Instituirea Sărbătorii Naţionale a Limbii Române

Redau un excerpt din scrisoarea Domnului Corneliu Leu [primită la 24 decembrie 2008] :

+Ma gândesc la Dumneavoastra cu gratitudine pentru caldura cu care ati sustinut, în acest an care se petrece acum, demersurile noastre privind instituirea Sarbatorii Nationale a Limbii Române. Va multumesc pentru bataia inimii si ratiunea spiritului Dumneavoastra românesc si, în acelasi timp, Va informez ca, în legislatura trecuta, am obtinut înscrierea propunerii legislative pe situl Senatului, fiind pusa în circuitul avizarilor. Urmeaza ca, în aceasta legislatura, sa ajungem la votarea Legii. Dintre membrii Parlamentului trecut care au semnat expunerea de motive  privind legea propusa de noi, fapt pentru care le exprimam tuturor recunostinta, domnii Gheorghe David (Timis), Alexandru Peres (Alba) si Madalin Voicu (Giurgiu) au fost realesi putând sa ne sprijine în continuare  pentru desavârsirea demersului. Dar, în acelasi timp, Va rugam pe fiecare dintre Dumneavoastra sa-i informati pe parlamentarii din zona în care va aflati despre aceasta propunere legislativa adoptata pâna acum în cunoscute localitati românesti prin peste 40 de Hotarâri ale Consiliilor Locale, prin participarea multor comunitati ale românilor din strainatate si prin manifestari stabilite de importante organizatii neguvernamentale.  Propunerea legislativa pentru proclamarea Zilei Nationale a Limbii Române (în ziua de 30 august, cu manifestari începând în 29 si încheindu-se în 31 august) este înregistrata la Biroul Permanent al Senatului României cu nr: B.559/ 28. 10. 2008, a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ în ziua de   5. 12. 2008 si a fost trimisa în aceeasi zi pentru “punct de vedere la Guvern”. Cunoscând aceste date precum si expunerea de motive semnata de colegii lor anteriori, parlamentarii pe care veti avea bunavointa sa-i aduceti alaturi de telul nostru vor putea grabi formalitatile legislative în asa fel încât pregatirea pentru manifestarile, sarbatoririle si sesiunile stiintifice din anul 2009 sa înceapa cât mai din timp.+

Semnează pentru conformitate,

Titus Filipas

Etichete: , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: