Gramatica generativă a civilizaţiilor

Urmând un puternic filon de tradiţie lăsat moştenire de boierii  Craioveşti,  în Oltenia  propăşirea culturală Neoacquistica a început mai devreme decât secolul XIX. Într-una din cronicile sale publicate de  prestigioasa revistă  ‘România literară’, Şerban Cioculescu (1902 – 1988) remarca fervoarea învăţării limbii latine   în Oltenia după anul 1718. Şi acele studii latineşti din Oltenia începutului de veac XVIII vor determina în secolul următor renunţarea la alfabetul chirilic, o renunţare acceptată cu  plăcere aproape unanimă,  în favoarea alfabetului  latin, considera pe bună dreptate academicianul Şerban Cioculescu. În secolul XIX, copiii protipendadei craiovene care îşi continuau studiile liceale la Paris se impuneau  în  mediul şcolar străin, în primul rând prin fluenţa lor în latina  clasică şi scolastică (este cazul primarului Craiovei, Nae Romanescu).În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată,  supranumită   „Gramatica de la Sibiu”, pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască  faptul că Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang*. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la  chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. Se ştie că Ioan Eliade exprima nişte opinii cât se poate de clare în problema alegerii între scrierea fonetică  şi scrierea etimologică, legată de ordinea ierarhică între vorbire şi scriere, iar aceasta-i o chestiune filosofică. Apoi, de vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, vom descoperi că  Eliade Rădulescu este  conştient de importanţa conceptului metafizic  de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea  cuvintelor -, în limba română.Introducerea culturală a secolului  XIX  românesc, ostensivă şi agresivă  cât a trebuit, este  « Şcoala de la Sfântul Sava ». Ion Ghica  povesteşte despre obrăznicia  pegrei împotriva intelectualităţii româneşti „in statu nascendi”.  Istoria  renaşterii naţionale româneşti,   spusă de Ion Ghica,   sprijină  titlul cărţii lui Fernand Braudel (1902-1985):  « Gramatica generativă a civilizaţiilor », ‘Grammaire des civilisations’, în fapt un  manual de istorie a  civilizaţiilor destinat iniţial doar „liceelor din Franţa”, instituţie intelectualiceşte încă vie,  născută din ‚Ideologia Şcolilor Centrale’. Cuvântul „interesant” este  semnal pentru  apariţia unei  imagini  dintr-un conglomerat de propoziţii. Este interesant că şi  renaşterea ideologică a Partidului Naţional Liberal  românesc după decembrie 1989 a fost iniţiată de către Dan Amedeo Lăzărescu plecând de la vechile surse inspiratoare pentru liberalismul românesc din secolul XIX, anume ideologia lui Destutt de Tracy. Singura ţară din Africa neagră francofonă  în care a fost menţinută şi după decolonizare metodica învăţării  gramaticii limbii franceze exact în tradiţia instituită de Condillac şi Destutt de Tracy,  proba de gramatică fiind  prezentă la examenul de bacalaureat, nu a cunoscut lovituri  de stat militare, devenind  Tehnopolis african singular  pentru delocalizări de servicii implicând comunicarea şi telematica. Aceasta demonstrează ostensiv înflorirea civilizaţiei când este cunoscută şi aplicată gramatica: ‚Oştenii propăşirii’ acelui  stat african  au ştiut mereu cum să redacteze ordinul de luptă corect. Gramatica este importantă şi în lumea informaticii. Succesul fenomenal al companiei Google.com se explică prin faptul că a incorporat într-un program de computer mai multă gramatică decât motoarele de căutare precedente. Prelungirea studiului gramaticii Limbii Române  în anii de liceu ar fi cea mai bună introducere la studiul gramaticii generative, a lexiconului generativ, şi a reprezentarilor ontologice, atât de necesare astăzi în contextul dezvoltării durabile.  Există îndeobşte iluzia că experienţa ontică se transformă imediat şi automat  în reprezentare ontologică verbală. Ceea ce nu este întotdeauna adevărat. Aceasta transformare implică lucrul gramaticii generative. Invers, plecând de la o gramatică generativă,  Adrian Rogoz speculează literar în povestirea sci-fi  „Altarul zeilor stohastici”, situaţia când o reprezentare ontologică controlează contingenţa dintr-o   experienţă ontică extremă.Gramatica generativă construieşte un sistem navigaţional pentru cuvintele noi şi pentru cuvintele vechi, adăugându-le valoare. Discutând  ‚gramatica generativă românească’,   surprindem de fapt  ‘calitatea organică’ a reprezentărilor ontologice în limba română, când lectura textelor este o experienţă ontică valorizantă. În cea de a doua jumătate a veacului XIX, învăţătorul Ion Creangă  numea: „cumplit meşteşug de tâmpenie”,  textul  în care nu este prezentă  calitatea  organică.  Dacă interpretăm în termeni moderni Evanghelia Sfântului Apostol Ioan, vedem că  spiritualitatea din  fraza: „La început a fost Cuvântul”, se poate traduce, fără să comitem o blasfemie: „La început a fost o gramatică generativă”, care este intrinsec legată de spiritualitatea omului. „Păcatul originar” al omului, distincţia care îl  separă de celelalte animale şi îl face Om, este capacitatea transformării experienţei ontice în reprezentare ontologică. „Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor”, se spune, biblic, despre aceia care nu au această capacitate.  Menţinem privirea  insistentă  către  educaţia românească. Studiul gramaticii Limbii Române  şi al  reprezentărilor ontologice în anii de liceu este cea mai puţin costisitoare cale de a pregăti nu doar specialişti în comunicare şi informatică, dar şi viitori ofiţeri, capabili sa gândească şi să enunţe ordinul  de luptă  ca o reprezentare cu alegeri corecte. Şi după integrarea României în NATO, ofiţerul român trebuie să aleagă numai în funcţie de interesele României.  Aşa s-a întâmplat mereu. Ofiţerul român Ion Antonescu a ordonat la 1907 să se tragă în ‚jacquerii’ –  acesta e termenul cel mai exact, pentru că n-au existat vreodată  „ţărani români  răsculaţi”,  ori „răscoale ţărăneşti în România” –  sintagmele aparţin unor ideologii secundare şi terţiare. Viitorul Conducător militar al statului român în condiţiile când politicienii tradiţionali  se temeau să conducă, nu „ştia”, ori mai curând nu vroia să acţioneze „politiceşte corect”  când  era în joc existenţa României.  Cum va spune mai târziu istoricul Neagu  Djuvara încercând sa-l scuze : „Politiceşte, Ion Antonescu habar n-avea ce face.” Intervenţia armatei române în interiorul României la 1907 a creat modelul  fiducial urmat în lunga ‘Stare de asediu’ dintre cele două războaie mondiale, criticată virulent de internaţionalistul I. Ludo într-un  roman. Chiar  şi Albert Einstein semnase manifestul internaţionalistului Henri Barbusse pentru o victorie a ‘răscoalei din Tatar Bunar’. După cel de al doilea război mondial, lucrurile  se schimbă  în România exact în sensul  dorit de  Albert Einstein.  Soldaţii Armatei Republicii Populare Române au primit ordin să reprime cu violenţă mişcarea românească armată anti-comunistă.  Au fost acele ordine legitime ? Să nu uitam că Armata  R.P.R. s-a născut în jurul diviziei « Tudor Vladimirescu », recrutată dintre prizonierii de război români ţinuţi în lagărele din Uniunea Sovietică. Ceea ce se uită mereu a fi spus, este faptul că pe teritoriul Uniunii Sovietice, soldaţii diviziei « Tudor Vladimirescu » au fost  hrăniţi cu alimente trimise de S.U.A.  Divizia « Tudor Vladimirescu » care a  jucat un rol decisiv la instaurarea comunismului în România a fost pregătită şi întreţinută în URSS din fonduri  votate de Congresul USA. Conivenţa Americii la  instaurarea regimului comunist din România a fost totală,  America s-a comportat ca  un stat având sigla  D.R.A., adică « Democratic Republic of America ». Charles de Gaulle  era atât de republican, încât va refuza să pună crucea  de Lorena,  simbolul organizaţiei sale în lupta de rezistenţă la ocuparea Franţei, pe tricolorul francez. Republica România căpăta legitimitate totală  în primăvara anului 1968, când  dictatorul Nicolae Ceauşescu primea în numele României vizita generalului Charles de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze. Eram pe atunci într-un antrenament militar prn zona ripariană a rîului Bistriţa,   şi ne-am oprit cu plutonul să îl ascultăm la un radio portabil pe generalul Charles de Gaulle pronunţând celebrul său discurs în faţa membrilor Marii Adunări Naţionale prezenţi în  sala de şedinţe din clădirea Parlamentului de pe Dealul Mitropoliei. Erau parlamentarii României de atunci, iar dictatorul îi împiedica să voteze legi egoiste.  Acel discurs,  atent ascultat de intelectualii francofoni ai ţării, a legitimat atunci şi instituţia Marii Adunări Naţionale, nu doar republica România. Foarte multă lume din România l-a perceput atunci pe Charles de Gaulle ca pe un al doilea Charlemagne, acela din arhetipul românesc Lerui. Sentimentul meu ascultându-l  pe de Gaulle a fost că ascultam colindul Florile dalbe, poate cel mai mare moment de optimism de pe parcursul vieţii mele de intelectual român. La simulacrul de proces intentat lui Nicolae Ceauşescu, prin insistenţa lui  : « Nu răspund decât în faţa Marii Adunări Naţionale », vroia să invoce legitimitatea câştigată în 1968. O democraţie modernă este un lucru extrem de fragil, pe care România interbelică nu a reuşit să îl realizeze, pentru că a trebuit mereu să se apere de pericolul internaţionalist. Dar este o naivitate fără seamăn să crezi că o lovitură de stat instituţionalizată printr-un pulover purtat de ideologul terţiar Petre Roman, fiul activistului Valter Roman adus pe tancuri sovietice,  va reuşi să construiască o democraţie modernă în România.Uniformizarea impusă de Nicolae Ceauşescu pe teritoriul României urmase de fapt  modelul republican  francez, care nu admite enclave pe teritoriul Republicii. Probabil că ar trebui scrisă o întreagă carte pe tema aceasta. Participarea Armatei Române la reprimarea instigărilor de tip Tatar Bunar  care duceau cel puţin la enclave, dacă nu chiar la desfiinţarea completă a visului Romania Neoacquistica,   a fost perfect legală până în ziua de 22 decembrie 1989. Pentru armată legalitatea ordinului încetează abia când ofiţerii care comandau trupa află despre fuga dictatorului. A vorbi despre « crimele armatei române » pâ  la acel moment din 22 decembrie 1989 este non-sens, cel puţin din motivul că a fost urmat riguros un model fiducial instituit la 1907. Respectul popular faţă de Armata Română,  constatat în toate sondajele de opinie,  este şi  respectul faţă de ştiinţa redactării ordinului de luptă corect şi perfect. De altminteri,  câteva fragmente  literare din ordine de luptă româneşti,  efective în războaiele mondiale,  au intrat în cultura  populară. Iar ordinul: „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul!”, care a intrat în cultura populară de după 23 august 1944 sub forma „ Români, vă ordon treceţi Prutul!”, este legat de chestiunea drepturilor strămoşesti asupra  pământului (expresia ‚pământul nostru’ mi se pare pleonastică). Şi îmi mai place să cred că doar  plecând de la redactarea  ordinelor  de luptă pe româneşte, în nenumărate variante şi pentru situaţii strict teoretice, ofiţerul român Nicolae Bogza va fi  determinat să se transforme în scriitorul Radu Tudoran.Titus Filipas

*Big Bang Pentru cei care intră la acest articol pentru fenomenul Big Bang din astrofizică, îi reorientez la cartea De la mitul astral la astrofizică, de Titus Filipas, care poate fi descărcată liber de la http://www.astroclubul.org/sarm/carti/

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat asta: