Archive for decembrie 2008

Un an fără ziaristul Mihai Pelin

decembrie 14, 2008

La moartea lui Mihai Pelin, domnul Corneliu Vlad a scris un frumos encomium ce poate fi recitit la adresa URL http://www.cronicaromana.ro/ne-a-parasitmihai-pelin-un-cavaler-al-adevarului.html .

Îmi amintesc că, pe vremuri, inimosul Mihai Pelin mi-a acceptat un articol despre planeta Marte spre publicare în revista craioveană Ramuri. Ulterior, am inclus articolul în textul cărţii De la mitul astral la astrofizică, publicată în anul 1984 de editura Scrisul Românesc din Craiova.

Titus Filipas

Elementele doctrinei democrat-creştine

decembrie 14, 2008

Domnul Nicolae Drăguşin pune aici http://www.romanialibera.ro/a141573/crestin-democratia-sfarsit-sau-renastere.html , întrebarea : „Creştin-democraţia: sfârşit sau renaştere?”

Elementele doctrinei democrat-creştine  apar prima oară în textele abatelui Bonnot de Condillac (1715-1780). În Şcoala de la Sfântu Sava înfiinţată de Gheorghe Lazăr în Bucureşti au fost aduse, de către Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu, multe dintre textele educaţionale scrise de Condillac pentru Infantele de Parma dar folosite ulterior şi de “pruncii români”. Aşa încât educaţia în spiritul ideologiei democrat-creştine s-a făcut chiar de la întemeierea şcolii   româneşti moderne în secolul XIX.

Titus Filipas

Dorinţa hubrică

decembrie 14, 2008

‘Să fim semenii zeilor!’, citesc titlul articolului din aldine la adresa URL http://www.romanialibera.ro/a141574/sa-fim-semenii-zeilor.html .

Dar aceasta este dorinţa hubrică, necreştinească. După filosoful creştin Giambattista Vico (1668 –1744), omul evită condiţia vulgară nu căutând transfigurarea hieratică (este oare posibilă?), ci transfigurarea eroică.

Titus Filipas

Bla, Ideiindialog.ro

decembrie 14, 2008

În revista Ideiindialog.ro, văd listarea foarte elitistă: Traian Ungureanu, Georgiana Perlea, Bogdan Iancu, Marius Balan, Valentin Constantin,  Constantin Balasoiu, Mihail Radu Solcan, Alexandru Budac, Sorin Lavric, Ghia Nodia, Alex. Leo Serban, Dan C. Mihailescu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Brezianu, Horatiu Pepine,   Horia Barna, Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, S. Damian, Vladimir Tismaneanu, H.-R. Patapievici, unele dintre numele acestea fiind strâns asociate  cu Institutul Cultural Român. Am dat peste ei căutând să văd cum este reflectat aspectul cel mai important din opera filosofului Cornelius Castoriadis, anume logica ensidică, în literatura  românească din spaţiul virtual.

Am fost la început bucuros, când am găsit adresele URL :

http://www.ideiindialog.ro/articol_708/cornelius_castoriadis_acest_raymond_aron_al_stingii__i.html , şi http://www.ideiindialog.ro/articol_728/cornelius_castoriadis__acest_raymond_aron_al_stangii__ii.html .

Filosoful Cornelius Castoriadis (1922 – 1997) a fost comunist în tinereţea domniei sale, şi a studiat foarte intens filosofia ideologilor comunişti din secolul  XIX. Această filosofie se mai cheamă şi dialectica marxistă. Întrucât contribuţia cea mai mare la respectivul tip de filosofie îi aparţine lui Friedrich Engels (1820 – 1895), Stalin a denumit-o Materialism dialectic, arătând echidistanţă faţă de Marx şi de Engels. Una dintre cele mai importante legi ale acestei dialectici  din secolul  XIX este „transformarea cantităţii în calitate”. De exemplu, un segment foarte scurt de pe o linie curbă poate fi aproximat printr-un segment infinitesimal de linie dreaptă. Dar în extensiunea segmentului de linie curbă începe să apară „calitatea” acesteia, de exemplu dacă este parabolă, elipsă, hiperbolă.  În principiu, logica ensidică inventată de Castoriadis se aplică la introducerea ordinii într-o cantitate mare de date, de exemplu numerele se ordonează în vectori şi matrici, care sunt şi “noi calităţi” ale acelor date. Eu  folosesc pe româneşte cuvântul ensidic deoarece iau ca model fiducial cuvântul echivalent în globish (global english) ce se scrie “ensidic”.  Spre convingere, vă invit la citirea unei pagini din „World in Fragments”, de Cornelius Castoriadis, care poate fi accesată aici  http://books.google.com/books?id=VVN4HmMz64AC&pg=PA396&lpg=PA396&dq=ensidic&source=bl&ots=b__ZkGWWWc&sig=FJXd8AesHKrl559dlA4rnbMhKKM&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=1&ct=result, ori la o  pagină din “Paradoxes of Interactivity”, la adresa URL http://books.google.com/books?id=keAePsdANhEC&pg=PA166&lpg=PA166&dq=ensidic&source=bl&ots=YMR2P8W0l6&sig=SWsf7Wz9IhyjnDpYNVEF5Ix44s0&hl=ro&sa=X&oi=book_result&resnum=5&ct=result . Spre surpriza mea, am constatat că revista Ideiindialog.ro  uzează de provincialismul ansidic, nu de forma globală, fiducială, din cărţile bibliotecii Google.

Titus Filipas

Părerea mea despre Twitter

decembrie 13, 2008

Prin crearea reţelei pentru socializare Twitter (în anul 2006), tînărul Mark Zuckerberg (născut în 1984) a încercat să exploateze pînă la exacerbare componenta etologică numită “instinctul de gregaritate” din firea omului. Dar Twitter nu corespunde cerinţelor unui grup de reflecţie.

Titus Filipas

“Lupte ideologice“ gras plătite

decembrie 13, 2008

Despre “lupte ideologice“ plătite gras,  domnul Victor Roncea face revelaţii aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/12/dat-afara-de-la-cuvantul-sorin-antohi.html .

Reiau listarea numelor implicate: “Sorin Antohi a fost dat dat afara de la Cuvantul – revista odinioara de prestigiu, ajunsa in Trustul Voiculescu – chiar de catre cei pe care ii angajasera: Paul Cernat si Victor Rizescu! […] Motivul real al divortului de Sorin Antohi a fost legat de impartirea profitului gras provenit din organizarea pe bani publici a unor conferinte, finantate de catre Muzeul Literaturii si Ministerul Culturii. Cele doua tabere, pe de o parte (Sorin Antohi, Liviu Chelcea, Aurelian Craiutiu, Bogdan Enache, Mihail Neamtu si Razvan Paraianu), pe de alta parte (Paul Cernat, Victor Rizescu, Cosmin Perta, Raul Huluban, Ioan si Aurel Borsan – SC Grup Management SRL) se acuza reciproc de gainarii financiare. “

Semnează pentru conformitatea excerptului,

Titus Filipas

GDS continuă politica securităţii

decembrie 13, 2008

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeşte a fi  un implacabil  controlor al discuţiilor privind informaţia “politiceşte corectă” în surogatul de “societate civilă românească” pe care îl patronează. Să reamintesc aici că politica informaţională a securităţii era incoporată în cultura organizaţională a securităţii.  Aceasta era de fapt o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi  fost exemplul cel mai reprezentativ).

Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive:  (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficientă, era chiar una dintre cele mai productive de bună-stare din lume.  (ii) Republica Federală a Germaniei de atunci  avea o  „economie socială de piaţă” care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie practica informaţia asimetrică.

În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând  acestei „culturi organizaţionale”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat, precum şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda.

Nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare industrială a ţării. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate, rapide, numai prin achiziţionarea de fierărie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale, cum cerea un sistem filosofic românesc încă din Belle Époque, ori cum cerea şi dialectica unităţii contrariilor  software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului român pentru banii primiţi de la World Bank şi FMI era numai aplicarea unei politici de „strângere a şurubului” în România. De unde şi aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din România! Consultând eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economiştii de la OECD), conchid că Nicolae Ceauşescu a fost chiar împins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptată faţă de România de World Bank şi FMI. Ai căror experţi  ne sfătuiau expres să investim prioritar în capitalul tangibil pentru a obţine bună-starea. În vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capital intangibil!   

Principiul „informaţiei asimetrice” fusese introdus în  România de  articolele publicate în  Scânteia, ziarul  bolşevicului Silviu Brucan. După 1989, tovarăşul Silviu Brucan a  efectuat a mişcare tactică extraordinar de inteligentă (sigur, eu fac parte din “stupid people” şi mă mir ca prostul) pentru menţinerea comunismului informaţional în funcţiunea lui clar anti-românească. Silviu Brucan a trecut sarcina implementării politicii „informaţiei asimetrice” de la securitatea proaspăt desfiinţată, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost menţinută în România post-decembristă ignoranţa intelectuală profundă a populaţiei româneşti prin practicarea „informaţiei asimetrice”. Discuţia pe anumite teme foarte sensibile şi acute pentru societatea civilă românească este după 1989 fie total prohibită, fie total deformată. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constituţiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societăţii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au  redus la statutul  ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune că  Andrei Pleşu, nume de personaj proeminent pentru GDS,  ar fi  fost influenţat de generozitatea spirituală a lui Constantin Noica. Totuşi Andrei Pleşu a furat gloria întemeierii Muzeului Ţăranului român de la marele cărturar şi organizator de instituţii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcaş! Nu cred că această atitudine reprezintă exact spiritul lui Constantin Noica! Dacă publicul nu îl acuză direct pe Andrei Pleşu de furtul proprietăţii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, este doar pentru că Andrei Pleşu se află sub acoperirea politicii de informaţie asimetrică practicată de GDS.

În fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxă prin care a intrat pe piaţa cărţii din România : el a luat pur şi simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care înainte de 1989 făcea o adevărată echilibristică printre politici şi politruci pentru a putea scoate anual şi câteva cărţi bune. „Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimăţii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară. Un titlu rămas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politică–, este un bestseller al anilor şaptezeci, „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance„, scrisă de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicată, şi astfel ar fi putut să înveţe si filozoful român Gabriel Liiceanu ce înseamnă această noţiune, cât de importantă este pentru viaţa de zi cu zi într- o societate, chiar şi în “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentând succesul ei în SUA, săptămânalul de cultură Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Însă aceasta se întâmpla în timpurile bune ale Contemporanului, cu mult înaintea venirii lui Andrei Pleşu în fruntea ministerului culturii, care l- a şi adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu măcar să spui că este un intelectual, necum un cărturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectură de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. „Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este mesajul acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traducă editura Humanitas. Prin aplicarea constantă a principiului „informaţiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura culturală, mă rog, hai să îi zicem şi noi cul-de-sac  pentru a răspunde snobismului mult prea impertinent afişat!
Titus Filipas

Două cântece româneşti

decembrie 11, 2008

Tînărul rus vorbeşte de pe scenă în faţa unei săli pline. Masculii rusnaci din sală nu sunt de acord cu atitudinea prea culturală a tipului, vezi http://www.youtube.com/watch?v=W9S9BOmInBs&feature=related . Dar acest inteligent prezentator de televiziune încearcă numai să construiască o punte între limba rusă şi vernacularele neolatine, analizând  un cântec interpretat de Sofia Rotaru, cunoscuta româncă din Bucovina de Nord. Este vorba despre melodia “Romantică”, vezi http://www.youtube.com/watch?v=zPdrdE2Gz3o&feature=related .

Tînărul rus se dovedeşte a fi literalmente entuziasmat de formula lingvistică, – mai mult sau mai puţin macaroneză, zic eu–,  ce i se pare că o poate distinge în textul  cântecului  “Romantică”. Şi tînărul rus chiar recită în faţa sălii profane combinaţia altminteri cam haotică de cuvinte : “Romantike mia tristezza”. Pe care, de drept,  un român nu o poate recunoaşte ca fiind „pe româneşte”. De fapt, dacă ascultaţi cu atenţie melodia, constataţi că Sofia Rotaru spune : “Romantică mi-e tristeţea”.

De altminteri tînărul rus recunoaşte foarte deschis că el nu ştie româneşte. Sigur că el nu pronunţă cuvântul acesta care ne defineşte, şi care este prohibit acum în Rusia. El spune publicului ceva de genul: „moldoveneşte”. Este un început timid, modest, pentru recunoaşterea unei stări de facto : Forţa de atracţie imensă a culturii de limbă  română printre ruşii bine urbanizaţi (nu pentru samoiezi şi mujici). De unde, totuşi, deviaţia şi atracţia rusului acesta foarte urban spre cuvântul italian  “tristezza”?

Tînărul filmat era un prezentator foarte cult de la o televiziune rusească. El trebuie că a auzit, cel puţin o dată, textul unui cântec lansat de televiziunea italiană RAI : “Buongiorno… tristezza !… / lo non sapevo lusinghe d’amore, /canzoni d’amore, veleni d’amore…/ quando in un bacio mi chiese un cuore, /le diedi un cuore, perdetti un cuore! / D’allora, quante monete d’oro quest’occhi /le han donato d’allora!// Buongiorno tristezza, amica della mia malinconia… /la strada la sai, facciamoci ancor oggi compagnia… / Buongiorno tristezza, /torniamo dove un giorno t’incontrai /e dissi di lei: „Mi vuole ancora bene” /e mi sbagliai! Piangono le foglie gialle, /tutte intorno a me… chiedono /al mormorio dei platani:/ „Dov’è? …vedendomi con te.//Buongiorno tristezza, /facciamoci ancor oggi compagnia… / la strada la sai: e quella ch’era un dì dell’allegria! /Oggi ho imparato che cosa è rimpianto,/ l’amaro rimpianto, l’eterno rimpianto. /Era un addio: Torno domani…. /Da quel domani … quanti domani!… /Nell’aria un canto solitario /fa ritornare un nome …nell’aria!… /Buongiorno tristezza, amica della mia malinconia…”

Malinconia înseamnă Melancolie. La fel ca titlul primului cântec interpretat de Sofia Rotaru. Melodia  “Buongiorno tristezza” era un omagiu italian la apariţia romanului franţuzesc “Bonjour Tristesse”, scris de autoarea Françoise Sagan. Îmi amintesc că, la noi,  “Buongiorno tristezza” era cântat chiar în originalul italian de cunoscuta interpretă Gigi Marga. Dar nu făcusem vreodată asocierea cu titlul celebrului roman franţuzesc. Este şi acesta un exemplu doveditor şi o măsură  pentru  adâncimea prăpastiei culturale în care ne-a ţinut regimul comunist.

Chiar şi în Germania nazistă au putut să fie compuse frumoase melodii de muzică uşoară, de exemplu celebra Lili Marlene, iată aici două variante : http://www.youtube.com/watch?v=mjlt0GgVZtI&feature=related http://www.youtube.com/watch?v=GtPBv0KEQNc . (*)

Cee ce mi s-a părut cel mai cumplit în ultima fază a regimului Nicolae Ceauşescu a fost interzicerea muzicii uşoare româneşti spontane de calitate, şi înhămarea compozitorilor români de muzică uşoară la propagandă. Dar includerea explicitată a propagandei în artă anulează automat arta şi efectele propagandei !

Din cauza aceasta, pe vremea aceea ascultam până la exces Melancolie şi Romantică interpretate de Sofia Rotaru, precum şi muzica uşoară grecească şi sîrbească.

Titus Filipas

* mai multe, despre melodie, puteţi citi la adresa URL http://mihaiursu.wordpress.com/2008/11/12/ce-ne-a-ramas-din-marele-razboi/

Blogul scotocit pe 10 decembrie

decembrie 11, 2008

În dimineaţa zilei de 10 decembrie 2008, pe la orele  630, constatam 78 de accesări pe blogul meu! Ceva extrem de neobişnuit pentru acea oră. Dintre căutări, pe primul loc figura “liiceanu site:blogideologic.wordpress.com”, cu 13 vizualizări.

Abia Joi, 11 Decembrie 2008, s-a dezlegat pentru mine misterul, citind aici, http://www.romanialibera.ro/a141534/un-apel-fals-lansat-impotriva-aliantei-pd-l-psd.html , articolul domnului Costel Oprea. Îmi permit să citez un fragment : +Un apel fals i-a fost lansat ieri presedintelui Traian Basescu, in numele Grupului pentru Dialog Social (GDS), in care se solicita sa nu gireze o alianta cu PSD. […]  Intelectualii care apar pe asa-zisa lista de semnaturi neaga ca ar fi autorii acestui apel, ei condamnand „aceasta impostura, manipulare si intoxicare a mass-media”. Gabriel Liiceanu si Sorin Iliesiu au negat faptul ca au semnat acest document. „Este o pura nebunie. Nici una dintre persoanele de pe lista nu a semnat asa ceva. Acest lucru este o infractiune”, a declarat Liiceanu.+

Cineva, poate chiar domnul Gabriel Liiceanu, a crezut că eu sînt “plastograful” care a ticluit apelul fals. Îi declar solemn domnului Gabriel Liiceanu, că nu sînt eu acela. În fine, mai rămân încă vreo duzină de căutări neidentificate. Să fie oare blogul meu luat în colimator, chiar în asemenea grad, de simpatizanţii  Grupului pentru Dialog Social?

Titus Filipas

Construirea modelului economic

decembrie 9, 2008

Un  model economic încearcă să abstractizeze, — aceasta strict pentru uzul economiei  politice–, din întregul şi complexul comportament uman, doar  un aspect limitat dar iluminator în ceea ce priveşte interacţiunea omului cu piaţa, desigur, cu piaţa economică. Reamintim că verbul “a abstractiza”  înseamnă să extragi (mental, bineînţeles!) câteva trăsături ce se dovedesc a fi relevante. Este evident că în acest proces de construire a modelului economic sunt inevitabil ignorate aspecte importante ale comportamentului omului în lumea reală. Am putea spune că elaborarea modelului economic începe ca un trop literar, deci elaborarea modelului economic începe ca o artă. În metodologia de limba engleză, această fază incipientă se numeşte „word problem” –  „formularea problemei în cuvinte”. (Vechea şcoală românească, înainte de reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, avea o bună tradiţie în această privinţă. După 1948, treptat treptat, această artă văzută ca savoir faire de formulare corectă, pertinentă, adecvată, elegantă,  a problemelor  în cuvinte  s-a pierdut.)

Dezvoltarea modelului economic continuă apoi ca model stiinţific propriu zis, deci recurge şi  la unelte specifice stiinţelor exacte. Astfel că în faza sa finală, modelul economic devine aproape un exercitiu matematic! Expresia modelului economic recurge deci la cuvinte, diagrame, ecuaţii matematice şi tabele conţinând cifre.

În aşa numitele modele economice  clasice,  se folosesc în mod special diagramele pentru a descrie comportamentele destinate optimizării. Succesul omului de afaceri american Ross Perot, supranumit  “miliardarul enigmă”,  se poate parţial explica prin folosirea intensă a diagramelor de optimizare, –celebrele “Ross Perot charts”–, însoţite de o bună legendă, sau, cum spuneam, de „formularea problemei în cuvinte”. Este evident că valoarea folosirii cuvintelor potrivite se menţine şi după ce a fost trasată diagrama, nu este restrânsă doar la faza iniţială,  înainte de  diagramă, fază pe care noi am denumit – o „construirea unui trop literar”. Un prieten ce studiase atent viaţa şi opera lui Mihai Eminescu îmi dezvăluia că de la Poet a rămas şi inceptul unui manuscris de Economie Politică.   

Ce ne motivează să uzăm de sintagma „trop literar”? În primul faptul că nu există „realitatea directă”. Conceptul de „realitate directă” a fost propagat de ideologia marxist- leninistă. Comunismul din România l-  a persecutat în mod special pe omul de cultură Constantin Rădulescu-Motru (1868 -1957) tocmai pentru că sistemul filosofic pe care îl construise acesta excludea credinţa în „realitatea directă”. Constantin Rădulescu-Motru spunea că se poate ajunge la realitate, de fapt se pot harpona anumite fragmente  din realitate,  numai prin folosirea principiului identităţii din logică. Ei bine,  tropul precum şi modelul ştiinţific sunt folosite de  omul modern,  chiar de omul postmodern, la fel cum folosea omul primitiv arcul şi săgeata pentru a prinde vînatul. Cu alte cuvinte, tropul şi modelul ştiinţific sunt arme vitale pentru omul modern şi  postmodern, ele sunt instrumente care îi asigură supravieţuirea. Această concepţie se cheamă instrumentalismul logic.

Titus Filipas