GDS continuă politica securităţii

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeşte a fi  un implacabil  controlor al discuţiilor privind informaţia “politiceşte corectă” în surogatul de “societate civilă românească” pe care îl patronează. Să reamintesc aici că politica informaţională a securităţii era incoporată în cultura organizaţională a securităţii.  Aceasta era de fapt o pseudo- cultură, o sub-cultură,  un kitsch managerial securist promovat  voios  de „personaje istorice” precum  Ion Mihai Pacepa şi Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc în vreun moment că au depăşit  această sub- cultură. De pe la vîrsta de 12 ani m -am ciocnit şi am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta contează acum, nici măcar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomică  a întreprinderilor româneşti pe vremea regimului Nicolae Ceauşescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceauşescu şi grupul restrâns de comunişti duri şi inteligenţi  ce erau la început în jurul său (Emil Bodnăraş  ar fi  fost exemplul cel mai reprezentativ).

Modelul microeconomic vest-german era  atrăgător pentru comuniştii  români din două motive:  (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficientă, era chiar una dintre cele mai productive de bună-stare din lume.  (ii) Republica Federală a Germaniei de atunci  avea o  „economie socială de piaţă” care îmbina trăsăturile economiei de piaţă liberă şi caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar în organizarea microeconomică a întreprinderilor şi chiar în macroeconomie practica informaţia asimetrică.

În România, aplicarea acestui model al „informaţiei asimetrice” a fost interpretată ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceauşescu a încercat să implementeze cultura „informaţiei asimetrice” în România cu ajutorul „culturii organizaţionale a securităţii române”. Eşecul stupefiant al economiei româneşti, în care se făcuseră investiţii colosale de tehnologie occidentală ultraperformantă,  s -a datorat  în primul rând  acestei „culturi organizaţionale”. Securitatea era prezentă peste tot în economia românească de stat, precum şi  în economia cooperatistă. Securitatea comanda şi controla  aceste două economii prin unicul tip de cultură pe care îl poseda.

Nu se poate nega faptul că Nicolae Ceauşescu a iniţiat şi a sprijinit un program uriaş de transformare industrială a ţării. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul că World Bank şi FMI au început să pompeze în ţară sume imense în sprijinirea industrializării forţate, rapide, numai prin achiziţionarea de fierărie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitentă a unei raţionalităţi instrumentale, cum cerea un sistem filosofic românesc încă din Belle Époque, ori cum cerea şi dialectica unităţii contrariilor  software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului român pentru banii primiţi de la World Bank şi FMI era numai aplicarea unei politici de „strângere a şurubului” în România. De unde şi aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din România! Consultând eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economiştii de la OECD), conchid că Nicolae Ceauşescu a fost chiar împins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptată faţă de România de World Bank şi FMI. Ai căror experţi  ne sfătuiau expres să investim prioritar în capitalul tangibil pentru a obţine bună-starea. În vreme ce exact  la acel timp America executa un U-turn  de politică economică pentru a  investi prioritar în capital intangibil!   

Principiul „informaţiei asimetrice” fusese introdus în  România de  articolele publicate în  Scânteia, ziarul  bolşevicului Silviu Brucan. După 1989, tovarăşul Silviu Brucan a  efectuat a mişcare tactică extraordinar de inteligentă (sigur, eu fac parte din “stupid people” şi mă mir ca prostul) pentru menţinerea comunismului informaţional în funcţiunea lui clar anti-românească. Silviu Brucan a trecut sarcina implementării politicii „informaţiei asimetrice” de la securitatea proaspăt desfiinţată, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost menţinută în România post-decembristă ignoranţa intelectuală profundă a populaţiei româneşti prin practicarea „informaţiei asimetrice”. Discuţia pe anumite teme foarte sensibile şi acute pentru societatea civilă românească este după 1989 fie total prohibită, fie total deformată. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constituţiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societăţii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au  redus la statutul  ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune că  Andrei Pleşu, nume de personaj proeminent pentru GDS,  ar fi  fost influenţat de generozitatea spirituală a lui Constantin Noica. Totuşi Andrei Pleşu a furat gloria întemeierii Muzeului Ţăranului român de la marele cărturar şi organizator de instituţii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcaş! Nu cred că această atitudine reprezintă exact spiritul lui Constantin Noica! Dacă publicul nu îl acuză direct pe Andrei Pleşu de furtul proprietăţii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, este doar pentru că Andrei Pleşu se află sub acoperirea politicii de informaţie asimetrică practicată de GDS.

În fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxă prin care a intrat pe piaţa cărţii din România : el a luat pur şi simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care înainte de 1989 făcea o adevărată echilibristică printre politici şi politruci pentru a putea scoate anual şi câteva cărţi bune. „Revoluţia pentru Gabriel, Gelu şi Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimăţii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligaţia morală să întrerupă pe bune politica de cenzură împotriva titlurilor interzise pe vremuri în ţară. Un titlu rămas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politică–, este un bestseller al anilor şaptezeci, „Zen and the Art of Motorcycle Maintenance„, scrisă de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnată cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicată, şi astfel ar fi putut să înveţe si filozoful român Gabriel Liiceanu ce înseamnă această noţiune, cât de importantă este pentru viaţa de zi cu zi într- o societate, chiar şi în “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentând succesul ei în SUA, săptămânalul de cultură Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Însă aceasta se întâmpla în timpurile bune ale Contemporanului, cu mult înaintea venirii lui Andrei Pleşu în fruntea ministerului culturii, care l- a şi adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu măcar să spui că este un intelectual, necum un cărturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piaţa serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectură de către un bursier Fulbright american venit pe la începutul anilor optzeci la Craiova. „Voi aveţi nevoie de această carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru înţelegerea vieţii în lumea modernă trebuie realizată o congruenţă între adevăr şi calitate, este mesajul acestei neobişnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traducă editura Humanitas. Prin aplicarea constantă a principiului „informaţiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au acţionat după 1989 pentru menţinerea României în fundătura culturală, mă rog, hai să îi zicem şi noi cul-de-sac  pentru a răspunde snobismului mult prea impertinent afişat!
Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un răspuns to “GDS continuă politica securităţii”

  1. GDS continua politica securitatii | gandeste.org Says:

    […] […]

Comentariile sunt închise.


%d blogeri au apreciat asta: