Archive for noiembrie 2008

Un critic realist-socialist

noiembrie 19, 2008

După apariţia noului său op critic, vezi http://www.romanialibera.ro/a139740/istoria-critica-a-lui-manolescu-ii-desfinteaza-pe-preda-noica-breban.html , apare întrebarea legitimă : A fost (şi rămâne) Nicolae Manolescu un critic realist-socialist ?

Veţi răspunde că nu. Dar un critic literar autentic (vezi Harold Bloom) trebuie să identifice în primul rând tropii în literatura pe care o analizează. Scriind intens despre acea maculatură dinaintea lui 1989 fără să caute tropii (“omor scuzabil”, de  fapt ei nu existau), Nicolae Manolescu a ridicat gunoiul intelectual la rangul de literatură. Nicolae Manolescu devine astfel personajul cultural odios care a menţinut artificial în viaţă maculatura realist-socialistă mult timp chiar după ce culturnicii naţional-comunişti recomandaseră renunţarea oficială la prezenţa ei în cultura românească.

Titus Filipas

Spionul de la ’77

noiembrie 17, 2008

Eu nu sînt un Erast Fandorin victorios. Şi spun că rămâne deschisă problema ‘spionului  din 1877’ : s-a aflat el în redacţia de la ‘Naţiunea română’, sau în redacţia de la ‘România liberă’ ?

Dacă I. L. Caragiale ne dă un text superb despre cinismul care domnea la 1877 în redacţia publicaţiei ‚Naţiunea română’, nu avem încă un text sincer şi transparent despre atmosfera din redacţia ziarului  ‚România liberă’ la 1877. Putem doar bănui că, –precum la  ‚Naţiunea română’–, atmosfera generală era total dezinformatoare, la fel de cinică şi de interesată.

 

Pentru căutarea ‘spionului  de la  1877’ în ficţiune, romancierul de limbă rusă Boris Akunin (pseudonimul georgianului Grigore Chkhartishvili) a inventat personajul  Erast Fandorin,  un adevărat James Bond al  secolului XIX,   dar lucrând în slujba imperiului ţarist. Să mărturisesc, Boris Akunin, creatorul lui  Erast Fandorin,  mi se pare a fi mult mai spiritual  decât Ian Fleming, creatorul personajului de ficţiune James Bond. Limbajul încântător de rusesc al cărţilor lui Boris Akunin nu-i doar unul extrem de pur, el este chiar într-un  mod căutat unul de  modă veche, iar descrierile relaţiilor sexuale  sunt  pur şi simplu victoriene!

 

În romanul  poliţist “Gambitul turcesc”, Boris Akunin speculează un fapt bine documentat  al războiului ruso-turc de la 1877, un mister ce nu a fost rezolvat  nici  până acum. Astfel, la Marele Stat Major al armatei ţariste, se ştia în mod sigur că exista un spion al lui Osman Paşa, spion care afla de la înalţi ofiţeri ruşi despre planurile lor de atac, apoi îi avertiza pe turci. Erast Fandorin alcătuieşte  o listă de suspecţi, printre care se afla şi un român. Se pare că Grigore  Chkhartishvili (alias Boris Akunin) nu l-a citit niciodată pe I. L. Caragiale. Pentru că în istorisirea despre ‚Naţiunea română’, se află şi un personaj real, corespondentul de război al ziarului, care ar fi putut prea  bine,  aşa spune foarte ensidic (identitar-documentat) I.L. Caragiale,  să spioneze şi pentru turci, nu doar pentru ziarul « amicilor » bucureşteni Ion Luca Caragiale şi Frederic Damé.

 

De ce a fost atât de sincer, poate chiar crud faţă de sine însuşi, I. L. Caragiale în  episodul  auto-biografic de la Succes ori Naţiunea română ? Probabil ca să forţeze o dezvăluire la fel de sinceră a felului cum decurgeau treburile lăuntrice în redacţia ziarului  ‘România liberă’ la 1877. Ceea ce ziariştii de la ‘România liberă’  nu s-au simţit obligaţi să întreprindă. Bineînţeles, nu românaşul fictiv inventat de imaginaţia lui Boris Akunin în « Turetskii gambit » era trădătorul. Dar putea foarte bine să fi fost corespondentul de război al ziarului ‘România liberă’ trimis pe frontul războiului ruso-turc, ori chiar ziaristul de la ‘Naţiunea română’ recrutat de I.L. Caragiale ! De altminteri s-a mai avansat ipoteza că  I.L. Caragiale ar fi colaborat cu serviciile secrete. Bineînţeles, numai cu serviciile secrete  româneşti, deşi alţi directori de ziare din Bucureşti colaborau cu servicii secrete străine (ceea ce, foarte probabil, se întâmplă şi în Bucureştii de  acum).

 

Titus Filipas

Putin a depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

noiembrie 17, 2008

Aflăm de aici, http://victor-roncea.blogspot.com/2008/11/putin-depus-flori-la-statuia-lui-stefan.html , că liderul rus Vladimir Putin a depus flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

De ce oare? Scriam pe blogul nostru despre faptul că la ora actuală există o adevărată mişcare culturală de mase în Rusii pentru probarea unei legitimităţi imperiale între secolul IV şi secolul VIII. Gestica lui Vladimir Putin, depunerea de  flori la statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, se înscrie de facto în această nouă mişcare culturală rusească.

Prin depunerea foarte, foarte interesată de  flori, Vladimir Putin vrea să aproprie pentru Rusii tradiţia imensă, şi cu legitimitate absolută, a simbolisticii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Demonstraţia că simbolistica lui Ştefan cel Mare şi Sfânt aparţine şi Rusiilor este simplu de făcut. În limba română, ea este prezentată aici, http://www.romfest.org/rost/iul2004/stefan_atlet.shtml .+ Una dintre fiicele legitime ale voievodului Ştefan cel Mare, anume domniţa Olena, a fost căsătorită cu Ivan cel Tînăr, fiul marelui cneaz al Moscovei Ivan al III-lea. Domniţa Olena a fost înhumată la Kremlin, în catedrala Înălţării, dar aceasta biserică a fost distrusă în 1929, pentru a face loc unei şcoli militare. Între mormintele care au fost salvate şi mutate în subsolul catedralei Arhanghelul Mihail s-a aflat şi sarcofagul domniţei Olena.+

Mai puţin cunoscută este povestea că domniţa Olena a acceptat să meargă la Moscova numai însoţită de unul dintre frăţiori. Compozitorului rus Serghei Vasilievici Rahmaninov (1873-1943) îi plăcea să înscrie detaliul acesta istoric în arborele său genealogic. Frăţiorul domniţei Olena, fiul lui Ştefan cel Mare, a crescut şi a fost educat la Moscova, intrând în aristocraţia rusească. Serghei Vasilievici Rahmaninov provine astfel dintr-o familie aristocratică rusească avându-l în ascendenţă chiar pe prinţul moldav Ştefan cel Mare. Istoria aceasta veche, poate apocrifă, este repovestită aici, http://www.stefancelmare.ro/Intrebari-frecvente-s5.htm , ceva mai nuanţat.

Titus Filipas

Aforistică

noiembrie 16, 2008

“Noi suntem cei pe care i-am aşteptat”, a comentat Mircea Geoană propunerea de amnistiere a averilor ilicite.

Titus Filipas

Aglomeraţie de agenţi ruşi

noiembrie 16, 2008

Am fost provocat de mai  multe comentarii aparent bizare pe blogul domnului Adrian Năstase, spun “aparent bizare” dacă ele nu s-ar lega coerent într-un singur fel. Hai să dau numai comentariul cel mai recent, (chiar dacă nu este cel mai pertinent), la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2008/11/15/astept-atacurile-de-final/#comments .

La fel ca în decembrie 1989, este şi acum mare aglomeraţie de agenţi ruşi în România. În lipsa unor reţele sociale relevante, unii agenţi ruşi socializează intens pe blogul domnului  Adrian Năstase. În fine, bănuiesc că ei au intrat deja în colimatorul băieţilor cu ochi albaştri ce supraveghează blogosfera de limba română, şi în particular acest blog (al domnului  Adrian Năstase). Culmea este că am început să bănuiesc că şi marele, “imaculatul“,  Vladimir Bukovski (nu a intrat încă aici, este doar pe blog la Victor Roncea), nu este de fapt nimic mai mult decât un asemenea agent rusnac când declară  senin şi impertinent : “Haideţi să facem în România ce nu s-a mai făcut niciunde în lume!” 

Măi să fie, vor să ne termine?

Titus Filipas

Ingineria financiară pentru polii de competitivate

noiembrie 16, 2008

Am fost provocat de tema pe care domnul Adrian Năstase o deschide la adresa URL http://nastase.wordpress.com/2008/11/15/industria-de-aparare-un-punct-de-vedere-optimist/ .

Blogideologic spune, pe noiembrie 16, 2008, la 10:40 ante meridian:  @ ALM “…acesti oameni erau “bolnavi” de stiinta si tehnica, gata sa-si sacrifice viata personala pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu.” Hai să nu exagerăm. Erau şi foarte bine plătiţi. Ce ştiau ei, ştiam şi eu. Dar nu am lucrat vreodată în industria de apărare. Erau foarte exclusivişti, îşi apărau foarte eficient “ciolanul”. Când te intersectai cu ei, nu stăteau de vorbă, te priveau aprioric cu maxim dispreţ. Nu doreau idei noi. Din cauza asta cred că s-a şi prăbuşit industria de apărare!

Blogideologic spune, pe noiembrie 16, 2008,  la 11:02 ante meridian : @ Marcel  Este vorba despre păstrarea unor poli de competenţă industrială în România. Dar este şi prea târziu, şi prea devreme. Prea târziu, pentru că vechii poli de competenţă industrială din România s-au risipit. Prea devreme pentru a putea fi creaţi noi poli de competenţă industrială în România (absolut   necesari), pentru că nu a fost asimilată încă în România ingineria financiară a mecanismelor investiţionale prin care să construieşti asemenea poli industriali sectoriali. De exemplu, nici unul dintre specialiştii români, pe care bănuiesc că domnul Adrian Năstase i-a consultat, nu l-a informat despre felul cum se construieşte şi cum funcţionează un fond de investiţii ETF. “Este   cineva acolo care ştie?”, domnul Adrian Năstase ar trebui să întrebe direct.

Titus Filipas

Două definiţii pentru analiză

noiembrie 15, 2008

Iată două definiţii noi pentru analiză, preluate din Dicţionarul Afacerilor, vezi http://www.businessdictionary.com/definition/analysis.html . Mărturisesc că sunt nişte definiţii noi pentru mine, eu nu le ştiam.

Definiţia 1

‘Divide et impera’,  ‘Divide şi cucereşte’, analiza ca abordare aplicată la examinarea sistematică a datelor pentru evaluarea lor.

Definiţia 2

Examinarea datelor şi faptelor pentru a descoperi şi înţelege relaţiile cauză-efect.

Titus Filipas

Cartea lui Richard Fletcher

noiembrie 15, 2008

Domnul Petre Barde ne semnalează aici, http://www.romanialibera.ro/a138699c271196/cu-excavatorul-prin-istorie.html , cartea lui Richard Fletcher despre Romania timpurie. Dar se impune o rectificare: De fapt cartea se cheamă ‘THE BARBARIAN CONVERSION’, nu ‘THE BARBARIAN COINVERSION’.

Drept comentarii la această carte, mă întreb în primul rând ce păzesc istoricii români oficiali?  Miza de legitimitate este enormă pentru lumea de azi! Deocamdată, numai cele două imperii, RUSIA şi SUA, se arată acut interesate.

Este foarte semnificativă ofensiva culturală recentă a excelenţei sale, domnul ambasador CIURILIN al Rusiei, pentru captarea bunăvoinţei românilor (asigurând acces liber istoricilor noştri la fondul documentelor DIMITRIE CANTEMIR păstrate în Rusia). Un singur om de cultură român, filosoful Constantin Barbu de la Craiova, se arată a fi preocupat de temă.

Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu s-au folosit numai de paravanul de naţionalism românesc sincer al lui CONSTANTIN NOICA. Pleşu-Liiceanu-Patapievici reprezintă acum doar interesele anti-româneşti din cele două imperii în România.

Rezumativ, miza de cointeresare a celor două imperii este sintagma-sigiliu NOVA ROMA. De acolo rezultă toate drepturile de legitimitate imperială pentru stăpânirea lumii de azi. Să fie limpede, oraşul Constantinopol, aşa cum era fondat la 330 AD de CONSTANTIN CEL MARE, nu era NOVA ROMA. Această sintagmă-sigiliu de legitimitate absolută în ISTORIA LUMII era forjată de primul conciliu ecumenic de la 381 AD din Constantinopol. Există documente istorice suficiente care demonstrează faptul că primii doi SFINŢI IERARHI, SFÎNTUL VASILE CEL MARE şi SFÎNTUL GRIGORE TEOLOGUL, au orientat gândirea acelui think tank creştin care a pregătit primul conciliu de la Constantinopol. Apoi, ‘Retragerea aureliană’ este un mit inventat de istoriografii occidentali. Un istoric din regiune, ZOSIMUS, advocatus fisci, nici măcar nu o pomeneşte în HISTORIA NOVA. Dar aşa cum arată textele rămase de la VASILE CEL MARE, conciliul pentru NOVA ROMA trebuie corelat cu moartea ultimilor romani autentici din peninsula balcanică, la 378 AD, în bătălia de la Adrianopol. Şi anii 378 AD – 381 AD marchează clar un binom MOARTE-NAŞTERE, binom chemat DECONSTRUCŢIE în filosofia existenţialistă, care este totodată şi filosofia lumii moderne şi postmoderne. Iar sintagma-sigiliu NOVA ROMA de la 381 AD desemnează implicit recunoaşterea unui NOVUM LATIUM populat cu iliri şi traco-daco-moesi ‘socii’- alizaţi. Or, acestea sunt chiar drepturile noastre legitime! Intuiţia lui IOAN ELIADE RĂDULESCU din BIBLICELE era corectă ! ROMANAŢII, ce existau deja înainte de 381 AD, marcau  distinct un teritoriu din acest NOVUM LATIUM foarte ‘socii”-alizat.

Titus Filipas

Mai există evrei autentici?

noiembrie 15, 2008

Cine crede intens gogoriţa asta că mai există evrei autentici?

Există “evrei sefarazi”, –cele două cuvinte ale sintagmei sunt obligatorii–, care sunt berberi iudaizaţi, –iar dintre aceşti berberi, mulţi sunt daci duşi de romani în Africa de Nord –, există “evrei ashkenaze”, khazari iudaizaţi consideraţi de unii a fi “cel de al 13-lea trib al lui Israel”, după cum mai există, foarte puţini, “evrei romanioţi” care provin din vechii evrei autentici din Salonic, ce nu s-au convertit la creştinism după predicile Sfîntului Pavel. Poetul Ion Vinea provenea dintr-o asemenea veche familie, era un asemenea evreu romaniot ce îi ataca virulent pe “evreii sefarazi” şi “evreii ashkenaze”. Motiv pentru ca aceştia să îl acuze de antisemitism, deşi era un evreu autentic. La ora actuală, “evreii romanioţi” din România nu merg la sinagogă, ci în biserici ortodoxe, şi îi consideră pe românii ortodocşi a fi mai apropiaţi de vechii evrei adevăraţi, decât sunt sefarazii şi ashkenaze.

După ce împăratul Traian îi cucerea pe daci, o parte din populaţia recalcitrantă este mutată în Africa de Nord. Acolo vor deveni “berberi”. Unii din ei se vor converti la iudaism. Ei vor fi sursa de “evrei sefarazi”,  care nu sunt evrei etnici, ci doar « evrei »  prin conversie. Vor trece în Spania şi după Tarik (Gibraltarul este  muntele lui),  şi după Almohazii ce i aruncă din Africa pe normanzii clanului de Hauteville.

Dar au mers probabil acolo şi înainte  de venirea arabilor. Unul dintre cei mai profunzi gânditori români, criticul de artă George Oprescu (1881-1969), remarca la un moment dat o identitate în stilul ornamental între o haină episcopală din Evul Mediu spaniol, păstrată  în sacristia catedralei din Toledo, şi căiţele bănăţencelor de la munte ori ale femeilor din Ţara Haţegului, exprimând teoria unui gradient cultural de transmitere a acestei influenţe. Din Spania şi până aici. Sigur, în observaţia lui George Oprescu era vorba  în mod strict despre o influenţă creştină, însă ea relevă şi existenţa transmiterii unor stiluri culturale, a unor stiluri de viaţă. Berberii de origine dacică au contribuit la sursa de “evrei sefarazi” ? Recitind « Sărmanul Dionis »,  aceasta îmi pare a fi intuiţia lui Mihai Eminescu  când scrie despre un sefarad cărturar:  « Maistrul  Ruben era un bătrân de o antică frumuseţă. O frunte naltă, pleşuvă, încreţită de gândiri, ochii suri, boltiţi adânc în capul cel înţelept, şi barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înţelept din vechime. Arătarea lui era liniştită – dar nu blândă […] El este un evreu învăţat, pribegit din Spania în Polonia, unde însă, neputând a fi învăţător public,  pentru că rămăsese în legea lui, fusese chemat de Domnul Moldovei ca dascăl  de matematică şi filosofie la Academia din Socola. »

Titus Filipas

Cum se aplică justiţia distributivă?

noiembrie 14, 2008

Citesc  aici, http://emilthor.wordpress.com/2008/11/13/poettering-sunt-mandru-de-monica-macovei/ , un articol entuziast despre Monica Macovei.

Problema cea mare în România este felul cum se aplică justiţia distributivă într-o ţară balcanică. Poate n-am fost eu pe fază, dar n-am auzit-o vreodată pe Monica Macovei vorbind despre principiul Pareto.

Titus Filipas