Pactul Pristanda pentru educaţie

Unii îi spun pompos PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE,  completat de Societatea Civilă, vezi aici http://www.supradotati.ro/resurse/pactul.pdf . Nu înţeleg ce înseamnă acest “completat”. În Evul Mediu francez, Universitatea era supranumită “la fille du roi”. Deci sensul extins pentru întreaga educaţie dintr-un stat este acela că educaţia îndeplineşte o funcţie regaliană, şi nu cred că asemenea consideraţie  îl contrazice pe Thomas Hobbes. Bine, România este acum un teritoriu din statul postmodern Uniunea Europeană. Pentru Uniunea Europeană, –implicit şi pentru România ar trebuie să fie–, obiectivul principal este dezvoltarea durabilă. Educaţia joacă un rol iniţial, dar şi central, pentru atingerea acestui obiectiv. Caut să aflu în primul rând ce spune documentul despre rolul educaţiei în realizarea dezvoltării durabile. Constat, surprins, că nu spune nimic! Această Societate Civilă a “completat” incomplet. Iar  greşeala nu este doar un detaliu, este o absenţă majoră. Dacă vrem neapărat să descoperim un detaliu supărător, vedem că pe lista celor care “semnează PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE completat de Societatea Civilă”, unele ONG-uri apar numărate de două ori, de exemplu ‘ECOM-Asociatia de protejare a omului si mediului pentru o dezvoltare durabila in lume’ apare şi la poziţia 8, dar şi la poziţia 33, după metodologia lui  Pristanda. “Curat” precizie şi acurateţe! Documentul acesta trebuia să fie cu totul exemplar ca stil, redactat ca un adevărat model fiducial pentru educaţie. În fine, documentul a fost elaborat în contextul unei grave crize globalizate, provocată de carenţe în cultura percepţiei riscului. Ar fi fost de aşteptat ca PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE să aibă ca obiectiv şi rezolvarea acestei carenţe în educaţia din România. Nu acesta este cazul. Constatăm o lipsă crasă de seriozitate, dar şi de educaţie în spiritul acurateţei  şi preciziei, în documentul „completat de Societatea Civilă” din România.

Titus Filipas

Etichete: cultura percepţiei riscului, Dezvoltarea Durabilă, PACTUL NAŢIONAL PENTRU EDUCAŢIE, societatea civilă, statul postmodern, Thomas Hobbes, Titus Filipas