diversele civilizaţii îndepărtate, prin reflecţiile induse de combinaţiile cărţilor de Tarot. Întrucât se bazează pe arhetipuri umane, aceasta operaţionalizare cartomantică pentru diverse lumi provenind din acelaşi Pământ originar asigura „firul roşu bizantin”, şi coerenţa evoluţiei umanoide inteligente într-un cosmos dominat de cyborgi.
Titus Filipas
Etichete: arhetip cultural, Titus Filipas
Blog ideologic Titus Filipas 