Când începe istoria modernă pentru noi ?

Istoricii englezi de la Oxford University fixează debutul  convenţional pentru lumea  modernă exact la 285AD, an  când Diocletian împărţea teritoriile imperiale romane în Romania Occidentală şi Romania Orientală.

Noi, în cultura românească, nu ne permitem încă abordarea atât de netă în stilul cut-off. Pentru Anul Domnului 271, istoriografii Occidentului consemnează  “retragerea aureliană”.  Acele date apocaliptice intrau în secolul XIX în manualele de istorie ale şcolii româneşti. Dar Zosimus advocatus fisci, un istoriograf aproape  contemporan  din Romania Orientală, percepea  “retragerea aureliană”  doar ca pe o întâmplare minoră, ce nu l-a afectat în vreun fel, ori istoria locului, –deşi ar fi trebuit, dacă ar fi fost semnificativă, căci el era acolo!–, încât nici măcar nu o consemnează în cronica  Historia Nova. În schimb, ca o formidabilă minciună prin omisiune, manualele noastre de istorie nu vorbesc copiilor despre Constituţia Antoniniană de la Anul Domnului 212. Dar prin acea Constituţie Antoniniană se generează tocmai drepturile noastre civice, precum şi conceptul geopolitic Romania!     

Denumirea Imperiului bizantin (denumirea modernă pentru un lucru trecut :-)) era de fapt Romania. Abia în Epoca Luminilor, Montesquieu, Voltaire* şi Gibbon înlocuiesc ideea de Romania cu aceea de Bysance, într-o ideologie anti-Romania ce aserta, cu prea mare trufie, superioritatea civilizaţiei Occidentului faţă de civilizaţia din Romania Orientală, în primul rând civilizatia ariană din ‘Romania timpurie’ a secolelor IV, V, VI. Dar în Occidentul European se dezvoltă acum o mişcare culturală pro-Romania, contrară ideologiei anti-Romania promovată de Montesquieu, Voltaire şi Gibbon. Citez dintr-un studiu: +Montesquieu used the word “Byzantine.” The word “Byzantine” denoted the Empire and connoted its supposed characteristics: dishonesty, dissimulation and decadence. The English   scholar Edward Gibbon in his Decline and Fall of the Roman Empire treated the Empire after the sixth century as an epic of unrelieved degradation and corruption. The people who lived in the “Byzantine Empire” never knew nor used the word “Byzantine.” They know themselves to be Romans, nothing more and absolutely nothing less. By transferring the Imperial capital from Rome on the Tiber to the New Rome on Bosphorus, dubbed Constantinople, the Emperor  Constantine I had transferred the actual identity of Rome to the new location. Long before Constantine I, the idea of “Rome” had become dissociated from the Eternal City on the Tiber. For a Roman meant a Roman citizen, whereever he lived. Before the Imperial period, in 89 BC, a Roman law had granted Roman citizenship to people throughout Italy. Afterwards, citizenship became extended to an increasing number of people in different parts of the Empire. In 212, Emperor Caracalla declared all free persons in the Empire to be Roman citizens, entitled to call themselves Roman, not merely subject to the Romans. Within a few decades, people begin to refer to the entire Empire less often [in Latin] as “Imperium Romanorum” [Domain of the Romans] and more often as “Romania” [Romanland]+ 

Tot pentru noi, intervalul de început al lumii moderne se sfârşeşte cu 381AD, anul când în conciliul ecumenic de la Constantinopol era consemnată sintagma Nova Roma. Aceasta sintagmă era totodată sigiliu care instituia drepturi supreme pentru noi în ceea ce chemăm Novum Latium. Un teritoriu pe  care obrăznicia rusească nu îl respectă. Un teritoriu din care Rusiile au muşcat mereu, începând cu Suvorov şi Caterina cea Mare.

Rusiile, iată!, cred că ele au moştenit drepturi la sintagma-sigiliu Nova Roma. Nu au vreunul.

*De altminteri, după abandonarea Canadei, tot lui Voltaire trebuie să îi atribuim influenţa malefică de abandonare a Capitulaţiunii din 1740 care garanta frontiera noastră pe Bug.

Titus Filipas 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: