În conceptul „Brazda lui Novac” este prezentă ideea de forţă. Întâlnim legenda Novacilor (desţelinători ai pămînturilor) pe o arie largă, din Oltenia până în Transnistria, şi ea este coroborată de mărturiile suedezilor ce au traversat istmul baltico-pontic, privind predominarea românilor „novaci” acolo. Urme sigure ce mai avem ne dovedesc prezenţa românilor „bolohoveni” pe aria unde cad ploile care întreţin rîul Sluci şi Bugul superior (de altminteri Winston Churchill scrie că Bugul este frontiera naturală a României Mari înspre răsărit), şi a românilor ‚brodnici’ la vadurile rîurilor din stepa ţinuturilor care vor fi viitoarele Rusii, vaduri care jalonau cu ‚novaci’ noile ‚drumuri romane’ spre răsărit. Astfel găsim încă la Nipru, în raionul Dnepropetrovsk, regiunea Dnepopetrovsk din Ucraina, localitatea Voloşkoe, numele însemnând, pentru martorii slavi : «al (a) valahilor ». Fata lui Ştefan cel Mare, anume Elena fiica Evdochiei, măritată cu Ivan cel Tînăr, fiul Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, era consemnată de cronicarii ruşi ca fiind Olena Voloşina. Numele de familie Voloşin, frecvent întâlnit în Rusia şi Ucraina, înseamnă Vlaşin, Valahul. Purtătorii numelui Voloşin în cele trei Rusii (Malaia, Bielaia, Velikaia) sunt probabil milioane. Ar fi absurd să spunem că toţi Voloşinii se trag din satul Voloşkoe, şi cu atât mai puţin că ar fi coborât din paginile romanelor Ioanei Postelnicu. Ei sunt mai curând urmaşii ‘românilor novaci’ plecaţi spre răsărit, care au efectuat primele desţeleniri în marea câmpie chemată –mult, mult mai târziu–, « stepa rusească ».
Titus Filipas
Etichete: bolohoveni, brodnici, Bugul superior, desţelinători ai pămînturilor, Elena fiica Evdochiei, Fata lui Ştefan cel Mare, Novaci, Olena Voloşina, Oltenia, Sluci, Titus Filipas, Transnistria, Voloşkoe