Să–l traducem pe Mircea Cărtărescu

Cine a construit/construieşte cultura anti – comunistă în România ? Ana Blandiana cu Motanul Arpagic, popularizat înainte de 1989 ca “literatură anti – comunistă” de tovarăşa Tia Şerbănescu, redactor la ziarul brigadierilor comunişti de pe şantierul Bumbeşti Livezeni? Sau Mircea Cărtărescu, autorul Postmodernismului românesc, el fiind cel mai important postmodernist român ? Or, Postmodernismul lui Cărtărescu înseamnă lipsa acută şi declarată infatuat de cultură solidă, lipsă de valori şi tropi autentici*! Când eram copil, cei care îmi arătau cum să ţintesc realitatea cu săgeţile gândului dispăreau, arestaţi de muncitori securişti ca Vasile Paraschiv, şi rămâneau doar cei care spuneau mândri, la fel ca postmoderniştii de azi, ”Bă, eu nu ştiu multe!”.  Nu vedeţi că şcoala  românească de azi, de la comunistul antiromân Mihai Şora (care intra în maquis pentru a –i  sprijini pe bolşevici,  după ce românii i – au atacat pe sovieticii ocupanţi în Basarabia şi Bucovina de nord), până la  ministrul redneck Cristian Adomniţei, pur şi simplu îşi bate joc de copiii români?

Titus Filipas

cum lansează Mircea Cărtărescu săgeata tropului pervertit de postmodernism înspre ceea ce crede a fi realitate culturală istorică. Nicolae Manolescu, scriind despre Mircea Cărtărescu, nu îşi pune niciodată problema identificării tropilor creaţi de acesta. De ce? Pentru că aceştia nu există, ori pentru că Nicolae Manolescu  în general  nu caută  şi tropii cei noi în literele româneşti?

*vezi aici

https://blogideologic.wordpress.com/2007/12/25/semnul-mirarii/

Etichete: , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: