Bosonul Higgs

Citesc aici, http://3ditorial.wordpress.com/2008/09/06/alt-motiv-sa-murim-cu-totii/ , un editorial apocaliptic despre  starea lucrurilor în sine : “Alt motiv sa murim cu totii?”.

Îndrăznesc să exprim alt punct de vedere. Este vorba numai despre un experiment pentru căutarea bosonului Higgs, supranumit “God’s particle”.

Este o particulă elementară căutată de o jumătate de veac. De fapt nu este decât  în concreteţea sa materială un experiment de fizică. Fără îndoială, maşina de la CERN se bazează pe foarte mulţi bani şi incorporează tehnologia cea mai avansată. De altminteri la CERN a fost inventat Internetul. Ei bine, tehnologia se bazează pe filosofia existenţialistă. La CERN se face acum nu atât un experiment de fizică, deşi arată pregnant aşa, cât un experiment de filosofie existenţialistă. Reamintesc că Peter Higgs este un fizician teoretician scoţian. De altminteri fizica teoretică a fost inventată în secolul XIX în Scoţia de către James Clerk Maxwell. Şi nu întâmplător în Scoţia. În Epoca Luminilor clasică, adică secolele XVII şi XVIII, Iluminismul scoţian şi Iluminismul francez erau legate prin „vase comunicante” spirituale. Revoluţia din 1789 distrugea Iluminismul francez, dar lăsa intact Iluminismul scoţian. Care continuă şi în secolul XIX. La fel ca ideologii Junimismului de la noi, ideologul scoţian Thomas Carlyle (1795 – 1881) insista pe incorporarea dinamismului culturii germane, a ideologiei germane. Filosoful scoţian David Hume (1711 – 1776) influenţase ideologia clasică germană (prin Immanuel Kant), dar şi matematica germană (prin Leonhard Euler). Hume are un celebru discurs despre realitate şi cauzalitate, reluat şi explicat la noi abia în secolul XX de către Nae Ionescu (în prelegerile anului 1926). Dar în secolul XVIII, Immanuel Kant relua discursul lui David Hume şi propunea conceptul de noumen sau „lucrul în sine” pentru explicarea cauzalităţii şi realităţii. Iar Leonhard Euler, –singurul matematician sanctificat!–,  propunea conceptul de funcţie ca un ersatz pentru descrierea matematică a cauzalităţii.

În secolul XIX, fizicianul scoţian James Maxwell pleacă de la cele două surse de idei pentru a uni teoria electricităţii şi teoria magnetismului într-o singură teorie a electromagnetismului. Pentru aceasta el foloseşte un „lucru în sine” pe care îl numeşte „curentul de deplasare”. Curentul electric se defineşte operaţional drept „ceea ce se măsoară cu ampermetrul”, dar nimeni nu a măsurat vreodată „curentul de deplasare” cu un ampermetru! De fapt aceasta este caracteristica „lucrului în sine”, el nu se poate determina experimental. Tot în contextul  Iluminismului scoţian, continuat, iată!, şi în secolul XX, fizicianul Peter Higgs propunea bosonul supranumit God’s particle pentru a explica apariţia masei la toate celelalte particule la care se poate măsura o masă. Spuneam că experimentul iniţiat în prezent la CERN este un experiment de filosofie existenţialistă. El vrea să verifice dacă bosonul Higgs este, –sau nu–, un „lucru în sine”.

Titus Filipas

Mircea Badea şi crima de lèse-pelouse

Citesc aici, http://uncoltuitatdelume.wordpress.com/2008/09/07/mircea-badea-un-ieftin-bufon-reloaded/ , un editorial foarte inflamat împotriva lui Mircea Badea: “mircea badea - un ieftin bufon” reloaded.

Într-adevăr, ceea ce  a comis domnul Mircea Badea intră pe bună dreptate în categoria «Crime de lèse-pelouse».

Titus Filipas

Dialog despre limba română

Acest dialog a fost iniţiat de către domnişoara  Oxana Greadcenco la adresa URL http://oxana90.wordpress.com/2008/08/29/ce-rost-mai-are-sa-sarbatorim-limba-noastra/, unde fazele dialogului pot fi urmărite complet.

Eu transcriu pe blogul meu doar intervenţiile personale.

La eseul foarte inspirat  Ce rost mai are să sărbătorim “Limba Noastră”?!, eu am comentat:  Splendid text în Limba Română!

La comentariul avatarului igrecul pe septembrie 1, 2008 at 7:14 pm14, eu am adăugat :

În spiritul acurateţei şi al preciziei, o genealogie reală a modernităţii româneşti obligatoriu include termenii de caracterizare autohtonism şi protocronism. Modernitatea românească începe cu primul think tank (grup de reflecţie) în limba română. Progresul societăţii este determinat de ‘gândirea împărtăşită’. Primul ‘grup de reflecţie’ în Limba Română, “Cronicarii moldoveni”, a fost implementarea naturală a principiului societal intergeneraţional printre cărturarii provinciei Moldova: “Mulţi scriitori au nevoit de au scris […] de au lăsat izvod pe urmă […] , feciorilor şi nepoţilor să le fie de învăţătură, […] să se înveţe şi să se indirepteze”. Excerptul din cronica lui Grigore Ureche (1590 ?-1647) redă sentimentul apartenenţei la un grup de reflecţie ce s-ar fi putut chema prea bine şi « Scriitorii de izvod ». P.P. Panaitescu (1900-1967) comenta: «Toate manuscrisele care ni s-au păstrat sunt interpolate, adică adnotate de copiştii de mai târziu». Sigur,   “Cronicarii moldoveni” nu apar din neant. Picturile exterioare ale bisericilor din Nordul Moldovei, un ‚sinopsis raţional” dacă folosim termeni din semiotica lui Roland Barthes (care a studiat pe viu România în perioada 1948-1949), constituiseră inspiraţie pentru reflecţiile răzeşilor din secolul XVI. Care este criteriul pentru a identifica modernitatea românească ? Într –o carte   publicată în anul 1904, Constantin Rădulescu-Motru focalizează atenţia contemporanilor săi, dar mai ales a viitorimii româneşti, asupra importanţei principiului identităţii din logică pentru cultura română. Acest postulat de identitate, chiar principiul de început al logicii, poate căpăta multe formulări echivalente. Miron Costin a fost cel care a enunţat de facto prima formulare a principiului identităţii din logică în limba română: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea…”.

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”.

La acest comentariu al meu, Oxana Greadcenco spunea : +blogideologic,  e o expresie din poezia lui Mateevici. Tot el mai spunea şi ne îndemna “ştergeţi slinul, mucegaiul/al uitării în care geme”. Iar noi ne ocupăm atît de rar de cultivarea limbii noastre.+

@ Oxana. Dar avem şi “Flori de mucigai”, nu ? Să nu fim excesiv de pesimişti. La ora actuală, limba română are puterea să exprime toate ideile despre lume, la fel ca şi limba rusă. Sîntem pentru prima oară în starea de egalitate intelectuală cu un mare imperiu. Nu este puţin lucru.

Oxana, a fost o periodă când în RPR (republica populară Română), studiul lui Octavian Goga în şcoală era interzis, dar el era permis în “desiatiletcile” din respublika sovietică socialistă Moldovenească ! Deşi un membru al Academiei RPR, în speţă academicianul  Alexandru Graur, scria pe atunci teorii cum că limba Moldovenească este diferită de limba română, au fost intelectuali de curaj născuţi în Vechiul Regat care au mers cu acele manuale şcolare din r.s. s. M., –ce conţineau poeziile lui Octavian Goga scrise cu litere cirilice–, la conducerea comunistă naţionalistă română din RPR şi au cerut reintroducerea studierii lui Octavian Goga şi în şcolile din RPR!

Titus Filipas

Dennis Deletant, un agent MI6?

Responsabilitatea indirectă a  lui Dennis Deletant pentru “masacrul de la Otopeni” din 23 decembrie 1989 reiese din mărturisirile făcute chiar de el:

+În august 1986 m-am dus sa ma întîlnesc cu domnul Corneliu Coposu, pentru ca ma interesau legaturile dintre taranisti si englezi în timpul razboiului. Dl Coposu, de fapt, a transmis mesaje codificate englezilor, cu acordul lui Iuliu Maniu. Bineînteles ca am fost avertizat de niste prieteni sa nu ma duc, pentru ca dl Coposu era supravegheat de Securitate. Dar eu i-am telefonat dlui Coposu, i-am spus cine sînt, auzise de mine, iar dumnealui mi-a spus: ‘Eu sînt tinut sub supraveghere, dar daca în aceste conditii doriti sa veniti la mine, va primesc cu placere’. I-am spus ca vreau sa vin, l-am întrebat unde sta si mi-a spus ca pe aleea Mamulari nr. 19, în zona care se demola pentru a se construi Casa Poporului. Si a adaugat: „Sa fiti discret“. Cînd am ajuns în zona, m-am trezit în mijlocul unui teren viran, iar aleea Mamulari era singura pe care se mai aflau niste case, asa ca ma întrebam „cum sa fiu discret?…“. Erau niste soldati si ofiteri care lucrau pe santier – dar pe arsita aceea nu prea le ardea sa munceasca… M-am dus la dl Coposu, mi-a povestit lucruri foarte interesante, iar dupa vreo patru ore una dintre surorile sale mi-a facut un semn discret sa nu-l obosesc. M-am întors dupa doua zile si, înainte sa începem sa vorbim, mi-a spus ca fusese la dumnealui un colonel de Securitate care l-a întrebat ce discutase cu mine, iar dl Coposu îi raspunsese ca am discutat despre perioada razboiului, nimic altceva. Dupa alte patru ore de discutii, dl Coposu mi-a dat niste hîrtii despre relatiile sale cu englezii în timpul razboiului si mi-a spus sa fiu foarte atent la plecarea din tara, sa nu se gaseasca asupra mea acele hîrtii. Eu ma aflam în vizita în cadrul schimbului dintre Academia Britanica si Academia de Stiinte Sociale si Politice din România – pentru ca, în epoca aceea, Academia Româna nu mai avea dreptul sa gestioneze schimburile internationale, de asta se ocupa Academia de Stiinte Sociale si Politice. Domnul de la ASSP, care se ocupa de mine, m-a invitat la masa în ajunul plecarii. Mi-a spus: „Dennis, nu ai fost cuminte, nu ne-ai anuntat ca mergi la domnul Coposu, ne-ai pus într-o situatie jenanta…“. I-am raspuns: „Dar ce, trebuie sa anunt unde merg? Doar este o tara libera, nu? Sînt aici în cadrul schimbului între doua Academii…“. Iar el mi-a zis: „Lasa gluma, Dennis; am fost tras la raspundere ca nu am anuntat ca mergi la dl Coposu“. Si a adaugat: „Îti mai spun un lucru: mîine, cînd pleci, vei fi perchezitionat; sa nu se gaseasca ceva la tine, caci am s-o patesc si eu, nu numai tu“. La Otopeni, desigur, m-au perchezitionat, dar n-au gasit nimic…+

 In interviul din DILEMA VECHE (adresa URL este  http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=145&cmd=articol&id=4270) , Dennis Deletant admite implicit că a existat o minută încheiată între serviciile secrete britanice (nu ştiu ce serviciu reprezenta Deletant,  MI5 ori MI6 ?) şi Corneliu Coposu.  Securitatea a înregistrat tot ce era verbal, nu a avut acces şi la acel protocol scris. Este mare păcat că nu s-a ştiut de el, dar pe Dennis Deletant nu îl poate obliga  vreun român să dea publicităţii minuta (bănuiesc că a păstrat o copie). Corneliu Coposu era monarhist  convins şi declarat, probabil că minuta din 1986 conţinea menţionarea expresă că în 24 de ore de la răsturnarea republicii  comuniste, va fi anunţată reinstaurarea regimului monarhic constituţional. Corneliu Coposu a fost cel păcălit, şi nu o singură dată!

Pe 22 decembrie 1989, până la orele 12, situaţia era încă tulbure. Alexandru Mironov, care a făcut acel  celebru anunţ  emoţional la Radio România: ‘A fugit! Afugit!’, îmi povestea ulterior că i-a fost realmente teamă că va fi împuşcat de cineva în timp ce vorbea ! Nu s-a întâmplat, altcineva aranjase lucrurile.  Alexandru Mironov era convins că a contat carisma sa personală. Alexandru Mironov are carismă, dar nu cred că aceasta a contat prea mult în ecuaţie. Cel  care deţinea puterea decizională ultimă în România hotărâse altfel. Cine era acela? Să ne uităm pe un timing. Vedem că la vreo două ore după anunţul fugii lui Ceauşescu făcut de Alexandru Mironov pe microfonul  de la Radio România,  Mircea Dinescu era primit triumfal la Televiziunea Română.  Până pe 7 iulie 2006 nu înţelegeam cum, totuşi, Mircea Dinescu era primit atât de repede la Televiziunea Română. Atunci (vezi emisiunea  de pe 7 iulie 2006 la Realitatea TV) ne -a explicat : Calea îi fusese deschisă la ordinele date de ‘tovarăşul Gogu’.  Cel mai puternic om din sistem. Şi cel mai longeviv. În anul 1941, ‘domnul Gogu’ – pe atunci era ţărănist– a comis o cumplită  trădare de ţară şi neam. A dus sovieticilor planurile de atac ale românilor care doreau să elibereze provincia istorică Basarabia. Dintre agenţii de spionaj străini, doar cei britanici cunoşteau aceste planuri. Din ordinul dispeceratului londonez, planurile româneşti au fost transmise agentului sovietic Gogu Rădulescu. Din cauza trădării ‘domnului  Gogu’, ruşii au putut organiza cea mai mare ambuscadă  în care au fost prinse trupele româneşti după trecerea Prutului.

Ar fi interesant dacă  specialişti în face language  şi  expressive body language, psihologi reali, nu impostori  gen Mircea Miclea, ar viziona profesional jurnale cinematografice din prima epocă  a comunismului   arătând  înalta conducere de partid şi de stat. Când Gheorghe Gheorghiu-Dej  priveşte cu teamă  către ‘tovarăşul Gogu’,  se vede bine cine este   şeful real în sistemul politic din România. Deci pe tot acel interval de timp din 22 decembrie 1989, –unii au uitat–,  nimeni nu trăgea cu arme de foc în Mircea Dinescu. Din cauza aceasta zic, locul lui Mircea Dinescu este alături de  vinovaţii pentru crimele revoluţiei. Oricum, un CNSAS cu tovarăşul Mircea Dinescu (corect, a fost membru PCR, a făcut Academia Ştefan Gheorghiu de politruci PCR)   membru funcţionează  în afara legii. De altminteri altminteri puteţi vedea aici http://victor-roncea.blogspot.com/2008/08/basescu-si-pdl-vor-pierde-pe-mana.html , o fotografie cu Mircea Dinescu la 2 metri de Nicolae Ceauşescu, consemnând foarte atent  spusele acestuia la o întalnire cu liderii minerilor.

În fine,dacă Securitatea ar fi ştiut de conţinutul minutei între Coposu şi Dennis Deletant, masacrul celor 50 de copii din trupele securităţii pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989 nu ar fi avut loc. Este clar că un reprezentant oficial al Casei Regale de România, –dacă nu chiar regele Mihai însoţit de domnul Dennis Deletant–, trebuia  să aterizeze pe 23 decembrie 1989 la Otopeni. Tot sinistrul cu teroriştii din noaptea 22/23 decembrie 1989  a fost  montat tocmai pentru a nu trezi suspiciuni un atac tam-nesam (mă văd utilizând, împotriva dorinţei mele,  acest rusism, dar el se potriveşte extraordinar  aici  ca locuţiune adverbială!) al teroriştilor asupra unui reprezentant al Casei Regale de România pe aeroportul Otopeni la 23 decembrie 1989.

Dennis Deletant, care vorbeşte atâta de mult, nu găseşte cuvenit să ne spună ceva despre agenda Casei Regale de România  pe 22/23 decembrie 1989 ?

Titus Filipas

Bula Pleşu-Liiceanu-Patapievici

+Am luat “Politice” din biblioteca+ , vezi un comentariu la  postarea “Intelectuali de mahala”, http://elucubratie.wordpress.com/2008/09/03/intelectuali-de-mahala/  .

Să ţii “Politice” în bibliotecă! Acest anonim mihai g., alias Slow Forward, aparţine  grupului ideologic Plesu-Liiceanu-Patapievici, un exemplu de “group stupidity”.  “When people start paying too much attention to what others in the group think, that usually spells disaster. That’s how we get stock-market bubbles, which are a classic example of group stupidity”. (James Surowiecki).

Titus Filipas

Guvernarea CDR

În perioada guvernării CDR, un tînăr jandarm rănit în acţiune a fost lăsat să zacă la Spitalul Judeţean până ce a murit, iar la acel moment  medicii au intervenit prompt şi i-au recoltat organele vitale. Care apoi au fost folosite de un mare medic în operaţii de transplant efectuate cu succes, mult lăudate de presă. Medicul era şi ministru.

În ancheta făcută, cel găsit vinovat a fost tocmai tînărul jandarm inimos. Jandarmii au învăţat bine lecţia, şi de atunci ei se protejează,  se “menajează”, oricare verb este potrivit. Şi n-au dreptate ?

În fine, cred că guvernarea CDR a fost cea mai cinică guvernare care a existat vreodată în România. Atunci a prins cheag Sorin Ovidiu Vântu, prin malefica influenţă a doamnei Ana Blandiana asupra judecăţilor de valoare făcute de primul ministru Victor Ciorbea.

Titus Filipas

O comoară înfundată

Ezra Pound spunea că vernacularele neolatine formează un continuum. Expresia românească „o comoară înfundată” are drept corespondent echivalentul franţuzesc “un trésor enfoui”. Alexe Mateevici folosea expresia în poezia «Limba noastră» : “Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată. /Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste /S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. /Limba noastră-i numai cântec, /Doina dorurilor noastre, /Roi de fulgere, ce spintec /Nouri negri, zări albastre. /       Limba noastră-i graiul pâinii, /Când de vânt se mişcă vara; / In rostirea ei bătrânii /Cu sudori sfinţit-au ţara. /Limba noastră-i frunză verde, /Zbuciumul din codrii veşnici, /Nistrul lin, ce-n valuri pierde /Ai luceferilor sfeşnici. /Nu veţi plânge-atunci amarnic, /Că vi—i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic /Graiul ţării noastre dragă. /Limba noastră-i vechi izvoade. /        Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le ‘nşirate, - /Te-nfiori adânc şi tremuri. /Limba noastră îi aleasă /Să ridice slava-n ceruri, /Să ne spiue-n hram şi-acasă /Veşnicele adevăruri. /Limba noastra-i limbă sfântă, / Limba vechilor cazanii, /Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii. / Înviaţi-vă dar graiul, /Ruginit de multă vreme, /Ştergeţi slinul, mucegaiul /Al uitării ‘n care geme. /Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde - /Şi-ţi avea în revărsare /Un potop nou de cuvinte. /Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată, /Un şirag de piatră rară /Pe moşie revărsată.”

Alexe Mateevici era un poet român din provincia Basarabia, ruptă de către Rusia ţaristă din Romania Orientală, singura moştenitoare a drepturilor care decurg din sintagma-sigiliu Nova Roma înscrisă de conciliul ecumenic de la 381 AD.

Acel furt al Basarabiei se petrecea la anul 1812, deci înainte de perioada „bonjuristă” din principatele dunărene. Aceasta arată că  Alexe Mateevici găsea şi extrăgea sintagma „o comoară înfundată”dintr - un fond de cuvinte autohtone, nu traducea pur şi simplu franţuzescul “un trésor enfoui”.

Rusia apare în istorie abia în secolul VIII. Prin expresia Nova Roma forjată de un grup de reflecţie creştin ghidat de Sfîntul Ierarh Grigore Teologul, se recunoştea implicit în secolul IV că există şi un Novum Latium format prin ‚socii’-alizarea traco-daco-moesilor şi ilirilor.

Probabil că actul bisericesc de la 381 AD este ultima recunoaştere a influenţei latine asupra fondului   traco-daco-moesic, iar aceasta mult după retragerea aureliană, pe care istoricul  Zosimus din Romania Orientală nici măcar nu o pomeneşte în Historia Nova.

Prin versurile “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.”, Alexe Mateevici arată şi influenţa varegă de după secolul VIII asupra fondului   traco-daco-moesic deja ‚socii’-alizat. De altminteri, Cantacuzinii erau varegi. Gheorghe Asachi şi Mihai Eminescu erau de asemenea vikingi răsăriteni, nu blonzi ci la fel de bruneţi precum Harald Bluetooth. Să fiu mai explicit. “Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde.” evocă Piatra Soarelui, un datum cultural Viking.

Titus Filipas

Afluenţa de lowbrowism

O fereastră deschisă la postarea http://nastase.wordpress.com/2008/08/31/raspunsuri-29/  m-a determinat să comentez  fraza:  +Mi se pare ca s-a instituit un curent care sustine teza „rusinii de a fi roman”.+, pe care am citit-o pe blogul domnului Adrian Năstase.

Iată o variantă a tezei „ruşinii de a fi român”,  în compoziţia lui Andrei Pleşu : “Nici in strainatate nu e totul perfect. … Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica ” milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de accidente, de “din cind in cind”-uri tolerabile, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra. … Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. … Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine. “Relatiile”, pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii. … Prostia va avea bani, … Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta. …. Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari. Sint prea pesimist? Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.” Textul complet scris de Andrei Pleşu poate fi citit aici : http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8015 .

Senină iresponsabilitate !

Veţi observa, chiar citind textul complet, că Andrei Pleşu nu scrie absolut nimic despre abundenţa de lowbrowism pe care el, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici au adus-o în România. Înainte de 1989  eram stupefiat să văd cadre didactice universitare făcând în stare de beatitudine transcendentală  adnotări marginale pe paginile Jurnalului de la Păltiniş, o biată carte de anecdote.

Titus Filipas

Cătălin Mihuleac, noul jurnalism românesc

Îl respect pe domnul Cătălin Mihuleac pentru curajul de a reaminti pamfletul lui Constantin Stere despre Fişerland, un fel de “stat în stat” unde trusturile de “arendaşi români”  împământeniţi după Congresul din 1878 de la Berlin practicau o teribilă exploatare a  ţăranului român.

Dar nu despre acel pamflet al lui Constantin Stere, ori despre răscoala de la 1907, vom vorbi acum. Vreau numai să relev faptul că la ziaristul Cătălin Mihuleac spiritul analitic apare dintr – o perfectă cunoaştere a Limbii Române culte. Spre deosebire de ziariştii cei vechi de la Scânteia.

+Ca orice senior trecut prin ciur şi dârmon, deputatul voiculesc Andon, şeful comisiei juridice din camera mică, mărturisea zilele trecute că ar cam pofti să dea bir cu fugiţii din viaţa publică, pentru a-şi scrie memoriile, că-i ajunge şi lui cât a tras la căruţa binelui public. O iniţiativă salutară, iar noi n-avem dreptul să-i urăm decât ca memoriile sale să ia piuitul mondial şi să le întreacă în succes pe cele ale colegului Churchill, aducând poate şi-un premiu Nobel ţării noastre, care mereu se vaită că n-are în vitrină aşa un trofeu cinegetic. Fără ironie: dacă e să ne amintim doar că viitorul scriitor de memorii a trudit la “Scânteia”, că apoi s-a oţărât la regele Mihai ca la un chelner puturos, că a fost câţiva anişori coleg de redacţie cu dispărutul Mitică Tinu şi că-n plus şi-a aranjat freza în luciul cheliei lui C.T. Popescu, chiar că are ce povesti. Eu mă declar de pe acum un cititor al slovei andoniene şi promit să cumpăr două exemplare, când o apărea opera: unul pentru citit cu creionul în mână şi altul de lux, legat în piele. Totuşi, ca să mă familiarizez cu stilul maestrului, am mers zilele astea la bibliotecă, pentru a consulta scrierile andoniene din perioada de după 1990. Am ales la întâmplare articolul “Reprezentanţi ai guvernului ţării, loviţi în ducatul haosului”, apărut în “Adevărul” din 23 mai 1990. Scria domnu’ Andon acolo, cu pana-i roşie de furie, despre manifestanţii din Piaţa Universităţii: “Îngerii slinoşi din Piaţa Exhibiţioniştilor au coborât o nouă treaptă a decăderii.” Vai-vai-vai, maestre, dar tare agramat îi sună urechii noastre! Ia să ne gândim niţel: pot fi treptele coborâte altfel decât ale decăderii? Puteam oare să-i zicem viceversa că “îngerii slinoşi au urcat treptele decăderii”? Vedeţi, dragă maestre, naiba să le ia de trepte! Nu puteai găsi şi matale o altă metaforă, mai puţin sforăitoare?+

Textul a fost cules de aici :

http://victor-roncea.blogspot.com/2008/09/sergiu-andon-profesorul-corinei.html .

Titus Filipas

Cum construim instituţiile?

“Noi construim instituţii, [cu alte cuvinte n.n.] creăm posturi şi funcţii”, declara mai demult  ministrul Paul Păcuraru. Domnul ministru, care se lăuda cu o lungă listă de note de 10 (zece) luate în facultate, nu spunea nimic despre cultura organizaţională pe care o creează oamenii angajaţi cu salarii grase pe acele posturi şi funcţii. L-am văzut şi ascultat apoi pe domnul Alexandru Păunescu, aşteptând să ne vorbească despre cultura organizaţională pe care a creeat-o la fondul Proprietatea. Nimic, exceptând faptul că oamenii ocupând posturi şi funcţii iau cât mai mulţi bani, bani nemunciţi, comentăm noi.

Cultura organizaţională a instituţiei este o săgeată ţintită înspre acel segment al realităţii căruia i se adresează instituţia  respectivă, spunea Mary Douglas în cartea ‘How Institutions Think’. Când vom avea în România oameni ai puterii care ştiu  să lucreze cu acest tip de vectori ?

Titus Filipas