Reconcilierea istorică între România şi Rusia

Politica agresivă a lui Suvorov  (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul a distrus chiar la acel moment pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată  a istoriei lor pe un hiatus  mergând înapoi  din secolul VIII, când varegii fundau Rusiile, şi ajungând pâ  în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Acum s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală  de mase în Rusii de a se negocia ‘continuitatea istorică’ între secolul IV şi secolul VIII. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Reconcilierea  istorică între România şi Rusia Filosofia istoriei cere această reconciliere între România şi Rusia. Vina neînţelegerilor este şi a lor, dar şi a noastră. Ei, ruşii, sunt încă de la anul 1703  la nivelul imperial- bizantin. Noi încă nu. Trebuie să construim o punte ‘de porfir’ peste un hiatus cultural din istoria noastră. Acest hiatus cultural a fost creat  de Occident. Nicolae Iorga avea dreptate să propună discursul nostru de continuitate istorică prin construcţia ‘Bizanţ după Bizanţ’. Deconstrucţia filosofică a lui Jacques Derrida lămureşte binomul de moarte şi naştere care se petrec în Romania Orientală a secolului IV. Prin termenul Nova Roma, acel think tank creştin condus de Sfinţii Ierarhi recunoştea implicit  la 381 AD,   în Constantinopol,  că exista şi un Latium Novum. Construit prin ‘socii’ -alizarea traco- daco –moesilor. Aşa le spunem, aglutinant, rezumativ,  populaţiilor balcanice autohtone dinainte de migratori, populaţii distincte de greci (eleni).  Acest ‘demers Nova Roma’  deblochează actul de înţelegere a istoriei noastre,   artificial zăvorâ  în “retragerea aureliană” impusă normativ  de istoriografi din Occident.  Sigur, documentul de la 381 AD  despre Nova Roma  este interpretat altfel  de istoriografii Rusiei moscovite.  Anume că Nova Roma  este de fapt ‘A doua Roma’. Că Moscova  ar căpăta  pe acest fond semantic legitimitate la pretenţia impertinentă de a se declara  ea însăşi A treia  Roma  după  ce Bizanţul cădea  la 1453.  Este o interpretare forţată, care nu ţine cont de faptul ca binomul interpretării adevărate se completează, –cronologic el începea–, cu uciderea ultimilor romani autentici din Balcani la Adrianopole, în 378 AD. Nu vom putea  pricepe,   şi alţii nu vor putea accepta,  evenimente majore petrecute în cultura română şi străromână fără a recurge la teoria lui Jacques Derrida, conţinând şi   elemente  care sprijină indirect protocronismul. “Iată ce este deconstrucţia : Nu-i o mixtură, ci o tensiune spirituală a memoriei, a fidelităţii, a păstrării tradiţiei, şi în aceleaşi timp a eterogeneităţii, a noutăţii absolute şi a rupturii.”, l-am tălmăcit aici pe Jacques Derrida. Apoi, o eventuală negociere a adevărului ar fi stat în picioare numai dacă imperiul ţarist, extins încontinuu prin noi cuceriri, ar fi  permis  şi protejat existenţa  unui  Latium Novum la apus de rîul Bug. În general vorbind despre Latium Novum, el este  partea cea mai ‘socii’- alizată din Romania Orientală,   de unde sunt originari  ‘cărturarii  sciţi’  care scriu şi vorbesc latineşte în secolele IV, V, VI, şi unde exista,  sau a existat la un moment dat,    o populaţie vorbind o vernaculară neolatină. Cel puţin aşa fusese  înţelegerea dintre Petru Velikii şi Dimitrie Cantemir. Dar politica agresivă a lui Suvorov  (originar dintr-o veche familie nobilă din Novgorod, oraşul varegilor) care trecea Bugul a distrus chiar la acel moment pretenţiile ruşilor la o continuitate negociată  a istoriei lor pe un hiatus  mergând înapoi  din secolul VIII, când varegii fundau Rusiile, şi ajungând pâ în secolul IV, când se naşte Romania Orientală prin sintagma-sigiliu: Nova Roma. Acum s-a dezvoltat aproape o mişcare culturală  de mase în Rusii de a se negocia ‘continuitatea istorică’ între secolul IV şi secolul VIII. Este nevoie ca şi istoricii români de azi să îşi focalizeze atenţia către acel timp, construind coerent discursul drepturilor noastre. Care există, deşi istoriografii occidentali le-au şters. Titus Filipas

Etichete: , , , , , , , ,


%d blogeri au apreciat: