Accentul exagerat pus la noi pe ‘Şcoala de la Păltiniş’, ceea ce înseamnă de obicei triada „Pleşu, Liiceanu, Noica”, a obliterat din cultura română influenţa lui Alexandru Duţu, cărturar la fel de important ca şi Constantin Noica. Îmi place cum întreabă: ‘Ce-i „mentalitatea”?, şi explică: “Un succedaneu popular pentru Weltanschauung”. Splendidă zicere, nu-i aşa ? Comuniştii români realizează importanţa educaţiei şi revenirea la modelul cultural francez promovat cu mare acurateţe de intelectuali din Partidul Comunist Francez. Alexandru Duţu a sprijinit revenirea la modelul cultural francez în educaţie. Comuniştii francezi aveau formulat „planul Langevin-Wallon”, a cărui esenţă o redă fraza : „Spiritul copilului este un rug ce trebuie aprins, nu un vas care urmează să fie umplut.”- „L’enfant est un feu à allumer, pas un vase à remplir”. Citatul este din François Rabelais, şi prin expresia „un feu à allumer” înţelegem “cuvintele ce le rosteşte copilul însufleţit de gramatica naturală ”. Într-o emisiune de televiziune, un inimos istoric român se arăta indignat pentru faptul că, la facultatea militară unde învăţase, profesorii veniţi de la Universitatea din Bucureşti îl obligau să înveţe „psihologia copilului mic”! Din moment ce etologul Konrad Lorentz, laureat al premiului Nobel, extrăgea concluzii asupra comportării oamenilor în războaie din studiul comportării bobocilor de gâscă sălbatică, nu văd de ce ar fi inutilă studierea „psihologiei copilului mic” de către un viitor ofiţer. Charles de Gaulle scria că în lupta efectivă contează extraordinar de mult felul în care combatantul selectează prompt acţiunile, atunci când orice sursă de ordin cazon superior a fost pierdută. Acest ‘modus operandi’ al alegerilor personale în diverse situaţii din ambianţă se formează încă la vârsta copilăriei, rămânând stabil toată viaţa. Din cauza aceasta este importantă studierea ‘Psihologiei copilului’ pentru un viitor ofiţer. Nu cunoşteam în mod concret până la mărturia acelui istoric român, –deşi, cumva, bănuiam–, cât de mult respectau profesorii de la Universitatea din Bucureşti textele lui Henri Wallon despre „psihologia copilului mic” traduse de academicianul Alexandru Duţu. Găsim numele acestui mare intelectual român, însărcinat de comuniştii naţionalişti cu traducerea pedagogiei lui Wallon, pe o pagină din „Jurnalul fericirii” ţinut de Nicolae Steinhardt : „Ianuarie 1955/Orele 14. Telefon al părintelui Mihai. Sunt convocat la orele 16. Voi vedea de ce. S-a petrecut ceva rău? Vreo boală? /- Sunt eu om să mă adresez (traducerea franceză: suis-je homme à ?) unui avocat în caz de boală? Îl aud surâzând la celălalt capăt al firului. În odăiţa-hol din casa parohială a Schitului găsesc lume multă de tot, numai crema şi elita. Mă lămuresc de îndată asupra temei reuniunii. Părintele Cleopa, spiritualul mănăstirii Slatina, călugăr de origine ţărănească şi cu reputaţii de sfânt, şade pe scaunul oaspetelui, iar acesta pe un taburet la picioarele lui, cuminte şi cucernic, foarte prevenitor şi niţel prea supus. De ce oare gestul acesta de firească smerenie pare călcat pe vorbele din Fapte 22, 3. Dacă cel ce stă la picioarele maestrului e Pavel, cel de pe scaun nu mai e decât Gamaliel. Părintele Cleopa, destul de tânăr, simplu, vorbitor înlesnit, cu privire blândă, părul, barba şi mustăţile foarte negre, şi purtare serioasă. I se pun tot felul de întrebări şi răspunde la toate nu numai cu multă răbdare şi dreaptă socotinţă, dar şi cu vădită atenţie, reflectând îndelung. Codin Mironescu [Alexandru Mironescu], Todiraşcu [Ştefan Todiraşcu], Pillat [Dinu Pillat], Alice Voinescu, Mihai Musceleanu, doctorul Voiculescu [Vasile Voiculescu], Alexandru Duţu, mulţi tineri cu ochii aprigi şi calzi ascultă răpiţi şi se cunoaşte că au parte de fericire. Unii dintre ei, ca Pavel Sim. [Paul Simionescu], Virg. Cd. [Virgil Cândea] şi alţii studiază teologia în orele libere şi dau examenele clandestin. Da, ăştia n-ar pleca întristaţi de la Domnul.”
Personalitatea academicianului Alexandru Duţu influenţează viaţa noastră intelectuală printr-o mulţime de alegeri esenţiale. În primul rând mi se pare relevant faptul că trebuie să respectăm valorile din cunoaşterea prudenţială transmise prin învăţătura de înţelepciune a părintelui Cleopa. Cea de a doua alegere a lui Alexandru Duţu se referă la ‘modelul psihologic’ al omului folosit în pedagogia românească, precum şi în ‘studiul mentalităţilor’.
În lucrarea sa din 1982, “Literatura comparată şi istoria mentalităţilor” (Editura Univers, Bucureşti), academicianul Alexandru Duţu nota că el este autorul traducerii acelui text ‘senzualist’ de excepţie: « … la Congresul de Ştiinţe istorice de la Bucureşti, din 1980, istoricii francezi au oferit participanţilor un bilanţ al cercetărilor din 1965 încoace, în care i se consacră un capitol istoriei mentalităţilor nu în partea dedicată istoriei medievale sau moderne, ci în partea consacrată lumii contemporane, precizându-se că « nimic nu interzice studiul mentalităţilor contemporane, mai ales sub latura lor colectivă. (amintim aici că o lucrare fundamentală a lui Henri Wallon a apărut în traducerea noastră, în 1964. ».
Henri Wallon disocia şi valoriza din Inconştient sursele de armonie pentru individul uman: „Ritmurile scandează activitatea noastră psihică, marchează momentul propice unei diversiuni fortuite, unei asociaţii oportune, unui ocol necesar, unei schimbări a punctului de vedere, unei abordări noi a obiectului de către spirit… Ritmurile diferă de la un individ la altul. Ele diferă de asemenea cu vîrsta.” Adolescentului numai paşii de dans în ritmurile nectice ale cauzalităţii pe un pavaj al discursului îi dezvăluie realitatea. Dar „Copilul are alte ritmuri decât adultul. El este de asemenea mult mai supus acestor ritmuri. Ritmurile sunt una dintre cauzele ce îl sustrag acţiunii obiectului, favorizând distracţiile sale. În activitatea sa, influenţele succesive au predominanţă asupra scopurilor….În oricare moment, activitatea senzorială sau mentală trebuie să realizeze echilibrul între incitaţiile organice interne, şi cele exterioare, obiective.” Psihologia „senzualistă” a lui Henri Wallon constituia, pentru comuniştii naţionalişti români, o alternativă palatabilă şi convenientă atât la psihanaliza occidentală, cât şi la psihologia hedonică pe care se bazează logica „agentului raţional” din economia de piaţă liberă. Pe toată perioada traducerii cărţii de psihologie senzualistă a lui Henri Wallon, viitorul academician Alexandru Duţu a păstrat legătura spirituală cu părintele Ilie Cleopa (1912-1998). Cartea tradusă de Alexandru Duţu trebuie citită şi recitită de toţi psihologii români, fără această lectură formatoare, “alinierea rapidă la trendul internaţional” nu este decât altă formă de alienare. Spiritul cărţii ‚De la act la gândire’ este apropiat de spiritul Instrumentalismului pragmatic american. Numai datorită lecturii cărţii ‚De la act la gândire’ am putut înţelege Instrumentalismul lui John Dewey care completează Pragmatismul american, dar este tot atât de apropiat spiritului culturii româneşti. Cultura română scrisă era controlată subtil în perioada comunistă prin “psihologia formării conştiinţei” instrumentată de mediaţia semiotică a lui Lev Semenovici Vigotski (1896-1934). Acea psihologie fusese în mod expres incorporată în funcţionarea unor instituţii impuse nouă de către Uniunea Sovietică. O asemenea instituţie de “formare a conştiinţei” a fost în mod special Uniunea Scriitorilor. Operele scrise ori declamările de cenaclu ale unor Dan Deşliu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, se aflau, încă se află, sub umbrela lui Vigotski.
Titus Filipas
Etichete: Alexandru Mironescu, Alexandru Duţu, Alice Voinescu, Charles de Gaulle, Constantin Noica, François Rabelais, Henri Wallon, Ideologia Şcolilor Centrale, John Dewey, Konrad Lorentz, Lev Semenovici Vigotski, Nicolae Steinhardt, Paul Simionescu, psihanaliza, psihologia hedonică, Părintele Cleopa, Titus Filipas, Vasile Voiculescu, Weltanschauung
Blog ideologic Titus Filipas 